Logica economica

Economiştii trebuie să se bazeze pe cifre?!

Cu doar câteva zile înainte de intrarea în vacanţă, seara târziu, într-o universitate aproape pustie, îmi întâlneam masteranzii la seminarul de „Economie monetară comparată” (Nu, studenţii nu mă aşteptau fiindcă sunt vreun profesor apreciat în mod particular, ci pentru că doar un maniac ca mine îi putea chema taman atunci, pe viscol, la un debate cu participare obligatorie!) Una dintre studente mi-a spus la un moment dat că găseşte dificil să stăpânească noianul de cifre şi date statistice – presupusă calitate a unui bun economist – dând ca exemplu cartea mea. Ceea ce mi-a oferit un bun prilej pentru o „paranteză” mai lungă despre menirea economistului. I-am replicat că eu însumi mă consider unul dintre cei mai slabi memoratori de cifre (şi nu numai) din lume.

Nu sunt în stare să redau cifrele pe care le prezint la cursurile predate (cine mai ştie care a fost ţinta de inflaţie anul trecut?!) la doar câteva zile după ce am predat cursul respectiv; nu am reuşit să memorez alt număr de telefon decât cel propriu; cu greu am reţinut numărul de înmatriculare al propriei maşini (ţin minte, ca exemplu amuzant, că la un moment dat portarul m-a oprit pentru a-mi cere câteva informaţii necesare permisului de parcare, inclusiv numărul de înmatriculare, iar eu era cât pe-aci să cobor din maşină şi să mă duc în faţa capotei motorului pentru a-l citi!), folosesc aproape acelaşi password pentru toate website-urile care îmi cer acest lucru de frică să nu îl încurc; îmi amintesc un alt fapt amuzant petrecut în facultate, la examenul de istorie economică, când profesorul îmi cerea să precizez anul în care s-au petrecut anumite evenimente predate, iar eu îi răspundeam invariabil „Pe la mijlocul secolului al XVII-lea” sau „În ultima parte a secolului al XIX-lea”; sau că am fost incapabil să învăţ la „Comerţ internaţional”, însă am luat o onorabilă notă 8 graţie doamnei asistente (Gabriela Drăgan, actual Decan al Facultăţii de R.E.I la ASE – Mulţumesc mult!) care i-a şoptit profesorului că scrisesem un eseu deosebit la seminar – Mulţumesc doamnă!; PIN-ul cardurilor este o eternă necunoscută, cu o singură excepţie; codurile de interfon la adresele pe care le frecventez le aflu întotdeauna dând în prealabil un telefon locatarului ş.a.m.d.

Menţionez că am acest defect în ciuda pasiunii pentru matematică, pe care am moştenit-o de la tatăl meu şi pe care mi-a cultivat-o în timpul liceului senzaţionalul profesor D. M. Bătineţu-Giurgiu (l-am redescoperit recent aici).

Însă nu despre mine vreau să vorbesc. Am folosit această lungă introducere pentru a oferi un răspuns celor care cred că economiştii trebuie să ofere cifre; celor care mă întreabă, mai ales după ce au citit ultimul capitol al cărţii mele, pe ce mă bazez în argumentele mele, celor care m-au întrebat dacă am făcut vreo evaluare cantitativă înainte de a susţine, de pildă, reducerea cotei unice la 10%. Tuturor acestora le răspund: Nu.

Nu, economiştii nu trebuie să se bazeze pe cifre. Şi nu, nu am făcut nicio evaluare înainte de a susţine reducerea impozitării. Pur şi simplu nu cred că este important. Credeţi că cei care au introdus impozitul forfetar au făcut vreo analiză cost-beneficiu? Credeţi că că autorităţile care sunt plătite pentru a face prognoze nu se ghidează după principiul „timpul trece, leafa merge, noi muncim (estimăm) cu spor”? Nu, nu am făcut nicio estimare. Uitaţi-vă la estimările „profesioniste”, în orice domeniu, să zicem creştere economică sau deficit bugetar. Anul acesta previziunile referitoare la creşterea economică au fost revizuite de câteva ori, de la +1% la -9%! Şi atunci despre ce vorbim? Ce importanţă au aceste evaluări?

Dar există un motiv mai important în spatele poziţiei mele anti-cantitative. Vă întreb, incriminarea şofatului sub influenţa alcoolului trebuie să se bazeze pe date statistice? Adică trebuie să vedem câţi dintre cei care beau şi se urcă la volan comit accidente şi cum variază gravitatea accidentelor cu magnitudinea alcoolemiei, să comparăm aceste date cu probabilitatea comiterii unui accident fără legătură cu consumul de alcool şi abia pe urmă să decidem vreo măsură în acest domeniu? Este ridicol.

