Link-uri de care este bine să știți

• Inginerul social. Recunoașteți personajul?

Pentru el, oamenii nu sunt decat niste amanunte statistice, note de subsol intr-o lucrare de diploma experimentala. Nu conteaza cu adevarat cat timp Stiinta si Viitorul, doua abstractii, il privesc de la inaltimea veacurilor. “Societatea nu stiu daca e pregatita sa inteleaga ce urmeaza si care e marea schimbare care se va produce la nivel global. Cineva trebuie sa o pregateasca pentru asta”. Si cine ar putea fi mai potrivit “sa pregateasca” oamenii daca nu elitistul tehnocratic, care dialogheaza zilnic cu viitorul. Desi o stie, el nu anunta grandioasa transformare. Ii place suspansul. Tine oamenii cu sufletul la gura. E reincarnarea tehnocratica a Oracolului din Delphi. Dar face parte si din cercul restrans al initiatilor in secrete. Secrete stiintifice, bineinteles, construite pe baza de ecuatii matematice, focus- grupuri si agregate statistice. Indivizii, cu preferintele, asteptarile si drepturile lor, sunt un aluat infinit maleabil, in opinia lui. Chiar daca nu vor “marea schimbare”, vor trebui sa o accepte. De-asta s-au creeat scoli si televiziuni. Pentru reeducarea constanta a oamenilor in spiritul culmilor de progres neintrerupt. De-asta a devenit sef de televiziune. “Ce fac eu acolo? Pun pe picioare un proiect de societate, asta fac.”

• Intre democrație și opinia străzii:

„Comuniştii. Au furat şi ei, dar ne-au dat şi nouă”

Asta este visul omului nou. Să ia parte la împărțirea prăzii. Asta a realizat comunismul. Se înțelege, sper, că principala problemă care împiedică înflorirea societății este morală/ideologică, nu de altă natură. Cei care ies în stradă ca să ceară schimbarea unor lideri politici cu alte “autorități” nu vor face un bine societății, câtă vreme țelul lor fundamental este cel exprimat în citatul de mai sus.

• Talentul antreprenorial nu te face deștept.

I don’t normally look to Soros for economic commentary, despite the fact that he’s one of the shrewdest and most successful speculators in the world. He does, however, represent the way the Davos people, Eurocrats, and the ruling classes in general think. But just because he’s made a lot of money doesn’t make him an expert in economics, any more than financial success is proof that Ted Turner, Bill Gates or Warren Buffett know anything about economics. They’re all idiot savants, a bit like Dustin Hoffman’s character in Rain Man.

• Deja vu: cum se consultă președintele cu economiștii… în SUA. Din raportul desecretizat scris de Lawrence Summers în 2008 (vedeți paginile 10-11). Peter Klein comentează:

For the record, the economists consulted — supposedly representing the full spectrum of legitimate opinion — were Robert Reich (recommended stimulus: $1.2 trillion over 2 years), Joe Siglitz ($1 trillion over two years), Paul Krugman ($600 billion in one year), Jamie Galbraith ($900 billion in one year), Dean Baker and colleagues ($900 billion), Marty Feldstein ($400 billion in one year), Larry Lindsey ($800 billion to $1 trillion), Ken Rogoff ($1 trillion over two years), Mark Zandi ($600 billion in one year), an unnamed group of Fed officials (over $600 billion), Adam Posen ($500-700 billion in one year), and an unnamed group at Goldman Sachs(!) ($600 billion). So, we’ve got left-wing Keynesians, right-wing Keynesians, moderate Keynesians, Robert Reich who wouldn’t know a Keynesian from a Kenyan, and Goldman Sachs. How’s that for diversity of opinion?

Cum ar veni, “Vreți să mă consult cu specialștii? Poftim, m-am consultat cu specialiștii!”

Lecția de deszăpezire

În oraș, că tot se închid bulevardele. Lupta de guerilă împotriva zăpezii. Tactica e ultra-răspândită. Te duci pe o bandă, te întorci pe alta, după care iei cu freza zăpada înghesuită pe mijloc.

