Efecte de reţea şi praf în ochi
Acest articol pe care l-am citit recent – despre efectele de reţea – merită popularizat. Existenţa efectelor de reţea este unul din argumentele evoluate la care susţinătorii intervenţiei statului fac din când în când referire.
Exemplul clasic folosit pentru a explica importanţa acestei externalităţi este telefonia: cu cât numărul utilizatorilor serviciului de telefonie creşte cu atât se justifică economic existenţa acestuia; desigur, fiecare nou membru al reţelei are mai mult de câştigat de pe urma celor dinaintea lui, fără să-i poată recompensa în vreun fel.
Efectul de reţea este strâns legat de problema coordonării şi, mai ales, de cea a posibilelor echilibre multiple în care se poate afla o economie. Pentru intervenţionişti versaţi, economia poate funcţiona fie într-un echilibru bun, fie într-unul prost, din care nu poate ieşi deoarece nimeni nu-şi asumă statutul de pionier al schimbării. Astfel, chiar dacă întreaga societate iese în câştig de pe urma „schimbării”, nimeni nu este motivat să o înceapă. Ceea ce aparent creează un rol pentru stat care, prin politici „strategice” poate facilita schimbarea. După cum puteţi intui, teoria are aplicaţii atât de vaste încât nu insist cu exemple. În ceea ce mă priveşte, mare parte din cercetarea ştiinţifică am dedicat-o acestui subiect (vezi aici şi aici).
Ei bine, declinul reţelei de socializare MySpace – care a pierdut, peste vară, circa 20% din trafic – în favoarea noilor reţele precum Facebook sau Twitter – ilustrează cum toată această complicată construcţie teoretică are o valoare îndoielnică. Declinul MySpace este evident, explicabil el însuşi prin efectul de reţea, şi redat cifric mai jos (aici poză originală)
„Căderea MySpace se accelerează. În SUA, ea a pierdut peste 1 milion de vizitatori între lunile iunie şi iulie, mai mult de 4 milioane între iulie şi august şi peste 5 milioane din august până în septembrie.”
Astfel, se demonstrează ceea ce, desigur, a fost valabil întotdeauna: reţelele se nasc şi mor, întreprinzătorii sunt în stare să depăşească problema coordonării, iar economia este capabilă să se mişte natural către alocarea optimă a resurselor.
Diverse, Piaţa funcţionează | Bogdan Glăvan | 
Octombrie 19, 2009 8:12 pm
5 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By Logosfera, Octombrie 19, 2009 @ 9:07 pm
Nu stiu cat din succesul Facebook se datoreaza produsului in sine cat sustinerii de care a beneficiat din partea CIA (pentru un serviciu secret potentialul informational este considerabil). Nu cred ca exemplul este relevant pentru argumentatia ta.
By Dan Selaru, Octombrie 19, 2009 @ 9:30 pm
Bine ca fac parte din niciuna.
By ionut, Octombrie 19, 2009 @ 10:19 pm
Bogdan
Pai credeam ca e clar pentru toata lumea: nu economia derapeaza, ci “politicile economice” pot sa fie aplicate eronat!:)
By Extra3OO, Octombrie 20, 2009 @ 12:34 am
Internetul e cea mai buna dovada ca liberalismul NU este un sistem utopic, imposibil de pus in practica.
Orice ar studia putin istoria oricarui eveniment important in online din 95 incoace si-ar da seama ca indiferent de cat de puternica ar fi interventia “cuiva”, pana la urma se gaseste “cineva” care sa ocoleasca acea regula (si in particular sa scoata o gramada de bani). Exemple ca programulul de criptare PGP, Google vs giganti ca Yahoo sau Astalavista (;) ar trebui sa fie suficiente pentru a vedea ca piata concurentiala “perfecta” nu este o iluzie.
Poate tocmai din cauza acestui lucru de cativa ani se prefera “publicitatea negativa”, pentru ca de fapt, oricum nu te poti impotrivi.
La noi pe de alta parte, lupta abia e la inceput.
By Alex Nicolin, Octombrie 21, 2009 @ 3:06 pm
Modelul retelelor de socializare online nu este aplicabil in toate cazurile pentru ca acestea nu sunt niste retele clasice. In primul rand subscriptia este gratuita in cazul lor, iar beneficiile furnizorului deriva in primul rand din publicitate, adica afisarea bannerelor diferitor companii pe site. Incasarile publicitate sunt proportionale cu numarul de vizitatori/subscriberi.
O alta diferenta consta in faptul ca pentru construirea unei astfel de retele investitiile sunt minime – costurile de infrastructura sunt neglijabile. Reteaua este una virtuala, care exista in cadrul unei retele fizice preexistente (internetul). Pentru “construirea” internetului s-au cheltuilt sume importante de bani in ultimii ani de catre “carausii” de trafic (au tras fibre optice), ISP-uri (au centralizat traficul) si de catre retaileri (provideri) care au adus serviciul la indemana publicului larg. Statul practic nu a avut nicio contributie la aceasta dezvoltare, sau chiar a avut un rol obstructiv in regimuri autoritare (China, Iran etc.). Beneficiile sunt incontestabile atat pentru utilizatorul individual cat si pentru firme. Poti schimba oricand providerul de serviciu, deci piata este libera. Cred ca internetul in sine este un exemplu mai general si mai adecvat pentru efectul de retea. Retelele virtuale au anumite particularitati, asa cum am spus mai sus. Ele se pot incadra mai degraba in categoria produselor furnizate prin intermediul retelei.