Logica economica

Politica de stimulare şi economia văzută ca bolovan

Dominique Strauss-Kahn avertizează guvernele că e prea devreme să îşi retragă politica de stimulare a economiei.

Directorul FMI face parte din acea categorie de economişti care crede că piaţa este precum un bolovan care se bălăngăne dintr-o parte în alta, adică din avânt exuberant în recesiune bruscă în funcţie de mişcarea browniană a “spiritelor animalice” ascunse în “bolovan”. Chiar dacă nu toţi sunt de acord cu această descriere, probabil toată lumea acceptă ideea de bază, anume că atunci când bolovanul o ia la vale (recesiune), guvernul trebuie să intervină şi să pună nişte proptele, eventual să-i dea un şut care să-l impulsioneze să urce din nou: să scadă rata dobânzii, să acorde facilităţi fiscale, să crească cheltuielile publice ş.a.

Nu este de mirare că această viziune mecanicistă, simplistă, nu a dat niciodată rezultatele scontate. Piaţa nu este un bolovan; indivizii nu sunt simpli pioni pe care guvernul îi poate manevra cum doreşte pe tabla economiei. (Atenţie! Dacă nu sunt de acord că piaţa este un obiect inert, în egală măsură nu vreau să spun că piaţa este un organism viu! Nu există nimic organic în societate.) Realitatea este că piaţa reprezintă o reţea de schimburi. Acţiunile care compun reţeaua de schimburi sunt acţiuni întreprinse cu un scop (purposeful actions). Cu alte cuvinte, economia nu funcţionează nici întâmplător (precum piesele unui caleidoscop), nici mecanic (precum un motor). Economia funcţionează potrivit acţiunilor agenţilor economici – acţiuni care sunt anticipative, reprezentând materializarea intenţiei oamenilor de a-şi satisface interesele.

Cum trebuie să interpretăm activitatea guvernului? Ca pe un element disturbator al „ordinii pieţei”, un factor care intervine în interacţiunile indivizilor. Drept urmare, politica guvernului este luată în calcul de către agenţii economici atunci când aceştia îşi formulează planurile de consum sau investiţie; este intens dezbătută şi face obiectul a numeroase studii, analize şi prognoze (ceea ce reprezintă un cost al funcţionării guvernului, în general trecut cu vederea).

Politica de stimulare apărată de Dominique Strauss-Kahn este un bun studiu de caz. Ea reprezintă unul din elementele care se află la baza hazardului moral ce gripează funcţionarea economiei, deturnând resursele de la utilizarea lor productivă. De ce nu ar fi anticipată? Ce cauză obscură i-ar împiedica pe oameni să prevadă efectele extinderii cheltuielilor publice şi ale deficitelor bugetare? Nu trebuie să fi expert în economie ca să înţelegi ce se întâmplă. Dacă guvernul reduce temporar impozitele, nimeni nu va fi nebun să mărească investiţiile (doar Jawaharlal Nehru era atât de naiv încât să creadă că el le oferă o favoare investitorilor străini dacă le promite că nu le va naţionaliza afacerile mai devreme de 10 ani!). Dacă guvernul subvenţionează achiziţia de autoturisme, nimeni nu va fi nebun să dea cu piciorul la oportunitatea creata şi îşi vor cumpăra maşină – ceea ce nu înseamnă că oamenii vor cheltui mai mulţi bani în acest scop! Da, banca centrală poate reduce rata dobânzii prin injecţii monetare, dar nimeni nu este atât de prost încât să îşi imagineze că rata dobânzii va rămâne zero până când ajunge la vârsta pensionării!

Sau poate că sunt şi astfel de naivi. Însă după cum spunea Lincoln, „Nu-i poţi păcăli pe toţi oamenii tot timpul”. Este o iluzie să credem că economia este un bolovan sau „un pacient aflat în convalescenţă”, după cum spune doctorul Emil Boc. Trezirea! Economia suntem noi. Cheltuielile guvernului se fac din banii noştri, deci cum am putea fi stimulaţi să cheltuim mai mult prin simpla creştere a cheltuielilor guvernului?!

Cred că din ce în ce mai mulţi oficiali se lovesc de această dilemă şi se îngrozesc la gândul că filmul cu stagnarea de două decenii a Japoniei va putea fi vizionat şi pe alte meleaguri. Cred că tot ce speră este ca filmul să mai întârzie puţin, măcar până îşi încheie ei mandatul. După aceea, vorba unui strămoş mai sincer, poate să vină potopul.