Primului ministru, în loc de lopată, îi recomand acest utilaj:

Din seria “ștampilă pe timbru”: cum îți ia statul despăgubire la amendă pentru ca paznicii drumurilor să te țină înzăpezit

Azi când am ajuns acasă am descoperit două scrisori care mă înștiințau că în luna iulie am fost surprins circulând fără rovinietă pe DN 1, drept pentru care am primit amendă contravențională cumulată de 250 de lei. Citind mai atent înștiințarea de plată aflu că mai trebuie să plătesc CNADNR și despăgubire (????), probabil pentru că le-am produs gropi pe șosele. Cu alte cuvinte, statul m-a decapitalizat cu circa 500 de lei, bani pe care trebuie să-i plătesc mâine, altfel pierderea ajunge la 800 de lei. Și cine-știe, între timp poate mai apare vreo despăgubire la despăgubire.

Încercați să găsiți logica? Este una singură. Este în natura statului să confiște cât mai mult din avuția privată, pe motivul complet pueril că ne livrează “bunuri publice”. Normal, nu se face să ne ia banii pur și simplu; ne ia spunându-ne că ne dă ceva în schimb – șosele, să zicem. Ziceți și voi, nu-i așa că este o ofertă de nerefuzat?!

Și dacă-i întrebi ce fac cu banii, bănuiesc că știți ce răspund: afară ninge. Apropos, acum tocmai am aflat că Bucureștiul este aproape izolat din cauza iernii, o situație cu care nu-mi amintesc să ne mai fi confruntat în ultimii ani. Autostrăzile (nu râdeți) sunt închise, pe DN 1 se circulă pe sensul de venire spre București, DN 2 este închis. București-Târgoviște a fost și el blocat în timpul zilei.

Situația este intolerabilă. Nu fiindcă statul ne ia despăgubire la amendă. Ne ia și impozit la pensie (bani pe care i-a confiscat inițial de la fiecare salariat). Îi știu năravul. Ci pentru că, în continuare, cineva mai speră în reformarea lui. Pentru toți ceilalți, există acest Manifest, la care vă invit să aderați sau să dați “like”. E drept, Manifestul trebuia să prevadă și privatizarea drumurilor, asta da scăpare majoră. Dacă tot e să plătesc, atunci vreau să știu cât și pentru ce. Ca să pot decide ce este mai bine pentru mine.

Manifestul libertarian

A apărut și în România un manifest libertarian. Mi-ar fi plăcut să se intituleze “liberal”, din respect pentru o tradiție culturală venerabilă, însă probabil inițiatorii lui s-au gândit să evite posibilele confuzii generate de… degenerarea liberalismului contemporan. Așa că preia expresia folosită în SUA: libertarianism. Este destul de amplu, îl puteți citi integral aici.
Manifestul are două părți. Prima parte prezintă destul de succint motivele principale pentru minimizarea statului și extinderea sferei libertății individuale. De asemenea, abordează din punct de vedere ideologic principalele probleme ale României actuale. Din această parte cel mai mult îmi plac citatele din Ludwig von Mises – le reproduc în context:

este clar pentru toată lumea că România are o democraţie originală. Mai puţin clar este motivul pentru care aşa stau lucrurile. “Democraţia nu poate funcţiona dacă o mare parte a votanţilor se află pe ştatul de plată al guvernului. Dacă membrii Parlamentului nu se consideră reprezentanţi ai contribuabililor, ci exponenţi ai celor care primesc salarii, subvenţii, cadouri şi alte beneficii. Atunci s-a terminat cu democraţia” (Ludwig von Mises)

“Economia de piaţă nu are nevoie de apologii sau de propagandişti. Realizările sale vorbesc de la sine. Civilizaţia modernă este produsul filozofiei laissez-faire” (Ludwig von Mises)…
În schimb, creaţiile statului trebuie trâmbiţate, inaugurate cu fast şi tăiat de panglici, menţionate obsesiv – pentru a ascunde găurile negre în care s-au dus banii cetăţenilor şi pentru a satisface ambiţia trufaşă a vreunui politician.

