China cumpără lumea – modelul asiatic fără secrete

Sună periculos de cunoscut. Şi nu mă tem pentru cei care sunt cumpăraţi de companiile chineze, ci pentru chinezii înşişi. Ce se întâmplă acum în lume este o copie la indigo a celebrului asalt investiţional asupra lumii, în special asupra SUA, promovat de corporaţiile japoneze în anii 1980.

În acea vreme, investitorii japonezi au pornit la cumpărături peste ocean, achiziţionând tot ce le părea mare şi lucios: de la zgârie-norii din metropolele americane până la studiourile cinematografice de la Hollywood. Unii autori au văzut în acest asalt un veritabil pericol la adresa identităţii economice americane, ajungând să considere Japonia drept a doua Uniune Sovietică. Cei mai mulţi economişti au interpretat acest fenomen drept consecinţa contabilă a competitivităţii exporturilor japoneze: excedentului de cont curent constituie baza pentru exportul net de capital; practic, japonezii nu făceau decât să reinvestească peste hotare banii câştigaţi din cucerirea pieţei auto, a aparaturii electronice şi de telecomunicaţii, ş.a.

De fapt, competitivitatea industriilor japoneze se explica ea însăşi în bună măsură prin sprijinul monetar acordat de stat. Alimentându-se de la pompa monetară a băncii centrale şi profitând de reglementările bancare laxe (în sensul că nivelul minimal al rezervelor şi capitalului era foarte mic), băncile japoneze au ajuns cele mai mari din lume, asigurând corporaţiilor japoneze sursele de finanţare necesare pentru cucerirea pieţei mondiale. În ultima parte a anilor 1980, carry-trade-ul (împrumutul ieftin în yeni şi cumpărarea de active în dolari) a atins proporţii considerabile.

Până la urmă celelalte state au găsit antidotul – Acordul de la Basel, prin care au urmărit „să pună în lanţ” băncile japoneze – iar Japonia a ajuns să suporte povara distorsiunilor create de expansiunea creditului: două decenii de stagnare economică.

China nu este prima care încearcă să imite „modelul de succes” al Japoniei. Coreea de Sud i-a luat-o cu câteva decenii înainte şi, cum era şi firesc, criza a pocnit-o deja în 1997. Dezvoltaţi artificial, cu subvenţii guvernamentale şi credit ieftin, coloşii cu picioare de lut ai industriei coreene au trebuit au trebuit să dea câţiva paşi înapoi, iar ţara a suferit a aterizare dură… pe tărâmul realităţii economice.

Acum, ce să vezi? China cumpără lumea! Cine poate crede că o companie chineză produce celebra marcă Hummer? Cu ce bani? Ca şi în anii 1980, mulţi spun că economia chineză foloseşte profiturile obţinute din exporturile ieftine. Alţii spun că la baza acestui fenomen se află puhoiul de economisiri (savings glut) generat de harnicul şi cumpătatul popor chinez. Aceşti analişti nu văd pădurea din cauza copacilor. China duce de ani buni o masivă politică inflaţionistă. Expansiunea creditului care are loc în China este de departe cea mai importantă dintre toate statele care emit pretenţia de a ocupa un loc la masa bogaţilor (Brazilia, India…)

Mai interesant este faptul că această infuzie de credit ieftin este sortită să înfigă economia în gard. Potrivit unei analize, din 2000 până în 2008 fiecare dolar din PIB-ul Chinei a fost construit cu ajutorul a 1,5 dolari credit. Acum, se pompează 7 dolari credit pentru a se fabrica tot 1 dolar din PIB. Masa monetară a crescut de la începutul acestui an cu 28,5%, un ritm care sfidează încercările statelor dezvoltate de a-şi resuscita monetar economiile şi care este apropiat de ritmul de creştere al masei monetare înregistrat în România în anii 2007 şi 2008, în plin boom.