Ce face statul?, Piaţa funcţionează | Bogdan Glăvan | ianuarie 18, 2010 2:35 pm

28 comentarii

By vala, ianuarie 18, 2010 @ 2:56 pm

„Nu-i poţi păcăli pe toţi oamenii tot timpul” … merita o postare separata
By mobutu, ianuarie 18, 2010 @ 3:18 pm

Vezi naivii care cred ca dobanda la “prima casa” va fi mica pana termina ei plata ratelor.
Dintr’astia un procent mare habar n-au ca dobanda aia poate sa creasca!
By Bogdan Glavan, ianuarie 18, 2010 @ 4:21 pm

Corect Mobutu, exemplul asta l-am repetat si eu studentilor pana m-am plictisit (sau s-au plictisit ei de mine!)
By Razvan, ianuarie 18, 2010 @ 4:24 pm

“dar nimeni nu este atât de prost încât să îşi imagineze că rata dobânzii va rămâne zero până când ajunge la vârsta pensionării!” … ei nu? E in natura umana sa pretuim momentul de acum mai mult decat pe cel de anul urmator. Si daca tot ai dat citatul din Lincoln, poate ne dai unul si din Keynes…
In ce priveste incurajarea investitiilor prin interventii inflationiste, aceasta functioneaza bine in tarile care se indatoreaza in moneda pe care o controleaza…
Nu este cazul Romaniei!!! din pacate nu prea este nici cazul Europei…
By Bogdan Glavan, ianuarie 18, 2010 @ 5:12 pm

SUA nu incurajeaza investitiile. SUA face transfer de avutie prin inflatie, de la restul lumii. E o deosebire teoretica uriasa, desi in practica extrem de greu de observat. Lasa ca e mai bine ca Europa nu e ca SUA.
By Extra3OO, ianuarie 18, 2010 @ 5:33 pm

“Dubito, ergo cogito, ergo sum”, “Je pense donc je suis”.

“Ac proinde hæc cognitio, ego cogito, ergo sum, est omnium prima & certissima, quae cuilibet ordine philosophanti occurrat.”

A=A

Aici e punctul de plecare. Miscarea browniana poate fi aproximata si prin legile termodinamicii, prin ecuatiile extrem de complicate ale mecanicii fluidelor, insa niciodata nu va explica CAUZA.

Forma care creeaza fondul. Fondul care creaza forme. Oferta care isi creaza propria cerere. Cererea care isi cauta oferta chiar in subconstient.

Oricat ar incerca Strauss Kahm sa controleze (din “interior” sau exterior) aceasta cauzalitate sunt sigur ca nu va reusi. De ce? Pentru ca “Economia sunt EU”.
By Alex Odea, ianuarie 19, 2010 @ 12:31 am

“In the long run we are all dead” – cred ca la el te referi – stim noi cine
By borat, ianuarie 19, 2010 @ 7:05 am

@ bogdan – inteleg ca sunteti de parere ca lucrurile sunt foarte clare si solutiile sunt simple. sa zicem ca un guvern liberal adevarat i-ar lasa pe cei ineficienti sa cada si nu s-ar indatora pt a stimula “pacientul” – la ce nivel al somajului credeti ca ar fi inlocuit (in mod democratic sau nedemocratic) de un guvern populist? ca experiment mental, credeti ca somajul ar fi fost tot 10% sau mai mic daca AIG era lasat sa cada? spre deosebire de masini, care pot fi inchise si puse in pastrare, oamenii trebuie sa manance tot timpul, indiferent daca sunt eficienti sau nu. altfel as fi de acord cu dvs.
By MIA, ianuarie 19, 2010 @ 7:21 am

>sa zicem ca un guvern liberal adevarat i-ar lasa pe cei ineficienti sa cada si nu s-ar indatora pt a stimula “pacientul” – la ce nivel al somajului credeti ca ar fi inlocuit (in mod democratic sau nedemocratic) de un guvern populist?

Problema s-ar putea să nici nu se pună astfel, la nivel “revoluţionar” ci mult mai simplu şi mai “cotidian” : ce procent din şomeri s-ar “reorienta profesional” către criminalitatea organizată şi din ce procentaj total ? Deja o combinaţie de 5% cu 15% riscă să fie devastatoare …

Şi de fapt aici e şi unul din motivele pentru care, deşi politicile de redistribuire au o mare doză de risc pe termen lung, se poate argumenta că ele şi oferă ceva extrem de concret sub aspect pur economic la nivel individual : să presupunem că un individ din clasa medie rămâne cu 20% mai mulţi bani din faptul că nu i se aplică decât un impozit (ultra-)minimal dar cheltuielile pentru un sistem cât de cât eficient de securitate – care oricum nu e perfect dar na … – plus costul poliţelor de asigurare crescute datorită unui mediu “ostil” ajung să-l coste 25% din venit … deci e tot pe acolo.
By Bogdan Glavan, ianuarie 19, 2010 @ 8:51 am