În realitate, statul nu creează nimic. Socialiștii din toate partidele ne vând minciuna că fără stat nu există decât haos și anarhie. Adevărul este că, cu cât statul este mai mic cu atât societatea își poate dezvolta propria ordine a proprietății private și libertății personale. Socialiștii ne întrețin de asemenea iluzia că guvernul este Mâna Providenţială, care poate să crească bunăstarea tuturor. Dar nu este nicidecum vorba de magie. Pentru ca Guvernul să poată da un leu, trebuie mai întâi să îl ia prin impozitare tot de la noi. Pentru a crea un loc de muncă, distruge vrând-nevrând un altul. Pentru a stimula consumul dintr-un bun, va reduce consumul din altele.

Capitalismul şi libertatea economică cultivă virtuţi precum responsabilitatea, decenţa, cumpătarea, modestia, gândirea pe termen lung. Etatismul dezvoltă vicii precum laşitatea, risipa, vanitatea și servilismul. Piaţa liberă stimulează buna înţelegere între toţi: patronul magazinului din colţ mulţumeşte clienţilor care îi trec pragul. Dar intervenţiile guvernului încurajează discordia; când viaţa socială este politizată, strategia potrivită este: “Mulţumeşte-i primarului, mulţumeşte-i partidului, mulţumeşte-i ministrului sau preşedintelui, fii amabil cu guvernanţii şi dă-te bine cu puterea, că poate vei primi şi tu o pleaşcă”. Nu ne putem aştepta la mărinimie din partea guvernului. Mărinimos nu poate fi decât cel care este proprietar, stăpân pe roadele eforturilor sale, conştient de valoarea muncii depuse. În schimb, ministrul nu poate fi decât meschin, pentru că nu este în măsură să decidă decât temporar asupra unor resurse pe care le-a obţinut din condeiul rectificării bugetare.

În România, corupţia este endemică. Corupţia nu ţine în principal de moştenirea culturală sau de mentalităţi – altminteri nu am putea explica de ce milioane de români renunţă la practicile asociate corupţiei imediat ce trec graniţa. Corupţia ţine de mediul instituţional românesc, mai precis de sufocarea vieţii sociale prin reglementarea a tot ce mişcă. “Nimic nu corupe mai mult un om decât ipostaza de a fi un braţ al legii şi de a-i putea face pe ceilalţi oameni să sufere” (Ludwig von Mises). Corupţia este oricând şi pretutindeni un rezultat al instituţiilor paternaliste şi al intervenţionismului. Nu există cale mai directă şi mai eficientă de a elimina corupţia decât combaterea statolatriei și neutralizarea centrilor nervoși ai intervenționismului guvernamental. Şpaga dată profesorului sau doctorului, va dispărea atunci când aceştia nu vor mai fi funcţionari publici, ci vor activa în instituţii private.

Pentru publicul larg (cam câți libertarieni sunt în România?) probabil cea mai interesantă parte a Manifestului este cea care se referă la soluții. Pe aceasta o reproduc integral.

Soluţia pe care o propunem este micşorarea puterii statului. Cu cât statul este mai mic, cu atât este mai important individul; cu cât statul decide mai puţine lucruri pentru toată lumea, cu atât fiecare dintre noi poate decide mai mult pentru el însuşi; cu cât statul are mai puţini bani, cu atât este mai bogat individul.

Această soluție este realizabilă și oportună prin modificarea Constituției și a legislației actuale.

Cum putem face statul mai mic?

Prin următoarele măsuri:

Degrevarea statului de funcții și atribuții și transferarea lor către comunitățile (nu autoritățile) locale. Descentralizarea este un deziderat politic aproape universal. Într-adevăr, datorită presiunii electorale, decidenţii locali manifestă o responsabilitate mai mare faţă de alegători în gestionarea fondurilor publice în comparaţie cu cei ministeriali. Dar ideea centrală este că descentralizarea autentică nu se referă la mutarea atribuțiilor statului de la guvern la prefectură sau primărie, de la București la Brașov, ci la concedierea guvernului și la angajarea responsabilității individului, familiei, comunităților locale.

