Logica economica

De ce persistă guvernele proaste?

Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă Daron Acemoglu, profesor la MIT. Persistenţa proastei guvernări este o realitate în multe ţări din lume. Acemoglu vorbeşte despre Burma, Cuba, Iran, dar noi am putea adăuga pe listă şi România, alături de alte state mai apropiate sau mai îndepărtate.

Explicaţia lui Acemoglu se bazează pe faptul că guvernarea presupune o anumită continuitate, drept pentru care un anumit număr de oameni din vechea administraţie se regăseşte în noua guvernare: este nevoie de „cineva care să ştie cum să stingă lumina”. Astfel, există o oarecare „putere de veto” a vechilor politicieni atunci când se stabileşte numele noilor guvernanţi (Hm, să existe oare dinastii politice?!).

Acemoglu argumentează excelent de ce problema este acutizată în democraţie:
“Întrebarea firească, în acest context, este dacă regimurile mai “democratice”, înţelegând prin aceasta acele regimuri unde puterea de veto este mai redusă, determină formarea unor guverne mai bune, cu membri relativ mai competenţi. Lucrurile nu stau aşa, ba chiar regimurile mai democratice pot determina formarea unor guverne mai proaste. Acest rezultat se produce deoarece puterea mai redusă de veto asociată cu creşterea democraţiei înlesneşte înlocuirea unui anumit guvern, însă creează simultan mai multă incertitudine pentru guvernările viitoare. Aceasta ar putea descuraja guvernul actual să întreprindă vreo schimbare de teama viitoarei instabilităţi.”

Explicaţia lui Acemoglu este interesantă şi din alt punct de vedere. Practic ea ilustrează foarte bine cum teoriile mainstream despre eşecul pieţei pot fi răsucite pentru a demonstra eşecul guvernului. În special una din aceste teorii – teoria dependenţei de trecut (path dependency), potrivit căreia din pricina anumitor externalităţi economia poate rămâne captivă unui „echilibru prost”, fără să fie în stare să decoleze către un „echilibru bun” în absenţa unui şut oferit de guvern.

Acemoglu spune că democraţia teoretică nu se suprapune peste democraţia reală:
“In an ideal democracy, there needs to be no overlap between today’s government and tomorrow’s. An imperfect democracy would, on the other hand, give some degree of incumbency veto power… Our argument is that even this type of minimal incumbency veto power can lead to the persistence of highly inefficient governments, consisting of several incompetent members.”

Ei bine, în mod asemănător este construit şi argumentul împotriva economiei de piaţă: piaţa funcţionează bine în teorie, dar în practică este imperfectă. Iar dacă dependenţa de trecut se aplică economiei private, atunci se aplică şi guvernului în egală măsură. Economiştii intervenţionişti sunt însă îndeajuns de inconsecvenţi pentru a realiza (accepta) consecinţele propriilor teorii.

Despre economişti, Liberalism | Bogdan Glăvan | martie 7, 2010 8:49 am

43 comentarii

By Stefan A., martie 7, 2010 @ 9:30 am

Oficial politica nu este o meserie.
In realitate a devenit o “afacere” care in multe cazuri se transmite din tata in fiu !
Nici macar iesirea la pensie nu este o limita in practicarea acestei meserii ! Avem destui politici care ramin in zona puterii pina la moarte . Cam peste tot in lume .
Piata nu functionaza bine din simplu motiv ca nimeni nu a experimentat o societate fara interventii. Subtila sau brutala , “mina politica” a contat si conteaza enorm in toate tarile din lume. Mai putin in tari tip Somalia unde regresul economic , social ,politic , transforma tara in varianta moderna a evului mediu bazat pe “triburi” inarmate unde legea este facuta de cel cu mai multe AKM in dotare !
In general , calitatea unui guvern este data de calitatea membrilor acelui guvern !
Calitatea se obtine prin o libera concurenta in care cel mai capabil vine rasplatit prin voturi . “Drogarea ” acestei competitii, la fel ca in economie , creaza false sperante si falsi lideri !
Logic ca in acest caz lozinca guvernarii are un singur rol , ascunderea greselilor si suna cam asa :
Din greseala in greseala la victoria finala!
By MIA, martie 7, 2010 @ 10:14 am

