Logica economica

Planificarea urbană, locurile de parcare şi privatizarea drumurilor

Recent, într-o şedinţă a Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului de pe lângă Primăria Capitalei s-a susţinut eliminarea obligativităţii dezvoltatorilor imobiliari de a asigura locuri de parcare la clădirile nou-construite, conform HCGMB nr. 66 din 2006. Vă informez că această hotărâre planifică locurile de parcare după cum urmează:
• pentru o locuinţă cu o suprafaţă de maxim 100 de mp se asigură un loc de parcare
• pentru o locuinţă cu o suprafaţă construită de peste 100 mp se asigură 2 locuri de parcare
• pentru clădirile de hoteluri şi birouri se va asigura un loc de parcare la fiecare 60 mp ai suprafeţei desfăşurate construite
• pentru clădirile care adăpostesc comerţ şi alimentaţie publică se va asigura minim un loc de parcare pentru fiecare 20 mp ai suprafeţei desfăşurate construite

Citiţi părerile arhitecţilor despre această măsură şi veţi vedea problema fundamentală a planificării centrale şi a gestionarii proprietăţii publice în toată splendoarea ei: haosul calculaţional. Cineva opinează că „Este o idee foarte green”, altcineva spune că „Nu poţi să aplici o aritmetică simplă unui oraş complicat”, iar domnul Gheorghe Pătraşcu – arhitectul şef al capitalei – opinează că “Eu nu aş modifica nimic, până nu vom şti exact pe ce drum o apucăm, până nu facem o strategie”.

Exact! O strategie ne mai lipsea, de parcă până acum s-a dat cu banul! Hotărârea 66 reflectă o strategie, problema este că în opinia unora ea este bună, în vreme ce în opinia altora ea este proastă. Planificatorul central (în cazul de faţă, Primăria) nu de strategii duce lipsă, ci de posibilitatea măsurării beneficiilor aduse de strategiile alternative. Astfel, ca şi planificatorul comunist, el orbecăie, dintr-o strategie în alta, dintr-o hotărâre în alta, în funcţie de… ei bine, balanţa preferinţelor de moment ale „specialiştilor”.

Voi relua într-o singură propoziţie ce am explicat în detaliu aici. Doar într-un regim de proprietate privată asupra resurselor preferinţele indivizilor – altminteri subiective şi ierarhizate pe o scală ordinală de valori – pot fi agregate şi cuantificate monetar, iar noi dobândim astfel capacitatea de a calcula economic; folosind preţurile pe post de busolă descoperim cea mai eficientă/rentabilă alocare a resurselor, putând astfel să dirijăm producţia spre satisfacerea preferinţelor publicului. În absenţa proprietăţii private suntem la mâna experţilor, care – un lucru e sigur! – nu de strategii duc lipsă. Le lipseşte însă posibilitatea de a afla care sunt nevoile bucureştenilor.

Privatizarea drumurilor este singura soluţie de rezolvare a problemei parcărilor. Supra-aglomerarea şi supra-exploatarea este o caracteristică a oricărei resurse publice, care aparţine tuturor şi nimănui în acelaşi timp. Nu este de mirare că trotuarele au dispărut demult iar traficul auto se desfăşoară pe artere din ce în ce mai strâmte. Rentează să parchezi aproape oriunde, pentru că „oriunde” este spaţiu public. Eu locuiesc într-o zonă în care s-a construit numeroase clădiri de birouri şi hoteluri, cu spaţii de parcare minuscule. Probabil, când s-au mutat, chiriaşii şi cumpărătorii s-au gândit: „Poate parca fiecare unde vrea” – un mod elegant de a spune „Fiecare e pe cont propriu!”

