Logica economica

Cât ar trebui să fie rata inflației?

Surprize-surprize! NBER a publicat recent capitolul “The optimal rate of inflation” din Handbook of Monetary Economics, editată de Benjamin M. Friedman și Michael Woodford, în curs de apariție la Elsevier/North-Holland.

Țintele de inflație practicate în economiile dezvoltate sunt în jurul nivelului de 2% pe an. Acest capitol cercetează măsura în care mărimea observată a țintei de inflație este consistentă cu rata optimă a inflației prezisă de principalele teorii ale non-neutralității monetare. Noi susținem că aceste teorii implică o rată optimă a inflației încadrată pe o plajă delimitată într-o parte de minus rata real pozitivă a dobânzii și, în cealaltă parte, de un număr nesemnificativ mai mare ca zero.

Pentru cine nu a înțeles, asta înseamnă că în medie rata optimă a inflației ar trebui să fie negativă, adică ar trebui să avem deflație. Cum așa?

În literatură, două surse principale de non-neutralitate monetară guvernează determinarea ratei optime a inflației pe termen lung. O sursă o constituie fricțiunile nominale care apar din cererea pentru bani de hârtie. A doua sursă este dată de ipoteza rigidității prețurilor.

În modelele monetare în care singura fricțiune nominală se referă la cererea de bani de hârtie, politica monetară optimă impune minimizarea costului de oportunitate al deținerii de bani prin stabilirea ratei nominale a dobânzii la zero. Această măsură, cunoscută ca “regula lui Friedman”, implică o rată optimă a inflației care este negativă și egală în valoare absolută cu rata reală a dobânzii. Dacă rata reală a dobânzii pe termen lung se situează între 2 și 4 procente, atunci rata optimă a inflației prezisă de aceste modele este între minus 2 și minus 4 procente. Această predicție este clar incongruentă cu țintele de inflație observate.

A doua sursă majoră de non-neutralitate monetară este dată de rigiditățile nominale care derivă din ajustarea lentă a prețurilor.

Vă amintiți? Acesta este și argumentul lui Mankiw, amintit zilele trecute.

Modelele care încorporează acest tip de fricțiune ca singură sursă de non-neutralitate monetară arată că rata optimă a inflației este zero…

Motivul pentru optimalitatea stabilității prețurilor este că elimină ineficiențele determinate de dificultatea ajustării prețurilor. Categoric, problema rigidității prețurilor aduce rata optimă a inflației mult mai aproape de țintele de inflație observate în realitate. Totuși, predicția modelului rigidității prețurilor este încă inferioară țintei de 2% practicată în economiile dezvoltate și celei de 3% practicată în țările în dezvoltare.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că, chiar dacă luăm de bună legea de fier a keynesianismului, anume că prețurile și salariile sunt rigide la scădere, conform calculelor econometrice rata optimă a inflației ar trebui să fie zero. Cu alte cuvinte, injectarea de bani necesară pentru a menține stabilitatea prețurilor (creșterea economică seculară imprimă altminteri un ușor trend deflaționist) este suficientă pentru a depăși costurile de ajustare estimate de modelele econometrice keynesiene. Orice emisiune monetară efectuată cu scopul de a ținti inflația la 2% sau la 3,5% nu este justificată.
Ceea ce înseamnă că toată teoria asta cu importanța unei inflații scăzute este… poezie.

Desigur, ideea că avem nevoie să tipărim bani pentru a depăși rigiditatea prețurilor este scoasă din pălărie oricum. Rigiditatea prețurilor este datorată anticipărilor inflaționiste… care dacă nu ar fi nu s-ar mai povesti. De ce refuză sindicatele și patronatele scăderea prețurilor? Deoarece s-au obișnuit cu inflația din timpul boom-ului și cu faptul că statul poate să comande oricând ieșirea din criză stimulând consumul sau ce vreți dumneavostră, tipărind pur și simplu bani. Această meteahnă nu este chiar atât de veche. Ea s-a format format și dezvoltat pe măsura constituirii statelor asistențiale moderne. În mod firesc, ea dispare pe măsura recunoașterii eșecului acestor state – proces care se află în plin avânt.