Reducerea la minim a numărului de poziții decizionale din administrația publică centrală și locală. Urmărim eliminarea salarizării preferențiale și reducerea posibilității obținerii de rente prin exercitarea discreționară a funcției publice. Birocrații și clientela politică vor fi astfel stimulați să-și convertească comportamentul strict redistributiv într-unul antreprenorial: să prospere nu prin vânătoare/acordare de favoruri și privilegii din banul public, ci prin obținerea de câștiguri legitime din activități proprii pe piața liberă.

Reducerea la minim a numărului de poziții administrative (funcționari) din administrația publică centrală și locală. Viaţa de zi cu zi a românilor nu poate fi îmbunătăţită fără o reducere drastică a birocraţiei. Funcționarii disponibilizați se vor integra în sectorul privat, care se va extinde și se va consolida prin însăși „deparazitarea” sa de finanțarea „caracatiței” aparatului birocratic public. Introducerea principului consimţământului implicit în soluţionarea diferitelor cereri, introducerea ghişeului unic de autorizare pentru acele activităţi în care statul va mai avea responsabilităţi specifice sau externalizarea certificării reprezintă câteva din măsurile rapide de revitalizare a societăţii şi mediului de afaceri românesc.

Reforma sistemului juridic, care trebuie să vizeze:
Simplificarea legislaţiei: Îmbunătăţirea funcţionării sistemului judiciar ca serviciu public şi sporirea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie se poate realiza printr-o reformă unitară a codurilor de procedură şi a celorlalte acte normative, menită a simplifica procedurile judiciare şi administrative.
Reducerea taxelor aferente actului de justiţie: Este necesar ca valoarea taxelor pentru deschiderea unei acţiuni să nu aibă un efect descurajator și să fie accesibilă inclusiv cetățenilor cu venituri mici.
Responsabilizarea magistraţilor, prin corelarea salarizării cu calitatea actului de justiție întreprins.

Cum putem decide mai mult pentru noi?

Prin următoarele măsuri:
În educație
Starea de fapt

Educaţia românilor se află pe un trend descendent. Sistemul de învăţământ este la ani-lumină distanţă de necesităţile societăţii noastre. Până acum, efectul clar al reformelor întreprinse a fost împingerea planurilor de învăţământ într-o mişcare browniană şi devalorizarea constantă a diplomelor. În ciuda creşterii constante a cheltuielilor publice, performanţele educaţionale au scăzut (vezi rata promovabilităţii la bacalaureat; nicio instituţie românească de învăţământ nu a pătruns în clasificări internaţionale relevante). Un student „instruit” în universităţile de stat costă de 10 ori mai mult decât cel instruit la privat (ţinând cont nu doar de alocaţia efectivă pe cap de student, ci şi de costurile totale ale aparatului birocratic aferent)
Ce propunem

Desfiinţarea monopolului statului în planificarea învățământului. Desfiinţarea obligativităţii acreditării de către stat a instituţiilor de învăţământ şi a programelor de studii va conduce la creşterea diversităţii educaţiei şi înlăturarea modelării tuturor şcolilor după chipul şi asemănarea celor de stat.

Reconsiderarea și reducerea obligativităţii învăţământului public: doar primii patru ani de studiu trebuie să aibă statutul de învățământ obligatoriu finanțat de stat. Chiar și pentru acest stadiu trebuie să existe alternativa școlii private. Măsura va conduce la apariţia unei pieţe reale a serviciilor la nivelul tuturor treptelor educaţionale, iar părinţii vor fi liberi să aleagă pentru copiii lor şcoala dorită.

Finanţarea marginală a educaţiei din fonduri publice: presupune acordarea de vouchere educaţionale în cazul celor care fac dovada lipsei de posibilităţi materiale.

Privatizarea şcolilor de stat. Proprietatea de stat în educație a dus la apariţia fenomenului de diplomo-scleroză în randul tinerilor şi, implicit, la devalorizarea constantă a diplomelor pe piaţa muncii.

Legalizarea alternativelor educaţionale private: presupune crearea cadrului legislativ care să favorizeze dezvoltarea alternativelor private autentice, mergând de la şcoli/universităţi/licee/ gradiniţe private, până la educaţia în familie (homeschooling).