Cineva va replica poate că primăria ar trebui să intervină şi să facă „ordine”. Măsurile luate de unele primării pentru ridicarea maşinilor care încalcă regulamentul circulaţiei sunt 99% acordare de privilegii unor băieţi deştepţi şi 1% încercare naivă de a elibera drumurile. În orice caz, indiferent cum le socotim, ele nu ţin cont de interesele punctuale ale şoferilor şi ale rezidenţilor, de nevoile lor specifice, de particularităţile fiecărui drum în parte. Nu au cum să ţină cont pentru că aceste preferinţe nu pot fi cuantificate – lucru posibil doar dacă drumul devine un bun privat iar parcarea un serviciu care trebuie plătit. Altminteri, primăria face exact „ordinea” pe care o doreşte. Problema este că ordinea ei este arbitrară, diferită de ordinea în care îşi doresc indivizii să se aşeze lucrurile.

Într-un sistem de proprietate privată hotărâri ale Primăriei precum cea amintită mai sus sunt lipsite de sens. Nu avem nevoie să ne spună cineva câte locuri de parcare merităm, la fel cum nu avem nevoie de ne dicteze cineva câtă brânză să consumăm. Ne putem lua singuri, dacă socotim că este rentabil, adică dacă parcarea în locul X la ora Y este pentru noi mai importantă decât suma de bani cedată în schimb.

Cred că reforma proprietăţii în domeniul drumurilor ar trebui să se bazeze, în principal, pe împroprietărirea rezidenţilor, a celor care locuiesc de-a lungul respectivei străzi. Un potenţial dezvoltator imobiliar, care plănuieşte să se extindă în zonă, ar fi constrâns astfel să ţină cont de preferinţele locatarilor existenţi. Pentru a construi o clădire de birouri are nevoie de spaţiu. Dacă proprietarii ţin la „ideea foarte green” de protejare a mediului, atunci ei s-ar putea opune vânzării terenului necesar noii construcţii sau ar putea licita simultan cu dezvoltatorul pentru a dobândi spaţiul scos la vânzare. Categoric s-ar opune transformării drumului în parcare gratuită, ceea ce ar însemna creşterea costurilor pentru dezvoltator, care trebui să cumpere acum mai mult teren pentru a atrage chiriaşi (apropos, nu am văzut niciun mall sau hipermarket care să nu ofere parcare clienţilor, însă exemple de clădiri de birouri fără parcare sunt cu duiumul; asta ar trebui să ridice nişte întrebări). Prin mecanismul pieţei costurile pe care le implică ridicarea unei construcţii sau traficul rutier ar fi internalizate, ceea ce ar descuraja într-o anumită măsură atât dezvoltatorii cât şi şoferii.

În final, am avea atât de multă poluare, atât de multe birouri şi atât de multe locuri de parcare cât doresc oamenii. În fond, despre asta e vorba, nu, sau mă înşel?

P.S. Am mai explicat importanţa privatizării drumurilor în următoarele articole:
• Cazul Andrei Gheorghe – o interpretare liberală a circulaţiei rutiere
• Deszăpezirea – drumuri publice vs. drumuri private
• Hocus-pocus cu limita de viteză
• North-Oaks – oraşul cu drumuri private
• Fără reguli pe drumurile publice?

Nevoia de reforme | Bogdan Glăvan | februarie 19, 2010 2:57 pm

17 comentarii

By Filip, februarie 19, 2010 @ 3:19 pm

“Cred că reforma proprietăţii în domeniul drumurilor ar trebui să se bazeze, în principal, pe împroprietărirea rezidenţilor, a celor care locuiesc de-a lungul respectivei străzi.”

Nu sunt sigur că înţeleg foarte precis. E vorba de devoluţie a puterii de reglementare la nivelul unor comunităţi stradale/de cartier?

Dacă da, gând la gând cu bucurie
By Stefan A., februarie 19, 2010 @ 3:48 pm

Doriti strada gratis ?
Cam trasa de par improprietarirea asta !
Poate ajungeti un capitalist care traieste din rendita asigurata de strada in proprietate (obtinuta gratis). In mod sigur veti introduce o taxa de pasaj pentru masinile in tranzit sau pentru cele parcate !
De ce nu va asociati cu restul locuitorilor de pe strada si o cumparati de la primarie ?
Cu investitii 0 dar profit asigurat , si socialistii comunisti sint in stare sa faca avere !
By MIA, februarie 19, 2010 @ 4:11 pm

E oarecum amuzant un astfel de articol care merge pe principiul “repetăm încă odată o prostie” …

>Cred că reforma proprietăţii în domeniul drumurilor ar trebui să se bazeze, în principal, pe împroprietărirea rezidenţilor, a celor care locuiesc de-a lungul respectivei străzi.

