Logica economica

Să-i taxăm pe speculanţi. Începând cu Krugman

Paul Krugman susţine introducerea unei taxe Tobin pentru a limita mişcarea speculativă a capitalului. Krugman crede că speculaţiile determină creşterea volatilităţii pe piaţă. Propunerea lui Krugman este criticabilă din multe puncte de vedere. Putem spune fie că impozitarea tranzacţiilor valutare este extrem de greu de realizat (N. Mankiw) fie că, dacă este pusă în practică, are efecte nocive asupra economiei în ansamblu.

Există însă o obiecţie fundamentală, care a fost rareori luată în considerare. Trebuie să recunoaştem că acţiunea umană este speculativă prin definiţie. Orice acţiune pe care o comitem nu este altceva decât o speculaţie. Deoarece orice activitate pe care o începem în prezent îşi produce efectele în viitor, rezultatul său este incert; ea se poate solda fie cu profit, dacă ne atingem scopul propus, fie cu o pierdere, dacă anticipările noastre se dovedesc eronate. Totul este o speculaţie. Dacă alegem o maşină pe benzină şi nu una pe motorină, speculăm în privinţa cheltuielilor viitoare şi a performanţelor maşinii. Atunci când mergem să votăm nu facem decât să speculăm în privinţa politicii viitoare. Când scriu aceste rânduri speculez în privinţa impactului pe care îl vor avea. Din acest punct de vedere, impozitarea speculaţiilor este o aberaţie.

Speculaţiile – adică acţiunile pe care le întreprindem – pot fi bune sau proaste. Dacă aşteptările ni se confirmă, atunci rezultatul implică o creştere a eficienţei alocării resurselor. De exemplu, dacă am ales să-mi cumpăr un tip de automobil care, ulterior, se ridică la nivelul pretenţiilor mele, atunci acţiunea de a-l cumpăra a fost eficientă; la rândul său, producătorul de automobile a fost recompensat în mod just pentru marfa oferită. Dacă am ales să citesc o carte pentru a mă instrui în domeniul economic, însă cartea respectivă nu-mi oferă informaţiile căutate, atunci cumpărarea cărţii a fost ineficientă – o speculaţie eronată, pe care o suport din propriul buzunar.

Speculaţiile financiare sunt un exemplu. Cei care cumpără un activ, speră să merite costul. Cei care îl vând mizează pe faptul că se va deprecia. Preţul reflectă instantaneu speculaţiile indivizilor, adică anticipările acestora. Dacă speculanţii renunţă la anumite active financiare, înseamnă că, în opinia lor, alte investiţii sunt mai profitabile. Dacă au dreptate, atunci speculaţia lor este binevenită. Dacă nu au dreptate, atunci vor suporta pierderea.

Speculaţiile politice sunt un alt exemplu, cu o mică mare diferenţă. Costul speculaţiilor politice este suportat nu de cel care comite acţiunea, ci de mulţimea contribuabililor. Autorităţile pot alege să finanţeze înlocuirea bordurilor în detrimentul modernizării şcolilor, construirea unui pod în locul săpării unui tunel, subvenţionarea agricultorilor în locul industriaşilor, cumpărarea în locul vânzării de valută etc. Le este foarte uşor, doar nu plătesc din buzunar eventual risipă a banului public. Speculaţiile lor pot fi profitabile, teoretic, însă în practică guvernul s-a dovedit fi un speculant extrem de prost. Nici nu este de mirare, dat fiind că funcţionarii guvernamentali nu sunt constrânşi de calculul profitului şi al pierderii.

Ce face Paul Krugman este o speculaţie din ultima categorie. El spune că vom trăi mai bine dacă impozităm speculaţiile financiare. Dar dacă Krugman crede că speculanţii îndreaptă economia într-o direcţie greşită, atunci de ce nu se apucă să speculeze în sens contrar, cumpărând activele pe care le vând speculanţii “cei răi”? Ei bine, tocmai fiindcă nu îl costă nimic să instige la creşterea impozitării.
Pot să fac şi eu o speculaţie politică? Vreau ca pentru fiecare ieşire de acest gen Krugman să fie taxat cu 1000 de dolari, pentru tulburarea informaţiilor economice şi promovarea de speculaţii false. Să o numim taxa Bogdan Glăvan. Prin această taxă am putea reduce numărul economiştilor care cer creşterea impozitării.

