În apărarea şantajiştilor (Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac ş.a.) – o abordare economică

Săptămâna trecută am asistat la discuţii aprinse despre ceea ce s-ar numi „şantajul exercitat de doi jurnalişti împotriva unui fucţionar public”. Analiştii s-au împărţit în două tabere: cei care denunţă şi condamnă şantajul, respectiv cei care neagă că ar fi avut loc vreun şantaj. În opinia mea, ambele tabere greşesc. Atât primii, pentru că şantajul nu este ceva condamnabil în sine, după cum voi explica, cât şi cei care neagă existenţa faptei în ciuda evidenţei. Aceştia din urmă procedează astfel tocmai fiindcă în spaţiul nostru cultural, şantajistul este „rău” public. Astfel, ceea ce îi uneşte pe toţi comentatorii este ideea că şantajul este o faptă reprobabilă. Acest lucru este fals.

Există trei modalităţi de a aborda şantajul: din punct de vedere moral, legal şi economic. Legal, şantajul este o faptă încriminată de legislaţie ca infracţiune contra libertăţii persoanei, însă definirea ei este vagă: “constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul” (detalii folositoare aici). Această neclaritate derivă din faptul că nu se înţelege prea bine ce înseamnă „libertatea persoanei”, „respectiv ameninţare”, după cum vom vedea imediat. Din punct de vedere moral, fapta poate fi sau nu condamnabilă, în funcţie de preferinţele subiective ale decidentului. Aşa că este foarte important să clarificăm rolul şantajului din punct de vedere economic.

Din fericire, sarcina este uşoară, pentru că celebrul gânditor liberal şi economist american Walter Block a clarificat deja problema. Spune acesta, în cartea sa “În apărarea indezirabililor: peştele, prostituata, spărgătorul de grevă, patronul, calomniatorul, cămătarul şi alţi stigmatizaţi din galeria şmecherilor societăţii americane”

“Şantajul este o ofertă de schimb. El este oferta de a schimba ceva, de obicei tăcerea, contra unui bun oarecare, de obicei banii. Dacă oferta de schimb este acceptată, şantajistul păstrează în continuare tăcerea, iar cel şantajat plăteşte preţul cuvenit. Dacă oferta şantajistului este respinsă, acesta poate să-şi exercite dreptul la liberă exprimare şi să facă public secretul. Nu este nimic rău aici.
Şantajul nu presupune întotdeauna oferta tăcerii în schimbul banilor. Aceasta este doar forma lui cea mai cunoscută. Şantajul poate fi definit fără referire la nici una dintre ele. În termeni generali, şantajul este ameninţarea de a face ceva – orice (ceea ce nu este în sine ilegal) – dacă nu sunt îndeplinite anumite cereri.”

Este esenţial să înţelegem că nu orice ameninţare este reprobabilă. Ameninţările care nu sunt asociate cu comiterea unui act de violenţă sunt perfect legitime. De fapt, se întâlnesc la tot pasul, dar nu ne gândim la ele. De exemplu, replica ironică a cumpărătorului care afirmă într-un clip publicitar “Scump, doamnă, scump, în altă parte era mai ieftin!” nu este altceva decât o ameninţare voalată la adresa vânzătoarei, de genul: “Dacă nu scazi preţul, mă duc să cumpăr de la concurenţă!” Important de reţinut este faptul că ameninţarea nu este decât partea nevăzută a oricărei oferte acceptate. Câtă vreme cumpărătorul nu exercită o constrângere fizică asupra vânzătorului, are tot dreptul să accepte sau să refuze cumpărarea mărfii.

Spune mai departe Block,

“Şantajul poate fi nelegitim numai atunci când între şantajist şi cel şantajat există o relaţie specială, bazată pe un jurământ prealabil”.

Adică, de exemplu, dacă am convenit prin contractul de angajare să nu divulg anumite detalii ale muncii prestate în interiorul companiei, atunci dezvăluirea acestora reprezintă o încălcare a contractului liber-consimţit, a dreptului de proprietate a patronului. „Libertatea persoanei” nu se poate extinde peste libertatea permisă de dreptul de proprietate, căci altminteri nu mai putem vorbi despre libertate. Iar şantajul pe care l-aş putea face la adresa angajatorului pentru ca în schimbul unei sume de bani să nu divulg un secret de fabricaţie este o ameninţare directă la adresa proprietăţii sale.