Deci – după cum spuneam : un MEBO reloaded.
Deci în continuare se pot ridica nişte probleme aşa … de ordin economico-moral :
- respectivii rezidenţi vor primi pe gratis porţiunea respectivă sau vor trebui să achite ceva pentru cumpărarea ei ? Dacă vor trebui să o achite ce se va întâmpla dacă mulţi nu vor dori/putea să plătească ?
- cum se vor lua deciziile într-o astfel de structură cu “acţionariat difuz şi numeros” ? Majoritate calificată ? Cum se va respecta dreptul “acţionarilor minoritari” ( care e în general în România o mare problema … ) ?
- cum se va stabili cine sunt rezidenţii pe porţiunile pe care sunt doar/preponderent clădiri de instituţii ?

Etc. ş.a.m.d.
By Ovidiu, februarie 19, 2010 @ 5:10 pm

@ “repetăm încă odată o prostie”
Este o prostie si mai mare, mai precis o tautologie.
By p, februarie 19, 2010 @ 5:28 pm

N-ar trebui, mai inainte de a vorbi despre ˝proprietatea privata asupra resurselor˝, sa definim ce-i aia o resursa?
Am impresia ca aici rezida o mare parte a confuziilor.
Resurse economice sau resurse de putere?
Tangibile sau intangibile?

Am facut referire in cateva posturi la alt tip de resurse decat cele intalnite in argumentatia curenta.

De exemplu resursa de drept.
Ca sa pastram practica exemplificarii cu stiri de la televizor:se poate interpreta ca recentul asasinat careia i-au cazut victime sotia si fiica unui om de afaceri ce opera pe o piata total dereglementata (se pare chiar interlopa) nu a fost altceva decat administrarea ˝justa˝ a unei resurse de drept privat.

Sau estetica, o alta resursa simbolica.Care poate eventual fi valorificata ca resursa economica.
Piata nu genereaza estetica in mod automat si axiomatic(sau mai exact nu orice piata).

Am dat ieri cateva fotografii de pe http://cashidelucs.wordpress.com/ cu recomandarea de a vedea toate pozele si a se citi si explicatiile hazlii.
Linkul era pentru amuzament, dereglementarea estetica a fondului nou construit fiind vizibila cu stridenta la orice pas prin orice loc.

Criteriul estetic ca resursa a fost in fapt total privat.Nu a fost supus nici unei constrangeri din partea statului, nici din partea specialistilor.
Cine or mai fi si astia, specialistii lui peste, ca Vitruviu stim cu siguranta ca a fost un dictator care a trait nu stiu cand.

Domnilor, despre ce resurse vorbim?
By p, februarie 19, 2010 @ 5:37 pm

N-ar trebui, mai inainte de a vorbi despre ˝proprietatea privata asupra resurselor˝, sa definim ce-i aia o resursa?
Am impresia ca aici rezida o mare parte a confuziilor.
Resurse economice sau resurse de putere?
Tangibile sau intangibile?

Am facut referire in cateva posturi la alt tip de resurse decat cele intalnite in argumentatia curenta.

De exemplu resursa de drept.O resursa simbolica.
Ca sa pastram practica exemplificarii cu stiri de la televizor:se poate interpreta ca recentul asasinat careia i-au cazut victime sotia si fiica unui om de afaceri ce opera pe o piata total dereglementata (se pare chiar interlopa) nu a fost altceva decat administrarea ˝justa˝ a unei resurse de drept privat.

Sau estetica, o alta resursa simbolica.Care poate eventual fi valorificata ca resursa economica.
Piata nu genereaza estetica in mod automat si axiomatic(sau mai exact nu orice piata).

Am dat ieri cateva fotografii de pe http://cashidelucs.wordpress.com/ cu recomandarea de a vedea toate pozele si a se citi si explicatiile hazlii.
Linkul era pentru amuzament, dereglementarea estetica a fondului nou construit fiind vizibila cu stridenta la orice pas prin orice loc.