Despre economişti | Bogdan Glăvan | noiembrie 28, 2009 7:11 pm

14 comentarii

By Free Drive Ro, noiembrie 28, 2009 @ 8:03 pm

Mda, totul e o speculatie, eh? Sau mai bine zis totul e specula…
Cam sumbra viziunea asta asupra lumii, pentru ca urmarind profitul prin specula sau speculatie obtinem profitul asta (daca-l obtinem) at somebody else’s expense. Cineva trebuie sa piarda.
…
Apoi, in al doilea rand, specula si speculatia nu produc valoare, doar castiguri – ai speculat ca o sa creasca (sau o sa scada), ai castigat, dar ai produs ceva util? nu, cineva trebuie sa si munceasca, pai atunci eu societatea, care urmaresc binele general, am tot dreptul sa te taxez (tot ceea ce ai extras din economie fara sa dai nimic in schimb)

cheers si un weekend placut
By vala, noiembrie 28, 2009 @ 8:03 pm

absolut adevarat …

” acţiunea umană este speculativă prin definiţie ” … si in acest sens cam ce te-ai gandit sa faci cu banii din taxa Bogdan Glavan ?
eu i-as impartii la bloggeri …
By Stefan A., noiembrie 28, 2009 @ 9:25 pm

Buna analiza dar vreau sa remarc o mica problema!
Daca eu vreau sa investesc un milion de euro in realizarea unui produs , taxele pe venitul firmei , salarile angajatilor , CAS, vor consuma o gramada de bani ! In plus , pot sa dau faliment sau sa vind bine marfa , cu profit TAXAT !
Daca acelasi milion il investesc in bursa , nu am cheltuieli cu CAS ,angajati si in cel mai bun caz , platesc o mizerie de impozit pe profit ! Sint state care au anulat complect impozitarea profitului bursier ! Riscul, acelasi , faliment sau profit cu diferenta ca impozitul , cum spuneam , este ridicol in cel mai bun caz .
Deci , capitalismul care nu mai produce bunuri si care doar speculeaza ( prin bursa ), ce progres poate asigura si cit poate supravietui ? Inclusiv imprumuturile necesare dezvoltarii unei idei , produs , fabrica , etc au fost deturnate masiv in speculatia bursiere , financiara , imobiliara !
Deci , cum impacam capra si varza ?
By Bogdan Glavan, noiembrie 28, 2009 @ 9:34 pm

Cel care cumpara valuta “produce” la fel de mult ca si cel care cumpara o carte sau o masina, adica nimic, pt. simplul fapt ca ei nu sunt producatori. La fel, toti intermediarii care cumpara marfa de la cineva (de la tarani, de ex.) “produc” la fel de mult! Prin urmare, acuzatia ca ei nu produc nimic nu sta in picioare, fiindca niciun cumparator nu a produs vreodata ceva!
Pe de alta parte, cel care vinde valuta produce la fel de mult ca cel care vinde rosii (ca e intermediar sau nu) – presteaza un serviciu util societatii, dovada faptul ca cineva este de acord, de buna voie si nesilit de nimeni, sa cumpere obiectul vandut.
In alta ordine de idei, piata nu e un joc cu suma nula – unii castiga ceea ce pierd altii.
By Alex Nicolin, noiembrie 29, 2009 @ 2:48 am

Taxa pe tranzactiile monetare este dupa parerea mea o sabie cu doua taisuri. Daca o astfel de taxa este suficient de mare, dezechilibrele existente pot fi chiar amplificate, prin impiedicarea miscarii libere a capitalului catre piete unde acesta poate fi utilizat mai eficient.
O analogie interesanta ar fi constructiile hidrotehnice. Daca ingineria este o stiinta exacta, in economie exista riscul sa crezi ca ai contruit un sparge-val, dar acesta si fie doar un baraj inalt si foarte subred.

Speculatii vor exista intotdeauna, in ciuda acestui tip de masuri si de multe ori chiar datorita lor. Ca orice act arbitrar, aceasta taxa va avantaja unele grupuri in defavoarea altora.
By Marian, noiembrie 29, 2009 @ 3:26 am

Strawman argument din nou. Exact ce e de asteptat de la neo-clasicism economic

Taxare in acel gen se refera la a elimina ideea cum ca multe speculatii financiare au cost cvasi-zero, prin urmare de ce sa nu ne aventuram in aberatii gen High-Frequency Trading.

O taxa in acel fel ar elimina doar o anumita categorie de speculatii, relativ restransa, dar caracterizata prin risc mare care-l genereaza, si mai ales il externalizeaza. Speculatii de genul instrumente derivative ultra-leveraged, High-Frequency Trading, arbitraj cu risc mic dar catastrofal daca riscul se materializeaza (gen Long-Term Capital Management, sau ce alte activitati mai fac hedge fundurile).