În rest, şantajul este legitim – o faptă banală, după cum spuneam. Protestul sindicatului de la Metrorex, care ameninţă cu greva dacă nu sunt mărite salariile, este un exemplu elocvent – pe scurt, „Bani sau grevă!” Protestul lucrătorilor de la centrele de recoltare a sângelului reprezintă tot un şantaj legitim – poate niţel mai imoral, veţi spune, dar asta rămâne să decidă fiecare.

Apropiindu-ne de un domeniu mai sensibil, discuţia devine mai interesantă. După cum se întreabă Block,

“Cine îi cade victimă şantajistului de obicei? Există în principal două grupuri. Unul este alcătuit din delicvenţi: criminali, hoţi, escroci, delapidatori, pungaşi, violatori etc. Celălalt grup constă din oameni care se angajează în activităţi care nu sunt nelegitime prin ele însele, dar sunt contrare obiceiurilor şi moralei majorităţii: homosexuali, sado-masochişti, perverşi sexuali, comunişti, soţi adulteri etc.”

Cu alte cuvinte, şantajul capătă o importanţă deosebită în cazurile în care avem de-a face cu persoane care ascund ceva, fără să aibă dreptul să ascundă respectivul lucru. În această categorie nu intru eu atunci când nu vreau ca lumea să ştie care este marca mea preferată de bere sau ce articol voi posta mâine pe blog; aici intră cei care au comis acţiuni care au afectat proprietatea (deci, libertatea) altora şi asupra cărora evident că vor să menţină secretul. Însă divulgarea acestui secret este legitimă şi meritorie.

După cum explică Block,

“Dacă şantajul însuşi ar fi legalizat, fără îndoială că el ar fi un factor de descurajare mult mai eficient. Legalizarea ar duce fără îndoială la o creştere a şantajului, însoţită de adevărate ravagii în clasa delicvenţilor.”

Ar mai fi ceva de adăugat, în legătură cu problema şantajului împotriva şefului ANI? Da. Faptul că este vorba de un funcţionar public plătit din banii noştri, care trebuie să acţioneze în sensul mandatului primit şi care, dacă îşi face prost meseria, aduce atingere dreptului nostru de proprietate (foloseşte fondurile bugetare altfel decât în interesul publicului larg). Este bine ca această persoană să fie constrânsă – oricum altfel decât prin violenţă – să acţioneze cu maximă eficienţă? Bineînţeles, oricând, oriunde, la orice oră.

Diverse | Bogdan Glăvan | Noiembrie 15, 2009 9:01 pm

25 comentarii

By Stefan A., Noiembrie 15, 2009 @ 9:31 pm

Cit platiti sau ce oferiti in schimb ca sa nu scriu comentariul meu ?
By Max, Noiembrie 15, 2009 @ 9:44 pm

Oare cum s-ar categorisi acordarea de termene cu mult peste cele prevazute in lege, de catre Reg. Comertului, pentru dosarele cu cereri de mentiuni?
By Alex Nicolin, Noiembrie 15, 2009 @ 9:53 pm

Chestiunea santajului este asemanatoare intr-o anumita masura cu o alta, analizata de curand pe acest blog, insider trading. In ambele cazuri este vorba despre transferul unei informatii confidentiale. Ambele implica bani.
In cazul santajului, banii impiedica temporar transferul informatiei, cand e vorba de insider-trading, acestia il conditioneaza. De asemenea, timpul de amanare al transferului este nedefinit, pe cand in celalat caz transferul este unic. In final, instiintarea celui afectat direct este absolut necesara in cazul santajului, si indezirabila in cazul insider-trading.
Mai exista si o a treia forma a transferului de informatii confidentiale, care nu presupune neaparat avantaje materiale sau de alt tip: transferul neconditionat (whistle-blowing).
Abordarea legala ar trebui sa fie aceeasi in toate cele trei cazuri, adica sanctionarea de catre instanta civila a transferului de informatii doar in cazul in care acesta incalca termenii unui contract de confidentialitate semnat in prealabil. Sanctiunile de tip contraventional sau penal ies din discutie.
By Alex Nicolin, Noiembrie 15, 2009 @ 10:05 pm

Problema isi gaseste automat raspunsul tot prin aplicarea legilor pietii. Informatia este o marfa, iar regulile care guverneaza transferul acesteia sunt aceleasi ca pentru oricare alta marfa. Deci transferul se va produce (sau va fi impiedicat) atunci cand pretul cerut este acceptat.
By a, Noiembrie 16, 2009 @ 12:58 am

cred ca teoriile economice nu au ce cauta pe teritoriul moralei. Calomniile unde se incadreaza?
By Extra3OO, Noiembrie 16, 2009 @ 4:39 am

Calomniile (*cat si complimentele) sunt agresiuni asupra dreptului la propria imagine. FURT, cu alte cuvinte.