capitalism | Bogdan Glăvan | Noiembrie 13, 2009 12:02 pm

8 comentarii

By Stefan A., Noiembrie 13, 2009 @ 12:55 pm

China este o dictatura comunista ! Istoria invata ca nici o dictatura din lume (indiferent de forma , nume) nu a reusit sa supravietuiasca pentru mult timp !
300.000.000 de chinezi au un nivel de trai comparabil cu media statelor occidentale dezvoltate. Un MILIARD traiesc la nivelul populatiei din cel mai sarac sat romanesc !
Deci pot pompa ( si au de unde )bani cu gramada . Balonul explodeaza cind nivelul de trai a majoritatii locuitorilor este plin de de produse de larg consum (de toate tipurile , masina , tv, haine , electrocasnice , etc )
Din acest punct de vedere personal , China poate sa traga inainte ani buni si cu procente de dezvoltare ridicate ! in Japonia, Corea S. USA , UE , nivelul de trai era DEJA saturat de bunuri de larg consum ! Inevitabil pomparea de bani , in aceste tari, duce la amplificari de baloane speculative dar si la stagnare !Corea se salveaza acum cu export masiv in detrimentul Japoniei !
Tot vorbind de China , un balon financiar duce in cel mai rau caz la o devalorizare masiva a monedei nationale , adica opusul dorintelor si intereselor USA si UE !
Problema cea mai periculoasa , un buuum financiar sa nu coincida si cu un buuum politic.
PS . In originala Romanie , “boom” a fost un import masiv de valuta prin imprumuturi private (filiale autohtone de banci straine). Adica datorii mascate care trebuie platite !
By Alex Nicolin, Noiembrie 13, 2009 @ 4:12 pm

Cred ca miscarea e generata in parte de lacomie si in parte de frica. Miza este transformarea dolarilor detinuti de catre chinezi in “hard assests”, pentru a nu ramane cu ei in buzunar, sub forma de hartie igienica.
Ritmul de dezvoltare al Chinei tinde sa se plafoneze, tocmai datorita saturarii pietelor externe cu produse de toate felurile. Cum acestea s-au contractat seminficativ in ultimii 2 ani datorita crizei financiare, tendinta de plafonare este si mai accentuata.
Cresterea economica redusa impreuna cu o crestere rapida a productivitatii muncii, generata de investitiile masive pot insemna un singur lucru – scaderea fortei de munca angajate in productie, adica somajul.
In ciuda catalogarii Chinei ca stat comunist, aici nu exista niciun fel de masuri de protectie sociala. Pensiile, ajutorul de somaj, sau asigurarile de sanatate sunt o raritate sau lipsesc cu desavarsire.
De asemenea China nu mai este monolitul ideologic din vremea lui Mao, diferentele sociale, etnice si culturale au inceput sa se manifeste tot mai preganant in ultimii 20 de ani. Masurile represive, oricat de brutale, sunt de multe ori ineficiente pentru a modera exprimarea acestor tensiuni. Daca se adauga si somajul, situatia devine realmente exploziva.
Singura sansa a Chinei de a evita un dezastru este absorbirea unei parti din ce in ce mai importanta a surplusului de productie de catre piata interna. Acest lucru este insa foarte dificil, tocmai datorita saraciei populatiei si a inegalitatii distributiei veniturilor. Asa cum a spus Stefan 2-300M chinezi traiesc decent, dintre care poate 1M sau mai putin sunt bogati. Pentru restul de 1B realitatea zilnica se reduce la agricultura de subzistenta, care genereaza rareori un venit secundar mai mare de $1/zi. Oamenii acestia n-au cum sa cumpere produse electrocasnice, masini sau alte produse complexe. Isi pot permite cel mult o pereche de blugi si niste “adibasi”.
Chinezii vor realiza pana la urma intr-un mod dureros ca sanatatea economiei este strans legata de prosperitatea cetatenilor.
By Alex Nicolin, Noiembrie 13, 2009 @ 4:39 pm