Un alt articol complet fără cap şi coadă – care pleacă de la câte o temă oarecare şi trage concluzii … ca nuca în perete prin cine ştie ce alt domeniu … .
By Daniel, martie 7, 2010 @ 12:31 pm

MIA – iar mananci c***t fara sa te fi intrebat nimeni nimic ?
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 1:35 pm

Acest Daron Acemoglu pare totusi a fi o minte luminata printre cei care studiaza stiinta economica la MIT. El propune in ultima vreme mai multe teorii interesante. Am vazut in urma cu ceva timp un “atlas al bunastarii” trasat de acest economist, in care libertatea politica este corelata cu prosperitatea economica – s-ar putea sa fi fost citat si de catre Bogdan, intr-un articol mai vechi.

Deasemenea, as vrea sa mentionez un amplu un articol al lui Cosmin Mosora unde prosperitatea economica era coroborata cu diversi factori, printre care si cadrul institutional.

Discutia despre persistenta guvernelor proaste este unul mai complex, si trebuie sa porneasca in mod necesar chiar de la evaluarea exercitiului politic. Nu intotdeauna un guvern in timpul mandatului caruia se produce cresterea rapida a nivelului de trai este un guvern bun, pentru ca s-ar putea ca mandatul sau sa se suprapuna peste o bula speculativa, si, indiferent de actiunile sale, nivelul de trai sa para a creste. Deasemenea, un guvern care preia puterea dupa spargerea bulei s-ar putea sa esueze chiar daca este unul competent. Iarasi ,un guvern care introduce scutiri fiscale si creste in acelasi timp si cheltuielile sociale, poate fi perceput in termeni extrem de pozitivi de catre electorat, desi actiunile sale conduc la dezechilibre pe termen lung. Mostenirea s-ar putea sa cada pe umerii unui guvern care va fi nevoit sa ia masuri nepopulare devenind astfel “rau” in perceptia electoratului.
Intr-un stat democratic, perceptia electoratului asupra politicienilor este cea care le garanteaza mentinerea la putere. Dupa cum am aratat, criteriile de evaluare sunt extrem de subiective, iar guvernul nesabuit s-ar putea in final sa fie mai apreciat de cetateni decat cel cumpatat, dar aspru.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 2:01 pm

Se observa astfel faptul ca un guvern este confruntat cu stimulente in a urma o politica de multe ori nesustentabila in incercarea de a pastra puterea politica pe termen scurt, in dauna bunastarii pe termen lung, unde efectele politicii sale au cel mai mare efect. In acest context, un guvern prost poate chiar folosi efectele masurilor bune luate de guvernele anterioare pentru a mima competenta in fata electoratului. Acest lucru este un stimulent in plus pentru politica economica nesustentabila. Cine ar vrea sa dea “laurii” succesorului, si cine nu ar vrea sa ii paseze acestuia “lingura de lemn”? Cine s-ar consola, dupa pierderea alegerilor, constatand ca dupa cativa ani actiunile sale ar fi evaluate pozitiv de catre un grup restrans de istorici, economisti sau simpli cetateni?

Considerand acest sistem de stimulente, de ce ar mai persista iluzia ca statul poate lua decizii economice corecte? Raspunsul este unul pozitiv, exclusiv datorita mentalitatii iradacinate in cetatean prin obisnuinta exercitiului economic al guvernului si sustinute de institutiile “statului bunastarii”, precum si de indoctrinarea la care este supus inca din scoala. Misiunea economistului onest trebuie sa fie tocmai aceea de a confrunta aceste mentalitati, de a demitiza rolul statului si de a sublinia rolul pozitiv al initiativei private. Economistii care se lasa “capturati” de sistem isi inceteaza din acel moment menirea de baza si devin politicieni. Cei care se opun “mainstramului” sunt deseori hartuiti si marginalizati in mediul academic de catre colegii lor etatisti.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 3:02 pm

Privind articolul lui Aceamoglu, o afirmatie mi-a atras in mod special interesul, mai prin prisma necesitatii ca puterea politica sa “delege” utoritatea de a lua decizii economice unor birocrati:

“inability of the society at large or the current rulers to identify talented individuals to whom decision-making powers should be delegated”

Prin termenul de “societate” probabil este desemnat electoratul, care, dupa cum am aratat, nu are decat in mica masura calitatea de a judeca nivelul de competenta, ci, mai degraba, talentul oratoric. Ea il va alege pe cel care promite sa realizeze mai mult sau mai bine, in primul rand din punctul de vedere al deducerilor fiscale si a asistentei sociale. Multimea va prefera de multe ori un mesaj ambiguu (“Yes we can!”,”Read my lips, ‘No New Taxes’”), unuia clar si realist, dar in mod necesar mai putin optimist (“We need to raise taxes and reduce spending in order to cut the deficit”).