Si ca sa-ti raspund la prima afirmatie, cred ca e chiar pacat sa nu-l taxezi pe bizon cu dobanda maxima la rata de la frigider, daca e posibil si el vrea asa ceva. Imoral ar fi sa faci exact opusul, sa-i dai dobanda minima chiar daca el nici nu stie ce a semnat.

De ce zic asta? Pentru ca daca si-ar luat toti bizonii din lume frigider (*logan in rate, avioane, elicoptere samd – cate unul de persoana) uite ca planeta ar “exploda” in 2 zile. Deocamdata nu e posibil, poate peste 50 de ani.
By Bogdan Glavan, Noiembrie 16, 2009 @ 10:48 am

A,
Morala insusi incepe de la etica dreptului de proprietate. Deci teoria economica are ce cauta in acest teritoriu.
Calomniile se incadreaza la libertatea de exprimare. Oricine are dreptul sa spuna ce crede – ceea ce nu inseamna ca da dovada automat de civilizatie sau moralitate – dar, totusi, are dreptul sa spuna ce vrea. Desigur, nu pe proprietatea mea – acolo eu decid cine vine si cat sta.
By Extra3OO, Noiembrie 16, 2009 @ 1:51 pm

Da Bogdan insa eu m-am referit in public, nu privat. Acolo cine stabileste regulile?
By Alex Nicolin, Noiembrie 16, 2009 @ 2:35 pm

Calomina este un caz particular al exprimarii parerilor proprii, in care acestea fac un individ sau un grup de indivizi sa se simta lezati. De cele mai multe ori calomniatorul nu are niciun fel de dovezi pentru a-si sprijini afirmatiile, asa ca cel mai intelept raspuns este ignorarea faptului de catre cel calomniat, sau un raspuns civilizat. Atunci cand cineva raspunde unei afirmatii prin negare vehementa sau prin actiuni violente, nu face decat sa intareasca afirmatia respectiva prin prisma vechii zicale “adevarul doare”.
Atunci cand calomnia ramane fara raspuns, calomniatorul nu va mai deriva nicio satisfactie din fapta sa.
Imaginea publica a unei persoane sau a unui grup are cum sa fie proprietatea lui, pentru ca este defapt suma a parerilor celorlalti. Cu alte cuvinte nu poate exista nicio lege care sa incrimineze calomnia din perspectiva dreptului la proprietate.

Insulta este cazul extrem al calomniei, unde afirmatiile sunt exprimate folosind cuvinte care sunt considerate ofensatoare de catre majoritatea cetatenilor. Fapta il afecteaza astfel nu doar pe cel vizat, ci si pe ceilalti.
Daca un individ il insulta pe altul intr-un anumit spatiu, proprietarul respectivului spatiu are tot dreptul sa limiteze dreptul de exprimare a celui dintai pentru ca proferarea de insulte este si ea o forma de incalcare a proprietatii si poate avea ca si consecinte crearea unei stari conflictuale cu consecintele de rigoare.
De exemplu proprietarul unui bar are tot dreptul sa-l dea afara pe betivul care profereaza insulte la adresa celorlalti clienti, deoarece le afecteaza acestora dreptul de a se simti bine, pentru care au platit in prealabil. Proprietarul va cauta deasemenea sa impiedice si dezvoltarea unei incaierari in care o parte din clienti ar putea fi loviti, iar barul devastat.
By Extra3OO, Noiembrie 16, 2009 @ 4:50 pm

Alex, bati campii.

Daca eu ies maine la televizor si spun ca Iliescu este un criminal ce trebuie impuscat, tu ce faci.. ignori si mergi inainte? Asta inseamna pentru tine sa fii “civilizat”?