Este la fel de ridicol să ne întrebăm cum vor varia încasările bugetare, numărul de şomeri şi încasările din accize dacă reducem impozitarea profitului sau a venitului personal. Aceasta măsură este benefică din principiu, nicio analiză statistică nu o poate justifica mai mult decât o face logica economică.

Cu cât presiunea fiscală este mai redusă cu atât încurajăm acumularea de capital şi dezvoltarea. Cu cât economia este mai liberă, cu atât resursele sunt alocate mai eficient. Oare interzicerea violului se bazează pe vreun studiu „de impact” asupra bunăstării sociale? (Chiar aşa, nu e nimeni curios?!) Nu, ci pe respectul drepturilor individuale. Atunci de ce trebuie să avem studii care să justifice reducerea exproprierii?! Analize care să estimeze efectele retrocedărilor sau privatizării? Oare respectul drepturilor de proprietate şi libertăţii persoanei trebuie câştigat cu regresii statistice?

Nu avem nevoie de evaluări pentru a solicita desfiinţarea BNR sau a ministerului turismului. În primul caz eliminăm un monopol, iar monopolul este rău, nu-i aşa economişti dumneavoastră? Nu avem nevoie de studii pentru fundamentarea unei ţinte de inflaţie. Emisiunea monetară discreţionară este nocivă prin definiţie, aşa cum o probează cu vârf şi îndesat experienţa recentă. În al doilea caz vorbim despre o instituţie absolut, dar absolut inutilă într-o economie de piaţă. Aşa cum nu există un minister al frizeriilor nu ar trebui să existe nici unul pentru turism. Nu avem nevoie de evaluări pentru a cere desfiinţarea legii salariului minim sau dezincriminarea consumului de droguri. Cei care susţin prohibiţia muncii sau a drogurilor – ei, nu eu – ar face ei bine să îşi găsească măcar un premiant Nobel care să le valideze pretenţiile!

Economiştii trebuie să se bazeze pe puterea raţionamentului. Cifrele nu pot compensa logica. Ce-i drept, o pot ilustra (de asta public grafice pe acest blog).

Despre economişti, Nevoia de reforme | Bogdan Glăvan | decembrie 28, 2009 9:57 pm

18 comentarii

By Stefan A., decembrie 28, 2009 @ 10:30 pm

Mai multe ministere = centralizare cit mai acerba . (vezi si nr . de ministere din epoca RSR )
Centralizarea implica doua elemente fundamentale : bani cit mai multi la stat + sistem birocratic cit mai complex .
Aceste doua elemente produc ca efect : presiune fiscala ridicata + o relatie de slaba calitate intre contribuabil si stat . Acest al doilea aspect creaza evaziunea fiscala ( nu rezulta ca in tarile nordice cu presiune fiscala ridicata evaziunea este la fel de ridicata , din contra ).
In general , o reducere de taxe , impozite se face DOAR pe fondul unei reduceri anticipate de cheltuieli bugetare (se reduce foamea de bani si ca consecinta se pot reduce si veniturile bugetare ). Niciodata invers.
Acum , intre noi doi , nici eu nu tin minte multe lucruri sau date personale , economice dar nu ma enervez pe primul care contesta afirmatile mele ! Face rau la sanatate! Cifrele statistice demonstreaza acest fapt !
By pixu, decembrie 29, 2009 @ 12:06 am

Incriminarea soferului pe date statistice se bazeaza. Acestea, odata ce sunt confirmate si de studii stiintifice, devin argumente pe baza carora legiuitorul impune restrictia. Cel mai recent exemplu sunt masurile impotriva celor care vorbesc la mobil in timp ce conduc.

Cat despre acuratetea predictiilor bazate pe caclule in economie ea scade odata cu cresterea complexitatii modelului nu? Deci cand vorbim de variabile putine predictiile tind sa fie corecte.
By Extra3OO, decembrie 29, 2009 @ 4:16 am

2 linkuri care cred ca iti vor fi FOARTE folositoare:

http://www.xmarks.com

http://www.gapminder.org (exemplu)
By ionut, decembrie 29, 2009 @ 8:09 am

Exista minciuni, minciuni gogonate si statistici.

