Nu e o gluma.
Daca si al doilea hipermarket are preturi similare decizia de a-l frecventa pe cel mai apropiat e una “economic rationala” altfel, din descrierea de mai sus, ar rezulta o alegere pur subiectiva – ceea ce e mai dificil de sustinut, dar probabil ca ea mascheaza de fapt o “anticipare a unui cistig” prea mic pentru a merita costul de timp implicat de distribuirea cumparaturilor ( ceea implica simultan si o lipsa a unei alternative reale s.a.m.d. )

“iar, paradoxal poate, argumentele libertariene sunt extrem de usor de pervertit in acest scop, poate cel mai usor dintre toate”

Aha, cum ar veni, e adevarat ca liberul arbitru este o arma cu 2 taisuri, da’ tu din grija ca nu cumva sa te tai, pur si simplu o iei prin porumb, parasesti complet logica formala, si vrei sa-l interzicem pur si simplu!
Zoe, fii barbata!

Oricum, nu mi-e clar cum evaluezi tu problema. Chiar daca anticiparile corecte ar duce la ineficienta politicii, asta nu inseamna automat ca ar trebui sa renuntam la denuntarea (renuntarea) politicii. Deci argumentul ca indivizii pot anticipa nu e un argument pentru status quo.

Oricum, in locul observatiei detaliate de mai sus, puteam sa zic si eu o replica pe masura celei pe care ai dat-o initial: Poate nu mi se pare mie ca nu e monopol, poate ti se pare tie ca nu e concurenta!

>Pentru ca acum avem doar un socialism infect pentru bogati, capitalism feroce pentru cei din mijloc, ca apoi sa avem iar un socialism penibil pentru cei saraci, ce pun botul la orice promisiune aiurea doar ca sa decida cine sunt castigatorii in alegeri{…}

Termenul mai corect cred ca ar fi : “un laisse-faire complice din partea statului pentru cei bogati,{…}” insa restul descrierii e chiar reusita !
Cu completarea ar fi eventual ca in vreme ce in Europa socialismul ala penibil pentru saraci e unul clasic in SUA el are asa … o tendinta multi-culturalista ceea ce face situatia potential chiar mai exploziva.

Interesant e ca desi problema e definita oarecum asemanator divergentele ulterioare sunt maxime – de ex. pentru ca eu nu cred ca in sistemul/conjunctura actuala “bogatii/puternicii” vor responsabilizarea saracilor : acestia le asigura voturile necesare mentinerii, in plan politic, la putere. Ce doresc ei e mai degraba transformarea “laisse-faire“-ului de care beneficiaza in “corporatism” de-a dreptul … iar, paradoxal poate, argumentele libertariene sunt extrem de usor de pervertit in acest scop, poate cel mai usor dintre toate …

Culmea e ca din punctul asta de vedere suntem oarecum de acord: acest interes privat trebuie tinut cumva in frau. Insa cand tu vrei sa reglementezi mai mult uite ca eu vreau doar o responsabilizare, o asumare a propriilor fapte.

De ce? Pentru ca acum avem doar un socialism infect pentru bogati, capitalism feroce pentru cei din mijloc, ca apoi sa avem iar un socialism penibil pentru cei saraci, ce pun botul la orice promisiune aiurea doar ca sa decida cine sunt castigatorii in alegeri (ca doar ei sunt cei care voteaza / vezi prezenta la vot – desi pe vremuri nici macar nu isi permiteau sa deschida gura).

Adica singuri isi cer violul, pentru ca acest perpetuum mobile nu poate sa mearga la infinit. Dovada o gasesti in ce se intampla acum: clasa de mijloc a inceput sa spuna pas, cheltuielile bugetare aiurea sunt taiate la minim, absolut oriunde. Cine plateste oalele sparte, cine va face foamea ca in 32? Cei saraci, care isi vor primi rasplata pentru zecile de ani in care au votat leftisti de-ai lor, din popor.

Pana si aici e o mana invizibila, insa cine sa recunoasca asta..

Un exemplu ar fi “premisa secundara” adaugata la “nucleul tare” privind faptul ca bancherii si-au asumat riscuri frizind iresponsabilitatea datorita credintei/certitudinii ca vor fi “salvati de stat”. Fara o eventuala “validare empirica” nimic nu lamureste de ce aceasta premisa poate fi considerata valida si se pot elabora rationamente ulterioare ce sa o inglobeze – deoarece ea nu decurge din premisele “nucleului tare” ba chiar, in buna masura, le incalca : bancherii ar trebui sa se teama ca dracu’ de tamiie de interventia statului pentru ca le-ar limita “dreptul de proprietate”, “libertatea de actiune”. Fireste – o astfel de “premisa secundara” este utila pentru a oferi coerenta si o oarecare aplicabilitate tentativei de aplicare a teoriei in cazul crizei de fata, dar introducerea ei – facuta “pe sestache” si a carei nevoie de justificare e mai degraba ironizata ( “statul e rau” e vinturat ca argument la deruta ) – nu respecta principii elementare de metodologie ( “briciul lui Occam” de ex. ).
Incercarea de justificare a introducerii sale prin “inductie” e de fapt si mai problematica – desi aparent pare ca rezolva problema – de data aceasta pentru ca dinamiteaza “nucleul tare” : din moment ce ( unii ) agenti economici – bancherii – pot face astfel de “anticipari rationale” atit de precise nu se explica de ce altii – investitorii in imobiliare de ex. – esueaza lamentabil si in bloc din capul locului in anticiparea unui minim de “anticipare protectiva”. Ca sa nu mai zicem ca o “anticiparea rationala” din partea unui agent economic atasat 100% ideii de proprietate privata, a necesatatii unei perioade de interimar de “proprietate de stat” e virtual un non-sens !

Si acesta e – fireste – doar un exemplu … desi ma gindesc ca efortul de detaliere nu stiu daca a meritat …