Logica economica

Calculul economic şi capitalismul: o ultimă notă

Fac inca o data un apel la moderatie in formularea comentariilor.

Multumesc celor care au apreciat ultimul articol, ca si celor care au ridicat intrebari sau contestatii.

Acest articol incheie o serie de postari mai “teoretice” si cred ca voi lua o pauza inainte de a mai scrie asa ceva. Apreciez numarul mare de comentarii dar nu cred ca majoritatea cititorilor acestui blog este neaparat interesata de intelegerea principiilor fundamentale ale stiintei economice. Din pacate.

In plus, instruirea economica nu se poate face cu articole de blog, ci cu carti, multe carti, multa discutie. Nedumeririle si neintelegerile unora pot fi astfel legitime, dar ma tem ca nu-i pot ajuta mai mult decat am facut-o deja.

Referitor la tema adusa in discutie, am simtit nevoia sa adaug multe lucruri, insa extinderea articolului l-ar fi facut si mai greu de urmarit. Sunt constient ca multi dintre vizitatorii “Logicii economice” nu au timpul si interesul necesar parcurgerii unui astfel de text.

Prin urmare, voi spune acum doar cateva cuvinte: Nu totul se rezuma la economie, nu toate actiunile omului intra in sfera calculului economic. Mises a spus explicit acest lucru, insa aceasta recunoastere nu dilueaza cu nimic meritul teoriei. Anume, ca daca ne pasa de preferintele publicului asa cum sunt ele, nu inventate de noi, atunci trebuie sa intelegem ca satisfacerea lor se poate face doar intr-un regim al proprietatii private, unde exista POSIBILITATEA calculului economic (ceea ce nu exclude, bineinteles, aparitia erorilor; posibilitatea comiterii de erori este o trasatura inerenta a actiunii umane, marcata de incertitudine; este prezenta si in capitalism si in socialism, doar ca acesta din urma este lipsit de POSIBILITATEA calculului).

Capitalismul – economia de piata – este sistemul in care indivizii interactioneaza voluntar. Daca unii se asociaza pentru a da zapada de pe strada si dau pe rand cu lopata, atunci aceasta “cooperativa” este tot atat expresie a capitalismului ca si cumpararea de mere de pe taraba. Acesta consideratie nu are nimic de-a face cu calculul economic.

Insa diviziunea muncii (specializarea) are avantaje atat de mari in ceea ce priveste sporul de productivitate (iar oamenii inteleg acest avantaj in mod natural) incat cea mai mare parte a capitalismului este ocupata de tranzactii monetare – asadar intra in sfera calculului economic.

Dar, in capitalism, nimeni nu este obligat sa intre in diviziunea muncii, nici sa calculeze in vreun fel. Capitalismul este sistemul in care proprietatea privata a fiecaruia – asadar, si dreptul de a face orice, IN LIMITELE proprietatii private – este recunoscuta. Daca acest lucru nu se intampla, atunci chiar cu toate legile din lume care pot “garanta” sau “apara” proprietatea privata, nu putem vorbi de capitalism veritabil.

Capitalismul nu are nimic de-a face cu egoismul, calicia sau alte asemenea pacate. Nici nu le cultiva. Daca stam putin sa ne gandim, vedem ca aceste trasaturi umane sunt accentuate in absenta proprietatii private. Doar cel care se simte bogat (nu doar material) poate fi darnic si milos. Din contra chiar, absenta altruismului submineaza capitalismul.

capitalism | Bogdan Glăvan | februarie 11, 2010 11:29 am

28 comentarii

By Ionut, februarie 11, 2010 @ 1:23 pm

Asadar: capitalismul are nevoie de altruism, altfel ar fi subminat. Altruismul muta acul catre socialism care stimuleaza egoismul si indreapta acul catre capitalism care dezvolta altruismul. Din acest circ vicios nu putem iesi decit daca il luam ca atare.
By borat, februarie 11, 2010 @ 1:26 pm

in legatura cu viabilitatea economica a socialismului, vreau sa amintesc un citat din p.j. o’rourke “a huge totalitarian system with all its tanks and guns, gulag camps and secret police, has been brought to its knees because nobody wants to wear Bulgarian shoes”. n-am gasit intreg eseul pe internet din pacate, este excelent.
apreciez ultimele postari.
By Mona, februarie 11, 2010 @ 1:39 pm