Pe baza “datelor” si a studiilor facute insusi seful BNR (o institutie perceputa de mase ca foarte responsabila si profesionista) spunea pe la inceputul anului ca in anul asta (2009) vom avea crestere economica, n-avem nevoie de imprumutul fmi, ca suntem deosebit “solizi si lichizi”, bla, bla, bla.
By Bogdan Glavan, decembrie 29, 2009 @ 9:45 am

Radu, Gapminder este util, intr-adevar.
Pixu, “dreptul” nu se bazeaza pe date statistice, desi nu neg ca “legislatia” (vorba lui Hayek) poate sa fie bazata pe statistici, cu mentiunea ca acestea oricum nu au niciun alt rol decat acela de a asigura o aparenta de seriozitate unor legi confectionate pt. grupuri de interese. S i asa ajungem la observatia lui Ionut.
By Extra3OO, decembrie 29, 2009 @ 10:11 am

Nici eu nu sunt pentru sustinerea unor cifre din pix pentru fundamentarea unor legi. Eu vreau mai mult o uniformizare a “unitatilor de masura” (adica exact ce nu vor pesedistii ce isi aleg esantioanele dupa cum bate “vantul” respectiv grecii cu IPC-ul masluit de cativa ani buni – ca sa prinda subventii).

Care “unitati de masura” sunt si ele discutabile: cine poate sti “cu precizie” cat e lungimea litoralului Marii Negre intre Sulina si Vama Veche? Absolut NIMENI. Daca mergi in linie dreapta (cu avionul) sunt maxim 200 km, la pas sau cu masina ar fi vro 300, la pas de furnica (si urmarind in detaliu limita dintre apa/uscat – la un anumit moment) sigur trece de mia de km. Daca mergem la nivel de atomi si “cuarde” atunci sigur ajungem la “infinit”.

Insa un CM este la fel de mare sau mic indiferent ca-l privim din satelit sau de la firul ierbii. Aici cred ca e analogia cu principiile de care zici, cu Drepturile ce raman neschimbate in Orice Univers.

..

PS: Monopolul este “rau” numai daca este de sustinut de “stat”, prin lege. Atat. Altfel este FOARTE BUN – eu sunt pentru (dar aici cred ca stii parerea mea).

PS2: Vezi cu Xmarks. O singura parola pe toate site-urile e chiar periculos.

PS3: Isarescu seamana cu Iliescu foarte mult. Inclusiv fizic.
By camil, decembrie 29, 2009 @ 12:04 pm

nu sunt economist, dar ceva tagență cu cifrele am, din motive de (de)formare profesională. tind să fiu de acord cu afirmații gen „fumatul sau violul nu e nevoie să fie suportate de cifre pentru a fi catalogate drept nocive sau chiar mai rău”. deși în cazul fumatului, inițial au fost niște statistici pe acolo. dacă fumatul n-ar fi produs nicio boală și niciun disconfort pe termen lung, mă îndoiesc că ar mai fi fost socotit drept nesănătos astăzi. la fel cu multe altele. principiile sunt bune și frumoase, dar totuși economia este o știință exactă (sau mă rog, așa se pretinde), iar aici intuiția și inspirația trebuie să fie bazată pe cifre, date, procese etc. nu invers. doar o părere

astfel, mi se pare cam exagerată afirmația „nu este nevoie de BNR”. întreb și eu ca tot ignorantul: cine și cum emite monedă atunci? fiecare bancă, după bunul plac? din câte știu eu, bănci naționale există în fiecare stat capitalist, cele mai multe dintre ele fiind instituții vechi. nu cred că vreme de sute de ani, au fost toți idioți în țările în care s-a născut liberalismul și economia de piață (Anglia, Țările de Jos, SUA) etc.
By Bogdan Glavan, decembrie 29, 2009 @ 2:30 pm

Economia nu se bazeaza pe cifre (cu tot regretul o spun, nu este loc aici pt. a motiva asta si nici nu ma consider un expert in epistemologie)
In ceea ce priveste bancile netionale nu e nevoie sa ne dam dupa deget sau sa facem teoria chibritului. Eu cer desfiintare monopolului in productia de moneda. BNR poate sa ramana si sa emita lei, in acelasi timp cu orice alta instituie. Sa vedem cine o sa-i mai foloseasca. Caci bancile private vor fi suficient de destepte pt. a realiza ca nu pot castiga clienti decat oferind o garantie solida pt. moneda emisa (clauza de convertibilitate, gen etalon-aur). De fapt, BNR emite bani de hartie pur si simplu fiindca romanii sunt obligati prin lege ca orice act comercial sa il deconteze in lei.
Si nu e nevoie sa fi fost toti idioti in Anglia – care a avut prima banca centrala. Dar ce, sunt toti Romanii idioti fiindca in turul 2 au intrat Geoana si Basescu?! No offense!
By academic, decembrie 29, 2009 @ 3:21 pm

lui Bogdan,

Daca as inrăma acest articol si l-as expune la toate etajele Universitatii ai fi cel mai popular profesor : “gata cu memorarea, e timpul logicii” ar exclama studentii.
By Mihai Voicu, decembrie 29, 2009 @ 4:10 pm

@Bogdan

Eu zic ca toate excesele sunt pasibile sa devina daunatoare, chiar si excesul de concurenta.