Dupa cum mentiona si Aceamoglu in a doua parte a articolului, mediul politic va avea o disponibilitate chiar mai mica de a accepta indivizi capabili, dar cu o capacitate redusa de a face compromisuri, tocmai pentru ca se simt amenintati de ei. Ceea ce uita sa mentioneze este insa faptul ca fenomenul nu este specific doar regimurilor dictatoriale, ci si multor partide care activeaza intr-o democratie. De multe ori conducatorii celor din urma se inconjoara mai degraba de slugi obediente, decat de oameni capabili si corecti.

Astfel, este pusa la indoiala nu numai capacitatea politicului de a lua decizii corecte, dar si capacitatea sa de a promova indivizi capabili, indiferent de natura regimului. Societatea americana a realizat acest aspect foarte devreme in timp ce pentru cea autohtona asteptarea s-ar putea sa fie una lunga si dureroasa.

Ramane totusi sensul expresiei “a delega”. Este in primul rand de puterea celui delegat de a lua deciziile, si, implicit de natura lor. Cu cat numarul de decizii este mai mare, iar natura lor mai complexa, numarul de delagati si capacitatea lor de decizie va trebui sa fie proportional mai mare.
Este evident faptul ca numarul de indivizi cu pregatierea necesara este limitat, iar problema delegarii poate fi rezolvata fie prin reducerea numarului de decizii, fie prin delegarea unora mai putin competenti (cazul preponerent). In cazul in care birocratia statala incearca sa recruteze mai multi astfel de specialisti, piata muncii va reactiona, iar “pretul” acestora va creste. Cresterea costurilor salariale ale birocratiei de stat nu este una liniara, ci una convexa. Chiar si in cazul in care statul isi poate permite cheltuiala, va aparea un “crouding out” pe doua directii: pe piata muncii, dar si din punctul de vedere al capitalului, deoarece costurile administrative crescute se reflecta in politica fiscala.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 3:26 pm

In cazul in care statul incearca sa creasca numarul deciziilor pe care le ia, si, implicit al birocratilor, alegand suplinirea lipsei de calitate prin sporirea cantitatii costurile asociate vor creste, insa nu la fel de abrupt, datorita faptului ca cei mai putin capabili sunt o resursa mai putin afectata de raritate.
Pe masura ce statul ia din ce in ce mai multe decizii, mediul privat va trebui, in mod corespunzator sa ia si el, in acelasi timp un numar crescator de decizii pentru a compensa deciziile statului. Cu alte cuvinte va fi obligat sa angajeze un numar sporit de birocrati. In mod necesar, o crestere a birocratiei statului va contribui la o astfel de crestere si in domeniul privat. Nu mai este deci surptinzator faptul ca firmele care functioneaza in Romania au mai multi “hartogari” decat cele care activeaza in Statele Unite. Numarul si complexitatea deciziilor va fi de asemenea direct proportionala cu complexitatea (nivelul de sofisticare) economiei.
Aici apare un alt fenomen, pentru ca in mod necesar numarul de indivizi din societate este limitat, iar cresterea numarului de birocrati se poate face doar pe seama scaderii numarului de indivizi productivi, tendinta fiind vizibila atat in mediul privat, dar si in cel public. Astfel, productivitatea totala tinde sa scada. Prin pastrarea birocratiei de stat, scderea numarului “birocratilor privati” se poate face numai pe seama scaderii complexitatii (involutiei) economice.
Iata deci, ca indiferent cat de competenti sunt birocratii statului, prin cresterea numarului si complexitatii deciziilor pe care acesta le ia, si implicit al decidentilor, eficienta economiei este afectata. Daca la aceasta se mai adauga si incapacitatea statului de a calcula economic, ci preponderent politic, devine evident faptul ca planificarea de stat are efecte vadit negative asupra starii economiei.
In consecinta, este nevoie de reducerea planificarii statului, pentru ca mediul privat sa depuna un efort cat mai mic pentru propria planificare, si, implicit sa fie mai productiv.
By mobutu, martie 7, 2010 @ 4:45 pm

mia, bine ca esti tu destept.
trolu trolilor
By Constantin Gheorghe, martie 7, 2010 @ 6:10 pm

