Impozitarea averilor. Vlădescu la Marxim
Apostolii guvernării de dreapta au acostat FMI pentru a-l întreba cum să procedeze pentru a jumuli averile mari. Simultan, parlamentarul care a propus impozitarea averilor de peste 500000 de euro încearcă să obţină legiferarea unui referendum care să valideze acest lucru. Asistăm la coacerea celei mai mare greşeli de politică economică de la impozitul forfetar încoace; e adevărat, de la impozitul forfetar nu a trecut mult timp, dar ce să-i faci, trăim în România iar gafele politice se succed mai ceva ca gropile din asfalt.
Nu mă îndoiesc că, dacă propunerea de impozitare a românilor bogaţi va face obiectul unui referendum, poporul se va pronunţa masiv în favoarea ei. Pe modelul „Jos privilegiile!” – căci a fi bogat este un privilegiu, nu ştiaţi? Vom asista la executarea averilor câtorva zeci de mii de români – proces fără judecată, fără probe, dar absolut democratic şi transparent; scopul scuză mijloacele, iar scopul este solidaritatea naţională (idee pe care am criticat-o detaliat). Da, aţi înţeles bine. Această mascaradă telefonată, prin care majoritatea va oprima minoritatea este considerată un mijloc de consolidare a unităţii românilor în faţa crizei.
În faţa acestui asalt socialist împotriva proprietăţii private şi a logicii economice, ne putem întreba retoric: unde sunt liberalii de altădată? S-au pierdut în istorie, odată cu raţionalitatea şi simţul măsurii. Acesta este momentul de triumf al sofismelor economice, al partizanilor ideii că bunăstarea vine din redistribuţie, al celor care cred că „problema economică” s-a rezolvat de mult (creşterea economică e ceva firesc, nici asta nu ştiaţi?) şi că tot ce mai rămâne de făcut este transferul resurselor de la unii la alţii, pentru a bifa şi „justiţia socială”.
Chiar dacă vor reuşi să legifereze supra-impozitarea celor bogaţi, majoritatea nu va putea trece peste legile economice. Tot aşa cum un om bine înarmat poate îşi poate învinge duşmanii, dar nu poate sfida legile fizicii, nu poate trece printr-un zid, de exemplu. Legile economice sunt imbatabile, fie că le cunoşti fie că nu. Din păcate, spre deosebire de legile fizicii, cele economice sunt mai greu de observat, atât de greu încât mulţi trăiesc cu impresia că ele nici nu există, că avem bunăstarea la degetul mic şi trebuie doar să punem ştampila în căsuţa potrivită; că putem obţine imediat tot ce ne dorim, dacă nu în rate cu buletinul, atunci măcar prin referendum.
Însă avuţia nu există pentru a fi distribuită; nu pică din cer precum neaua, numai bună de trimis cu lopata politicii fiscale acolo unde le place unora sau altora. Avuţia se formează, se acumulează de către oameni. Este rezultatul economisirii, cumpătării, muncii şi talentului antreprenorial. Iar privarea oamenilor de rezultatul producţiei lor nu are ca efect decât distrugerea stimulentelor pentru acumulare şi muncă productivă (simultan cu accentuarea stimulentelor pentru efortul neproductiv – rent-seeking – pentru „team-building” în Poiana Braşov, pentru cumpărarea de automobile „pe fundaţie” sau, de ce nu, pentru jocul de şah din Cişmigiu).
Sunt convins că unii dintre cei care susţin această măsură o fac pentru că inegalităţile prilejuite tocmai de aceste activităţi neproductive – în esenţă, privilegii guvernamentale – sunt uneori neverosimile: baronii asfaltului au prea puţin în comun cu asfaltul şi prea mult în comun cu feuda. Este trist, adevărat, dar nerelevant. Pentru că legea nu discriminează şi nu poate discrimina. Ea se va aplica şi în cazul celor care şi-au obţinut averea prin fraudă şi în cazul celor care au muncit din greu; şi în cazul hoţilor neprinşi şi în cazul negustorilor cinstiţi. Ba mai mult, îi va descuraja pe toţi cei care intenţionează să promoveze, să inoveze, în fond să prospere. Impozitarea penalizează acumularea de capital. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci probabil că am fi chemaţi să votăm pentru interzicerea averilor de peste 500 000 de euro sau, dacă nici asta nu ar fi suficient, pentru prohibirea celor care depăşesc valoarea cumulată a unui apartament de bloc cu două camere şi a unui Logan.
Dacă majoritatea săracă amendează minoritatea bogată nu face decât să îşi sape drumul spre o mai mare sărăcie. Reducerea acumulării de capital face imposibilă creşterea productivităţii, adoptarea progresului tehnologic, prosperitatea. Contrariul o să fie adevărat tot atunci când creşterea preţului cărnii va încuraja consumul de carne, sau, dacă preferaţi, când o zbura porcul.