Cred ca ar merita sa detaliezi putin modelul tau de privatizare/distribuire a emisiei de moneda.

Nu pot toate bancile sa produca acelasi tip de moneda, pentru ca atunci cele iresponsabile ar avea un avantaj producand mai multi bani decat cele responsabile, si in scurt timp inflatia va distruge totul.

Nu stiu daca dorim sa avem bani diferiti in functie de banca de la care ii luam. Asta ar limita convertibilitatea in bunuri. Nu zic ca nu ar putea functiona cel putin teoretic.

Despre acoperirea in aur, parca stiam ca nu exista suficient aur care sa acopere masa monetara necesara economiei actuale. Eu ma gandeam eventual la acoperirea in energie, dar tot la un monopol de stat se ajunge, pentru ca mi-e greu sa vad o proprietatea pe resurse energetice (cum privatizezi ploaia care alimenteaza hidrocentralele, soarele ?).
By Bogdan Glavan, decembrie 29, 2009 @ 5:07 pm

@Mihai Voicu:
Nu pot epuiza subiectul intr-un comentariu, dar nici nu merita un articol pe blog. S-au scris carti despre asta, subiectul e vechi. Cartea lui Hayek, “Denationalizarea banilor”, pe care o puteti cumpara, este o introducere utila in domeniu.
Pe scurt, cateva observatii:
1. trebuie sa diferentiem intre standardul monetar (sa zicem, aur) si substitutele monetare (bancnote). Ambele sunt expuse concurentei.
2. bancile trebuie sa depaseasca problema informatiei asimetrice si a consistentei de timp: de unde stiu eu ca dupa ce “cumpar” de la ea bancnote (sau depozite curente) nu va emite in nestire, diluandu-le valoarea? Este exact problema pe care v-o puneti. Astfel, pt. a atrage clienti, ele vor fi nevoite sa recurga la oferirea unei garantii, adica sa recunoasca statutul de SUBSTITUT monetar al bancnotei, prin garantarea convertibilitatii ei in aur, in euro, in petrol sau in ce ce considera potrivit. Astfel, apare o concurenta intre monedele propriu-zise: aur, euro, petrol.
Bancile vor fi constranse sa tina sub control emisiunea de substitute monetare pentru ca altminteri vor genera un bank run care ar atrage dupa sine falimentul.
Chiar presupunand ca toate bancile vor emite moneda de hartie (ceea ce nu cred), atunci concurenta dintre ele, care se va reflecta in cursul de schimb, le va constrange sa limiteze productia de bani.
De fapt, asta e cuvantul cheie: productia de bani. La fel cum producatorii de branza se concureaza pt. a oferi o branza mai buna, la fel bancile se vor concura pentru a oferi o moneda mai buna.
Atentie: nimeni nu va fi obligat sa foloseasca banii nicunei banci! Eu pot folosi exclusiv aur si argint daca vreau, pe care le procur de pe piata. Asta inseamna concurenta. Iar a spune ca prea multa concurenta strica este, iertati-ma, o aberatie. Confundati concurenta veritabila (consumer-oriented) cu concurenta politica, unde intr-adevar, se pune problema praduirii cat mai intense. Este ceea ce face, de ex. Goldman Sachs et. co.
By Mihai Voicu, decembrie 30, 2009 @ 9:25 pm

@Bogdan Glăvan

Prea multa concurenta poate fi de exemplu concurenta intre 2 mari rivali care ii falimenteaza pe amandoi, apoi multa vreme nimeni nu mai produce acel produs, preturile explodeaza la produsele ramase prin stocuri.

Nu am spus ca in Romania sau in lume exista prea multa sau prea putina concurenta, am spus doar ca undeva la extrem chiar si concurenta poate deveni daunatoare. Prin asta am argumentat ca intre optim si extrem pot incape diferite mici practici protectioniste.