A nu se înțelege că sunt de acord cu principiul stabilității prețurilor. Nu sunt de acord cu niciun principiu care presupune fabricarea de bani de către guvern. Asigurarea stabilității prețurilor – considerată optimă de către autorii studiului citat – are numeroase slăbiciuni. Chiar dacă este adevărat că oamenii se opun scăderii unor prețuri (ceea ce din punct de vedere istoric și teoretic este fals), tot nu rezultă că inflaţia va rezolva problema rigidităţii acestor prețuri. Hayek a înţeles implicaţiile corecte ale politicii monetare atunci când a notat:

Bineînţeles că nicio politică monetară nu poate împiedica preţurile produsului imediat afectat de a scădea în raport cu preţurile celorlalte bunuri din economie. Nici nu poate împiedica efectele schimbării venitului oamenilor afectaţi în primul moment să se răspândească treptat. Tot ce poate face este să împiedice repercutarea acestui fapt asupra fluxului total de bani în ţară (Monetary Nationalism and International Stability).

Este emisiunea monetară un substitut pentru ajustarea prețurilor? Nu.
O politică susţinută de prevenire a scăderii unor prețuri și venituri presupune creşterea ofertei de bani. Injectarea unei cantităţi suplimentare de bani va atrage expansiunea creditului, împreună cu distorsionarea alocării resurselor şi a distribuirii avuţiei.

Aceasta este privită ca un avantaj, deoarece evită necesitatea diminuării unui grup particular de preţuri, în special salarii… Dar este un paliativ politic; în practică, înseamnă că, în loc să asistăm la scăderea celor câteva preţuri afectate direct, un număr mult mai vast de preţuri vor trebui sporite pentru a restabili echilibrul (Denaționalizarea banilor).

Nu doar că aceasta nu va îndepărta necesitatea ca preţurile relative să se ajusteze la noua structură a cererii, dar va creea turbulenţe adiţionale în sistem. Emisiunea monetară discreționară afectează (falsifică) calculul economic şi duce la alocarea eronată a şi mai multor resurse şi, în consecinţă, la o ajustare mai lentă a structurii producţiei la nevoile consumatorilor.

Așadar, cât ar trebui să fie rata inflației?

Nu ar trebui să fie nici 2%, nici 0%, nici -2%. Parafrazând o zicală celebră, politica monetară este continuarea politicii fiscale cu alte mijloace. Dar tot despre impozitare este vorba, fie că avem în vedere confiscarea venitului publicului în mod transparent fie că aceasta se realizează prin emisiune monetară. Întrebarea “Ar trebui să urmărim stabilitatea prețurilor sau creșterea lor cu 3% pe an?” este tot atât de științifică precum întrebarea “Care este mai bună: cota unică sau impozitarea progresivă?”. Mi se pare foarte relevant să îl citez aici pe Cosmin Marinescu:

Opţiunea între cota unică şi impozitarea progresivă este, din punct de vedere ştiinţific, absolut irelevantă. Natura problemei este exclusiv politică. Impozitul nu este o problemă intrinsecă a economiei de piaţă ci, prin definiţie, una a sistemului politic. Ştiinţa economică nu poate justifica niciun principiu al impozitării juste, şi nici nu poate „calcula” un pretins „optim fiscal”, fără ruşinea de a degenera într-o cruntă butaforie. Statul este, după cum a demonstrat Ludwig von Mises, incompatibil cu principiile calculului economic de rentabilitate, deci şi cu ideea de „optim”.

Pe scurt, inflația este o problem exclusiv politică. Dacă guvernul este curios care este rata optimă a inflației atunci doar un economist-marionetă poate răspunde: “Depinde, cât vreți să fie? Dacă nu vă convine principiul stabilității prețurilor, atunci… am și alte principii… cum ar fi acela al țintirii inflației.”

Părerea mea este că orice emisiune monetară discreționară este dăunătoare pentru economie, indiferent de reacția prețurilor acum sau peste doi ani. Politica monetară nu poate fi optimă sau mai puțin optimă (pentru că politica monetară este… politică), deoarece nici măcar nu există baze științifice pentru aceasta.

Despre economişti, Politică monetară | Bogdan Glăvan | iunie 14, 2010 10:08 am

62 comentarii

By Bogdan, iunie 14, 2010 @ 2:58 pm

Cosmin spune un pic mai mult decat ii permite argumentul lui acolo. Exista diferente intre un fel de impozit si altul, asta e evident, si ele pot fi analizate stiintific : e vb de incidenta, de efect asupra activitatii economice, de stimulente asupra comportamentului individual etc. daca taxezi consumul, ceteris paribus, lumea investeste mai mult; daca esti taxat dublu peste un venit de 4000 de euro, cresc stimulentele sa ramai la 3999 etc. Depinde ce te intereseaza. Daca nu se poate gasi un optim asa atemporal si stiintific, sau daca aderi la pozitia lui Rothbard, aproape de la sine evidenta, ca nicio taxa nu e neutra, asta nu inseamna ca nu se pot face analize stiintifice asupra efectelor unui sistem sau al altuia de impozitare.

