Insider trading?!
Superb articolul lui Don Boudreaux (profesor la George Mason University) în Wall Street Journal despre cât de nocivă şi injustă este criminalizarea insider-trading-ului.
Pedeapsirea celor care vând informaţii din interiorul unei companii este injustă pentru că încalcă dreptul de proprietate al oamenilor de a acţiona nestingherit pe baza cunoaşterii de care dispun (adică, le aparţine)
Este deopotrivă nocivă pentru economie deoarece împiedică ajustarea preţurilor pentru a reflecta condiţiile reale ale cererii şi ofertei. Împiedicând indivizii să folosească informaţia de care dispun, prohibiţia duce la supraevaluarea unor companii şi, implicit, la subevaluarea celorlalte. Ca atare, alocarea capitalului şi întreaga structură de producţie are de suferit.
Pentru a înţelege corect importanţa insider trading-ului, trebuie să nu distingem foarte clar natura informaţiei tranzacţionate. Dacă această informaţie este secretizată de către companie, aceasta asumându-şi aşadar dreptul de proprietate asupra informaţiei respective, atunci divulgarea acesteia reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, contractului de angajare dintre cel care divulgă informaţia şi companie. În acest caz însă, nu este nevoie de o lege specială care să încrimineze divulgarea informaţiilor, la fel cum nu este nevoie de o lege a picnicului. Nici nu este nevoie de o armată de inşi care să spioneze spionii din interiorul firmelor şi să îi aresteze la ore de maximă audienţă. În acest caz, spionul este un simplu hoţ, precum cel care fură merele din livada unui fermier. Pe de altă parte, dacă informaţia nu este secretizată – aşadar este publică – atunci oricine are dreptul de a se folosi de ea.
Cel mai des întâlnit exemplu de culpabilizare a insider trading-ului este şi cel mai util pentru a înţelege absurditatea legislaţiei. Dacă eu, angajat al companiei X, observ că managementul companiei păcăleşte publicul în legătură cu profitabilitatea reală a companiei, atunci ar trebui să fiu liber să vând această informaţie sau să mă folosesc de ea vânzând acţiunile companiei. Însă legea îmi interzice. Aşa stând lucrurile, legea stimulează apariţia fraudelor, pentru că îi apără pe managerii rău intenţionaţi de cei mai buni duşmani ai lor: proprii angajaţi. Aşa cum a arătat istoria, piaţa – nu guvernul – este instituţia care descoperă prima fraudele şi pedepseşte cel mai aspru hoţii. În paranteză fie spus, nu este de mirare că hoţii, odată descoperiţi, aleg “să se pună la dispoziţia justiţiei” (adică, sub umbrela statului) – este în interesul lor să intre preventiv la închisoare pentru a scăpa de furia celor înşelaţi!
Aberaţia de intervenţie | Bogdan Glăvan | 
Octombrie 25, 2009 9:21 pm
3 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By Deceneu, Octombrie 26, 2009 @ 9:29 am
Rationamentul poate fi extins la servicile secrete, unde secretul le apara abuzurile.
Confidentialitate si secretizarea nu ar trebui sa apere ilegalitatile, pentru ca-i transforma in complici, pe cei care au cunostinta de ilegalitati si nu le divulga.
By ionut, Octombrie 26, 2009 @ 9:56 am
Bogdan
Corect si la obiect. Chiar faptul ca o companie alege listarea la bursa inseamna (teoretic) ca a ales transparenta. In aceste conditii, existenta unei legi care sa “pedepseasca” transparenta e, pur si simplu un non-sens! Acesta este unul dintre motivele pentru care am stat departe de “jocul la bursa”.
By Alex Nicolin, Octombrie 30, 2009 @ 1:28 am
Insider trading nu poate fi calificat ca infractiune, ci doar ca incalcare a contractului de confidentialitate dintre companie si angajatul care a fost la originea scurgerii de informatie. Daca nu a fost semnat niciun astfel de contract, se poate trece la confiscarea proverbialilor boi de la bicicleta
Mi se pare incorect ca cineva sa fie arestat si judecat ca un infractor. Poate fi eventual dat in judecata in civil de catre companie.
Deseori scurgerea de informatii este mai degraba un fapt pozitiv deoarece sporeste transparenta pietei. O companie care isi ia toate masurile pentru a-si creste “opacitatea” are mai mult ca sigur probleme financiare, lucru care ar trebui sa fie cunoscut toturor in cazul in care compania respectiva este listata public.