Ca de obicei, aflu cele mai interesante veşti abia după expirarea lor. Acest blog a fost nominalizat la RoBlogfest – nu ştiu de către cine – şi s-a clasat în final pe locul 2 – nu ştiu cum. Blogurile participante au fost separate în trei categorii: Personal si Infotainment; Profesional; Comunicare si Social Media. Logica economică a fost înclus la categoria Profesional, secţiunea Blog despre business, unde ierarhizarea nu s-a făcut după voturile primite din partea publicului, ci în funcţie de notele acordate de un juriu (întregul clasament aici).
Mărturisesc că nu cunosc alte detalii, nici despre competiţie nici despre juriu. Bunăoară, habar n-am de ce alte bloguri de specialitate, precum cele scrise de Cristian Orgonaş, Dan Popa sau Radu Zilişteanu nu au intrat în competiţie. Dacă cineva mă poate lămuri în acest sens…
Nu-mi rămâne decât să mulţumesc, în ceasul al 14-lea (acum că s-a dat ora înainte), celor cărora le-a plăcut acest blog atât de mult încât mi-au oferit ocazia de a scrie rândurile de mai sus.
Înregistrare video a dezbaterii care i-a avut ca principali protagonişti pe Robert Murphy – unul dintre cei mai vocali membrii ai Şcolii Austriece de economie – şi un economist de la Richmond Fed. Discuţia pe tema “Did the Fed avert a 2nd Great Depression?” a fost organizată de Federalist Society la Campbell Law School.
Profit de ocazie pentru a vă transmite o amintire. Bob era ceva mai tânăr când l-am cunoscut, dar chiar şi atunci prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost cea că mă confrunt cu un adevărat gentlemen (l-am contrazis destul de aprig, imediat ce ne-am aflat aceeaşi încăpere, însă nu s-a supărat deloc). Nu pot spune acelaşi lucru despre economiştii keynesieni pe care i-am cunoscut. Poate că nu am cunoscut suficienţi.
Mulţumesc Filip, pentru ştirea asta. I’m speechless.
The European Union Agency for Fundamental Rights (FRA) intends to launch a negotiated procedure for the creation and implementation of an artistic concept for the presentation of the EU Charter of Fundamental Rights in Poems.
The FRA is looking to contract a poet or other experienced individual (or group of individuals), or organisation, to devise a poetic composition based on the articles of the EU Charter of Fundamental Rights, along with the organisation of an accompanying performance.
This “Charter in Poems” (working title) should be composed in English (literary language). The piece will then be performed at the Fundamental Rights Conference 2010, to take place in Brussels on 7 December. This performance should be approximately 80 minutes in length, and should be supported by multimedia elements and/or other artistic performances (dance, music, etc.). It should be a group performance that reflects the diversity of the EU. The performance itself need not be limited to just English, and indeed is encouraged to include other official languages of the EU.
În caz că nu v-aţi plictisit de subiect, ţin să vă amintec că cele 24 de avioane second-hand pe care România le va cumpăra costă 1,3 miliarde dolari. Tronsonul Comarnic-Braşov costă 1,5 miliarde euro (dobânzile şi întreţinerea triplează acest preţ în contract), o valoare peste ceea ce se plăteşte pe plan mondial, aşa cum am argumentat aici. O estimare putin (doar puţin) mai realistă a cheltuielilor necesare construcţiei drumului arată că România sacrifică o autostradă pentru o mini-flotă aeriană.
Se pare că guvernul intenţionează să mai aloce până la 4 miliarde de dolari pentru cumpărarea de avioane. Astfel că putem să ne luăm liniştiţi adio de la o autostradă Transilvania – cost iniţial estimat de 2,2 miliarde euro, cost ridicat ulterior la 7 miliarde, cost real probabil undeva la mijloc; scuzaţi aproximările neacademice!
Care este scopul înarmării? Creşterea prestigiului şi puterii statului. Spre deosebire de scopul autostrăzilor, care este dezvoltarea capacităţii de transport şi creşterea eficienţei economice în general. Înţeleg că mulţi echivalează cele două lucruri, care sunt de fapt total opuse. Economia funcţionează pe baza preferinţelor fiecăruia dintre noi. Cheltuielile publice, în special cele pentru înarmare, funcţionează pe baza cumetriei, pardon, „alianţelor strategice”. Dacă s-ar organiza un referendum pentru a testa opinia poporului în legătură cu modul în care ar trebui cheltuite sumele de mai sus, cred că înarmarea ar fi respinsă categoric.
Lăsând la o parte aluziile şi comparaţiile mai mult sau mai puţin forţate, mi se pare o totală risipă cumpărarea de avioane militare. La fel de utilă precum ridicarea de piramide în mijlocul Bărăganului. Apărarea naţională – un bun public, zic unii – este regizată de câteva persoane. Nimeni nu are dreptul să primească vreo justificare pentru modul în care este furnizat acest bun public, pentru că e vorba de “decizii politice”, mai presus de nivelul intelectual al muritorului de rând.