Criteriul estetic ca resursa a fost in fapt total privat.Nu a fost supus nici unei constrangeri din partea statului, nici din partea specialistilor.
Cine or mai fi si astia, specialistii lui peste, ca Vitruviu stim cu siguranta ca a fost un dictator care a trait nu stiu cand.

Domnilor, despre ce resurse vorbim?
By MIA, februarie 19, 2010 @ 9:17 pm

>@ “repetăm încă odată o prostie”
Este o prostie si mai mare, mai precis o tautologie.

Corect – e o formulare redundantă.
By Bogdan Glavan, februarie 19, 2010 @ 9:27 pm

@Filip:
Cam asa ceva. Ma bucur ca te bucuri!

@Stefan A: Acum, prin retrocedare evident ca s-au imbogatit unii, dar asta nu inseamna ca nemeritat! Nemeritat se imbogatesc doar baronii asfaltului si altii asemenea lor.
Nu are niciun sens sa cumpar strada de la primarie, ca doar nu e a primariei! Improprietarirea rezidentilor mi se pare cea mai justa metoda dupa retrocedare, care evident nu se poate aplica aici.
Nu voi face nicio avere din asta, pentru ca daca presupuneti ca voi deveni un fel de vames “stradal”, atunci trebuie sa presupuneti ca si altii vor fi tentati sa procedati la fel, ma vor taxa pt. trafic! De ce ma voi imbogati atunci?

Restul observatiilor sunt absolut minore. nu aduc o obiectie de principiu… de fapt culmea ar fi sa existe una! Doar spun ca e un pic mai dificila improprietarirea in anumite cazuri – caz in care ramane vanzarea, desigur, metoda alternativa. Cat despre ce vor face proprietarii cu strada astfel dobandita, e treaba lor. Dupa logica asta ar trebui sa interzicem corporatiile mari, cu milioane de actionari, in fine…
By Stefan A., februarie 19, 2010 @ 10:08 pm

Va multumesc pentru raspuns .
“Nu are nici un sens sa cumpar strada de la primarie , ca doar nu e a primariei “.
In Romania este posibil . in Italia strazile comunale , orasenesti sint proprietatea primariei , strazile provinciale sint proprietatea provincilor si strazile regionale sint proprietatea regiunilor !
Aceste proprietati , alaturi de altele (cladiri, terenuri , etc ) asigura asa numitul capital al primariei , provincie , regiune .
Acest capital este in ultima instanta GARANTIA pentru imprumuturile luate de aceste primarii , provinci, regiuni !
Pe baza acestor capitaluri (dar nu doar ele) nasc si SA cu participare statala (la diferite niveluri) mai mult sau mai putin majoritara !
Toate riguros cotate in bursa !
In general , cred ca sintem de acord ca o strada este un capital cu o valoare contabila .
A sti sa folosesti eficient acest capital este extrem de important pentru societate .
Legat de poluare. In UE se admit 35 zile pe an in care poluarea sa depaseasca normele comunitare (in special pulverile sotile tip PM 10). Masoara cineva aceasta poluare in Romania si in special in Bucuresti ?
La Milano au depasit deja (februarie) 20 de zile de poluare peste limita ! (din 35 max. in un an).
Ce spuneti , Bucurestiul se salveaza ?
By MIA, februarie 19, 2010 @ 10:26 pm

>Nu are niciun sens sa cumpar strada de la primarie, ca doar nu e a primariei!

Conform statutului juridic actual ea e a primăriei – şi îmi scapă motivaţia pentru care nu “ar avea nici un sens” să se considere situaţia actuală corectă.

>Improprietarirea rezidentilor mi se pare cea mai justa{…}

Justă din ce punct de vedere ?
Dacă e să ne aberăm pe tema asta : un chiriaş într-o zonă ar prelua automat şi dreptul de vot al proprietarului au ba ?