În sănătate
Starea de fapt

Poate nicăieri nu se observă mai limpede decât în sistemul sanitar public românesc că aşa-zisele servicii gratuite oferite de stat sunt fie inexistente, fie deloc gratuite – asta atunci când nu se transformă în veritabile “rele” publice.

În prezent, cine câștigă 800 de lei plătește la stat drept contribuție la fondul de sănătate circa 100 de lei, adică o optime din salariul net. Așa-i ajută statul asistențial pe săraci. În plus, pe lângă faptul că cer mai mulți bani de la Casa de Asigurări, spitalele publice mai cer bolnavului să vină cu bani de acasă pentru materiale și medicamente. Iar venitul la negru al doctorilor este mai mare decât cel oficial – aceasta dacă nu cumva cineva crede că un doctor poate trăi cu salariul de la stat.

Sub aspectul eficienţei: spitalele publice decontează de la Casa de Asigurări de Sănătate mai mult decât cele private (raportându-ne la acelaşi serviciu).
Ce propunem

Desfiinţarea obligativităţii contribuţiilor la asigurările de sănătate: implică lăsarea deciziei la nivelul individului atât în ceea ce priveşte cuantumul sumei alocate pentru servicii medicale, cât şi în ceea ce priveşte alegerea furnizorului de astfel de servicii.

Dezvoltarea asigurărilor private de sănătate: fiecare individ va putea opta pentru un anumit pachet de servicii medicale în funcţie de starea sa de sănătate şi de suma pe care dorește să o aloce.

Privatizarea spitalelor publice: Sistemul public de sănătate este falimentar. O dovedesc sondajele în rândul populaţiei, dar şi expansiunea puternică a spitalelor şi clinicilor private. Susținem privatizarea spitalelor publice, iar pentru a asigura un nivel minim de asistenţă medicală celor cu venituri insuficiente sau pentru servicii de urgenţă, statul să finanţeze direct pacientul.

În muncă
Starea de fapt

Piaţa românească a muncii este una dintre cele mai obstrucţionate şi inflexibile din Europa, atât în ceea ce priveşte nivelul taxării, cât şi al reglementării. Elemente principale ce determină această stare de lucruri sunt: salariul minim pe economie; dificultatea concedierii; reglementările privind securitatea muncii; cele privind reglementarea accesului la anumite profesii; reglementarea orelor suplimentare; rigiditatea programului de lucru; reglementarea duratei vieţii active etc.
Ce propunem

Liberalizarea pieţei muncii: eliminarea prevederilor privind salariul minim şi abrogarea reglementărilor care descurajează în prezent angajarea forţei de muncă.

În fiscalitate
Starea de fapt

Degrevarea statului de funcții duce la reducerea nevoii de bani publici necesari finanțării acestor funcții. Un stat mai mic este un stat cu un buget comprimat atât pe partea de surse/venituri cât și pe partea de utilizări/cheltuieli. Astfel, măsurile pe care le susținem se diferențiază net de „politica de austeritate” urmată în prezent, care țintește la însănătoșirea statului – implicit prin sărăcirea individului – și ale cărei rezultate sunt evidente: subminarea perspectivelor de creștere economică și alimentarea contradicțiilor sociale.
Ce propunem

Reducerea şi simplificarea impozitării „Taxe mai mici şi mai puţine” reprezintă dezideratul nostru. Regimul fiscal actual este extrem de stufos, numărând sute de taxe. Cu cât numărul de taxe este mai redus, cu atât costul administrării fiscale este mai mic, iar capacitatea de previziune antreprenorială este mai mare. Cu cât povara fiscală este mai redusă, cu atât sunt mai stimulate investiţiile şi bunăstarea populaţiei.

Reducerea bugetului administrației publice. Scăderea fiscalității nu trebuie urmată pentru creșterea veniturilor atrase la bugetul statului. Celor care văd în relaxarea fiscalității un mijloc subtil pentru creșterea rolului statului le spunem: dacă prin diminuarea impozitării veniturile strânse de guvern cresc, atunci înseamnă că impozitele nu au scăzut suficient!

