O veste foarte proastă: echilibru bugetar în luna ianuarie

Ministerul de Finanţe a anunţat zilele trecute că bugetul a fost uşor excedentar în luna ianuarie, veniturile depăşind cheltuielile cu 15,3 mil. lei – un surplus de 0,03% din PIB. În opinia oficialităţilor, e o veste bună.

De fapt, este o veste foarte proastă. Încasările bugetare urmează în mod tradiţional o evoluţie descendentă pe parcursul anului. Din acest punct de vedere România are o execuţie bugetară asimetrică faţă de media statelor europene, unde veniturile bugetare tind să crească pe parcursul anului. Ba mai mult, aşa cum arătam aici, discrepanţa dintre punctul de maxim şi cel de minim al încasărilor bugetare este considerabilă, atingând şi aproape 10% din PIB pe parcurusul unui an.

România a avut deficit bugetar important şi atunci când în prima lună a anului înregistram un excedent de peste 2 miliarde de lei. Graficul de mai jos arată cum în ultimii ani deficitul bugetar ca pondere în PIB a urmat o evoluţie paralelă cu cea a soldului bugetului în luna ianuarie. Astfel, scăderea excedentului tradiţional înregistrat în ianuarie a fost urmată de accentuarea deficitului bugetar la sfârşitul anului. Cu alte cuvinte, ce a început prost s-a terminat şi mai prost. Iar în 2010 avem cel mai prost început din ultimii ani – un excedent zero. Trebuie să vă spun eu ce cred că va urma, sau vă imaginaţi şi singuri?

Pentru detalii privind cheltuielile şi veniturile care vin să întărească bănuiala mea că politica bugetară continuă să derapeze necontrolat, citiţi şi articolul lui Cristian Orgonaş.

Share

10 comentarii

  • By Ovidiu, februarie 27, 2010 @ 11:05 am

    washingtontimes.co…r-own-greek-tragedy/

  • By Alex Nicolin, februarie 27, 2010 @ 11:40 am

    Excelent articolul de pe Washington Times, spune adevarul pe sleau.

    Excedentul bugetar poate fi vazut drept un esec de catre echipa fantastica formata din carmaciul Traian si vaslasul Emil – inseamna ca barca sta pe loc. Scopul lor final e sa ajunga din urma trirema, galera, galionul si carraca si a trece primii linia de sosire :)

  • By Dan Selaru, februarie 27, 2010 @ 12:09 pm

    Bogdane, am scos “ideea” pe piata. :-)

  • By Alex Nicolin, februarie 27, 2010 @ 1:03 pm

    Deficitul bugetar este o plaga specifica “statului bunastarii”, promovat indeosebi de politicienii socialisti, ce reprezinta majoritatea covarsitoare in Parlamentul Romaniei. CNN a gasit si cauza pentru care avem asa de multi socialisti si asa putini liberali: cnn.com/2010/HEALT…elligence/index.html

  • By Dan Selaru, februarie 27, 2010 @ 1:12 pm

    Am un articol stiintific la nivel mondial. E corect.

  • By Stefan A., februarie 27, 2010 @ 2:08 pm

    Ma mir ca “descoperiti” apa calda !
    In 20 de ani , ce masuri au fost luate pentru a realiza un echilibru bugetar cit de cit “ortodox” ?
    -trimiterea in pensie anticipata a sute de mii de cetateni ?
    -angajarea a sute de mii de persoane in sistemul de stat (bugetari)?
    - acordarea de pensi cu baze de calcul total fanteziste ?
    - aprobarea in UNANIMITATE a unei legi care asigura mariri de venit de 50 % pentru angajatii din invatamint ?(legea asta este valabila , fiind semnata dar si publicata . Este blocata pe motiv ca nu sint bani nu pe motiv ca politica este improvizata sau facuta de “pomanagii” cu diplome cumparate )
    Cum spuneam si in alte comentarii, Romania e pe drumuri si nimeni nu are curajul sa faca ce trebuie. Din interes sau incompetenta .

  • By octaaa, februarie 27, 2010 @ 4:01 pm

    Ai punctat bine. Cam asa este…

    Si, din pacate e normal sa avem un deficit bugetar mai mare.

    Cat timp PIB-ul scade, salariile scad, numarul salariatilor scade; dar pensiile au crescut in ultimul an, numarul somerilor la fel…e clar ca deifcitul bugetar va fi mult mai mare.

    Trebuie luate URGENT, dar URGENT masuri de diminuare a cheltuielilor publice. Oricat de dureros va fi…

  • By Alex Nicolin, februarie 27, 2010 @ 4:08 pm

    Deficitul bugetar se regaseste in aproape toate tarile, iar oamenii s-au obisnuit cu el. Cu timpul te poti obisnui sa traiesti fara o mana sau paralizat in scaunul cu rotile. Asta inseamna ca traiesti bine?

  • By MIA, februarie 27, 2010 @ 5:09 pm

    Hmmm … problema e că deficitul bugetar nu reprezintă ceva aşa … “abstract” ci din contră – cât se poate de concret. Doar că statele mai “dezvoltate” au avut pînă acuma posibilitatea să “amâne” resimţirea efectelor existenţei deficitelor prin atragerea de împrumuturi … ceea ce devine deja o problema în contextul actual. :(
    În România în schimb s-a simţit şi în anii de dinainte ce înseamnă practic aşa ceva : lucrări “îngheţate” pe cîteva luni până intrau alţi bani la constructori ş.a.m.d. …

  • By ionut, februarie 28, 2010 @ 11:28 am

    Si eu vreau echilibru bugetar, da’ cu bugetul statului pe zero:-)
    Altfel, din punctul meu de vedere, cu cat deficitul bugetar e mai mare cu atat mai bine: se darama mai repede sandramaua.
    P.S. smecheri grecii, acu’ sa vad pe unde scoate camasa u.e.! I-auzi la ei cica nemtii (aia care tre’ sa-i scata din rahat) sunt fascisti, hehe, ma stric de ras!

Other Links to this Post

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lasă un comentariu

WordPress Themes