“In consecinta, este nevoie de reducerea planificarii statului, pentru ca mediul privat sa depuna un efort cat mai mic pentru propria planificare, si, implicit sa fie mai productiv.” O concluzie mai cretină nici că se putea! Efortul de planificare al entităţilor economice, mai ales al celor cu vocaţie globală, este uriaş! Asta explică succesul lor. Statele nu mai vor să facă eforturi de planificare, pentru că au politicieni dobitoci, care ar face orice pentru a fi pe placul unor ideologi de doi bani, care spun că statul n-are ce căuta în economie. America nu ar fi ajuns lidera lumii fără cea mai draconică planificare. Omul n-ar fi fost pe Lună dacă nu era planificarea statului.
Şi încă ceva: este la fel de imbecil să judeci performanţele statului cu aceleaşi instrumente şi criterii cu care judeci performanţele unei entităţi economice. Nu ai cum, este o imposibilitate. Pentru că statul are cu totul alte funcţiuni şi obiective decât o entitate economică. Ce înseamnă profit în cazul unui stat? Sau maximizarea lui? E vremea să mai şi gândiţi la ce citiţi. Sau nu aveţi aparatul critic necesar? Gugălitul nu ţine loc de gândire critică…
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 7:00 pm

Parafrazandu-l pe marele poet Radu Gyr as putea spune: “Aseaza-te Gheorghe, aseasza-te Ioane” – mai nou a aparut si ultimul personaj

“Efortul de planificare al entităţilor economice, mai ales al celor cu vocaţie globală, este uriaş! Asta explică succesul lor. Statele nu mai vor să facă eforturi de planificare, pentru că au politicieni dobitoci, care ar face orice pentru a fi pe placul unor ideologi de doi bani, care spun că statul n-are ce căuta în economie.”

Se cunosc numeroase exemple de state care au intreprins uriase eforturi de planificare: URSS, China sub Mao, Cuba, Romania in perioada lui Dej si Ceausescu, chiar si USA in vremea lui Roosevet. Efectele au fost insa contrare asteptarilor, iar dezvoltarea economica a ramas inferioara cele a statelor unde eforturile erau considerabil mai reduse.

Politicienii au inteles, cel putin partial, lectia si au redus planificarea pentru a lasa loc initiativei private: China sub Deng XiaoPing sau URSS pe vremea lui Gorby. Probabil pentru Gheorghe acestia nu sunt altceva decat eretici, “politicieni tampiti”, care, prin actiunile lor nesabuite, determinate de influenta nefasata a “ideologilor de doi bani”, au intinat “nobilele idealuri ale socialismului”.

Nici macar organizatiile suprastatale, cu vocatie globala, nu au izbutit mare lucru prin efortul lor. Astfel ONU a reusit sa induca dependenta alimentara si de securitate in multe tari sarace. Pentru cei mai rasariti exista BM si FMI, care finanteaza nu dezvoltarea economica locala, ci mai degraba regimurile politice corupte.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 7:13 pm

“Ce înseamnă profit în cazul unui stat? Sau maximizarea lui? E vremea să mai şi gândiţi la ce citiţi. Sau nu aveţi aparatul critic necesar? Gugălitul nu ţine loc de gândire critică…”

Avand in vedere ca majoritatea absoluta a statelor merg de multa vreme in pierdere, iar politicienii urmaresc in mod constant doar profitul personal, indiferent de starea economiei, este tragic faptul ca statele nu au un criteriu de performanta, cum ar fi profitul in cazul companiilor private. PIB-ul este mai degraba echivalent cifrei de afaceri, insa contabilizeaza si productia privata. In schimb exista cheltuielile publice si fiul lor vitreg, deficitul bugetar. Exista totusi evaluari facute de organizatii private, dar vai! Statele cu cel mai inalt grad de planificare se afla pe ultimele locuri. Cuba, Coreea de Nord si mai nou Venezuela sunt tari unde nimeni nu s-ar muta de buna voie, chiar si fara a examina clasamentul, tocmai pentru ca se traieste rau.