Reducerea datoriei publice: interzicerea prin Constituție a împrumutului de către stat, care împovărează generațiile viitoare. Spre deosebire de regulile vehiculate în prezent, principiul eliminării datoriei publice este simplu, transparent, imposibil de manipulat politic.

Desfiinţarea obligativității sistemului public de pensii, în sensul încetării treptate a plăţii contribuţiei aferente la buget (CAS), astfel încât să existe posibilitatea achitării pensiilor existente, dar fără a-i mai menţine pe salariaţii actuali în capcana cotizaţiei către un sistem nesustenabil şi care nu le va asigura venituri decente la bătrânețe.

Eliminarea statutului de unic mijloc legal de plată deţinut de leu. Cu alte cuvinte, desfiinţarea monopolului producţiei de monedă al băncii centrale concomitent cu restituirea libertăţii cetăţenilor de a-şi alege moneda convenabilă. Eliminarea posibilității statului de a tipări bani pentru a-și acoperi cheltuielile ne va feri de „impozitul ascuns” al inflației, iar avuția fiecăruia va fi astfel protejată împotriva inflației uneltite politic.

Aș comenta acest manifest astfel: este prima încercare de a explica și coagula principiile unei reforme economico-sociale în tradiția liberalismului clasic. Dacă acest text va avea succes rămâne de văzut. De asemenea, rămâne de văzut dacă vom vedea în România o reformă liberală, în sensul reducerii rolului statului în societate. Această reformă ar putea avea loc mai lent sau mai rapid, mai mult sau mai puțin consistent. Să iau de exemplu domeniul educației. Nu ar fi rău, în opinia mea, dacă s-ar legifera homeschooling-ul. Dar ar fi și mai bine dacă statul și-ar cenzura prerogativa de reglementator în educație, în general. Și ar fi și mai bine dacă finațarea educației ar fi centrată pe elev, prin metoda cupoanelor, așa cum propune Manifestul. Deși ar fi extraordinar dacă s-ar renunța și la cupoane și redistribuția asociată cu finanțarea publică a educației s-ar realiza printr-un impozit negativ pe venit, așa cum a propus Milton Friedman. (De fapt, înțeleg că SOLIB promovează ideea unui singur impozit.)

În fine, vom vedea dacă liberalismul, promovat acum foarte onorabil în SUA de Ron Paul, va prinde rădăcini puternice și la noi. Poate dacă citiți și dați mai departe acest manifest!

Impozitul pe venit penalizează economisirea

Sursa: The Freeman
Autorul, Roy Cordato, explică în două pagini toată chestiunea.

Obviously the income tax is a tax on people’s income-generating activities. What this means is that it penalizes these activities relative to activities that do not generate income. In a market setting, income-generating activities are those that lead to the production of goods and services. So the income tax penalizes work relative to leisure, and saving and investment relative to consumption. It is the latter that tends to be least understood and therefore will be the focus of this essay.

Și dacă penalizează economisirea ce? – veți întreba. Ah, nu se întâmplă nimic… doar că societatea va acumula mai puțin capital (la limită va consuma capital), ceea ce înseamnă că generațiile următoare vor avea un nivel de viață mai redus decât ar fi fost posibil (la limită, mai redus decât al nostru)

Link-uri asortate

• De ce avem accidente pe șosele?
Fiindcă sunt publice! Putem învăța ceva din experiența Formulei 1, unde automobiliștii nu merg liniștit ci se iau la întrecere, ce-i drept pe un drum privat?

To summarise, in the same eight year period between 1998 and 2006, 3,294 people died on Irish public roads with vehicles driving at speeds between 10 M/ph and 100 M/ph – 2 people died on Grand Prix private roads with vehicles driving at speeds between 100 M/ph and 220 M/ph (Paolo Ghislimbert in 2000 and Graham Beveridge 2001.)

• Cuvântul „criză” vine din greacă

The word crisis originates from the Greek word ‘krisis’ – which means ‘decisive moment’.