>Nu voi face nicio avere din asta{…}

Atunci care e de fapt chichirezul ?
E amuzant cum tocmai potenţialele motivaţii economice sunt scoase din ecuaţie …

>Restul observatiilor sunt absolut minore. nu aduc o obiectie de principiu… de fapt culmea ar fi sa existe una!

Fireşte – autorul e aşa de îmătat de propriile aberaţii pe care le debitează cu nonşalanţă încît absolut orice nu cadrează cu imaginea educolorată expusă e încadrat la “obiecţie minoră” aşa că o să repet : ideea e o imbecilitate cu spume şi nici măcar nu e deloc nouă/inovatoare cum probabil se amăgeşte autorul – cine are ceva memorie din perioada imediat post-revoluţionară îşi aminteşte că exact ceva de genul acesta a fost propus ( şi din păcate şi implementat parţial ) de către echipa Roman/Severin : mirifica idee a privatizării către angajaţi. Deşi suna aşa … absolut imbatabil la nivel principial mecanismul s-a dovedit unul din cele mai diabolice planuri de transfer a puterii de decizie şi, finalmente, a avuţiei naţionale, către “băieţi deştepţi”. Asta fireşte – în afara cazului în care o astfel de “împroprietărire” ar fi ceva blocat pe vecie, dar aia ar fi una din cele mai anti-capitaliste măsuri imaginabile … pentru că în fond un drept de proprietate nu e complet fără posibilitatea de a vinde ce deţii …

>Dupa logica asta ar trebui sa interzicem corporatiile mari, cu milioane de actionari, in fine…

Cît rahat poate mânca cineva care încearcă să inducă ideea că între o devălmăşie şi deţinerea de acţiuni cumpărate pe bursă e unul şi acelaşi lucru doar pentru a-şi apăra o idee aiuristică ?

Dezamăgitor … taman “logica” invocată în titlul blogului lipseşte de pe zonă …
By MIA, februarie 19, 2010 @ 10:29 pm

>Masoara cineva aceasta poluare in Romania si in special in Bucuresti ?

Da – se măsoară, deşi am impresia că doar în câteva oraşe ale ţării.

E interesant acest aspect – pentru că practic descrie un mecanism prin care majoritatea nou-înfiinţatelor asociaţii pot fi aduse la sapă de lemn ( pentru că na … marea majoritate a lor nu vor cuprinde rezidenţi cu venituri de două-trei ori peste media naţională ca în exemplul citat obsesiv în articol din “Stejăriţa de Sus” … ).
By MIA, februarie 19, 2010 @ 10:41 pm

>Acum, prin retrocedare evident ca s-au imbogatit unii, dar asta nu inseamna ca nemeritat!

Prin retrocedările succesive s-au îmbogăţit în special “traficanţii de drepturi litigioase” – şi într-un mod absolut nemeritat. Cazurile celor care au (re-)obţinut averi importante prin procesul de retrocedare aproape că sunt de numărat pe degetele de la mâini …
By Bogdan Glavan, februarie 20, 2010 @ 8:53 am

@Stefan A:

Sa fiu mai explicit: conform legilor actuale, statul este proprietar, normal. Dar tocmai legile incercam sa le schimbam, ati uitat?! Inainte de 1989 statul era proprietar pe tot, dar uite ca nu mai e! S-a comis cumva vreo nedreptate cu “deposedarea” statului?!

Statul nu poate fi proprietar legitim pe nimic, pentru ca statul nu poate produce nimic, d.p.d.v. logic, statul poate doar sa redistribuie avutia existenta. Tot ce se produce se produce de indivizi.
By MIA, februarie 20, 2010 @ 9:42 am

>S-a comis cumva vreo nedreptate cu “deposedarea” statului?!

Termenul de “nedreptate” poate fi relativ – dacă ne uităm strict din punct de vedere al impactului economic crearea de milioane de propretari “peste noapte” şi fără vreo plată/cu plăţi minimale a fost una din cele mai mari tâmpenii din anii ’90 care ne-au costat – paradoxal poate pentru unii – întârzieri fenomenale în chiar atingerea unei societăţi mai capitaliste …

>Statul nu poate fi proprietar legitim pe nimic{…}Tot ce se produce se produce de indivizi.

