Doar trei vorbe să vă zic

– Un lucru e sigur, nimeni nu va plagia asta:

Sper ca si in continuare, si impreuna cu dumneavoastra, sa trecem printr-o perioada foarte grea

– Salam demisec…, mai sunt doar două căni.

– Aici sunt peștii dumneavoastră

Și acum, hai să stimulăm cererea, poate se întâmăplă vreun miracol și se înmulțesc peștii!

Următorul la rând, la educație

Cum se știe, cartea e grea. Iar să conduci ministerul educației e un lucru dificil. Mai ales acum că stă presa cu ochii pe mapa ta profesională ca pe butelie și, cum vede un plagiat, pac cu el la gazetă! Sunt curios dacă până la urmă Victor Ponta va găsi un ministru care să se remarce și prin altceva decât prin abilitatea de a clona diplome sau operele altora. Umblă vorba prin târg că mai sunt candidați destui la titlul de plagiatorul anului. Acum, că tot avem soft-urile (sau mofturile) astea de verificare, eu propun ca titularul portofoliului educației să se facă de către calculator. Adică, să se lase înscrierea liberă și cel care are cel mai mic procentaj de rânduri copiate să fie nominalizat ministru.

Nu, nu sunt sadic. Situația este însă sinistră.

PIB fără muncă

Adrian Vasilescu:

Ceea ce s-a întâmplat arată cum merge PIB-ul. În ţara asta, prea puţini oameni muncesc. Avem cel mai mic număr de salariaţi, la mia de locuitori, care muncesc, din toată Uniunea Europeană. Munca nu dă roadele pe care le aşteptăm cu toţii. Până când munca nu se va schimba, până când munca nu se va regenera, ne vom plimba prin cifre din acestea de 0,1 – 0,2″

Asta este cu siguranță adevărat. Dar mă întreb: a fost oare bine că am muncit mai mult până în 2008, când PIB-ul creștea? Cred că nu, cred că am greșit fiindcă am muncit fără rost, irosindu-ne timpul și talentul în speculații imobiliare, investind în active supraevaluate și cumpărând bunuri de care nu aveam de fapt nevoie. Deci, munca este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru creșterea economică. Trebuie să muncim cu cap. Adică în mod responsabil. Dar câtâ vreme nu schimbăm sistemul în care statul centrează și dă cu capul (îți crește TVA și îți oferă programul Rabla, de exemplu), câtâ vreme nu abandonăm cultura “antreprenoriatului” injectat cu hormonii creditului ieftin și al supraîndatorării, câtâ vreme clasa politică nu renunță la a defila cu măsuri populiste, ei bine, nu văd zău cum vom munci responsabil.

The Buleni

Viața bate filmul…

Prima intalnire cu Tyler Cowen

Tocmai m-am intors de la prima intalnire cu TC. credeam ca va fi obosit, asa cum ma avertizase, dar l-am descoperit plin de energie si curios sa descopere Bucurestiul. Si cu pofta de mancare.Am facut o scurta plimbare si am stat la taclale in gradina de la McMoni’s.

Natural, am povestit despre Murray Rothbard spre care am aflat inca o data ca era o persoana extrem binevoitoare si deschisa. Declaratia serii:

“In anii ’70 toti libertarienii din SUA incapeau in sufrageria lui Rothbard”!

Google este original

Plagiatului este o veche boală a “intelectualilor” români. Dureros este ca și generația tânără – sau mai ales generația tânără – este infectată, în opinia mea, iremediabil. În ultima perioadă, prin măsurile de ridicare a calității în mediul universitar (așa heirupiste cum sunt orice măsuri guvernamentale), ministerul a pus în carantină plagiatorii tineri. Practic nu poți să mai promovezi în pozițiile superioare dacă nu ai lucrări publicate în reviste străine prestigioase, unde plagiatul este imposibil. Dar ce te faci cu plagiatorii din vechea gardă? Câți dintre ei conduc România? Și, mai ales, nu cumva au avut o contribuție la promovarea acestor legi care limitează nr. plagiatorilor?! Hint: cartelul duce la creșterea prețurilor.

Jeffrey Franks și problema cunoașterii

Zice domnul Franks:

Dacă aveam în 2009 informaţiile de acum, aş fi luat alte măsuri

Ceea ce ilustrează excelent problema cunoașterii cu care se confruntă acțiunea guvernului, problemă îndelung studiată și subliniată de Friedrich Hayek. Din cauza deficitului de informație – statul nu poate agrega “informația dispersată” disponibilă diverșilor indivizi, planificarea centralizată a economiei și, practic, orice măsură intervenționistă riscă să producă haos în societate (“consecințe neintenționate”, desigur). Practic, statul nu poate decât să acționeze orbește și doar printr-un noroc uriaș poate potrivi piesele de puzzle ale economiei astfel încât bunăstarea socială să aibă de câștigat.

Această problemă există și la nivel de individ. Nimeni nu dispune de cunoaștere perfectă. Dar în vreme ce individul dispune și de stimulente pentru a-și ajusta acțiunile în fața incertitudinii, guvernul – sau domnul Jeffrey Franks – are constrângeri mult mai laxe. Ce ni se întâmplă dacă dăm greș? În calitate de agenți privați, eroarea se soldează cu falimentul, pierderea de resurse, ieșirea de pe piață, reducerea importanței în ierarhia socială. În calitate de agenți publici exact contrariul este adevărat! Ce s-a întâmplat dacă FMI a greșit toate prognozele privind sosirea și amplitudinea crizei? Și pe cele privind ieșirea din criză? Nimic! A ieșit FMI de pe piață?! Culmea ironiei, aflăm că lui Jeffrey Franks i s-a propus să predea la Universitatea din Pitești pentru 3000 de euro – asta da recompensă meritată. Eu zic să-i ridicăm o statuie că ne-a scăzut bunăstarea.

Diferența dintre fiecare dintre noi și guvernul României excelent povățuit de FMI este că acesta din urmă acționează riscând avuția tuturor. Fiecare ne confruntăm cu problema cunoașterii limitate, dar doar guvernul poate să acționeze cu dispreț față de comiterea de erori și pierderea potențială a resurselor; deoarece aceste resurse nu sunt ale lui, ci ale tuturor.

În plus, piața este un mecanism de coagulare a informației, zice Hayek. “Mâna invizibilă” alocă resursele acolo unde sunt folosite cel mai productiv, fără ca cineva să știe dinainte acest lucru. Piața armonizează nevoile cu producția prin sistemul prețurilor și al cooperării voluntare. Acest rezultat este distrus de intervenția guvernului. Gândiți-vă la impozitul forfetar și la creșterea TVA dacă nu mă credeți.