Culmea este ca exact din cauza unor “ignoranti” ca tine se ajunge la bocanci in gura, insa de data asta invers, “de la adevaratii intelectuali la mineri” si nu ca in 90. Obligatiile morale de genul asta nu se prescriu niciodata!!
By Dan Selaru, Noiembrie 16, 2009 @ 5:46 pm

Maine.
By Bogdan Glavan, Noiembrie 16, 2009 @ 8:06 pm

Radu, dreptul la propria imagine nu exista. Imagina mea este formata din parerile pe care le au ceilalti despre mine, nu? Iar eu nu sunt proprietar pe parerile lor, deci nu am ce sa apar daca sunt calomniat. Nimic nu ma impiedica sa calomniez si eu, totusi!
Minciuna in spatiul public este regretabila, bineinteles, insa nu intra sub incidenta dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate se constituie asupra unor lucruri determinate fizic. Nici macar asupra ideilor, cu atat mai putin asupra calificativelor (Eu cred ca sunt frumos, daca tu spui ca sunt urat ma calomniezi s.a.m.d. – nu e cazul).
Ceea ce se cheama atac la persoana nu e propriu-zis “atac” pentru ca nu ameninta integritatea fizica a proprietatii.
Sper ca am lamurit problema.
By Alex Nicolin, Noiembrie 16, 2009 @ 8:17 pm

Pana la urma e dreptul meu sa spun ce vreau, tocmai asta reprezinta libertatea de expresie. Daca respectivele calominii/insulte se petrec pe “sticla”, proprietarul postului respectiv are tot dreptul sa ma scoata afara din emisie – e postul lui pana la urma, dar consider aberant ca vreo autoritate sa aiba dreptul de a ma pedepsi pentru ca imi exprim propriile pareri, indiferent cat de extreme sau incomode pentru altii.
Intotdeauna este nevoie de cineva care sa critice, sa acuze, pentru ca pana la urma acesta este dreptul fiecaruia.
Oare ce s-a intamplat cu aceia care au ajuns sus (Hitler, Stalin, Mao, Ceausescu etc.) si nu au mai avut deloc parte de critica, pe care nu a indraznit nimeni sa-i acuze cand au facut lucruri gresite? S-au imbatat de putere si au luat-o razna, milioane de oameni au suferit si au murit din cauza asta. Fara libertate de expresie nu poate exista democratie.

P.S. Sunt de acord cu faptul ca Iliescu este un criminal, dar nu cred ca ar trebui impuscat pentru ca:
- gloantele sunt scumpe;
- ar scapa mult prea usor (la fel ca Nea Nicu);
- asta nu i-ar invia pe mortii de la Revolutie sau pe cei ucisi de mineri in iunie ‘90.
Astea sunt parerile mele, daca ies pe sticla cu asa ceva o probabil o sa ma infunde comunistii intr-un proces pentru instigare la ura impotriva “Bunicutei”
By Extra3OO, Noiembrie 17, 2009 @ 4:06 am

Bogdan, cred ca ti-ai dat seama ca la mine nu se aplica expresia cu “daca 2 iti spun ca esti ametit inseamna ca trebuie sa te culci”. Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu ametit, inconjurat de 20 de indivizi care imi ziceau sincer ca sunt dus insa eu sa-mi mentin parerea ca “ei nu au baut destul”. Sau ca si dupa 2 sticle de uiski sunt mai treaz decat toti la un loc.

Spun asta pentru ca eu definesc cu totul altfel realitatea. EU sunt centrul universului, eu DECID, nu ei. Un diamant ascuns in noroi ramane un diamant chiar daca nu straluceste deloc. Faptul ca nu exista lumina nu este echivalent cu proprietatile intrinseci ale diamantului, si da, tu esti singurul care conteaza cand e vorba de “proprietati” (caracteristici). NU ei..

“Reflexiile” evident ca mai conteaza uneori, fac bine la orgoliu (to say the least) insa in cizelarea unui diamant nu ai nevoie de incurajari. Ai nevoie de un alt diamant, de harsaieli constante ce te tin cu garda sus, ce iti curata “imperfectiunile” pana la radacina. Asta daca vrei sa fii “diamant”. Nu exista compromisuri.

..

In “padure” evident ca poti injura pe oricine. E chiar indicat sa faci asta, mai eliberezi din stres, obligi pe altii la evolutie samd. Asa cred ca apare in general “proprietatea” padurarului respectiv “gardurile”. Regulile.

In “oras” insa, cand restaurantul, cafenelele, fabricile sunt “ale tale”, interesul “tau” (ca unic proprietar) este ca lumea sa munceasca linistita si in siguranta, de la 8 la 6. TU stabilesti regulile, nu ei.

..

Nu stiu cat de “motivati” ar fi unii sa munceasca pentru un “hot”. Pentru un “violator” samd. Deocamdata nu e eficient acest model.