Dacă vrem să ne simţim mai în siguranţă, atunci statul trebuie slăbit, nu întărit. Războaiele sunt duse de state împotriva statelor. Un guvern nu poate lupta împotriva populaţiei, ci doar împotriva altui guvern. Deocamdată nu mi se pare că statul român ar fi ameninţat de cineva. Dar pentru orice eventualitate, cred că prin desfiinţarea armatei, descentralizarea teritorială şi scăderea drastică a capacităţii de impozitare am reuşi să ne asigurăm şi mai bine pacea. Şi mai ieftin.
Luna trecută avertizam că execuţia bugetului de stat este foarte proastă comparativ cu anii precedenţi. Pentru prima oară după 2005 aveam echilibru bugetar, adică cheltuieli egale cu veniturile; în anii precedenţi luna ianuarie s-a încheiat întotdeauna cu un excedent semnificativ (1,3 miliarde lei anul trecut).
Retrospectiv, pesimismul manifestat atunci a fost perfect justificat. Ieri Ministerul de Finanţe a dat în sfârşit publicităţii datele pe primele două luni ale anului, iar echilibrul bugetar s-a transformat în deficit, ba chiar în cel mai consistent deficit înregistrat în ultimii ani: 5,8 miliarde lei sau 1,1% din PIB. Deficitul rezultă din faptul că veniturile au scăzut cu 3% iar cheltuielile au crescut cu 5,8% faţă de anul trecut!
O ultimă comparaţie. La sfărşitul lunii februarie 2009 deficitul bugetar reprezenta 9% din deficitul pe care bugetul avea să îl înregistreze la sfârşitul anului. Dacă nimic nu se schimbă (dacă proporţiile se păstrează), atunci la sfârşitul anului 2010 statul va avea un deficit de 12% din PIB. Grecia here we come. Sau poate că se va schimba ceva.
Mulţi cred că România este ţara tuturor posibilităţilor (nu în sens liberal, desigur), iar prin programul de convergenţă trimis la Bruxelles guvernul Boc parcă a încercat să-i convingă şi pe alţii de acest lucru. Ce minuni ne propune programul?
România este singura ţară din lume în care cumularea deficitelor bugetare duce la păstrarea constantă a datoriei publice. Dacă experţii guvernamentali ar fi putut face o vrajă, sunt convins că ar fi încercat să ne convingă că datoria publică a României este tot de 15% din PIB, cât era în 2008, în ciuda împrumuturilor consistente pe care autorităţile le contractează lună de lună. În plus, împrumutul contractat de la FMI nu este contabilizat, pe motiv că el este contractat de BNR (probabil BNR este însărcinată să asigure plata salariilor şi a pensiilor, iar eu încă nu am aflat). Ştergerea a circa 15% din PIB este o eroare de omisiune sau de „comisiune”?
România este unică prin faptul că rata şomajului se va reduce în acest an. Guvernul american, care este începător în arta magiei prognozelor, estimează creşterea ratei şomajului la 10% în acest an şi la 11,5% anul viitor. Atenţie, este vorba de o ţară care a ieşit din criză! În schimb, pe planeta România – unde perspectivele creşterii economice sunt relativ sumbre – şomajul se va reduce.
În programul de convergenţă se prevede un deficit de cont curent de circa 5% din PIB în următorii 3 ani şi un deficit bugetar mediu de 4% din PIB. Aceasta înseamnă că, practic, intrările de capital străin anticipate în anii următori vor avea ca destinaţie finanţarea deficitului bugetar, în vreme ce sectorul privat va trebui să… crească (uitasem!) exclusiv pe baza economisirilor proprii. De aşa ceva nu am mai auzit în istoria economică, nici a României nici a altei ţări. Este normal ca într-o ţară emergentă să profite de economiile altora şi să aibă acumuleze capital productiv pe baza investiţiilor străine (adică, a deficitului de cont curent). În România mai ales, datorită „modelului de dezvoltare” experimentat cu vârf şi îndesat în perioada guvernelor Văcăroiu şi Tăriceanu, creşterea economică a intensificat întotdeauna importurile, deci deficitul de cont curent. Însă guvernul ne asigură că nu aşa vor sta lucrurile – drept pentru care ţin să îi asigur la rândul meu că au prevăzut o anomalie economică. Mai mult, conform datelor oficiale, înţelegem că atragerea de capital străin va fi aproape în totalitate utilizată de către sectorul public – ceea ce arată perfect ce înseamnă economie funcţională de… cumetrie.
Cu aşa previziuni, mai miră pe cineva reacţia Comisiei Europene?
Încercaţi să daţi sens cifrelor din tabelul de mai jos, inclus de guvern în Programul de Convergenţă 2009-2012 trimis Comisiei Europene. Nu înţeleg cum ponderea datoriei în PIB se stabilizează în ciuda faptului că ea creşte (sic!), mai precis în ciuda faptului că România are deficite bugetare planificate de 3%-6% din PIB în următorii ani.
Diverse | Bogdan Glăvan | 
martie 28, 2010 9:02 am | 
Comments (14) 
Subscribe