Nu exista nicio solutie simpla pentru problemele Chinei pentru ca radacinile sunt foarte complexe la randul lor.
1) Limitele fizice:
- China este o tara foarte mare, cu o suprafata apropiata de a Europei. Conditiile geografice sunt foarte diverse;
- Populatia este de 1.3B iar un nivel de trai decent pentru toata lumea nu se poate concretiza din cauza resurselor fizice, mai ales a terenului arabil, a materiilor prime si a energiei.
2) Probleme institutionale:
- Sistemul politic si implicit cel economic nu sunt libere. Economia este in mare parte fie controlata de stat fie dirijata de acesta. Ca si consecinta se imbogatesc doar nomenclaturistii si cei care au relatii politice si economice cu membrii ei. Restul populatiei se zbate la limita subzistentei.
- La orizont se prefigureaza o adevarata bomba demografica, generata de politica de control a populatiei. Prima generatie “singur la parinti” procreaza la randul ei, bineinteles tot o singura data. In viitor forta de munca va deveni din ce in ce mai rara, iar batranii vor cantari greu in spinarea lor. Lipsa sistemului de pensii nu este foarte semnificativa, datorita culturii orientale care pune accent pe respectul fata de parinti. Fiecare tanar activ va fi nevoit sa intretina la un moment dat 2.5 persoane inactive – parintii batrani si copilul unic. Acest aspect, coroborat cu apetitul pentru economisire isi va pune amprenta asupra dinamicii consumului, care va fi intotdeauna scazut.
By Alex Nicolin, Noiembrie 13, 2009 @ 4:54 pm

Solutiile pot fi implementate doar gradual, si in mod consecvent, sustinut.
1) Liberalizarea treptata a sistemului politic – foarte dificila pentru ca vorbim de un stat autoritar, ai carui cetateni nu au cunoscut niciodata altceva decat despotismul. Schimbarea este cu atat mai lenta cu cat dimensiunea statului este mai mare – vorbim totusi de China.
2) Renuntarea graduala la controlul populatiei, odata ce aceasta va ajunge la un nivel sustentabil pe termen lung (700-1000M). Majoritatea tarilor dezvoltate au spor natural usor negativ. In ultima vreme in China se vorbeste din ce in ce mai mult despre schimbarea regulii “un copil” cu “doi copii”. Neoficial se aplica deja regula “doi copii, doar daca ai studii superioare”.
3) Fortarea limitarilor fizice (teren arabil, energie, materii prime) este deja in curs – priviti ce se intampla in Africa in ultima vreme. Aici apare problema dinamicii acestei actiuni:
Cat timp va ramane ea pasnica si unde vor aparea frictiunile cu alti jucatori?
Daca vor aparea conflicte vor fi acestea rezolvate sau vor escalada?
Cat de mult vor escalada?
By Stefan A., Noiembrie 13, 2009 @ 9:44 pm

Domnule Alex Nicolin .
In sfirsit o analiza cu care sint si eu de acord ! Complimente si cred ca voi fi nevoit sa schimb parerea mea personala privind persoana dumneavoastra !
By Alex Nicolin, Noiembrie 14, 2009 @ 2:18 am

Probleme ca expansiunea monetara, scaderea randamentului investitiilor, supraaprecierea imobiliarelor si materiilor prime nu sunt probleme specifice Chinei. Ele sunt probleme generale, care se manifesta peste tot, cu intensitati diferite. China este fortata sa urmeze o politica inflationista pentru a pastra competitivitatea produselor proprii pe pietele externe. Pentru ei este chiar mai usor decat pentru alte tari din doua motive:
1) RMB nu este liber convertibil pe piata monetara, valoarea lui e stabilita de catre stat, deci pot subevalua cat vor.
2) Deprecierea secundara a monedei ca urmare a deprecierii dolarilor din rezerve(cash&bonds)- estimate in jur de $2T.
Expansiunea monetare a RMB au generat propria bula imobiliara, cu particularitati locale. In Beijing, Shanghai, Shenzen si alte orase de pe coasta estica s-au construit milioane de metri patrati de spatii comerciale, birouri si hale industriale in ultimii ani. Mare parte din ele nu si-au gasit cumparatori sau chiriasi iar preturile au luat-o vertiginos in jos, nemaiacoperind costurile de constructie. In sectorul rezidential bula nu a fost la fel de mare, dar preturile apartamentelor in aceste zone ajunsesera la nivele ridicate in raport cu veniturile cumparatorilor.
3) China este nevoita sa continue si sa accelereze politica de expansiune monetara pentru a sterge datoriile neperformante.
Din fericire regulile economiei de piata functioneaza la fel peste tot, iar expansiunea creditului a inceput sa scartaie din cauza reticentei consumatorilor. Desi creditul este creat, cererea pentru el s-a micsorat considerabil. Multi bani au ramas in banci – chinezii sunt fie prea zgarciti (stiu din experienta proprie), fie prea saraci pentru a-i accesa. Nesiguranta venitului este iarasi un factor important.
By Alex Nicolin, Noiembrie 14, 2009 @ 3:04 am