Ionut, eu nu sunt de acord cu afirmatia “altruismul muta acul catre socialism”. Chiar nu se poate altruism fara socialism?
By Ionut, februarie 11, 2010 @ 1:53 pm

Mona – sigur ca se poate altruism fara socialism, cu o singura conditie: sa il pastrezi la nivel individual. Ia spune, poti?
By sorin_f, februarie 11, 2010 @ 1:56 pm

“Chiar nu se poate altruism fara socialism?”

As reformula, chiar nu se poate altruism decat cu forta (legiferat)?

@Bogdan Glavan
Apreciez si eu foarte mult ultimele postari si sper sa mai fie si altele asemanatoare.
By machiavellian, februarie 11, 2010 @ 2:22 pm

Oricum, altruism cu forta e o contradictie in termeni. Ori vine de la tine, din interior, ori te forteaza cineva, cand nu mai e altruism.
By mark, februarie 11, 2010 @ 3:59 pm

Nu cred ca cineva poate nega faptul ca piata repartizeaza resursele cel mai eficient. Dar asa cum s-a spus deja pe aici, exista situatii in care piata esueaza, exista erori, situatii care cer o interventie de tip guvernamental. Putem vorbi aici de monopol, de externalitati, etc. Piata nu asigura distributia echitabila a resurselor. Economia de piata recompenseaza abilitatea de a produce ceea ce lumea isi doreste sa cumpere. Altruismul, egoismul nu intra in ecuatie. Un fotbalist poate castiga mult mai mult decat cel mai bun profesor cu 10 facultati, pentru ca lumea vrea mai mult fotbal decat educatie. Nimic in economia de piata nu asigura ca toti oamenii au minimul necesar sa supravietuiasca. Aici opiniile sunt impartite si dezbaterea lor iese deja din domeniul economiei, intram pe teritoriul filosofiei politice. Guvernul poate imbunatati rezultatele pietei (acolo unde piata esueaza), asta nu inseamna ca simpla existenta a guvernului asigura ca acest lucru se va face. In istoria omenirii au fost guverne care au actionat mai bine si altele care au fost un dezastru. In contextul Romaniei, mi se pare perfect normal ca lumea sa urasca statul si sa-si doreasca desfiintarea sa.
By Daniel, februarie 11, 2010 @ 4:17 pm

@mark

Cateva observatii, totusi

1. Unde-s acele monopoluri mitice de care aud vorbindu-se ? (si te rog sa nu vii cu monopoluri de stat)
As fi recunoscator pt cateva exemple.

2. La fel, cateva exemple de “esec” ale pietii.

3. Ce inseamna “distributia echitabila a resurselor” ?
De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi ?
By rrradu, februarie 11, 2010 @ 4:49 pm

Mark, sa-ti spun un secret: nu piata e aceea care nu asigura distributia echitabila a resurselor, ci viata e de vina pentru asta.
By Bogdan Glavan, februarie 11, 2010 @ 6:25 pm

@Mark:
“exista situatii in care piata esueaza, exista erori, situatii care cer o interventie de tip guvernamental.”
Gresit!
Esecul pietei (pesupunem ca exista) nu ne duce automat la interventia publica, fiindca interventia are COSTURI la randul sau! Deci, trebuie sa comparam costul “esecului” pietei cu costul interventiei.
Ai auzit vreun interventionist roman spunand asa ceva? Ei, ce vrei, ei e doxa de stiinta, ca a citit multe almanahe…
By fiom.wordpress.com, februarie 11, 2010 @ 11:43 pm

Domnule Glăvan v-am urmarit atent evolutia de la Hayek la “sisteme complexe” si mai nou pe aceea de la adept al evoluţionismului la promotor al înţelegerii între oameni. Recunosc că mă simt profund impresionat.