..

Faptul ca incurajezi lipsa obligatiilor predispune la anarhie, la un libertarianism (de stanga ) ce il lasa pe iliescu NEPEDEPSIT si dupa 20 de ani. N
By Bogdan Glavan, Noiembrie 17, 2009 @ 9:39 am

Lipsa obligatiilor juridice nu echivaleaza cu lipsa obligatiilor morale. Prin persuasiune, nu prin constrangere, ne promovam ideile.
By Luke, Noiembrie 17, 2009 @ 1:19 pm

In unele cazuri (ca si in cazul srs) santajul presupune doua parti ale vietii persoanei care ar trebui sa ramana separate.
ceva de genu “va afla sotia de amanta daca nu faci ceva pentru mine din pozitia in care te afli profesional”
acest tip de santaj trebuie incriminat.
daca amanta ar spune sotului infidel “daca nu vi si deseara la mine (cu un cadou chiar) va afla sotia ta de noi” atunci tot un santaj este dar in cazurile astea i-as da dreptate domnului Bogdan. Vina exclusiva a sotului.
La fel si exemplul cu vnzatorul…”daca nu lasi mai ieftin cumpar de la altul”. Si aici tot un santaj este, dar pana in punctul asta ii dau dreptate domnului Bogdan. Dinnou trebuie observata diferenta fata de primul caz, si aici actiunea ceruta celui santajat, si actiunea pe care ar face-o santajistul sunt din aceeasi sfera…a schimbului de bunuri.

PS: primele 2 exemple includ amanta pentru a avea cat mai multe elemente comune, nu deoarece apare in cazul srs unde mai mult nu cred ca e dovedita faza…alt aspect al spetei: raul pe care-l poate face srs in presa care va fi tinut minte de public mai mult decat o nota tarzie pe ultima pagina “apropos, n-am fost asa bine informat cand am scris aia”
By Bogdan Glavan, Noiembrie 17, 2009 @ 2:11 pm

Luke, multumesc de comentariu.
Simt nevoia sa replic macar la ultima afirmatie a ta. Faptul ca exista santaj bun si santaj rau, respectiv cu cat este vorba de persoane cu functii mai mari sa cu cat santajul este mai apropiat de paginile ziarelor, cu atat este mai rau! Ete na! Ori e rau ori nu e. D.p.d.v. moral, ori e moral, ori e imoral. Nu putem spune ca… depinde, daca e vorba de SRS atunci e rau, altfel… Asta denota o abordare relativista periculoasa. Fiindca exclude ideea de justiţie – mai bine zis o accepta doar pe aia, “E just ce cred eu ca e just”.
In plus, tocmai in cazul persoanelor cu functii publice este mai important santajul, nu in cazul meu sau al tau. Oamenii astia gestioneaza banii societatii. Eu, daca imi insel nevasta, imi cheltuiesc proprii bani.
By Luke, Noiembrie 17, 2009 @ 3:04 pm

Nu am afirmat nicaieri santaj rau sau bun.
Nu este o relativizare in cazul lui SRS. Cel putin io nu stiu sa fie dovedite faptele pe care santajistul ameninta ca le pote face publice. Spuneam doar ca un jurnalist poate face mai mult rau unei persoane publicand ceva iar o eventuala dezmintire sa fie mai repede trecuta cu vederea decat senzationalul stirii.
Una e sa-si dovedeasca seful ANI fidelitatea in fata sotiei daca e nevinovat, mult mai greu s-o dovedeasca in fata opiniei publice, a celor insetati de senzational.
Dialog imaginar…”Care sef ANI?” “Ala de-o scris la ziar ca si-o inselat nevasta si mai nu stiu ce” “Da n-o fost dezmintita stirea?” “Ah, nu stiu, citesc doar prima pagina si titlurile, ascult radio in masina, si merge televizorul cand lucrez prin casa”
By Alex Nicolin, Noiembrie 18, 2009 @ 4:51 am

@Extra300
Daca poporul roman n-ar fi fost paralizat inca de cei 50 de ani de dictatura, din care 45 de comunism, cariera lui Ion Iliescu s-ar fi terminat la momentul iunie 1990. Ascultati-l ce spune in acest film. Nu cred ca mai e nevoie de comentarii!
Aici nu poate fi vorba nici macar de santaj, pentru ca fiara comunista isi da singura arama pe fata. Din cauza faptelor lui si a acolitilor sai peste 60,000 de intelectuali au parasit Romania imediat dupa “Mineriada”, iar efectele se vad pana in ziua de azi.
By Extra3OO, Ianuarie 17, 2010 @ 9:53 pm

Alex, instigarea la omor e pedepsita in Codul Penal. Instigarea la violenta sau FURT la fel.