Problema cu speculatiile acelea e, cum ziceam, externalizarea riscului. Cand faci o boacana, o faci atat de mare, incat tu sau counterparty-ul tau trebuie bailed out (clasicul too big to fail).
By Marian, noiembrie 29, 2009 @ 3:30 am

… in concluzie, cine vrea sa speculeze, din partea mea e liber sa speculeze. Dar pe banii lui. Nu pe banii bancilor comerciale care ii imprumuta speculantului tot banii mei, si care trebuie sa fie salvate tot de mine (prin intermediul guvernului), cand apare eveniment de tip lebada neagra.
By camil, noiembrie 29, 2009 @ 9:17 am

instructiv articol. pana si cineva ca mine, destul de “clueless” in ceea ce priveste economia, a inteles ce si cum
By Bogdan Glavan, noiembrie 29, 2009 @ 9:58 am

Marian, nu e vorba de “straw man”. Cred ca tu esti cel care aduce in discutie asa ceva, atunci cand vorbesti despre “externalitati”!
Problema nu e externalitatea, asta e omniprezenta. Daca eu produc un accident de circulatie, atunci multi “terti” vor fi afectati prin blocarea drumului. Dar nimeni nu s-a gadit vreodata sa taxeze accidentele sau sa le interzica! Daca cineva da faliment, evident ca se va repercuta asupra multora, in mod negativ dar si pozitiv (apropos, de ce nu vorbesti si despre externalitatile pozitive care decurg de aici?)
Problema reala este “bailing-out”-ul, dar asta nu are treaba cu externalitatile. E vorba de interventia statului, nu o chestie care rezulta natural din functionarea pietei.
By skonks, noiembrie 29, 2009 @ 4:56 pm

tipic pentru actiunea guvernelor
#1. statul (ca si institutie) cauzeaza problema
#2. statul formeaza o comisie care “cauta” rezolvarea problemei
#3. solutia este fie introducerea unei taxe, fie noi reglementari

d-l Krugman, ca de obicei, IGNORA IN TOTALITATE cauza problemei: dobanda de politica monetara sub nivelul real al pietei promovata de bancile centrale.

Scenariul e urmatorul:
in momentul in care bancile centrale practica o dobanda negativa (dobanda de politica monetara e mai mica decat inflatia)

vin si pun intrebarea:
ce investitori isi vor pastra banii cash (exceptand pentru perioade scurte de timp) in detrimentul investitiei (“speculatiei” cum doreste d-l Krugman sa o numeasca).

In mediul actual, prin politica de devalorizare a banilor de hartie (debasement of currencies) e normal ca oricine sa incerce sa “speculeze” pentru a-si pastra “economiile”
By Marian, noiembrie 29, 2009 @ 11:54 pm

“Dar nimeni nu s-a gadit vreodata sa taxeze accidentele sau sa le interzica!”

Ba s-a gandit sa taxeze fenomenul de externalizare a accidentelor! Se numeste asigurare obligatorie (RCA in Romania, altfel prin alte tari)

“Daca cineva da faliment, evident ca se va repercuta asupra multora, in mod negativ dar si pozitiv (apropos, de ce nu vorbesti si despre externalitatile pozitive care decurg de aici?)”
Ba si asta este taxata (partial ce-i drept). Se numeste contributia la asigurarile sociale.

De acord cu tine ca problema reala este bailoutul. Si ca sa previi bailouturi viitoare, trebuie sa previi situatii in care guverne sint tinute prizonier de companii private. Adica sa previi situatii de genul celor intamplate in ultimii 2 ani: “am pierderi imense, dar trebuie sa imi salvezi pielea. consecintele colapsului meu sint colosale, pentru ca nu mi-am riscat eu doar proprii mei bani, ci am riscat o gramada de alti bani, prin hiper-leveraging”
By ciprianyo, noiembrie 30, 2009 @ 12:31 pm

Incercati noul site cu premii http://www.versu.ro/ManoleaCiprian-251.html
By Constantin Gheorghe, noiembrie 30, 2009 @ 2:21 pm

Taxa Tobin, că despre ea vorbeşte Krugman, vrea să limiteze viteza de intrare-ieşire a capitalurilor, care, în cazul crizelor din anii 90 a fost un factor agravant al lor. Poate fi un instrument pentru raţionalizarea deciziei de investiţie şi pentru a nu mai da naştere unor accese de exuberanţă investiţională pur speculativă. Pentru că unul care investeşte în producţie nu pleacă peste două zile! Stă cel puţin câţiva ani. Nu ei sunt problema.
By Bogdan Glavan, noiembrie 30, 2009 @ 10:00 pm

Hai sa inchidem blogurile si sa ne culcam, fiindca oricum nu producem nimic! Am merita si noi o taxa!