Dincolo de ignoranţa crasă a mulţimii pusă să voteze, faptul că atât de mulţi români se bucură de răul altuia demonstrează că nu trăim într-o societate. Trăim laolaltă, asta-i tot. Ceea ce mă face să visez la autonomie (despre care am vorbit aici).
16 comentarii
Other Links to this Post
-
Marxistul de dreapta, episodul “Impozitul pe averi” « Fly on the Windscreen — ianuarie 20, 2010 @ 6:13 pm
-
Marxistul de dreapta, episodul “Impozitul pe averi” | Fly on the Windscreen — noiembrie 7, 2011 @ 12:06 pm
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
By vala, ianuarie 20, 2010 @ 4:02 pm
ideea vladesciano-surupaceasca este foarte buna … cu un amendament … propun impozitarea averilor ce depasesc 50.000 de euro nu 500.000 euro … in felul asta se va relansa creditarea, caci foarte multi vor trebui sa ia credit de nevoi personale ca sa-si plateasca impozitul pe ” avere ” …
By MIA, ianuarie 20, 2010 @ 4:34 pm
E o masura disperata si nimic altceva – dar care este buna asa … ca un fel de turnesol pentru a arata efectele pe care anii de tranzitie i-au avut asupra romanilor.
By B, ianuarie 20, 2010 @ 5:09 pm
Eu sunt curios cum masoara fiscul averea cuiva… efectiv? La ce pret evaleaza casele, dupa grila, dupa anuntul.ro? La ce preturi evalueaza partile sociale si actiunile societatilor nelistate? Scad oare ei din avere datoriile? Ce se intampla cu cei care au active de 1 milion si datorii de 2 milioane, primesc bonus de la fisc?
) Cred ca Elena Udrea in cazul asta trebuie sa primeasca bani de la fisc sa o stimuleze sa isi plateasca datoriile la banci in speta BRD-ul….
By B, ianuarie 20, 2010 @ 5:14 pm
Bogdan, masura asta denota disperarea guvernantilor. Averile pot si mascate si exportate la timp… de ce oare Patriciu a vandut rompetrolul printr-o firma inregistratat la mama naibii? Simplu, nu il stie nici dracu si asa poate sa nu mai plateasca taxe…. prinde orbul scoate-i ochii…
Partea tragi-comica o sa fie cand masele o sa fie disperate, atunci o sa faca vizite prin pipera si alte locuri si o sa ii impoziteze pe bogati, direct, la sursa iar il loc de chitanta o sa le inscriptioneze ceva pe propria piele….
By Tudor Cristea, ianuarie 20, 2010 @ 5:59 pm
D-le Glavan,
“Dincolo de ignoranta crasa a multimii…”, adevarat, da’ nu-i in general asa? N-au mers 5 milioane de romani “de la ei de-acasa” sa-l voteze pe mariner?
Si intre noi fie vorba altii nu-s mai breji; de exemplu, sub 1% din oameni pot explica fenomenologia efectului de sera la nivel de nota 5, insa cel putin 90% au convingeri extrem puternice despre incalzirea globala (ori pro, ori contra, nu conteaza). Cam asta-i orientarea globala, multi da’ prosti.
By Stefan A., ianuarie 20, 2010 @ 6:17 pm
In tara asta evaziunea este un sport national.
)
In tara asta , controlul fiscal al averilor este pura iluzie .
In tara asta , lipsa de strategie politica si haosul politic au dus mereu la improvizatii .
Este mai usor sa inventezi noi taxe decit sa faci plata celor existente obligatorie de toti .
Inclusiv impozitul unic pe cistig este efectul aceleiasi mentalitati ( stiu ca nu sinteti de acord cu mine dar fiecare cu ideile lui
As fi curios cum va stabili statul ce inseamna AVERE mai mare de 500.000 de euro !
Marile averi nu mai sint ca acum 100 de ani . Sint proprietati a societatilor offshore, depozitate in SRL cu sediu in tari exotice sau in banci din alte tari .
Nu cred ca o astfel de taxare va incasa mai mult de la varii Patriciu , Vintu ,Tiriac, Becali , s.a.m.d. In general bogatii sint unsi cu toate alifiile, inclusiv cu experti contabili specializati in “miscarea ” averilor.
Populismul a avut mereu promotori dar a avut si are mai multi sustinatori .
Sintem o Banana Republic .
In romaneste ar insemna :
Din greseala in greseala , la victoria finala!
By mobutu, ianuarie 20, 2010 @ 9:01 pm
Poate mai bine asa, grabim drumul spre crăpău.