La fel e cu politica monetara. Te poti juca pe termen scurt si, in caz de criza, poti atenua asa cum recunoaste si Hayek, o “secondary deflation”, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ai o crestere seculara a masei monetare, o politica inflationista. Pe termen lung ea trebuie sa fie deflationista.
By Bogdan Glavan, iunie 14, 2010 @ 8:17 pm

Desigur ca poti analiza efectele politicii monetare/fiscale. Ce zic eu este ca nu exista politica monetara/fiscala optima – care sa duca la cresterea bunastarii. Orice politica monetara duce la scaderea bunastarii, tot ceea ce difera este canalul prin care isi face simtite “pagubele”.
By Constantin Gheorghe, iunie 14, 2010 @ 9:27 pm

De la renunţarea la etalonul aur, de fapt cam din anii 50 ai secolului 20, PIB ul global a crescut de vreo 60 de ori, a scăzut numărul săracilor, deşi numărul locuitorilor planetei a crescut de vreo patru ori, parcă. Cum poţi susţine tâmpenia că politicile monetare au dus la scăderea bunăstării?
Da, după ce a devenit DOGMĂ monetarismul, şi politicile redistributive ale statelor au fost puse la index,iar reducerile de taxe şi impozite au accelerat polarizarea economică şi socială, reducând investiţiile în bunuri şi servicii publice, cei mai mulţi oameni resimt scăderea bunăstării. Dar nu din cauza politicilor monetare, ci din egoismul celor foarte bogaţi. Căderea comunismului este momentul în care începe spolierea celor mulţi şi redistribuirea băgăţiei. Cei bogaţi îşi iau revanşa pentru anii în care în loc să-şi cumpere iaht de 20 de milioane, şi-au cumpărat doar de cinci milioane. Şi probabil c-o să vină vremea ca şi săracii să-şi ia revanşa. Cum? Ghici!
By MIA, iunie 14, 2010 @ 9:27 pm

>Orice politica monetara duce la scaderea bunastarii{…}

Măi să fie !! Şi cum se poate demonstra asta ?
By Bogdan, iunie 14, 2010 @ 10:22 pm

Cresterea populatiei si a bunastarii a fost la fel de mare in secolul XIX, fata de secolele anterioare. Hai sa privim toata istorie. Bogdan Glavan vrea sa spuna ca piata poate sa se ocupe mai bine de banidecat statul, s-ar reduce arbitrariul in domeniul asta.
By MIA, iunie 14, 2010 @ 10:35 pm

>Cresterea populatiei si a bunastarii a fost la fel de mare in secolul XIX, fata de secolele anterioare.

Dar şi în secolul al XIX-lea “statul” a intervenit extrem de mult – per ansamblu vorbind – în funcţionarea “pieţelor”. Comparabil probabil cu secolul al XX-lea, dar sub alte forme.
Sau să ne facem să credem doar aşa … de dragul “dogmei” că schimbarea centrului de greutate al producţiei globale din India şi China ( principalele centre productive de la finalul sec. al XVIII-lea ) înspre Europa a avut loc fără intervenţiile active ale statului, prin intermediul armatelor coloniale, ale legislaţiilor protecţioniste ş.a.m.d. ?

>s-ar reduce arbitrariul in domeniul asta.

“Arbitrariul” e una – “bunăstarea” e altceva.
By Bogdan, iunie 14, 2010 @ 11:08 pm

“Comparabil probabil cu secolul al XX-lea, dar sub alte forme.” e o comparatie dificila de facut, mai ales daca te referi la finalul sec. XIX, asa numita Belle Epoque…Cat despre dogme, eu le las Bisericii
By Constantin Gheorghe, iunie 15, 2010 @ 7:38 am

Nu doar a intervenit în funcţionarea pieţelor, ci statul a deschis noi pieţe, le-a consolidat pe cele existente. Imperialismul asta a făcut: a extins, cu forţa, pieţele, le-a fasonat după nevoile lui, a promovat interesele economice dominante. A construit infrastructuri şi instituţii, a educat elite pentru a maximiza profitul pe acele pieţe.
By MIA, iunie 15, 2010 @ 7:48 am

>e o comparatie dificila de facut, mai ales daca te referi la finalul sec. XIX, asa numita Belle Epoque

Da, nu … depinde cum privesti.
De ex. perioada respectiva e cea in care incepe sa se vehiculeze intens si chiar sa se aplice nevoia unui sistem de educatie publica generalizat si “gratuit”, in care guvernele lanseaza lucrarile de infrastructura urbana, embrioanele sistemelor de sanatate publica din secolul al XX-lea s.a.m.d. Practic – desi e in fond o banalitate afirmatia – fara dezvoltarile in aceasta directie din sec. al XIX-lea interventionismul secolului al XX-lea nu ar fi existat/nu ar fi fost conceput.

