În vremuri de criză e nevoie de solidaritate?
Înainte de a pleca o nouă tură în vacanţă (motiv pentru care nu am mai scris nimic pe acest blog de o vreme), am aflat că, în ultima vreme, s-au vândut xşpe maşini Porsche, nşpe maşini Ferrari şi ţşpe maşini Maserati. Ceea ce a constituit un excelent prilej pentru a reflecta pe marginea unui cuvând folosit în exces de când cu criza: solidaritate.
Dacă este criză, ni se spune, atunci trebuie să fim solidari; să strângem cureaua; să mai renunţăm la pretenţiile salariale; să mai tăiem din cheltuielile pe care obişnuiam să le facem. Premierul Boc a folosit cuvântul „solidar” mai mult decât oricine, pentru a manipula opinia publică în a crede că noi toţi trebuie să suportăm povara crizei. La rândul lor, criticii lui Boc au acuzat guvernul că sectorul bugetar a continuat să se lăbărţeze pe spinarea sectorului privat, care suportă singur toate dificultăţile; şi ei au cerut solidaritate, în sensul că şi statul trebuie să facă economii, nu doar mediul de afaceri.
Astfel, tagma guvernanţilor cere solidaritate din partea populaţiei muncitoare; iar tabăra mediului de afaceri cere solidaritate din partea birocraţiei statale. Toată lumea vrea solidaritate. În aşa hal, încât cuvântul a fost compromis.
Fără îndoială, criticii guvernului au dreptate atunci când acuză statul de risipirea banilor, mai ales într-o perioadă atât de delicată. Însă greşesc atunci când spun că avem nevoie de solidaritate naţională. Pe timp de criză nu avem nevoie de aşa ceva. „Criza” este criza cuiva, nu a tuturor. Nu toţi am comis erori înainte, pe timpul boom-ului, ca sa avem de ce să suportăm acum. Şi nu văd care este motivul pentru care cei cumpătaţi ar trebui să plătească oalele sparte de alţii. Dacă este criză, atunci să fie penalizaţi cei ineficienţi, să falimenteze cei care au pierderi, să intre în şomaj cei care au trăit din exproprierea celorlalţi. Solidaritatea nu face decât să pună pansament pe rănile provocate de greşelile (ne)intenţionate ale unora. Îi salvează pe speculanţii proşti cu ajutorul celor care au ştiut cu adevărat să acumuleze avuţie. În acest fel, nu face decât să paveze drumul către următoarea criză.
Nu avem nevoie de solidaritate. Avem nevoie de curăţirea economiei de paraziţi – fie că ei sunt bugetari sau oameni de afaceri (adesea, distincţia între cele două categorii este dificil de făcut). Trebuie să reducem aparatul guvernamental, dar nu din motive de solidaritate cu mediul privat, ci pentru că aparatul de stat risipeşte resursele. Trebuie ca oamenii de afaceri să îşi ajusteze activitatea, dar nu din motive de solidaritate, ci pentru că mulţi dintre ei au risipit resursele în speculaţii imobiliare. Criza ne arată cine nu poate trăi pe picioarele lui, cine a prosperat pe datorie fără să îi pese de ziua judecăţii. Nu pot şi nu vreau să fiu solidar cu astfel de oameni.
Dar sunt solidar cu cei care şi-au cumpărat Porsche, Ferrari sau Maserati din bani obţinuţi în mod cinstit, prin muncă şi talent antreprenorial.
Despre criza | Bogdan Glăvan | 
august 28, 2009 10:32 am
7 comentarii
Other Links to this Post
-
O criză a statului, o singură soluție « standard.ro | Platforma de comentarii, bloguri si opinii MONEY.ro — mai 25, 2010 @ 1:33 pm
-
Bogfan Glavan: O criză a statului, o singură soluție « Blogul galben al lui Gondolin — ianuarie 13, 2011 @ 12:38 am
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By anna ionescu, august 28, 2009 @ 7:17 pm
nu cred ca gresesc cind afirm ca citesc cel mai bun articol de luna asta al unui blogger.nici macar din mila crestina nu vreau sa fiu solidar cu cei care traiesc din ajutor social pentru ca refuza sa munceasca pt minim pe economie,cu cei care, fara discernamant, fac copii pentru a trai din alocatie, cu rubedeniile primarilor si consilierilor locali, proaspat absolventi ai unei facultati de la coltul blocului si mandri functionari in comuna, care ingroasa randurile bugetarilor, cu experii in inginerii financiare, din mediul privat, ce transfera afacerile de pe o firma pe alta, principalii cotizanti la cresterea arieratelor la BGC, pe care in situatia nerecuperarii le inghitim cu totii…lista ramane deschisa
By Extra3OO, august 29, 2009 @ 3:04 pm
Foarte bun articolul, intradevar. De fapt e unul din putinele articole “normale”, sanatoase, ce probabil ar trebui fie cunoscute de oricine. Insa din pacate tu ai 2 comentarii, iar “socialistii” au 50.
Vasile Roaita a fost un pusti care a pornit sirena fabricii pentru a chema politia, pentru ca muncitorii sa fie impuscati deoarece FURAU, nu invers. Merita o statuie mai mult ca oricand, pentru ca socialistii nu inteleg nimic cu vorba buna.
Uneori imi dau seama ca “nu au cu ce”, de parca ar fi facuti din fabricatie pentru muncile de jos.
By Bogdan Glavan, august 29, 2009 @ 6:44 pm
Multumesc de aprecieri. Stati linistiti, am avut si mai multe comentarii… 8-10! Oricum, sunt mereu surprins de comentatorii de pe bloguri care, asa cum am mai spus, sunt chiar mai inteligenti decat autorii blogurilor respective.
By dromichaetes, februarie 11, 2010 @ 2:22 pm
Pfui, comentariile tale duhnesc a Scoala de la Chicago. Problema este ca nu doar parazitii sunt afectati de criza, nu-i asa?
By Gabi, mai 25, 2010 @ 5:06 pm
@anna ionescu:
Apropo de mila crestina.
Scrie undeva pe acolo:
“Cine nu vrea sa munceasca, sa nu ceara de mancare!”
Asa ca din partea asta putem sta linistiti.
Cat priveste articolul, cred ca incepe sa se contureze in societate un curent de atitudine cam ca la Marasesti: “Pina aici, mai departe nu se trece!”.
Cat despre inteligenta , nu ca ar conta putin, dar mult mai important este ca iti pasa, ca te doare ce se intampla.
Si un lucru pe care l-am observat si aici si pe alte bloguri: personajele au trecut pe locul II, principiile le-au luat locul.
Sper sa nu mai dureze mult si sa inceapa sa se cristalizeze unele solutii concrete, pe care atitudinea generala a societatii sa le impuna ca si conditii Sine qua non pentru oricine va dori sa ramana sau sa ajunga in fata.