Bugetarilor li se pregăteşte raţia de salariu

Legea salarizării unice a este soluţia cu care guvernul încearcă să împace diferitele categorii profesionale unite sub pălăria bugetului public. Este considerată soluţia supremă care va pune capăt pretenţiilor nesfârşite ale profesorilor, medicilor, poliţiştilor etc. Dar cum de am ajuns aici?

Totul începe de la convingerea majorităţii că iniţiativa privată nu poate furniza satisfăcător anumite bunuri – aşa-zisele bunuri publice. Aceasta este o idee foarte dubioasă – în ciuda faptului că unii economişti, precum J. Stiglitz, au devenit „notorious” (altiminteri nu pot să le spun) până la Nobel filozofând pe marginea ei. Dar să trecem peste. Să zicem că educaţia sau securitatea nu o putem cumpăra pe piaţă, precum pâinea sau maşina. Să acceptăm arguendo că aceste bunuri pot fi oferite doar în mod colectiv, de către autoritatea publică.

Aşa stând lucrurile, situaţia nu este tocmai roz. Pentru că există felurite bunuri publice, drept pentru care există o varietate de categorii funcţionăreşti ocupate cu furnizarea lor. Iar aceste grupuri sunt inegale – ca număr, forţă, abilităţi intelectuale ş.a.m.d. Grupurile acestea – de interese, le putem spune fără să ne ruşinăm – urmăresc să prospere, ca de altfel toată lumea. Şi principala pârghie pe care o au la dispoziţie este negocierea cu guvernul pentru stabilirea salariilor. Acum, autoritatea politică nu este nici ea indiferentă la varietatea grupurilor de interese: unele aduc voturi mai multe decât altele. Aşa încât, în urma negocierilor colective rezultă o structură a salariilor. Cei cu mai multă putere de influenţă câştigă în raport cu ceilalţi. Iar teoria economică ne explică şi de ce, de exemplu, sindicatul Metrorex a obţinut întotdeauna sporuri de venit mai mari decât sindicatul profesorilor (primul este un grup relativ restrâns numeric, unde posibilitatea de „free-riding” este redusă, şi deţine/oferă o resursă/serviciu „cheie”).

Inegalitatea de tratament salarial care rezultă nu este însă acceptabilă la infinit de restul colectivităţii. Şi uite aşa apare o competiţie prin care fiecare încearcă să-şi adjudece o porţie cât mai mare din cazanul comun. Scandalurile, grevele şi abuzurile salariale se succed până devin şocante. Aşa am ajuns unde suntem astăzi.
Din păcate, ca soluţie la raritatea resurselor bugetare, politicienii au ajuns la concluzia că problema poate fi rezolvată prin raţionalizarea – în sens comunist, însemnând planificarea – salariilor. La fel cum în alte vremuri, când ansamblul resurselor era controlat centralizat, planificarea şi distribuirea de raţii (de alimente – populaţiei, de materii prime – industriei) devenise regula de alocare în economie. Din păcate, spun iar, impunerea unei grile de salarizare unice nu va rezolva neînţelegerile sociale. Acest lucru este oricum vizibil deja din declaraţiile ofticate ale unor sindicalişti care se simt neîndreptăţiţi. Mai mult, va agrava ineficienţa sistemului, deoarece „îngheaţă” practic valoarea relativă a salariilor din diversele sectoare. În economia de piaţă, preţurilor (deci şi veniturile) fluctuează continuu, reflectând schimbările survenite în preferinţele consumatorilor, disponibilitatea resurselor şi calitatea tehnologiei. Schimbarea preturilor relative este un fenomen direct asociat cu procesul de funcţionare al pieţei. Nu putem vorbi de economie de piaţă dacă se stabileşte a priori că un automobil valorează cât 100 de biciclete; sau că unui mecanic auto i se cuvine de 10,57 ori mai mult decât unui paznic de noapte.

Legea salarizării unice este o lege socialistă. Nu doar că nu are nimic de-a face cu justiţia socială (nimic mai mult decât are celebrul dicton „Să se dea câte una la fiecare, ca să ajungă la toată lumea!”), dar va promova ineficienţa pe noi culmi şi mai înalte. Gândiţi-vă doar ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o asemenea lege la începutul anilor 1990. Dacă raportul dintre salariul unui inginer, cel al unui jurist şi cel al unui economist ar fi fost ferm stabilit. Falimentul “producţiei de ingineri” şi “boom-ul economiştilor şi juriştilor” – fenomen benefic rezultat din funcţionarea pieţei, care a decis că anumite calificări nu mai sunt căutate, fiind nevoie în schimb de altele – ar fi fost în bună măsură distorsionat.