Libertatea de exprimare la care se refera Bogdan e super ok insa ce te faci cand cineva te acuza nefondat de niste prostii, terfelindu-ti numele sau reputatia aiurea, acuzandu-te de cine stie ce. Intoxicatiile de genul asta prind foarte repede la multime iar un (eventual) drept la replica (garantat de constitutie) nu e suficient – raul e deja produs. Acesta dupa mine e un FURT. O fuga de responsabilitate. Hoti care striga hotii nu sunt de ieri de azi.

Culmea e ca mana invizibila a reglat deja pana si aceasta piata : ziarele ce aruncau cu informatie neverificata (etajul si santajul), ce puneau “libertatea de exprimare” deasupra obligatiilor, uite ca au ajuns la cosul de gunoi al istoriei. Cel mai trist e ca in felul acesta a fost discreditata o intreaga profesie, investigatiile grele ramanand acum fara raspuns din partea populatiei, satula de “scandal” si “zgomot”.

Adica uite cum socialismul (in cazul presei libere) a invins, scopul pentru care au fost ei pusi in aceste functii prin 90 fiind atins. Aproape nimeni nu mai citeste, pentru nimeni nu mai conteaza aproape nimic. SRS poate pleca in Vietnam linistit.

“Furtul” insa ramane si il vom plati noi, restul.
By http://www.lacostelike.com, Septembrie 8, 2010 @ 2:35 am

LRH2010-9-8For men in our Lacoste Shoes Online,we will provide you with unexpected crocodile leather shoes low price!As crocodile leather shoes men than for testing and certification of bamboo is an excellent style.Lacoste Running Shoes also has a good looking.2010 Lacoste Shoes sports shoes by the crocodile allows you through your canicule best appearance and adequate bland covering on durability.It alone differs with the Lacoste’s academic theme.Other than this one can present the Lacoste Carnaby Shoes for abnormal occasions.In accession the shoes would accommodate aegis of user’s bottom abnormally while arena sports.Lacoste Observe 2 Strap Shoes the shoes would provide protection of user’s foot especially while playing sport,you will feel more confident.
By http://www.uggheres.com, Septembrie 8, 2010 @ 3:02 am

LRH 2010-9-8

Recently in China’s streets, unexpectedly frequently UGGs figure, visible now UGG Boots has gradually the market of China.
The southern region of Melbourne, the lowest temperature in winter is zero degrees centigrade. From the practical point of view, in winter in Australia, don’t wear UGG shoes basic. “You just go skiing. And special lessons will wear the local tradition. But the” world’s warm “, to travel by UGG Slippers , Japanese fashionable personage UGG Women’s Boots as fashionable element in Japan, the earliest flushed a fashion magazine pictures, and then get street pats many Hollywood stars, and the rapid reproduction into fashion. UGG Classic Boots originated in Australia, is a pure manual boots, with sheep is the so-called “Macao MAO”, warm, but not always like a likable. Then length, then follow China star began in China in recent year in winter fashionable girl like most fashionable sheet is tasted. With a network of vulgar: “they wear warm, but not trend. But China’s fashionable girl dressed as are not completely to when the cold, they often need to wear, the look is a thin silk socks, and then wrapped in UGG Classic Short thick.
By http://www.MBTShoess.com, Septembrie 8, 2010 @ 3:21 am

LRH 2010-09-08 MBT Shuguli GTX Shoes are now popular all over the world. Like other MBT Shoes, the fashion and casual MBT Shuguli GTX Shoes can also have a positive impact in improving posture and gait, reducing stress on the knees and hips, and even help with joint, ligament and tendon injuries. it is different from MBT M WALK Shoes and MBT Sport Shoes , you could wear it at the informal meeting and party. At the Mbtshoess.com, you can choose a wide variety of MBT Walking Shoes, such as MBT Kimondo shoes, MBT Lami Shoes, MBT Habari Shoes, MBT Barabara Shoes, MBT Panda Shoes, MBT Tataga Shoes, MBT Kisumu Sandals,etc. Now, All of our MBT Shoes Sale for cheap, if you want to own the high quality and Cheap MBT Shoes, our website will be your best choice!