Aha, deci e pragmatic sa sustinem astfel de masuri populiste!
Am ajuns astfel intr-un punct foate sensibil al discutiei. Instaurarea unei societati liberale autentice necesita ceva mai mult de un dram de altruism (Cine a vazut “Ultimul samurai” intelege ce vreau sa spun). Pentru ca intr-adevar, nu “renteaza” sa tai subventii, sa nu-i salvezi pe neica AIG etc. Nu “renteaza” sa le sui oamenilor verde in fata ca locuintele cumparate si pe care trebuie sa le evacueze nu sunt ale lor, nici ale urmasilor lor, nici ale urmasilor urmasilor lor – ci doar o iluzie. De asemenea, ca cetatean, “nu renteaza” sa refuzi un privilegiu guvernamental, o scutire de taxa ceva.
Ca sa renteze e nevoie de altruism. In esenta, instaurarea unei societati liberale e o problema de bun public!
By MIA, ianuarie 19, 2010 @ 9:04 am

>Aha, deci e pragmatic sa sustinem astfel de masuri populiste!

Intr-o oarecare masura da. Fireste, care e gradul necesar e o mare problema si o sursa probabil vesnica de discutie si dezbatere, dar asta e deja altceva.

Restul replicii este pur si simplu de neinteles pentru mine unul – desi banuiesc ca marseaza iarasi pe ideea “tertului exclus” … adica daca nu avem o societate “liberala autentica” ( probabil o sintagma noua pentru a denumi anarho-capitalismul ) musai vom esua in comunism.
By borat, ianuarie 19, 2010 @ 10:25 am

sper ca nu propuneti serios o societate bazata pe altruism… am mai auzit de societati utopice si de “omul nou” inainte. cred ca am prins ceva mai multi ani de comunism decat dvs. stiti ce spunea adam smith despre altruism, iar eu sunt de aceeasi parere. refugiul in astfel de idealuri este iarasi contraproductiv pentru ca evita problema reala. degeaba incercati sa gasiti solutii economice pentru planeta “pandora”. comparatia cu ultimul samurai nu mi se pare evidenta, poate ati putea sa “elaborati” putin.
By Flavian, ianuarie 19, 2010 @ 12:22 pm

ca experiment mental, credeti ca somajul ar fi fost tot 10% sau mai mic daca AIG era lasat sa cada?

Problema e pusa gresit. Crezi ca AIG si alti smecheri si-ar mai fi luat riscurile enorme daca stiau ca ar fi lasati sa cada in caz de faliment ?

Iar bancile “too big to fail” s-ar mai fi jucat cu CDO-uri pe piata imobiliara daca ar fi stiut ca Feini si Fraudie nu sunt garantate de stat ?
By Bogdan Glavan, ianuarie 19, 2010 @ 12:35 pm

Eu propun o societate liberala. Pentru asta e nevoie de ceva altruism. Ca sa ma laud, de ce credeti ca scriu pe acest blog?!
By r2, ianuarie 19, 2010 @ 12:38 pm

@ flavian raspuns – da, si-ar fi luat aceleasi riscuri. sistemul de recompense este de asa natura incat nu te intereseaza prea mult ca manager ce se intampla cu firma dupa ce iei tu banii. crede-ma pe cuvant, sunt un beneficiar al acestui sistem de recompense de mult timp. daca presupui ca actionarii intelegeau riscurile la care se expun, gresesti. lumea financiara a devenit mult prea complicata pentru majoritatea finantistilor.
oricum in 2008 raul era deja produs. intrebarea e ce e de facut. guvernul a avut ocazia sa le taie macaroana inainte, si a ratat-o.
By MIA, ianuarie 19, 2010 @ 12:49 pm

>Crezi ca AIG si alti smecheri si-ar mai fi luat riscurile enorme daca stiau ca ar fi lasati sa cada in caz de faliment ?

Si eu cred ca si-ar fi luat aceleasi riscuri.

Si problema vine tocmai din una din caracteristicile capitalismului modern care e destul de rar luata in discutie : “proprietatea difuza” – care a rupt destul de serios legatura “clasica” dintre actionariat si management, mai ales in cazul societatilor financiare.
Cum zice si cineva mai inainte – daca tu reusesti in termenul de 3-5 ani pentru care ai contract sa-ti marchezi citeva bonusuri barosane … ti se inrupe ce se mai intimpla dup-aia. Mai ales ca actionarii erau relativ usor de imbirligat cu sofisticarile existente sau, si mai probabil, daca era vorba de reprezentanti ai actionarilor angajati si ei, functiona acelasi mecanism …
By Razvan, ianuarie 19, 2010 @ 12:51 pm

@ flavian – sustin punctul de vedere al lui r2… riscurile ar fi fost asumate deoarece persoanele care isi asuma acele riscuri nu sunt cele care vor plati in caz de probleme.