“Gugalitul” este oricum o alternativa sanatoasa la rasfoirea de opere alese ale marilor ganditori (Marx, Engels, Lenin) care predispun la tocirea abilitatii critice si mai ales la repetarea papagaliceasca a marotelor incluse intre copertile lor.
By Constantin Gheorghe, martie 7, 2010 @ 7:17 pm

Îmi pierd timpul cu fanaticii, care ştiu doar una şi bună: statul e rău! De ce nu vrei să guşti tu deliciile vieţii fără stat în Somalia, dacă statul e rău şi trebuie să dispară? Ai ocazia să-ţi trăieşti pe viu fanteziile…
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 7:22 pm

Rolul statului trebuie sa fie unul singur – apararea proprietatii private a cetatenilor si rezidentilor. Dupa parerea mea un stat care nu poate indeplini acest criteriu este un stat esuat. Daca un astfel stat se mai deda si la furt pe deasupra, atunci este nu numai esuat, dar si ticalos. Dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, furtul se poate realiza prin mai multe metode – taxare excesiva, inflatie, nationalizare directa sau indirecta a factorilor de productie si a altor bunuri private.

Un caz particular este statul asistential, care este asemenea hotului ce iti fura tot, iar apoi iti arunca o bucata de paine, nu din altruism, ci pentru a te tine in viata in vederea unui furt ulterior, dupa urmatorul ciclu de acumulare a capitalului.

Nu sunt pentru desfiintarea statului, ci pentru minimizarea amestecului sau in economie. Desfiintarea statului este, din pacate, una dintre marotele bolsevice care au fost preluate de unii libertarieni mai putin inzestrati intelectual.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 7:31 pm

Pentru a detalia ce am spus anterior, de stat trebuie sa ramana doar:

-diplomatia (doar chestiunile care privesc statul)
-armata (structuri regionale complementare)
-apararea civila (structuri regionale sau/si privatecomplementare)
-politia (firmele private de securitate complementare)
-justitia penala (cauzele civile, judecate de instante private)

Dupa cum am spus, statul trebuie sa protejeze proprietatea privata a cetatenilor sai, care la randul lor platesc taxe pentru asta. Sunt pentru taxare moderata, exact cat este necesar pentru sustinerea serviciilor enumerate anterior. Restul serviciilor pot fi indeplinite cu mai mult succes de catre firme si organizatii private, inclusiv cele care sunt considerate in mod exclusiv apanajul statului: asistenta medicala, invatamant, infrastructura si protectie sociala (organizatii caritabile private).
By Bogdan Glavan, martie 7, 2010 @ 7:49 pm

@Constantin Gheorghe:
Nu cred ca sunt fanatic daca intreb: ce e asa de minunat cu ajunsul omului pe Luna? Te-ai intrebat oare ce ar fi dacut oamenii cu resursele care au fost cheltuite de stat pt. calatoria pe Luna daca acestea nu le-ar fi fost luate prin impozitare?
Cate inovatii au fost impiedicate astfel? Nu vom afla niciodata.
Daca ne pasa de ce vor indivizii, atunci trebuie sa le permitem sa isi foloseasca resursele asa cum vor, daca nu ne pasa atunci plecatul pe Luna pare o idee buna… daca nu cumva Marte pare mai la moda.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 8:06 pm

Zborul cosmic si cercetarea fundamentala sunt doua domenii pe care etatistii le aduc mereu ca port-drapel in lupta cu oponentii politici, tocmai datorita costurilor asociate, pe care ei considera ca nicio firma privata sau consortiu nu le pot administra.

In ultima vreme insa, initiativa privata a preluat stafeta in ambele domenii, oferind alternative eficiente din punctul de vedere al costurilor.

Exista un numar suficient de mare de companii si consortii private capabile sa proiecteze, construiasca si lanseze vehicole spatiale mai eficiente decat cele ale NASA. Aceasta organizatie pare prizoniera a trecutului, programul Orion fiind doar un “Apollo” resapat – pana si Obama a realizat acest lucru.