Lăsaţi-mă să vă mărturisesc un lucru pe care nu îl cunoaşteţi despre dumneavoastră; acela că în adâncul sufletului sunteţi un socialist înfocat si un adept al lui keynesianismului.

Inca nu puteti recunoaste asta, dar stiţi prea bine ca sunteti macinat de sentimente contrare intre logică şi simtire. Acum poate nu e timpul(va veni), lumea se misca spre dreapta. Deci, inainte!
By MIA, februarie 11, 2010 @ 11:55 pm

>in legatura cu viabilitatea economica a socialismului{…}

Nu cred că cineva discută la modul serios viabilitatea “socialismului extrem” comparativ cu altceva. Inclusiv în România – şi pe aspecte strict economice – capitalismul se dovedeşte la aspectele sale “forte” extrem de eficace.

Problema e că de la critica “socialismului de război” ( apropo – se menţionează undeva în cele două articole faptul că Lange şi Katusky au avut visele erotice cu planificare completă a economiei pornind de la observaţia – corectă, dar irelevantă la modul general – că în Primul Război Mondial unele guverne au reuşit să planifice producţia şi distribuirea de raţii alimentare decţt cele care nu s-au implicat în aşa ceva ? nu am remarcat asta şi mi se pare important … dar probabil face parte din stilul parţial al autorului de a prezenta o problemă … ) se trece la cam orice altceva ce nu cadrează cu anarho-liberalismul …

Eroarea logică e evidentă – nu mai are sens să insistăm pe ea.
By mark, februarie 12, 2010 @ 12:13 am

Daniel,

1. nu sunt, din cauza legislatiei antitrust (interventie). Dar au fost (gasesti liste in internet)
2. am dat deja
3. cred ca-i destul de clar din exemplul pe care-l dau

Bogdan

Gresit? Chiar daca COSTUL esecului presupune insasi disparitia pietei libere? Come on…
By MIA, februarie 12, 2010 @ 12:28 am

>Dar asa cum s-a spus deja pe aici, exista situatii in care piata esueaza{…}

Cred că termenul de “eşuare a pieţei” trebuie un pic definit mai clar să se înţeleagă ce şi cum, că asta e o altă chestie nebuloasă multora şi din care se iscă dispute complet aiurea.

După cum există deja demonstraţii pe tema asta – bine … pornind de la premisele din curentul “dominant”, neoclasic care probabil nu sunt acceptate de un libertarian autentic dar asta e altă problemă – “piaţa liberă” ( deşi aici poate fi inclusă şi situaţia unei intervenţii “constante” a statului – care poate fi deci perfect anticipată şi calculată de participanţi ) poate aduce agenţii de pe piaţă într-o aşa numită stare de “echilibru sau optim paretian”. Adică o situaţie în care nici un agent nu-şi poate maximiza profitul/satisfacţia/puterea – cum se cuantifică mobilul “tranzacţiilor” – decît dacă altul pierde dintr-un contract, iar cum agenţii sunt presupuşi a fi raţionali nici unul nu va accepta aşa ceva.
Buuun – pînă aici toate clare şi frumoase.

Aspectul interesant apare din faptul s-a demonstrat că :
1. Nu există o stare de “optim paretian” ci, virtual, o infinitate.
2. Ca şi un fel de corolar – extrem de multe ( de fapt probabil marea majoritate ) a stărilor de “echilibru” sunt complet inacceptabile, din prisma celor mai “minimale” standarde etico-sociale …

Altfel spus – o stare precum cea actuală sau chiar una în care criza se adînceşte în continuare şi se ajunge la 20% şomaj şi 50% din slujbe să fie plătite cu salarii de subzistenţă poate foarte bine să reprezinte o stare de “echilibru paretian” în care să se stea, în absenţa unei schimbări, pentru totdeauna …

Care sunt factorii care pot perturba un echilibru şi induce o schimbare ?
În mare cred că ar fi cam de trei categorii ( din cîte ştiu eu – pot fi subsumabile acestora ) :

