Educaţie, pentru cine?

În articolul precedent mi-am spus opinia în legătură cu interesul studenţilor pentru educaţia superioară, oferind câteva exemple. Voi încerca acum să formulez câteva consideraţii mai generale privind calitatea învăţământului şi viitorul acesteia.

În sens larg, învăţământul produce ceea ce se cere. Aici intervin doi factori care împing în jos calitatea educaţiei.

Primul se referă la politica promovată de stat. Prin diplomele unice, prin procedurile de echivalare (şi alte intervenţii) importate de la alţi „performeri” în materie, sistemul educaţional centralizat, condus de stat, are consecinţe negative semnificative: devalorizarea diplomelor prin inflaţie, ruperea actului de învăţământ de realitatea economică etc. Nicio universitate nu are interes să ofere calitate, pentru că are un interes mai mare de a face bani – iar bani poţi face foarte uşor exploatând caracteristicile perverse ale sistemlui actual.

Al doilea se referă la „cerere”. Trebuie să recunoaştem că lumea nu vrea învăţământ de calitate. Nu este pregătită să suporte costurile acestuia. Studenţii vor diploma ieftine, dacă se poate, cât mai multe. În spatele acestei preferinţe se află comportamentul angajatorilor. Aceştia nu vor să aibă personal educat, de calitate. Din start să observăm că peste jumătate din forţa de muncă lucrează la stat (raportul angajaţi la stat/angajaţi la privat este de 1,3), deci am rezolvat problema rapid. Ce nevoie ai să înveţi serios dacă vei eşua prin birourile unei agenţii de stat? Acestea din urmă cer exact tipul de absolvenţi pe care îl oferă sistemul. Este un circuit închis. Statul produce educaţie pentru nevoile statului. Apoi, mare parte din mediul privat nu are nici el nevoie de angajaţi bine pregătiţi. Câtă vreme succesul în afaceri este garantat prin relaţiile politice, prin contractele “la comandă”, niciun “întreprinzător” nu este interesat de fapt să întreprindă ceva productiv; deci, nu are nevoie de angajaţi educaţi. Modelele de reuşită în afaceri sunt cele care sunt, iar studenţii le cunosc prea bine. Ele nu inspiră muncă sau tenacitate, ci „învârteli”. Ce nevoie e de educaţie, de capital uman, dacă succesul e obţinut nu prin inovare, nu prin talent antreprenorial, nu prin respect faţă de client, ci prin „învârteli”?

Când aud lamentările unora că nu avem nicio universitate în top 500 mă apucă greaţa. Nici nu vom avea vreodată, cu asemenea studenţi. Nici nu vom avea, pentru că societatea nu cere acest lucru. Suntem, în schimb, în vârful clasamentului mondial al ipocriziei. Stabilim criterii de asigurare a calităţii, copiem modele din Vest, „punem accent pe cercetare”… ca să ce? Ca să întărim birocraţia. Ca să ne facem că lucrăm, vorba poetului. În cercetarea s-au băgat sume astronomice dar, cel puţin în domeniul economic, rezultatele sunt nule. E şi firesc.

Cât despre profesori, numai de bine.

6 comentarii

• 

  By Mihai Marcu, iulie 27, 2009 @ 7:06 pm

  spot on.

  fara sa ne deprime concluzia, asta se cere. Piata muncii a fost foarte tensionata si a inghitit orice. nu exclud schimbarile spre bine, dar in mod clar ele nu vor veni foarte repede.

• 

  By Lucian Ancu, iulie 27, 2009 @ 8:21 pm

  Foarte bun articolul.
  Ar fi interesat de discutat problema eliminarii “revolutionarilor”.