Oricum – apropo de secolul al XIX-lea hai sa lasam raportarea ( cam obsesiva ) la SUA : in Principatele Romane sau Transilvania sub dualitate chiar asa de “ne-arbitrara” si/sau “prospera” a fost perioada sec. al XIX-lea ?
By Extra3OO, iunie 15, 2010 @ 8:22 am

Da Gheorghe, imperialismul asta nesimtit cum te-a scos pe tine de la coada vacii si te-a obligat sa porti papion. UN NESIMTIT!!

Nici nu mai spun ca ti-a dat banane gratuit (plus sistem de educatie).

(baieti, voi va treziti cam devreme. V-a ramas cumva reflexul de a da mancare la gaini?)
By Constantin Gheorghe, iunie 15, 2010 @ 8:41 am

Extra 300, eşti la fel de inteligent şi de atractiv ca un căcat în ploaie!
By Bogdan Glavan, iunie 15, 2010 @ 8:46 am

@Constantin Gheorghe si MIA:
Nu inteleg de ce va suparati. Eu zic ca imparatul este gol, cu argumente. Daca credeti contrariul veniti cu un argument. Scrieti un manual, ceva. Aratati-mi ce am omis.

In ultimele articole am aratat ca niciunul din argumentele pro-interventie – standard in manuale – nu sta in picioare. Mankiw nu mai are argumente, are unul si gata. Dar poate descoperiti voi, poate sunteti mai buni decat Mankiw, Krugman et. al.
By MIA, iunie 15, 2010 @ 8:52 am

>De ce refuză sindicatele si patronatele scăderea preturilor? {…} Această meteahnă nu este chiar atât de veche. Ea s-a format format si dezvoltat pe măsura constituirii statelor asistentiale moderne.

Indiferent cit de dur ar suna – afirmatia de mai sus e un halucinant si ridicol exemplu de rationament cretinoid : sa intelegem ca pe la … 1500 – sa zicem – calfele si ucenicii nu refuzau ( sau macar incercau sa o faca, deoarece si acuma si atunci simplul “refuz” nu inseamna nimic ) cind li se “propunea” sa fie platiti cu 3 galbeni pe an in loc de 4 ? Sau negustorii carora li se propuneau de catre potentiali clienti preturi mai mici intr-o moneda de metal pretios acceptau fara sa cricneasca, nu ?
Ba poate faceau si chef de bucurie, nu ?

E absolut incredibil ce timpenii se pot debita din nevoia de a apara fixatia cu etalonul-aur … sau masa monetara fixa … etc.
By Tudor Cristea, iunie 15, 2010 @ 10:31 am

D-le Glavan:

Cauza rigiditatii preturilor si salarilor nici macar keynsienii n-o stiu, altfel ar oferi o singura explicatie si nu atitia monstrii (The lady doth protest too much, methinks).
By MIA, iunie 15, 2010 @ 10:44 am

>Cauza rigiditatii preturilor si salarilor{…}

Natura umana ?
By MIA, iunie 15, 2010 @ 11:04 am

>Pe termen lung ea trebuie sa fie deflationista.

Cit de lung ?
Si de ce ar trebui sa fie deflationista in termeni nominali – apropo ?
By MIA, iunie 15, 2010 @ 11:37 am

Formularea de mai jos are sens doar daca e un pic reformulata, ceva de genul :

>Rigiditatea preturilor nominale este datorată anticipărilor inflationiste{…}

Ori – desi adevarata – nu ne lamureste la urmatorul aspect ( care e de fapt cel important ) : rigiditatea preturilor reale e mai mare daca exista o “moneda fixa” ( eventual sperind sa se obtina asa ceva prin impunerea unui etalon-aur ) sau intr-un climat “usor inflationist” ( sau chiar puternic inflationist – in caz de criza severa ) ?
By Daniel, iunie 15, 2010 @ 11:52 am

@Costica Gheorghita

Repeta dupa mine “corelatie nu implica cauzatie”.