Deasemenea exista un mare numar de universitati si institute de cercetare al caror buget este privat – alimentat de donatii consistente din partea unor persoane si companii private. Unele dintre aceste bugete il depasesc lejer pe cel al Romaniei
By p, martie 7, 2010 @ 8:14 pm

˝Pentru a detalia ce am spus anterior, de stat trebuie sa ramana doar *cele enumerate˝

Statul feudal corespunde descrierii?
Sau s-o luam altfel: in ce puncte nu se potriveste structura statului feudal cu modelul ideal propus?
By Dragon, martie 7, 2010 @ 8:29 pm

Nu sunt Acemoglu, dar am o parere mai corecta cred despre guvernare decat el:
http://contemplari-si-altele.blogspot.com/
By Extra3OO, martie 7, 2010 @ 8:39 pm

mobutu, MIA nu e troll, e un troll wannabe. Asa sunt toti socialistii, oricat ar incerca sa simuleze ceva autentic, REAL, pana la urma tot la stadiul de copie nereusita raman.

..

ps: mi se pare mie sau Bogdan incepe sa sune a Alan Greenspan (Antitrust 1961) din ce in ce mai mult?
By Mona, martie 7, 2010 @ 8:40 pm

MIA, spui ca articolul pleaca de la o tema oarecare. Te sfatuiesc sa citesti ceva public choice, latura a stiintei economice (putin bagata in seama, din pacate).
By p, martie 7, 2010 @ 8:42 pm

@Alex Nicolin
˝Unele dintre aceste bugete il depasesc lejer pe cel al Romaniei˝

Lumea lui Mises nu prea mai exista.Statele nu sunt singurii actori in jocurile de putere.Exista multi jucatori non-statali care la nevoie pot mobiliza o putere economica, politica, simbolica sau uneori militara mai mare decat a unor state.
In aceste cazuri particulare actorii non-statali au uneori capabilitatea de a impune reglementari unor state.Si nu invers.
By Extra3OO, martie 7, 2010 @ 8:50 pm

P, statele nu erau singurii actori nici inainte. )a href=”http://www.logec.ro/2010/03/05/cunoaste-europa-o-recesiune-in-v-sau-w/comment-page-1/#comment-7452″>Stiglitz vs Kolko. De fapt, pana si politicile antitrust au aparut din cauza asta (desi pare imposibil pentru multi)

Ca sa-l oftic pe Gheorghe as putea sa spun ca tot in acest fel (din cauza “patronatelor”) au aparut pana si sindicatele chiar, insa il las sa descopere singur cauza.
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 9:01 pm

@P

De ce asemeni modelul statului propus de mine cu un stat feudal? Am mentionat pe undeva boieri, serbi, robie? Ti se pare asa ciudat ca diferendele in care nu este vorba de infractiuni – incalcari ale dreptului de proprietate sau agresiuni asupra persoanei – sa fie judecate de instante private?
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 9:13 pm

“Lumea lui Mises nu prea mai exista.Statele nu sunt singurii actori in jocurile de putere.”

De Compania Indiilor de Est ce zici? A pornit intr-adevar de la un monopol de stat, dar actionariatul era privat. Atunci cand a aparut o companie rivala, statul a fostat fuziunea celor doua companii intr-un nou monopol. Deci cine detine puterea si cine sprijina monopolul pana la urma?

Astea s-au intamplat cu mult inainte ca Mises sa se nasca
By p, martie 7, 2010 @ 9:22 pm

@ Alex Nicolin
Boierii? Erau proprietarii acelei epoci.Robii erau o proprietate ca oricare alta, conform dreptului acelei perioade.Care e problema? Dreptul de proprietate era sfant.

Adevarat, cand Kogalniceanu a spus odata ˝Domnilor, nu putem face o natiune numai cu 2000 de boieri˝ a starnit o furtuna.Si numai din partea conservatorilor, ci si dintre liberali l-au ,vorba aia, infierat.Despre Rosetti ce sa mai vorbim.Fata de conservatorii epocii era la stanga rau.Liberal.

Dar nu asta era intrebarea.Ci care atribute ale statului feudal trebuie inlaturate si care intarite pentru ca statul ideal sa fie implinit.
Pentru ca mie mi se pare ca statul minimal propus de tine isi gaseste cel mai apropiat corespondent in statul feudal.

Bun.Am inteles:atribute indezirabile:boierii, robia si serbia.Astea nu erau bune.In rest?
By p, martie 7, 2010 @ 9:35 pm

@Alex Nicolin
Adevarat cu companiile coloniale.

