De ce am avut în ianuarie o inflaţie record?
Potrivit INS, preţurile au crescut în luna ianuarie în cel mai rapid ritm înregistrat din anul 2005 încoace. Justificarea oficială invocă ajustarea unor impozite (accize la combustibili şi ţigări). Însă ea este superficial. Dacă ar fi adevărată, atunci nimic nu ar împiedica, în principiu, să evităm orice inflaţie viitoare pur şi simplu prin îngheţarea accizelor!
Inflaţia are o altă explicaţie. Aceasta, explicaţia economică, este importantă şi totodată diferită de justificările oficiale. Creşterea preţurilor se produce din cauza creşterii permanente a masei monetare. Cu cât producţia de bani creşte, cu atât banii tind să se ieftinească, adică să îşi pierdă puterea de cumpărare. Aceasta este o lege economică. Nu este nevoie să experimentăm sau să aşteptăm discursul de luna viitoare a lui Adrian Vasilescu pentru a descoperi cauza inflaţiei.
Însă nu întotdeauna fenomenul inflaţionist este atât de direct şi rapid pe cât lasă se înţeleagă afirmaţia mea de mai sus. Atunci când producţia de bani afectează mai întâi investiţiile, preţurile bunurilor de capital, ale diverselor active, salariile forţei de muncă implicată în respectivele investiţii, toate tind să crească rapid. Preţurile bunurilor de consum cresc ulterior, după ce banii se filtrează prin economie, ajungând în posesia publicului larg şi fiind direcţionaţi de acesta pentru consum.
De aceea unii economişti celebri, precum Milton Friedman, se referă la efectele tardive şi variabile ale politicii monetare – care se pot întinde pe o perioadă de la 6 luni la 2 ani. Practic, economiştii admit cu toţii că, între creşterea masei monetare şi reflectarea acesteia în variabilele macroeconomice (precum PIB sau IPC) trece o perioadă de timp. Şi cu cât banii sunt injectaţi în economie printr-un punct situate mai departe de stadiul consumului, cu atât această perioadă este mai lungă.
În ultimii ani România a experimentat tocmai această situaţie – aşa-numitul boom economic. Producţia de bani s-a concretizat în expansiunea creditului şi în stimularea investiţiilor. Abia acum ajungem să vedem nota de plata în preţurile de consum. Nu este nimic nou sau original în România. Pur şi simplu, totul se petrece ca la carte.
Acesta este principalul motiv pentru care sunt pessimist în ceea ce priveşte incapacitatea BNR de a respecta ţinta de inflaţie pe 2010.
Politică monetară | Bogdan Glăvan | 
februarie 13, 2010 8:26 am
9 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By Andrei, februarie 13, 2010 @ 10:48 am
@ Bogdan Glavan: Credeti ca a inceput sa se faca simtit efectul reducerii RMO de catre BNR? Sau este vorba de efectul inflatiei importate?
Boom-ul din investitii este cam indepartat in timp, au trecut aproape 2 ani. In schimb, acum experimentam rezultatele boom-ului deficitului bugetar, care se duce direct in consum, nu? Prin rducerea RMO, nu a pus BNR la dispozitia bancilor moneda necesara pentru finantarea deficitului bugetar?
Oricum este remarcabil ca, din nou, BNR soseste ultima la balul reducerilor de dobanda de referinta, exact cum a facut si in 2007 – cand toata lumea le crestea BNR le scadea! Vom avea in continuare inflatie mare, oficial sau neoficial, chiar daca nu va fi extrem de vizibila in contextul in care toate tarile s-au angajat hotarat pe aceasta cale.
By Bogdan Glavan, februarie 13, 2010 @ 11:26 am
De acord. D.p.d.v. tehnic, BNR injecteaza bani prin mai multe canale, reducerea RMO fiind foarte important in ultima vreme.
In acelasi timp, nu as subestima boom-ul, chiar daca a trecut ceva timp. Presiunea inflationista a fost calmata nu doar de folosirea banilor pt. investitii, ci si directionarea lor catre importuri. Acum, s-au inversat treaba, pe ambele fronturi.
By andrei, februarie 13, 2010 @ 3:20 pm
Bogdan, ce crezi despre modul de calcul al inflatiei in special in Ro dar nu numai. Poate ar fi interesant un articol si pe tema asta sau daca nu merita atunci o argumentatie intrun post pe blog. Inflatia o sa (re)vina curand…asta este opinia mea.
By Bogdan Glavan, februarie 13, 2010 @ 5:52 pm
Nu ma pasioneaza subiectul. Mi se pare complet irelevant, de pilda, accentul pus de BNR pe CORE2.
By andrei, februarie 13, 2010 @ 11:37 pm
Inteleg dar daca accentul pe CORE2 il consideri total irelevant nu crezi ca si unele dintre concluziile tale sunt bazate pe o ipoteza gresit calculata?
By Bogdan Glavan, februarie 14, 2010 @ 11:13 am
Poti fi mai explicit?
By MIA, februarie 14, 2010 @ 12:17 pm
>Justificarea oficială invocă ajustarea unor impozite (accize la combustibili şi ţigări)
Justificarea oficială e clar aburitoare – dar eu aş fi curios de altceva : există vreo statistică/posibilitate de a face o diferenţiere între creşterile de preţuri care au avut loc în sectoarele unde există cvasi-monopol ( eventual al statului ) precum la utilităţi publice şi benzină de ex. şi … restul ( unde după percepţia mea în mare preţurile au stagnat ) ?
By andrei, februarie 14, 2010 @ 1:02 pm
un exemplu simplist: cand vorbim de randament real al depozitelor (dobanda – inflatie) – daca datele despre inflatie pe care le ai si folosesti sunt alterate atunci ce relevanta are randamentul real calculat de tine? Nu stiu foarte multe despre modul de calcul al inflatiei la noi dar ar fi interesant daca am stii daca de ex. difera fata de modul de calcul al inflatiei in UE si daca da in ce mod. Eu sunt convins ca BNR arunca sub pres destule si sunt multe calcule bazate pe gunoaiele lor..
By Bogdan Glavan, februarie 14, 2010 @ 6:27 pm
Aha, am inteles unde bati. Ori de cate ori am avut ocazia sa ma uit pe graficele BNR cu evolutia inflatiei si a dobanzilor nu am putut sa nu remarc diferenta minima (if any) intre cele doua. Daca punem la socoteala si faptul ca inflatia reala este mai mar, atunci reiese ca dobanda a fost de multe ori real-negativa.
Acum, ca economist trebuie sa spun ca inflatia (cresterea preturilor) variaza de la individ la individ. deci fiecare individ are propriul “premiu de inflatie” pe care il adauga/scade din dobanda. Daca ma intrebi pe mine, dobanda e clar mica.