In ce priveste o societate liberala, o sustin cu drag in conditiile in care ar putea exista informatie perfecta.
Totusi, nimeni nu isi doreste imbunatatirea informatiei (ex: salariile si castigurile sa fie publice, la fel si averea, posibilitatea rezilieri unui contract in caz ca vanzatorul nu face publice toate elementele negative ale bunului tranzactionat etc…)
Stiu, e utopic ce spun si la fel e utopica si o societate liberala in conditiile informatiei imperfecte si asimetrice!!!
Nu vreau sa intelegeti ca sustin un sistem socialist/ comunist… si acesta este cel putin la fel de utopic!
Sustin in schimb nevoia unei noi paradigme economice! Nu stiu insa cine ar putea sa o genereze… Cine ar putea sa o testeze… si cu atat mai putin cine ar accepta asa ceva!
By Extra3OO, ianuarie 19, 2010 @ 12:52 pm

Un capitalist adevarat este extrem de caritabil.

Stie ca absolut toate actiunile lui se vor intoarce inapoi, sub o alta forma. Aceasta e mana invizibila.

Bineinteles, a fi caritabil nu inseamna sa fii prost.
By Alex Nicolin, ianuarie 19, 2010 @ 1:17 pm

Consecinta acestui articol este ca Strauss-Kahn, Trichet si Bernake sunt niste bolovani numai buni de bagat la concasor
By borat, ianuarie 19, 2010 @ 3:17 pm

de acord cu mia, cu cat distanta dintre actionar si manager creste, cu atat creste si coruptia corporatista. in bancile de investitii sunt 3-4 randuri de sefi intre traderi si board of directors, pe cand pentru un hedge fund mic, de exemplu, sunt investitorii calare pe tine direct, fara intermediari, si te pun si pe tine sa-ti bagi banii tai personali in aceleasi plasamente.
By Flavian, ianuarie 19, 2010 @ 4:19 pm

Baieti, cu toata sinceritatea, cred ca ii subestimati pe smecherii de pe wall-street.

Eu cred ca a fost excelent un Exxon pentru industria petroliera si un GM pentru cea auto. Un pardon pentru fondurile de investitii si un Lehman pentru bancile de investitii.

Ne mai trebuia un AIG pentru asigurari si un Funnie/Fraudie pentru imobiliare, iar apoi managerii si-o luau dupa ceafa si actionarii suflau si-n zapada…

Eh, dar e mai bine cu un TARP de bonus bancherilor la final. Asa pricepe si lumea mai repede cum stau de fapt lucrurile, iar apoi se duce mai frumos la vale sandramaua cand e si mai umflata.
By Flavian, ianuarie 19, 2010 @ 4:20 pm

Pardonul era Madoff, nu PIMCO.. hehe…
By borat=r2, ianuarie 20, 2010 @ 6:59 am

smecherii sunt managerii, nu actionarii. actionarii sunt in special institutii, nu persoane fizice, reprezentate tot prin manageri.
By MIA, ianuarie 20, 2010 @ 2:37 pm

Cum ar fi zis cineva … “tehnostructura” in actiune …

“Borat” – interesanta chestia cu “fortarea sa-ti aduci si banii proprii” … mai auzisem de la un amic ceva asemanator dar mi s-a parut o gluma …
By borat, ianuarie 20, 2010 @ 5:33 pm

nu e gluma.. am un prieten tot roman care a trecut prin asta acum cativa ani. daca vrei sa-ti dea investitorul cateva zeci de milioane in administrare, trebuie sa pui si tu cateva milioane de-ale tale. ca trader intr-o banca e mult mai simplu, nu dai nimic de la tine, se ocupa banca de tot…
By MIA, ianuarie 21, 2010 @ 7:08 am

>Eu propun o societate liberala. Pentru asta e nevoie de ceva altruism.

Curios – eu credeam ca pentru asa ceva e nevoie de “lacomia care este buna” …
By Bogdan Glavan, ianuarie 21, 2010 @ 10:27 am

Greed has nothing to do with it. Nu confunda lacomia cu interesul propriu.
By MIA, ianuarie 21, 2010 @ 12:32 pm

>Greed has nothing to do with it. Nu confunda lacomia cu interesul propriu.

Cele doua au foarte multe puncte comune totusi, mai ales in practica …

In fine – eu tot nu inteleg ce ar avea “altruismul” cu o utopica societate anarho-liberala si nici referinta la “Ultimul samurai” dar sper ca o sa am parte de lamuriri suplimentare.