Nu imi este clar inca cum ar functiona acest sistem de emitere a monedei “privatizat” din punctul de vedere al vanzatorilor. Preturile ar fi afisate in 3, 5 sau 10 monede, eventual unele monede ar putea deveni “non-grata” in anumite magazine ? Mi-e teama ca sistemul poate deveni mult prea complicat pentru a fi pus in practica. La limita fiecare producator isi poate emite moneda lui, si cu asta ce-am facut ?…
By Extra3OO, decembrie 31, 2009 @ 6:30 am

O concurenta “infinita” e daunatoare? Oops, sorry, nu stiam ca INDIVIDUALISMUL – dus la extrem, concurenta de 6,9 miliarde – e chiar asa de rau. Nu stiu de ce insa cred ca tocmai asta a fost singurul in stare sa ne aduca aici.

Pentru ca altfel, daca ati venit la jocul acesta de poker doar pentru a privi (sau a pierde) atunci puteti sa va lasati banii pe masa de la inceput. E mult mai eficient asa..

Sinuciderile in masa doar nu credeati ca apar din senin, nu?

In plus cine stabileste “optimul”? Vrun conducator luminat ceva, vrun economist pe la BNR/SACHS? Nu, multumesc.. eu am alte prioritati.

Prefer sa-mi bat singur moneda, daca ma intelegeti. Pana la urma e vorba de incredere. Atat.
By Mihai Voicu, decembrie 31, 2009 @ 7:07 pm

@Extra3OO

Eu zic ca individualismul dus la extrem este mai rau decat unul aproape de extrem.

Nu am fost foarte tare la istorie, dar din cate stiu perioadele in care statul (de orice tip) a fost foarte slab sau absent, au fost perioade de mare regres economic. Dupa teoria ta, acea concurenta neingradita trebuia sa aduca o prosperitate extraordinara, dar a adus contrariul.

Eu cred ca liberalismul este o doctrina care propovaduieste ca putem obtine o bunastare medie/minima mai mare in conditiile unei implicari mai mici a statului in economie. Nu cred ca absenta statului si concurenta de tip jungla este culmea liberalismului, asa cum bogatia nu este a sta sub 5 tone de monezi de aur.
By Extra3OO, decembrie 31, 2009 @ 8:36 pm

Daca pica Sachs si va fi haos pe strazi (sansa de 20-30% dupa parerea mea) o sa descoperi binefacerile liberalismului cand e dus la extrem, ca solutie UNICA si extrema (intradevar) de REGLARE a dezechilibrelor adunate in zeci de ani.

Tocmai interventia statului ne-a adus aici, dobanzile mici si subventionate pentru ce acum se cheama subprime, directiile de dezvoltare stabilite de nu stiu ce comisie (coruptibila) din Brussels sau US.

Nu a spus nimeni ca o “problema de sanatate” se rezolva usor. De cele mai multe ori “medicamentul” este amar, “interventiile chirurgicale” dor si dupa 3 4 luni. Tot ce pot sa sper acum e ca anestezistul isi cunoaste meseria, insa nu uita ca e posibil sa fim de fapt la inceputul unei noi ere in civilizatie, ca in perioada renasterii, ca pana schimbam paradigmele sistemului (combustibili fosili > regenerabile) e posibil sa fim obligati sa anesteziem cu metodele de atunci.

..

Cand ai copii si nimeni nu are de mancare intai impusti si abia apoi intrebi cine e acolo.
By MIA, ianuarie 4, 2010 @ 7:05 pm

Giii … s-a gasit cine sa transeze definitiv problemele din epistemiologia economiei politice !! ))

Eu asa avea o curiozitate : daca economistii nu s-ar baza pe cifre, cum naiba ar mai calcula “economistii de profesie” profiturile si pierderile dintr-o companie/butic/ce o mai fi sau – si mai simplu – ar face oamenii anticiparile lor de actori economici rationali ?
By Bogdan Glavan, ianuarie 4, 2010 @ 7:57 pm

Confundati economistul cu contabilul sau antreprenorul! Calculul economic este intr-adevar esential pentru alocarea rationala a resurselor.
Dar economistul nu urmareste alocarea resurselor, el descopera legile economiei ca stiinta. Aceste legi nu depind de numere.
By MIA, ianuarie 5, 2010 @ 10:05 am

Nu confund. Sau mai exact spus nu prea sunt de acord cu impartirea care se deduce din ce spuneti dintre “economisti teoretici” si “practicieni”.

Dincolo de acest aspect – sa spunem neesential – “descoperirea” unor legi cu adevarat stiintifice ale economiei politice este virtual irelevanta fara capacitatea si instrumentarul metodologic necesar pentru a le verifica/testa validitatea ( de fapt atunci nu am mai vorbi de “descoperire” ci asa … de “nascocire” cu tenta de elucubratie ).
Ori la acest aspect sunt foarte curios cum se poate descurca cineva – fie el economist, filosof sau ce o fi – fara o solida baza statistica/de date “empirice”.