Originea toturor problemelor enumerate mai sus este imposibilitatea expansiunii de tip exponential intr-un sistem cu acces limitat la resurse. Pamantul este chiar mai putin de atat – resursele sunt in scadere, mai ales combustibilii fosili. Randamentul exploatarii acestor resurse scade pe masura ce se epuizeaza, deci cam tot ceea ce se bazeaza pe consumarea lor are de asemenea o evolutie similara a randamentului. O alta limita fizica este data de populatia cu mijloacele necesare procurarii diferitelor produse si de dorinta acestora de a le procura. Cu cat durata de viata a acestor produse este mai mare, cu atat piata este saturata mai rapid si cererea scade corespunzator – prabusirea pe piata auto si imobiliare.
La un moment dat apare o plafonare economica, datorita apropierii nivelului absolut de limitele fizice ale sistemului. Expansiunea monetara poate masca acest fenomen pentru catva timp, prin shimbarea scarii de evaluare. De asemenea poate intarzia plafonarea propriu-zisa prin crearea creditului ieftin, care duce pentru scurt timp crerea peste pragul sustentabil.
Problemele fundamentale sunt defapt:
-suprapopularea, mai ales in zonele sarace;
-epuizarea resurselor finite, neregenerabile;
-plafonarea tehnologica in majoritatea domeniilor importante, care duce la imposibilitatea accesarii de resuse noi.
Chiar daca suntem inconjurati zilnic de diverse produse aparent sofisticate, tehnologiile folosite la realizarea lor nu au nimic revolutionar. Diferentele reale fata de versiunile mai vechi incep sa se estompeze. Calitatea este din ce in ce mai slaba, deci scade durata de exploatare efectiva, lucru care duce la o rata de inlocuire mai mare. Un produs care este inlocuit este aruncat, iar parte din el se recicleaza. Randamentul este de cele mai multe ori relativ scazut, iar reciclarea are bineinteles un cost energetic.
In mod paradoxal consumul de produse ieftine si de proasta calitate (numite popular “chinezarii”) este ineficient, pentru ca duce la un consum suplimentar de resurse.
Tehnologiile pe care ne bazam astazi au aparut in mare parte in anii ‘70 sau mai devreme. In domeniul energetic tehnologiile sunt aceleasi ca atunci, cu mici modificari legate de administrarea proceselor. Resursele au ramas aceleasi iar randamentul nu s-a imbunatatit semnificativ. Criza energetica este de departe cea mai mare amenintare pe termen mediu si lung. Problema este evidenta in China, unde reteaua de distributie clacheaza extrem de des datorita consumului in continua crestere. Dar criza energetica este a tuturor. Ea nu va fi in niciun caz depasita prin investitii in tehnologii ineficiente, cum ar fi biocombustibilul, morile de vant sau panourile solare. Costurile energetice asociate acestor tehnologii sunt adeseori mai mari decat cantitatea de energie generata, deci randamentul este real negativ. Singura alternativa viabila este folosirea pe scara larga a energiei nucleare. Sursele de energie nucleare au dezavantajul ca sunt costisitoare si nu pot fi transportate intr-un vehicol de dimensiuni mici. Iata deci ca problema energetica nu are o solutie completa. Odata cu scaderea rezelvelor de combustibili fosili, paradigma energiei ieftine va lua sfarsit pentru toata lumea, cu toate consecintele de rigoare. Acesta este defapt adevarul negat de toata lumea din ce in ce mai vehement…
Daca in urmatorii ani nu se va reusi aplicarea pe scara larga a ciclurilor eficiente pentru combustibilul nuclear iar pe termen mediu stapanirea fuziunii nucleare, colapsul energetic va fi cea mai mare problema.
By Alex Nicolin, Noiembrie 14, 2009 @ 10:16 am

Iata un link interesant. Exceptand aspectele alarmist-apocaliptice si reclamele pentru produse “de sezon”, cred ca este o analiza destul de pertinenta.

Logica economica