Si daca nu intelegi de ce zic asta, esti si oligofren, nu numai un monstru moral.
By Tudor Cristea, iunie 15, 2010 @ 1:40 pm

Ca o demarcatie, ar trebui demonstrat ca rigiditatea nominala nu-i de fapt o rigiditate reala plus o imperfectiune/inertie la ajustare. De exemplu, din punctul de vedere al unui angajator, preferinta ar fi rigiditatea reala (cel putin in economiile mature si pe anumite plaje) pentru ca-i mai simplu si mai sigur sa gasesti o strategie de maximizare a profitului (altfel trebuie sa iei in considerare motivatia, etc. si/sau sa gasesti o noua metoda de productie). Modelul asta este real cel putin “pe portiuni”.
Atunci, daca stie ca oricum va fi inflatie, cum ar actiona un angajator? N-ar tinti el un sticky price/sticky wage (fie el si in termeni nominali)? Asta in sensul ca, desi motivatia unui lucrator este cumva corelata cu o valoare reala, poti sa “scapi usor” oferind un salariu corectat cu rata inflatiei.
Pe de alta parte, is sigur ca, hai sa zicem nu moneda fixa neaparat, cit o plata barter (NB: nu tocmai agreata de sindicate), duce la flexibilitate nu la rigiditate.
By MIA, iunie 15, 2010 @ 4:17 pm

>Asta in sensul ca, desi motivatia unui lucrator este cumva corelata cu o valoare reala, poti sa “scapi usor” oferind un salariu corectat cu rata inflatiei.

Exact – si asta va si fi/este “procedura standard”.

Asta ofera insa posibilitatea de a face “reajustari de costuri” – altele decit varianta radicala de a concedia anumiti oameni – printr-o metoda mai “moderata” : la un indice de inflatie ( cunoscut/estimat ) de X se va face o marire de salariu doar de Y, X > Y sau deloc. Cum inflatia monetara e moderata dar constanta astfel de ajustari se pot face si ele … constant si moderat. Cumva fundamentul ( sau unul din ele )acestei abordari e ca e mai usor/psihologic acceptabil sa procedezi asa decit sa anunti sec scaderi de salariu ( in termeni nominali/reali ).

Daca e asa sau nu … asta e alta discutie – caci argumentatia oferita in articol(e) nu prea are nimic de-a face cu acest aspect.

>Pe de alta parte, is sigur ca, hai sa zicem nu moneda fixa neaparat, cit o plata barter (NB: nu tocmai agreata de sindicate){…}

Hmmm … nu vad ce rost are amestecul sindicatelor aici pe post de bau-bau : tie ti-ar conveni sa primesti 30% din salariu in produse ?

In fond prin Republica Moldova – de ex. – practica asta devenise destul de raspindita intr-o vreme si nu prea convenea asa … la modul general, nu doar “sindicatelor”.
By Tudor Cristea, iunie 15, 2010 @ 5:13 pm

Nu stiu daca mi-ar conveni sa iau salariul in produse – inclin sa cred ca da. In general, oamenii negociaza sa zicem cresterea nominala si overtime pe “masina de serviciu”, luat familia la “conferinta firmei” in Spania, etc. N-am o explicatie logica de ce sindicatele isi sfatuiesc membrii sa nu primeasca astfel de bartere (in schimb exista o observatie empirica, anume ca membrii sindicatelor inflexibile la barter au fost cei mai loviti, cu consecinta pe termen lung ca munca lor este acum facuta de un chinez sau de un robot).
Oricum problema principiala este asta: axa pricipala a Keynesianismului este ipoteza rigiditatea preturilor si a salarilor; astfel, in “General Theory…” Keynes stipuleaza ca salariul (money wages) este constant pentru a facilita “the exposition” spunind ca “the essential character of the argument is precisely the same whether or not money-wages are liable to change” apoi reia firul cu “involuntarily unemployed”.
In articolul lui Stephanie Schmitt-Grohe si Martin Uribe sticky prices este exact una din ipotezele de lucru. Aici insa trebuie demonstrate doua lucruri: ca dihotomia nominal/real este una de continut (asta ar fi asa la un moment dat, pentru ca daca regresia este permisa atunci ramin doar cauzele reale – my five cents) si apoi ca exista intr-adevar un optim ca si cel propus de keynesieni (si asta, formal vorbind, nu-i evident) care poate fi atins prin politici de preturi. Pina la urma, conceptul de nominal wage/nominal price are pentru mine un rol in theory building, nimic altceva, fiind un proxy mai usor de urmarit.
Pe de alta parte, in majoritatea culturilor este mult mai bine sa reduci personalul decit salariile. Pina la urma este un rahat de halit: poti sa-l maninci proaspat (dam afara, soc, trece socul, ne vedem de treaba) sau statut (boala lunga, moarte sigura). Pina la urma se vede asta foarte bine in ce spuneam despre starea somajului si productivitatea muncii in Suedia.
By Constantin Gheorghe, iunie 15, 2010 @ 8:16 pm

