Libertate de expresie? Nu pe blogul meu

De-a lungul timpului au existat cititori care m-au criticat pentru cele scrise, mergând până la atac la perosoană. Fiecare este liber să citească, să înţeleagă şi să creadă ce vrea. Nu am cenzurat niciun mesaj, până astăzi.

În urma articolului cu “economia moaştelor”, cineva mi-a trimis un comentariu foarte urât. Fie şi din respect pentru cititorii mei, care au demonstrat în mod repetat că sunt chiar mai perspicace şi mai culţi decât mine, nu puteam să îl aprob. Însă în primul rând din respect pentru mine l-am şters. Acest site este proprietatea mea, şi dacă cineva are gunoaie de aruncat, trebuie să găsească alte locuri.

Revenind la articolul postat, el trebuie interpretat ca o încercare plină de amărăciune de a ironiza falsa religiozitate care dă peste marginile bunului-simţ. Tocmai de aceea am şi precizat, în post scriptum, că este o proastă încercare de pamflet. Pentru că este un pamflet care, indiferent câte zâmbete îţi provoacă, îţi lasă la urmă un gust amar. Acesta a fost felul meu de a-mi cere scuze faţă de cei pe care, bănuiam, textul îi va speria.

Cei care scriu comentarii injurioase se numără printre cei care frecventează bisericile şi pupă icoanele cu o evlavie direct proporţională cu furia pe care şi-o dezlănţuie din spatele anonimatului, aruncând cu pietre în cei care le contrazic convingerile. Da, au loc şi ei în democraţie, dar nu pe blogul meu.

Share

8 comentarii

  • By mobutu, octombrie 27, 2009 @ 3:08 pm

    Din pacate religia naste monstrii.

  • By camil, octombrie 27, 2009 @ 4:11 pm

    niciodata lumea nu a dus lipsa de oameni prosti, iar extremistii religiosi au locul lor asigurat in acest clasament

  • By Extra3OO, octombrie 27, 2009 @ 4:13 pm

    Well, cred ca asta e motivul pentru care e cam pe orice site respectabil e nevoie de user si parola (garduri). Dan@Trenduri parca zicea ceva in acest sens, nici el nu cred ca tine neaparat sa fie “vedeta”.

    Pe de alta parte, un site cu 5000 de unici pe zi ar fi ceva foarte util.

    Supravietuitorii vor fi impuscati din nou.

  • By vlasti, octombrie 27, 2009 @ 4:30 pm

    Foarte bine man!
    foarte frumos articolul…la fel ca toate pe care le-ai livrat pe blog…
    Felicitari!

  • By Stefan A., octombrie 27, 2009 @ 5:31 pm

    Democratia inseamna a accepta si idei opuse .
    Cind schimbul de pareri devine vulgar , cu injuraturi, persoana respectiva demonstreaza doar limitele capacitatii intelectuale.
    Este drept ca fiecare este LIBER sa creada in ce vrea . A fi OM nu inseamna a crede orbeste in o religie sau alta . Inseamna a trai in baza principilor morale universal recunoscute , a celor 7 ani de acasa .
    Domnule Glavan , nu fiti suparat , in istoria omenirii prostia si fanatismul nu au lipsit niciodata !

  • By anna ionescu, octombrie 27, 2009 @ 11:01 pm

    cenzura se impune pentru ca din imensa “gradina a domnului” evadeaza tot mai multi.pt.protejarea creatiei si a celor ce o iubesc, sugerez inserarea in dreapta paginii a def.expresiei “liber arbitru” si opus, un buton urias “back”. am citit postarea impricinata si pt ca mi-a placut am trimis-o unui prieten teolog.considera umorul un dar divin si postarea o reusita; s-a amuzat teribil imaginandu-si oripilarea tuturor celor care participa la evenimente de gen, doar in speranta ca D-zeu pastreaza evidenta pt ziua de apoi si a promis sustinere in eventualitatea “caderii in afurisenie” :)

  • By ionut, octombrie 28, 2009 @ 10:21 am

    Bogdan

    N-am apucat sa citesc postarea respectiva, dar nu vad de ce ar trebui sa te justifici!
    Eu inteleg asa: cand e vorba de proprietate, regulile “democratice” le face proprietarul!:) Ne lipseste in continuare (desi au trecut 20 de ani) exercitiul asta, iar lipsa simtului proprietatii, pe care l-au distrus si continua s-o faca cei 70 de ani de comunism si “securism”, e cauza principala a pauperitatii noastre.

    E dezolanta imaginea “fariseilor” imbulzindu-se si imbrancindu-se. Din cate se povesteste, acu’ vreo 2000 de ani, a fost unul care, “democratic”, a pus biciul pe ei…

  • By skorpion, octombrie 29, 2009 @ 7:22 pm

    Buna seara

    si

    felicitari pentru blog!

    si ma bucur pentru evolutia ta….

Other Links to this Post

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lasă un comentariu

WordPress Themes