• 

  By Bogdan, iulie 28, 2009 @ 3:20 pm

  Sunt perfect de-acord cu tine, stii bine, dar cred ca merita sa dezvolti cateva idei si pe marginea “calitatii” profesorilor. Eu as baga mana in facu ca in 50% din cayuri sunt mai prost calificati decat studentii, fara gluma. Imi amintesc si acum un idiot de profesor, care n-avea nimic de stus dar vorbea gradoman pe un domeniu oricum SF in Romania ca geopolitica, si in mod ritualic isi exprima frustarile in clasa facandu-ne in corpore prosti etc, desi trecea asa de rar pe la facultate incat nu putea avea habar ce stim. Daca cineva isi mai inchipui ca un tanar de 20 de ani in yiua de ayi mai are rabdarea sa se duca la facultate sa asculte un idiot facandu-l prost cred ca se insala amarnic…BTW, profesorul asta nu era un dinoyaur comunist, ci avea 30 si ceva de anisori (minus cei sapte ani de-acasa).

• 

  By Bogdan Glavan, iulie 28, 2009 @ 5:03 pm

  Lucian, despre ce “revolutionari e vorba”?

• 

  By anna ionescu, iulie 28, 2009 @ 8:30 pm

  Intr-o societate ce se degradeaza cu fiecare zi,nu mai e de mirare ca avem asa invatamant; azi vedem varful dezstrului, dar maine vom fi martorii surparii bazei,invatamantul primar ce ne formeaza copii, cu finalitate calitativa invers proportionala cu numarul de titluri din programa scolara, restul performantei se obtine acasa, in functie de timpul liber al parintilor.”nu suntem pregatiti sa suportam costurile unui invatamant de calitate”…aici va contrazic, nu mai suntem pregatiti pentru numarul clasic de ore de curs, seminarii, pentru toate cele 8-10 semestre,pentru zile si nopti petrecute cu creionul si maculatorul in biblioteca si mai nou pe net ( nu cred ca se mai foloseste maculatorul, acum taiem paduri si folosim tone de solventi ca sa scriem orice pe hartie tip xerox); si cum nimic din ce e invechit nu ne mai place si gura tuturor trebuie sa manince( de la profesor cu norma de curs in catedrele a 5 facultati, pana la invatacel cu slujba) am adoptat invatamant “2 in 1″ , model polonez de 3 ani; master de 3 semestre terminat in 2 si fel de fel de inventii ce scot pe banda rulanta licentiati someri din start (povestea asta cu toata lumea licentiata imi aduce aminte de admiterile la liceu din perioada comunista facute cu punctaj halucinat 1.25);referitor la costuri licentiatii pe hartie si-au marcat diplomele cu ceva mai multisori euro decat studentii de la facultatile cu traditie.exista in ultimul timp un fenomen de generalizare a performantelor angajatilor de la stat; nu toti si-au facut scoala la “apelul de seara”, exista si agentii in care se cere performanta si responsabilitate si unii au invatat si invata serios pentru ca isi doresc performanta pentru sine si lupta dreapta in idei, fie si economice cu cei din tabara angajatilor in privat:)

• 

  By Lucian Ancu, iulie 29, 2009 @ 6:22 pm

  Bogdan prin “revolutionari” ma refer la persoanele care incearca in ciuda sistemului sa faca treaba cum ar trebui. In aceasta categorie includ atat profesori cat si studenti. Ca exemple de eliminare ma gandesc la bete in roate profesorilor care incearca sa schimbe ceva. Nu o data am auzit tineri asistenti nervosi ca trebuiau sa taca din gura si sa inghita cand un anumit student trebuia sa treaca. Asta produce lehamite si scarba. La fel si in cazul studentilor care de multe ori dupa ce obtin o bursa in strainatate sunt priviti cu alti ochi (nu tocmai buni) la intoarcerea in universitate.

  Pana una alta invatamantul e unul din cele mai conservative domenii. Deci greu de inghitit revolutionari.

  PS: scuze ca raspund asa tarziu la comment. Prin intamplare m-am intors la postul asta. Ti-as recomanda sa instalezi plug-in-ul Subscriebe to comments.

Other Links to this Post

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lasă un comentariu