By Peter, ianuarie 20, 2010 @ 9:36 pm
Ar fi cea mai de stanga masura economica aplicata in ultimii ani. Pe mine nu ma afecteaza, dar ca principiu ar fi o catastrofa. Surupaceanu asta (ca si cei care sunt de acord cu el) chiar ar trebui urmariti ca prestatie si amendati prin orice mijloace, in orice imprejurare. Indivizii chiar nu cred ca realizeaza cat rau fac economiei.
By Alex Nicolin, ianuarie 20, 2010 @ 11:53 pm
Ganditi prea departe cu manevrele contabile abile. Mare parte din averi nu vor fi nici macar transferate prin Bahamas sau alte locatii exotice, ci trecute pe numele rudelor: mama, tata, frati, nepoti, matusa (de 3xTamara)
Oricum si in ziua de azi majoritatea insilor alesi in parlament se declara saraci si cinstiti. Pe declaratia de avere apare un VW Golf si un apartament la bloc. Vila si Touaregul sunt ale fiului, care la frageda varsta de 20 de ani a acumulat deja o avere impresionata gratie abilitatilor antreprenoriale iesite din comun, rafinate pe la vreun “Spritu Harlet” si dublate de munca asidua in Bamboo
By borat, ianuarie 21, 2010 @ 3:24 am
de acord cu punctul de vedere al autorului si sper ca nu se va ajunge prea departe cu aceasta aberatie.
@ tudor cristea – de exemplu, andrei plesu spune ca l-a votat pe mariner. inteleg ca e tentant sa spui ca in tabara adversa toti sunt redusi mintal si toate “valorile” sunt in tabara ta, dar e si foarte usor sa vezi ca sunt fel de fel de oameni in ambele tabere. nu vad de ce nu le dati dreptul celor care au alta parere decat dvs sa fie considerati oameni normali si nu o masa de ignoranti.
By Tudor Cristea, ianuarie 21, 2010 @ 4:56 am
Care tabara adversa d-le borat si care valori? Eu n-am partitionat masa in nici un fel, pentru ca nu-i vorba vreo parere coerenta in tot bazarul politic romanesc dupa care se poate face vreo partitionare.
Multi dintre gurii intelectuali, nu prea stau ei pe vreun high ground nici ca moral, nici ca idei, asa ca daca Plesu se duce la cabine de vot sau la cabina de WC cred ca tot aia iese (convingerea asta o am eu mai demult, nu de-acuma).
By camil, ianuarie 21, 2010 @ 11:53 am
nu știu dacă CCR nu va conchide că un asemenea referendum e neconstituțional…
By der, ianuarie 21, 2010 @ 3:33 pm
Dacă majoritatea săracă amendează minoritatea bogată nu face decât să îşi sape drumul spre o mai mare sărăcie.
prostia la romani nu mai are granite!
)))))
asta-i feudalism curat!!!
French Wealth Tax – They have a sliding scale rate of 0% to 1.8% of net assets. In 2006 this wealth tax yielded 3.6 billion euros.
Switzerland Wealth Tax – They have a progressive net wealth tax going up to 1.5%.
Lichtenstein Wealth Tax– Similar to Netherlands.
Netherlands Wealth Tax – They tax interest income like a wealth tax, fixed at 1.2%. So if one gets 4% interest the taxes comes out to about 30%.
Norway Wealth Tax – Sliding scale up to 1.1% on net asset value of property assets.
India Wealth Tax – The tax is 1% on wealth exceeding RS 15,000,000.
Donald Trump proposed a once off 14.25% wealth tax on the net worth of individuals and trusts worth $10 million or more. Trump claimed that this would generate $5.7 trillion in new taxes, which could be used to eliminate the national debt.
IN The Philosophy of History, Hegel discerned a disturbing historical pattern — the crack and fall of civilizations owing to a morbid intensification of their own first principles. Although I have made a fortune in the financial markets, I now fear that the untrammeled intensification of laissez-faire capitalism and the spread of market values into all areas of life is endangering our open and democratic society. The main enemy of the open society, I believe, is no longer the communist but the capitalist threat.
“The Capitalist Threat” by George Soros
capitalismul este nefunctionabil falimentind de n ori ca si astazi cind s-a salvat temporar datorita socializarii pierderilor insa statele sint in pragul falimentului. deci data viitoare nu mai exista o astfel de posibilitate!
personal nu sint pt taxe pe averi pt ca asa vine mai repede sfirsitul unui sistem aberant apreciat intre timp doar de profitorii lui si romani pt ca le-a oferit dvd-uri si celulare.
))))))))))
By romania inedit, ianuarie 23, 2010 @ 3:33 pm
Pai daca apare taxa pe avere dispare stimulul pentru economisire .