˝Deci cine detine puterea˝

Curios, dar si pe Lenin il framanta raspunsul la aceeasi intrebare atunci cand a enuntat faimoasa lui dilema ˝kto kavo?˝

Raspunsul e simplu:unele state.Si unele companii.Fiecare dupa pricepere si noroc.
By Daniel, martie 7, 2010 @ 9:52 pm

Pfoai ce misto.

Costica Gheorghita a lasat spoiala intelectuala si a inceput sa urle in favoarea planificarii centralizate a economiei.

Tataie – esti o carpa comunista. Atat si nimic mai mult.

Apropo, pe mine ma amuza la culme cum se zbate sa comenteze pe toate blogurile pe care apuca. Si comentariile lui sunt invariabil “e vina capitalismului, asemenea monstruozitati se pot produce numai pe piata libera”.
Mi-e greu sa decid daca e trist (faptul ca multi gandesc la fel ca el) sau amuzant (in prostia lui).
By Alex Nicolin, martie 7, 2010 @ 10:31 pm

@P

Statul feudal a fost adecvat perioadei istorice in care a existat.

Ce paralele vezi tu intre statul pe care il propun eu si statul feudal? Lipsa birocratiei si a centralismului excesiv sunt singurele pe care le pot identifica, dar nu le-as spune “asemanari”.
By Constantin Gheorghe, martie 7, 2010 @ 11:07 pm

Cum lumea lui Marx nu a existat, nici lumea lui Mises nu va exista. Sunt doar modele caricaturale ale unei realităţi din urmă cu două secole, respectiv un secol. De ce vrem să citim lumea de acum cu modele din trecut? Nu ne duce mintea să imaginăm altceva? Atunci merităm să retrăim trecutul. Cu toate ororile lui.
By Daniel, martie 7, 2010 @ 11:11 pm

Dar te rog, zi-ne cum iti imaginezi tu viitorul.
Zi-ne cum tre’ sa ne planifice statul existenta, cum trebuie sa fim “solidari social” cu toate loazele … Eventual tuna si fulgera nitel impotriva capitalismului, cum faci pe alte bloguri, ca sa avem nitel divertisment.
By Extra3OO, martie 7, 2010 @ 11:15 pm

Gheorghe, nu uita sa vii cu “patrunjel” data viitoare, da?
By Alex Nicolin, martie 8, 2010 @ 12:22 am

Cu dedicatie pentru Gheorghe, ceva ce chiar si el poate intelege:
http://www.youtube.com/watch?v=g_DaMKUP3Og
By sorin_f, martie 8, 2010 @ 12:26 am

@p
“statul minimal propus de tine isi gaseste cel mai apropiat corespondent in statul feudal”

Cum poate exista statul feudal, daca dreptul de proprietate e in primul si primul rand asupra propriei persoane?
By Alex Nicolin, martie 8, 2010 @ 2:44 am

Pentru “P” absolut tot ce nu-i convine este fie “barbar”, fie “feudal”. Apelativul “comunist” este rezervat doar pentru prieteni
By Bogdan Glavan, martie 8, 2010 @ 9:23 am

@P:
Mi se pare important de subliniat ca dreptul de proprietate privata nu era sfant in feudalism si, fara suparare, cred ca ceva lectura ar repara aceasta neintelegere.

Insa indiferent de lectura, vreau sa iti spun ca respectarea drepturilor de proprietate privata este incompatibila cu sclavia. Fiecare om este proprietar pe corpul lui si pe rezultatele muncii sale – traditia intelectuala e f. veche si se poate studia. am vrut doar sa clarific o neintelegere.
By MIA, martie 8, 2010 @ 10:00 am

>Mi se pare important de subliniat ca dreptul de proprietate privata nu era sfant in feudalism{…}

Hmmm … ba era.