Care ar fi cea mai bună soluţie?

Este clar că deciziile colective sunt îmbibate cu ineficienţă şi injustiţie. Reforma trebuie făcută în două direcţii: pe de o parte, privatizarea cât mai multor servicii publice şi, pe de altă parte, dezagregarea producţiei de bunuri publice la un nivel cât mai apropiat de cel al consumatorului final. Această a doua soluţie nu reprezintă altceva decât descentralizarea despre care se tot vorbeşte în ultima vreme, dar care probabil nu se va realiza. Descentralizarea profundă şi autonomia financiară (cât mai deplină) a colectivităţilor locale (cât mai strict delimitate) ar aduce rezultate de 100 de ori mai bune decât echitatea prin uniformizare la nivel naţional. De pildă, conform legii salarizării unice propuse de guvernanţi, poliţistul, medicul şi profesorul vor avea acelaşi salariu indiferent daca îşi exercită slujba în Bucureşti sau la Caracal. De ce este acest lucru just nu ni se explică. Nici politicienii nici sindicaliştii nu au interesul să o facă. Prin urmare, dacă dorim mai multă echitate şi eficienţă, trebuie să le luăm acestor oameni capacitatea de a ne impune propria lor viziune, limitată la atingerea unor obiective personale meschine.

5 comentarii

• 

  By AristotelCostel, mai 21, 2009 @ 3:05 pm

  Pana la reforma in doua directii sa nu trecem prea usor peste diferentele salariale la stat. Nu stiu cat copiem noi modelul german al legii, dar nu mi-e dor de jungla din ultimii ani cu baietii care devalizau agentii, regii si alte porcarii.

  Limita intre venitul minim si cel maxim la stat e perfect logica, iar daca cineva da cu capul in limita de sus, mediul privat il asteapta salivand dupa competenta si genialitate. Ca… texte… ar avea de suferit statul lecuit de managerii scoliti la… Sorbona, va fi mai rau ca in anii trecuti cand a fost… perfect, de altfel.

  Nu stiu cat de ineficient e “statul” german.

  Repet, propuneri de nuanta… bune, dar iar ne referim la comuna primitiva in perspectiva asumarii unei minime civilizari.

• 

  By Bogdan Glavan, mai 21, 2009 @ 3:33 pm

  Orice stat e ineficient, pentru ca este lipsit de posibilitatea alocarii eficiente a resurselor (posibilitate deschisa numai proprietarilor privati de resurse, prin efectuarea calculului economic). Nu ma pricep la comparatii inter-statale, dar evaluarile recente arata ca sistemul bancar german, nota bene, controlat de stat intr- masura mai mare decat fratele lui american, a risipit resursele cu o nonsalanta mai mare decat acesta din urma.
  De aceea orice “reforma” care presupune in esenta mentinerea status-quo-ului (adica tot administratia centrala national este “in charge” este sortitat esecului. Chiar daca poate suna mai pragmatic. De exemplu, pragmatic vorbind, as sugera ca functionarii publici sa incheie doar contracte de munca pe termen determinat, urmand sa fie permanent reevaluati. Dar imi dau seama ca ar fi doar un paliativ. Cel mult ar indrepta lucrurile cu… o “nuanta”.

• 

  By AristotelCostel, mai 21, 2009 @ 3:53 pm

  functionarii publici sa incheie doar contracte de munca pe termen determinat,

  … principiu excelent…

  … urmand sa fie permanent reevaluati.

  …”nuanţă” incompletă. La finalul contractului ar trebui evaluată necesitatea… postului.

  Şi cine ar face evaluările?

  Reîntorcându-mă la comuna primitivă, mediul “privat” românesc e reprezentat în mare de câteva corporaţii, ceva “sector public străin” şi numeroşi “bugetari privatizaţi”. Primele două entităţi “negociază” “alocarea resurselor”, iar a treia categorie foloseşte tehnica “de aici pana vezi cu ochii e al meu c-aşa vreau eu”.

  La aşa mediu privat, parcă ar merge nişte reglementări valabile o perioadă scurtă până ne coborâm din copăcei.

Other Links to this Post

1. Din nou despre legea salarizarii unice | Mihai Mircea TOTPAL — august 31, 2009 @ 9:00 am

2. Din nou despre legea salarizarii unice | CanCan — august 31, 2009 @ 9:40 am

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lasă un comentariu