Ce a făcut etatismul occidental Germaniei de Est
Acest articol despre eşecul transformării economice a Germaniei de Est via import de etatism vestic nu trebuie ratat. Este singurul articol scris de un economist mainstream extrem de critic în legătură cu modul în care guvernul Germaniei reuninificate a înţeles că trebuie dezvoltată partea de est, înapoiată.
Spre deosebire de renaşterea Germaniei de Vest, care a fost rezultatul implementării unei terapii de şoc liberale (apropos, social democraţii care pun succesul economic al Germaniei pe seama adoptării celebrului „model social”, rămân corigenţi nu doar la economie, ci şi la istorie), partea estică a Germaniei a servit de cobai pentru testarea politicilor intervenţioniste, keynesian-socialiste. Rezultatele? Catastrofale. Şi aici este marele merit al lucrării citate.
Germania de Est s-a dezvoltat cel mai puţin dintre toate fostele ţări comuniste. De fapt, exasperant de puţin. Între 1995 şi 2009, Germania de Est a crescut cu doar 16,8%, în vreme ce, în decursul aceleiaşi perioade, creşterea economică înregistrată de Polonia, Slovacia, Ungaria s-a cifrat la 82,6%, 81,4%, respectiv 47,5%. Şi aceasta în ciuda uriaşului ajutor public acordat de guvern, prin prelevarea avuţiei vest-germanilor şi cheltuirea banilor pe lucrări publice în est: 1300 miliarde euro. Cifră care, pentru a ne face o idee, înseamnă de 10 ori PIB-ul României. Aşadar, regiunea estică a Germaniei a primit în medie anual aproape jumătate din echivalentul PIB al României doar din surse bugetare, iar efectul a fost de doar – ţineţi-vă bine – 1% anual!
Practic Germania de Est a reprezentat o uriaşă gaură neagră care a aspirat avuţia vest-germanilor. Atât este de eficient managementul public. Ce mai mare parte a banilor s-a dus către protecţie socială, birocraţia din administraţia publică şi lucrările de infrastructură prin care Germania de Est s-a modernizat, însă doar în sens estetic, nu şi economic.
Unul din motivele importante pentru lipsa progresului economic este egalizarea salariilor întreprinsă după unificare. Deoarece productivitea forţei de muncă din Est era mult mai scăzută decât a celei in Vest (uneori, de 10 ori mai mică), salariile reflectau acest lucru. Egalizarea salariilor a reprezentat practic stabilirea unui uriaş salariu minim în estul Germaniei, ceea ce a transformat această regiune, din perspectiva mediului de afaceri, în cel mai neprielnic loc de pe planetă. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, (e)migraţia forţei de muncă a continuat, în loc să se stabilizeze.
Istoria recentă a Germaniei oferă practic cel mai important studiu de caz despre eşecul ajutorului public pentru dezvoltare. Arată excelent ce se întâmplă atunci când politicienii pun carul înaintea boilor. În economia de piaţă, salariile cresc dacă muncitorii devin mai productivi, ceea ce se poate întâmpla din două motive: fie (1) calitatea forţei de muncă creşte, fie – mai ales – (2) există acumulare de capital suficientă pentru a permite folosirea noilor tehnologii. Desigur, capitalul trebuie alocat de piaţă, către cele mai eficiente direcţii de utilizare a resurselor. Creşterea prin lege a salariilor echivalează cu impunerea unui impozit mascat asupra companiilor. Creşterea standardului de viaţă nu poate fi decretat prin lege; dacă aşa ar sta lucrurile, atunci sărăcia ar putea fi eradicată din pix. Obstrucţionarea pieţei nu duce decât la deturnarea resurselor, la descurajarea iniţiativei private şi a acumulării de capital. Cum să vorbim atunci despre progres?
Aberaţia de intervenţie | Bogdan Glăvan | 
noiembrie 10, 2009 9:33 am
5 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By Stefan A., noiembrie 10, 2009 @ 9:54 am
Din punct de vedere economic , cred ca concluzile sint corecte !
Din punct de vedere politic , se poate discuta enorm de mult !
Sa nu uitam ca RFG si RDG erau acelasi popor cu doua sisteme diferite .(caz unic in Europa) Nu stiu cit de “populara” ar fi fost o decizie de recuperare a RDG fara “pomeni ” , adica injectii masive de bani .Pacea sociala , repararea rapida a inegalitatilor a dus la consens politic !
De remarcat ca si moneda RDG a fost adusa la paritate ( din pix ) la valoarea marcului RFG .
In mintea mea , cum ar actiona Romania in urma unei unificari rapide cu R. Moldova? (tinind cont ca banii bugetului de stat sint cheltuiti mai mult in pomeni , salarii si pensi )
By Bogdan Glavan, noiembrie 10, 2009 @ 10:16 am
Problema este usor diferita. Ca urmare a masivului ajutor public si a reglementarilor aberante (ca cea pe care o mentionati), s-a produs un urias efect de crowding-out, adica investitiile private cu adevarat productive nu au mai venit. Deci, problema nu e ca nu era nevoie de protectie sociala in Germania de Est, problema este ca guvernul a mers mult mai departe.
By Alex Nicolin, noiembrie 10, 2009 @ 10:32 am
Exceptional articolul germanului. Nu mai are nevoie de comentarii. Realitatea era cunoscuta de multa vreme, era perceptibila cu ochiul liber in Est. Este mai mult decat clar rolul negativ al interventiei statului in dezvoltarea economiei, indiferent de ideologia arborata.
By mihai ungurean, noiembrie 10, 2009 @ 2:02 pm
mai grave decat efectele economice pe care le-a avut aceasta abordare imi par a fi efectele social-politice,anume nostalgia est-germanilor pt.vremurile comuniste cu consecinte politice directe-votul pt.extrema stanga.aceste efecte perverse pe care le-a produs abordarea socialista in fostul RDG imi aduc aminte de zicala noastra cu facerea de bine…
By Tarko Laszlo, noiembrie 12, 2009 @ 8:09 am
Rezultatele economice ale integrarii sunt mai slabe decat se asteptau cetatenii din cele doua parti ale Germaniei. Dar sa afirmi ca sunt “catastrofale”?. Haida de! Diferenta, din toate punctele de vedere, dintre Germania de est si Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia este si acum foarte mare, la fel cum era si in 1989! Legile economice nu functioneaza la fel ca legile chimiei si fizicii pentru ca aplicarea lor presupune decizie … umana!