• Paternalismul libertarian – o sursă de idei pentru măsurile economice aplicate României
Poate dacă România ar fi o oază de liberalism, precum Hong Kong! Altminteri, cred că mai degrabă în România este rost de măsuri de liberalizare, nu de noi justificări pentru un intervenționism care, oricât de soft sau șic ar fi, tot etatism se cheamă. Că tot veni vorba, am văzut și eu că psihologismul este la mare modă printre economiștii americani, iar Kahnemann mai că este privit ca noul Keynes. Cred că exaltarea asta este nejustficată. Dacă psihologii vor să demonstreze că individul poate comite erori, atunci sunt deja convins. Dacă, în schimb, vor să spună că, în ansamblu, statul poate spori bunăstarea, atunci mă îndoiesc. Dar nu Kahneman este problema. Atenție la psihanaliști precum Taffler și economiști (?) precum Tuckett (sponsorizat de Soros), care spun că actul investițional nu este activat de un calcul economic, ci de emoții și impulsuri adânc înrădăcinate în subconștient, drept pentru care este nevoie de un doctor macroeconomic care să calmeze… spiritele animalice (apropos, era să uit de Akerlof)
Nu uitați ce spunea Mises (în Theory and History):

Behaviorism proposes to study human behavior according to the methods developed by animal and infant psychology. It seeks to investigate reflexes and instincts, automatisms and unconscious reactions. But it has told us nothing about the reflexes that have built cathedrals, railroads, and fortresses, the instincts that have produced philosophies, poems, and legal systems, the automatisms that have resulted in the growth and decline of empires, the unconscious reactions that are splitting atoms.

• De ce numărul celor care protestează nu este atât de mare?
Nu sunt de acord aproape deloc cu Cristian Orgonaș. Opinia mea este că în București lumea nu iese în stradă din două motive: (1) nivelul vieții este substanțial mai ridicat decât în restul țării; azi era pustiu pe drumuri, ca vara în timpul concediilor – probabil lumea era plecată în masă la munte. (2) Nu există o ofertă politică care să atragă nemulțumiții. Cel mai important este punctul 2. În lipsa unei clarificări ideologice lumea nu iese pentru că nu are de ce. Protestul nu a depășit stadiul unui eveniment monden, aproape șic, la care este prezentă toată lumea, fiecare căutând ce-i place, exact ca la mall. Doar că să stai afară când poți să urmărești spectacolul la televizor nu este chiar așa de înțelept. Acesta este principalul motiv pentru care nemulțumiții (2/3 din populație) stau acasă: pentru CE să iasă? În mod cert nu pentru vreo figură nouă. Poate doar pentru o idee. Care este sublimă dar lipsește cu desăvârșire.

• Ce n-am auzit strigându-se la mitinguri

Cel mai bun argument de o frază împotriva politicii anti-ciclice

Ludwig von Mises:

If a man has been hurt by being run over by an automobile, it is no remedy to let the car go back over him in the opposition direction

Critica intervenționismului guvernamental

Video mai puțin de 4 minute, cu prof. Art Carden. În acest clip, “băieții deștepți” sunt rechinii.

Vă era dor de Chuck Norris?

Actorul este pe baricade, în țara lui. Sprijină nominalizarea lui Gingrich în cursa pentru Casa Albă:

If you’re ready to keep fighting the good fight and once and for all restore our republic, then I invite you to join my wife, Gena, and I by endorsing, rallying behind and voting for Newt Gingrich as GOP nominee and then president of the United States.

De data sta, chiar vreau să piardă. Ceva ce nu s-a mai întâmplat, dacă îmi aduc aminte, de când juca împreună cu Bruce Lee.
(Mulțumesc lui Tudor Smirna pentru pont)

Notele elevilor în socialism

Un experiment mental, tragicomic prin implicații. Realizat de OT-PDL București (click pentru mărire).

Ce fel de politicieni vrem? Cu ce ne alegem?