Un exemplu de afirmaţie contradictorie în acelaşi paragraf – dar na … e ceva uzual pe zonă din partea autorului.
E irelevant dacă statul poate fi sau nu proprietar aşa … din punct de vedere filosofic. La ora actuală el este din punct de vedere juridic proprietar şi asta e ce contează. Dacă statul e deposedat fără vreo plată compensatorie de o resursă gen drumurile finalmente se poate argumenta că cei deposedaţi sunt cetăţenii care au contribuit ( acum 20-30 de ani să zicem ). Şi de fapt nici nu trebuie argumentaţii prea sofisticate să se constate că la ora actuală statul român are proleme tocmai în plata de servicii la respectivul segment de populaţie – gen pensiile – în bună măsură datorită jafului de proporţii practicat asupra bunurilor pe care le deţinea în momentul ’89.

Ceea ce demonstrează destul de clar că genul acesta de discurs anarho-leberal e de fapt suspect de asemănător cu gargarageala ventilată pentru prostime de portavocile “băieţilor deştepţi” care s-au îmbogăţit din nimic în perioada tranziţiei româneşti …
By ionut, februarie 20, 2010 @ 10:07 am

@MIA

Ceea ce nu vrei tu cu nici un chip sa intelegi e ca in absenta statului nu existatu nici “baietii destepti”, aia de grija carora mori tu!
By MIA, februarie 20, 2010 @ 12:33 pm

>Ceea ce nu vrei tu cu nici un chip sa intelegi e ca in absenta statului nu existatu nici “baietii destepti{…}

Păi statul nici nu prea a existat în perioada cu pricina decît aşa … pe hîrtie, la multe aspecte.
Mai întreabă şi tu pe unul altul şi o să-şi amintească despre cum întrebau bişniţarii la colţ de stradă de “Marca, dolarul, acţiunea … ?“. Sau de şmecheriile prin care grupuri “din interior” furau la gros în vreme ce restului de fraieri din asociaţia de salariaţi/sindicat erau prostiţi cu cîte o zi liberă în care să faca şi ei bişniţă pe la turci. Sau de tirurile cu produse de mâna a cincea aduse şi trecute prin vămi ca prin brânză şi vîndute la preţ de mărfuri de mare lux. Etc.

Tocmai – că înţeleg prea bine implicaţiile unor tâmpenii debitate aşa … cu seninătate şi seriozitate pseudo-academică şi de-aia nu mai pun botu’ la prostioare care au prin în anii ’90 şi a căror efect s-a văzut.

În domeniul infrastructurii rutiere există doar trei posibilităţi mari şi late :
- administrarea publică de către state/municipalităţi – care, surprinzător poate pentru unii, dar a funcţionat acceptabil prin alte părţi şi încă funcţionează. Dar aş accepta un argument că la noi este greu de pus în practică datorită lipsei de profesionalism a funcţionarilor publici.
- parteneriat public-privat – care e cea mai răspândită formă la ora actuală. Pe asta trebuie mers şi studiat/gîndit eventual metode de a o face cât mai eficace pentru beneficiari.
- privatizare către concerne/firme propriu-zise care să urmărească clar să scoată profit din activitate. Nu e un sistem care să existe generalizat nicăieri decât parţial.

Aiureala sau struţo-cămila cu “privatizarea către asociaţii de proprietari” e doar aşa … un experiment şi nimic altceva. Aaa – că există un caz prin nu ştiu ce suburbie de lux, unde rezidenţii câştiga dublu decât media şi li se-nrupe de fapt de obţinerea de profit … asta e comparabilă – strict logic, ca metodă de argumentaţie vorbind – cu o eventuală încercare de a legitima anarho-comunismul prin falansterul de la Scăieni …
By Lucian Davidescu, februarie 20, 2010 @ 11:59 pm

Pentru început, o taxă [:D] generalizată, mare, pentru parcarea pe spaţiul public oriunde în Bucureşti ar rezolva scurt problema.
Ceva gen minimum 100 de lei pe lună, iar în centru, dublu.