>Fiecare om este proprietar pe corpul lui si pe rezultatele muncii sale{…}

Sa nu luam prima parte in discutie – dar a doua e extrem-extrem de problematica de definit/aplicat … dar sa nu insistam acuma.
Definitorie pentru feudalism era starea de “servitute”/”iobagie” ( nu sclavia – care de fapt in perioada “clasica” a feudalismului – secolul X-XI – ajunsese in Europa Occidentala extrem de rara, ea a cunoscut un reviriment odata cu Renasterea ) ori aceasta e incadrabila, formal, contractelor liber-consimtite : nobilii feudali erau proprietarii paminturilor iar taranii lucrau terenurile lor intr-o forma de “arenda” plata facindu-se insa atit in grine, cit si in zile-munca etc.
By p, martie 8, 2010 @ 11:53 am

@Alex Nicolin
˝Pentru “P” [.....] Apelativul “comunist” este rezervat doar pentru prieteni˝

In precedentele ai considerat inaceptabila prezenta boierilor, acesti monopolisti naturali, in statul ideal-minimal.Asta nu da bine deloc la blazonul de dreapta !.

Sper ca n-ai luat ca o proba de adversitate ca nu m-am repezit sa te caftanesc socialist sau comunist doar pentru atata lucru.
By p, martie 8, 2010 @ 12:13 pm

@Bogdan Glavan
˝Mi se pare important de subliniat ca dreptul de proprietate privata nu era sfant in feudalism si, fara suparare, cred ca ceva lectura ar repara aceasta neintelegere.˝

Ceva lectura e o urare foarte potrivita oricui si in orice situatie.
Dintr-o asemenea lectura (Istoria vietii private a lui Georges Duby si Philipe Aries)
va extrag cateva ceva.Din care se vede cum inclina balanta intre dreptul de proprietate si dreptul la viata.Care drept era mai ˝sfant˝.

Mai intai o intamplare din scrierile unui episcop d’Orleans, Teodulf.Omul, format in spiritul dreptului roman, se arata oripilat ca intr-o calatorie la 798 a asistat la niste alocari ale resursei de drept soldate cu executia unui hot in timp ce un ucigas si-a rascumparat vina cu o suma de bani.

Mai este consemnata de catre un calugar, Cybard, patania unui hot (un Jean Valjean avant la lettre) care a furat un borcan de miere si a fost condamnat la moarte.Viata i-a fost salvata prin interventia calugarului respectiv.

In evul intunecat dreptul de proprietate batea de departe in sfintenie dreptul la viata.Cine va contesta dreptul la viata sau moarte al seniorului asupra proprietatii sale, robul? Cine va sta intre leu si prada sa?

Dreptul la viata este o achizitie normativa tarzie a civilizatiei.Nici in ziua de astazi nu e clar pana unde merge dreptul la viata, chestiune dezbatuta de adeptii pedepsei cu moartea si abolitionistii acesteia.
By Alex Nicolin, martie 8, 2010 @ 1:44 pm

Pedeapsa capitala este uneori singura ce se cuvine in cazul unor fapte, tocmai pentru ca individul respectiv este o fiara. Ce ar merita de exemplu un criminal in serie? Mai are el dreptul la viata, atata timp cat a suprimat un alt individ care nu ii casunase niciun rau, doar pentru propria placere?
By p, martie 8, 2010 @ 1:57 pm

@˝individul respectiv este o fiara˝

Toata istoria omului e marcata de chestiunea asta.Unde se termina fiara si unde incepe omul.
Sau invers.Cum si de unde incepe omul sa devina fiara.
Nu e stabilit clar nici in ziua de astazi.Dezbaterea continua.
By MIA, martie 8, 2010 @ 4:22 pm

>{…}vreau sa iti spun ca respectarea drepturilor de proprietate privata este incompatibila cu sclavia.

Aici e un aspect extrem de interesant : si daca cineva hotaraste sa se vinda pe sine ca sclav unei alte persoane pentru achitarea unei datorii ?

Sau – in varianta mai “redusa” – poate fi cineva care ajunge sa aiba o datorie foarte mare la altcineva silit sa munceasca fortat pentru achitarea datoriei cu pricina ?
By sorin_f, martie 8, 2010 @ 6:09 pm

“poate fi cineva care ajunge sa aiba o datorie foarte mare la altcineva silit sa munceasca fortat pentru achitarea datoriei cu pricina”

Rata de 70% din venit pe 30 de ani?
By MIA, martie 8, 2010 @ 8:49 pm

Aia se percepe din venitul legal încasat. Deşi e un caz bun de neo-iobagie nu acoperă situaţia când individul lucrează la negru sau aşteaptă o perioadă pînă cînd banca pune cruce datoriei …