Este mai degrabă rezonabil să presupunem că „Cei mai răi ajung sus”, vorba lui Hayek. Printre altele, tocmai de aceea un stat este cu atât mai bun cu cât este mai mic – deoarece politicienii vor avea mai puține șanse să imprime… riscuri sistemice. De unde această tendință ca cei mai răi să concureze pentru puterea politică? Dincolo de ce spune Hayek, Douglas French explică în această lucrare. Pe scurt, e vorba de faptul că cei care se angajează în competiția politică are un avantaj comparativ în acest domeniu… față de celelalte domenii! Altfel spus, la asta se pricep comparativ mai bine. Adică se pricep mai prost la concurența adevărată. Cei care își pot demonstra talentul și valoarea pe piață nu sunt interesați de politică. În clasa politică tind să se înscrie întotdeauna cei care nu au putut demonstra ceva în competiția economică cu semenii lor, cei care se simt inferiori. French adaugă:

Now we see the qualities displayed by virtually all politicians in democracy: the constant need for status and recognition. The ends—compensating for an inferiority complex—justify whatever
Machiavellian means. Because democracy is open to any and all who can get themselves
elected, either through connections, personality, or personal wealth, it is a social system where leadership positions become a hotbed for sociopaths. Maslow’s self-actualizing man won’t have
an interest in politics. But those stuck on the need for esteem are drawn to it like flies to dung.

Link-uri pe alese

• Motivul pentru care nu aș oferi nimănui un loc de muncă. S-a scris în Ungaria. Dar se aplică bine și în România

• Cum putem avea o societate mai puțin polarizată:

The more you scorn rich people, the more people you scare away from high-income professions. The more you scare away, the lower their supply. And the lower their supply, the higher their income!

If you really want a materially more equal society, stop beating up on the 1%. Do a complete 180. Smile upon them. Admire them. Praise them. Sing songs about how much good they do for the world. The direct result will be to raise their status. But the indirect result will be to pique the envy of status-conscious people, increasing the competition among the top 1%, and thereby moderating income inequality.

• Lucian Isar despre Tragedia comunelor:

Un nou acord intitulat “cool”, Viena 2.0 a fost pre-agreat de catre oficialitati si entitati suprastatale. In pasul doi creditorii privati sunt “convinsi” de corectitudinea solutiei propuse. Acordul va incerca sa limiteze ritmul de scadere al expunerilor bancilor pe tarile Central si Est Europene.

Una din problemele pe care solutia propusa, dupa parerea proponentilor, incearca sa o resolve este asa numita “tragedie a bunurilor comune”. Tragedia bunurilor comune este una din extinderile pentru mai multi jucatori a celebrei dileme a prizonerilor. Propusa in 1968 de catre ecologistul G. Hardin, studiul acesteia a fost incununat cu premiul Nobel pentru economie in 2009, primit de E. Ostrom.

Sub aceasta denumire, tragedia bunurilor comune, se ascunde dilema care apare in situatia in care mai multe entitati, companii or indivizi, actionand independent si de o maniera rationala potrivit interesului individual, vor distruge la un moment dat o resursa comuna. Distrugerea resursei comune se intimpla chiar si daca aceasta pozitionare rational-individualista nu este pe termen lung in interesul nimanui.

In situatia de fata, bunul comun invocat de oficialitati si entitatile financiare supranationale este stabilitatea financiara a zonei.

Tragedia comunelor vorbește mai exact despre exploatarea pana la epuizare a resurselor asupra cărora nu există drepturi de proprietate. Implicațiile etice sunt implicite. Dilema prizonierului vorbește despre ce se întâmplă atunci când indivizii nu colaborează. Dar nu ne spune nimic despre cum anume ar colabora indivizii. Uneori dilema prizonierului produce tragedii perfect dezirabile: dacă 3 hoți vor să-mi spargă locuința la noapte dar nu se coordonează între ei (își uită sculele, să zicem), această situație este benefică social.
Tragedia comunelor, așadar, nu punctează către toate situațiile în indivizii nu colaborează, ci către acelea care produc “rele sociale” (poluarea lacurilor, de ex.)

Revenind la exemplul studiat, stabilitatea financiară a zonei euro nu este… un bun, ci mai degrabă un rău public. În contextul actual.

• Democrația în comparație cu republica. Cu dedicație pentru protestatarii de pretutindeni