- inovaţiile tehnologice sau de natură micro-economică ( e clar cred aici … nu insist asupra lor dar menţionez că de-asta am zis că se poate argumenta că această componentă “inovativă” a capitalismului pur poate fi chiar mai importantă decît cea de garantare absolută a proprietăţii private ).
- schimbările de ordin comportamental şi instituţional din societate – aici e probabil aspectul cel mai “nebulos” şi deseori ocolit de economişti. Deşi e clar că – de ex. – într-un fel se derulează afacerile antreprenorilor de evenimente mondene într-o ţară mai libertină decît într-una mai puritană astfel de schimbări sunt foarte dificil de sistematizat şi se tinde adesea spre “mascarea” lor.
- the last, but not the least cum se zice … intervenţia statului.

E clar că intervenţia asta are costurile şi riscurile ei – dar dacă economia se află într-o situaţie de “echilibru” care presupune şomaj de 15% ( de ex. ) aplici cam ce măsuri apuci să încerci să o mişti naibii de-acolo … că să aştepţi ani buni până apare un Arkriwright sau un Ford sau un Wozniak … care s-ar putea nici să nu primească resursele necesare din mediul privat sau pur şi simplu starea de “pesimism investiţional” să fie prea mare să se rişte cineva … poate apare un Hitler sau un Lenin înainte …

Cam asta ar fi pe scurt şi schematic principiul de bază al intervenţiei statului în situaţii de criză sau pur şi simplu în situaţii considerate inacceptabile – alternativa propusă de autorul articolelor pare să fie aşa … un fel predică un pic mai sofisticată despre necesitatea credinţei că, totuşi, s-ar petrece cumva situaţii mult mai bune dacă lucrurile merg de la sine.
By Daniel, februarie 12, 2010 @ 12:34 am

@razvan

Nu, n-ai dat nici un exemplu, nu e nimic clar.
Si nici nu ai inteles cum e cu monopolul.
By Tudor Cristea, februarie 12, 2010 @ 12:34 am

MIA,

Lange si Kautsky (nu Katusky) au fost un fel de comunisti, asa ca ce relevanta are ce spui tu acolo?
Iar chestia aia cu Pareto pare sa fie scrisa de Sokal.
By MIA, februarie 12, 2010 @ 12:45 am

Mersi de corectură.

>Lange si Kautsky (nu Katusky) au fost un fel de comunisti, asa ca ce relevanta are ce spui tu acolo?

Cred că au fost … cît se poate de comunişti nu doar “un fel de”.
Dar ei sunt menţionaţi ca preopinenţii din dispută şi mi se pare totuşi normal să se menţioneze ce şi cum.

>Iar chestia aia cu Pareto pare sa fie scrisa de Sokal.

E de fapt o schema de Soka-Dance …
By Tudor Cristea, februarie 12, 2010 @ 1:28 am

Pai nu, ca cam pricep eu unde bati, adica vrei sa ne inveti ceva despre teoremele welfare. Numai ca, exact cum spuneam inainte, ce faci tu ii un discurs postmodernist, nimic altceva.
Cind scoti tautologiile astea din cadrul formal in care au fost stipulate, atunci dispare si frontiera Pareto si posibilatea atingerii unui echilibru in mod determinist. (De fapt, Eric Baum care prin ’90 s-a ocupat de problemele astea, spune ca starile Pareto sint extrem de fragile, asa ca nu prea ai nevoie de stimuli, hehe). Deci in viata reala-s caduce, asa ca restu-i doar asa, degeaba.
By Mona, februarie 12, 2010 @ 6:12 am

Eu as fi curioasa sa aflu ce inteleg unii dintre voi prin esecul pietei.

@sorin_f si machiavelian: multumesc pentru reformulare si pentru completare
By MIA, februarie 12, 2010 @ 8:13 am

>adica vrei sa ne inveti ceva despre teoremele welfare

Nu – e mai degrabă legat de modurile de ieşire din criză. Pentru că, în ciuda unei idei contrare, şi secolul al XIX-lea a fost o înşiruire continuă de crize economice şi de durată mai mare în medie decât cele din secolul al XX-lea.

>Cind scoti tautologiile astea din cadrul formal in care au fost stipulate{…}

Bun – mă aşteptam la o replică de genul acesta.
By Bogdan Glavan, februarie 12, 2010 @ 9:31 am

Referinte care sa arate ca secolul al XIX-lea a fost “o insiruire de crize” mai grave ca secolul XX? Cu autor, lucrare, an…
By sorin_f, februarie 12, 2010 @ 10:59 am

@MIA
“Adica o situatie în care nici un agent nu-si poate maximiza profitul/satisfactia/puterea – cum se cuantifica mobilul “tranzactiilor” – decît daca altul pierde dintr-un contract, iar cum agentii sunt presupusi a fi rationali nici unul nu va accepta asa ceva.”

Adica piata e un joc cu suma nula – nimeni nu mai produce nimic in plus (fata de ce se produce si consuma in starea actuala)?
Daca e asa, statul de unde are resursele in plus pentru a schimba ceva fata de starea actuala?
By Bogdan Glavan, februarie 12, 2010 @ 11:19 am

@Fiom:
De acord cu tine. Sunt convins ca toti suntem de fapt martieni teleportati pe Pamant dar nu ne mai amintim!

Acum, aveti ceva de spus sau va inscrieti in categoria celor care arunca o lopata de vorba si pleaca mai departe?
By Tudor Cristea, februarie 12, 2010 @ 11:46 am

MIA,

Poate ca secolul xix a fost cum spui tu, poate nu, da’ care-i relevanta? Stii tu ca Analogia-i cam curva?
Extrapolarile de tip merge orice, sint un fapt de viata in mai toate stiintele factuale si sociale contemporane, aratind asa de intellectually rewarding ca autorii lor pierd orice urma de bun simt si autocritica. Tocmai ca sint asa de misto ar trebui sa ridice un semn de intrebare asupra relevantei factuale pe care le au aceste teorii, realitatea fiind in cel mai bun caz perturbativa.
Cred ca neoclasicii sint relevanti doar ca exemple de Periodisch wiederkehrende Irrt(u-umlaut)mer, pentru ei relevanta microsistemelor in fenomenologia sociala netrecind dincolo de contributia la cimpul mediu, ceea ce eu cred, prin analogie (am pus-o) cu fizica, ca-i complet gresit.
Dincolo de orice incarcatura ideologica, toate “scolile” care spun “taci dracu’ si fa calcule” sint singurele care pot aduce ceva relevant in economie (tot prin analogie cu fizica).
By fiom, februarie 12, 2010 @ 1:04 pm

“sunt convins ca toti suntem de fapt martieni teleportati pe Pamant”, asta explica multe…

Nu mai am nimic de spus, m-ati lasat speechless.
By Bogdan Glavan, februarie 12, 2010 @ 2:39 pm

Pai da, de unde pana unde m-ati facut socialist?! Ati trantit-o acolo, s-o vada lumea, fara niciun argument. In fata unei asemenea concluzii nu pot decat sa rad!
By Extra3OO, februarie 12, 2010 @ 7:48 pm

Bogdan, asta e un compliment..

Faptul ca un “cretin” ma ia la misto nu poate fi decat o confirmare ca ceea ce spun este perfect adevarat.
By MIA, februarie 13, 2010 @ 12:05 am

>Poate ca secolul xix a fost cum spui tu, poate nu, da’ care-i relevanta?

Păi una din chestiile cele mai dubioase la teoriile “şcolii austriece” e că prezintă ca fiind o legătură inexorabilă între crize şi existenţa unei intervenţii a statului/a unei bănci centrale deşi astfel de fenomene au existat şi binişor înainte … în secolul de graţie XIX de ex. Aşa că mi se pare foarte relevantă referinţa la el.

>Dincolo de orice incarcatura ideologica, toate “scolile” care spun “taci dracu’ si fa calcule” sint singurele care pot aduce ceva relevant in economie{…}

Hmmm … eu unul nu contrazic o astfel de afirmaţie.
Deşi na … probabil că dacă “faci calcule” pornind de la o premisă aiurea nu faci decît să propagi/amplifici eroarea … dar asta e deja altceva.