Păi, aveţi o nesperată ocazie să vă verificaţi teoriile. Urmează o scădere dramatică a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Să vedem, urmează deflaţie? Ca unul care trăiesc în realitatea asta, nu în tot felul de universuri paralele, în care masturbarea intelectuală e la modă, pot spune că răspunsul “pieţei” la scăderea salariilor a fost…inflaţia! Că eu fac piaţa şi plătesc angaralele casei. Ştiu, o să găsiţi voi o frază, scoasă din context, să-mi demonstraţi că statul e de vină, că aplică nu’ş ce politici monetare. Nu, prieteni, asta e natura umană! Aşa înţeleg oamenii ăia de care depinde păpica noastră să se pună la adăpost de efectele scăderii consumului. Or contrazice ei teoria, dar asta e! Nimeni nu trăieşte cu plasme şi iPaduri. Şi tipii o ştiu foarte bine. Aşa că uitaţi ce aţi citit! Nimic nu funcţionează în lumea reală din Republica Absurdă România…
By MIA, iunie 15, 2010 @ 10:29 pm

>Pe de alta parte, in majoritatea culturilor este mult mai bine sa reduci personalul decit salariile.

Probabil că da – dar asta merge pînă la un anumit nivel.
Problema – şi şi rădăcina reală a crizei actuale după părerea mea – e că şocul produs de globalizare ( în special sub raportul muncii ieftine disponibile în zone geografice “noi” ) a împins situaţia dincolo de aceste nivele … şi nu de un an doi, ci de pe la finalul deceniului trecut. Răspunsul autorităţilor bancare ( în special din SUA ) s-a dovedit extrem de prost inspirat … deşi au reuşit să amîne cu aproape un deceniu izbucnirea crizei “generale” de acum.

Că a fost ( mai ) bine ? Că a fost ( mai ) rău ? Sincer – nu cred că putem încă să ne pronunţăm – doar generaţiile viitoare vor avea ce diseca drept materie de studiu …
By Constantin Gheorghe, iunie 15, 2010 @ 11:09 pm

MIA, şocul nu este al globalizării. Globalizarea este un fenomen vechi. Şocul este cel generat de modelul actual al globalizării, cel anglo-saxon, şi de ceea ce spuneai: de dumpingul social.
By Tudor Cristea, iunie 16, 2010 @ 12:58 am

Mobilul globalizarii este diferit, cel putin in cazul firmelor majore, si anume stabilirea pe noi piete (si asta se vede foarte clar in bilantul “exilatilor”); faptul ca poti sa produci ieftin “in exil” si sa vinzi scump “in patrie” ii doar o consecinta placuta . Da’ pina la urma omul si-o face cu mina lui (sau un alt motiv de exil):

“The European Commission is pushing for rapid decisions on its future climate policy. It is proposing to raise the EU’s target for CO2 emissions cuts to 30 percent by 2020.
German industry estimates this would lead to substantial additional cost burdens. The risk of relocation and job losses would increase further if companies, which participate in emissions trading, were to be saddled with additional costs, according to an internal evaluation by the Federation of German Industries. It is very worrying that the Commission demands greater cuts, particularly in economically uncertain times, BASF board member Hans-Ulrich Engel told the Handelsblatt.
The European Commission is unimpressed by such arguments.”
By MIA, iunie 16, 2010 @ 7:05 am

>faptul ca poti sa produci ieftin “in exil” si sa vinzi scump “in patrie” ii doar o consecinta placuta .

Cred ca initial a fost asa – dar ulterior ceea ce era o “consecinta placuta” s-a transformat in mobilul principal al promovarii “globalizarii”.

In principiu – nici o problema aici ( ba chiar e benefica tendinta de a echilibra cumva – din nou – repartitia globala a veniturilor si industriilor ) numai ca … indirect asta inseamna si o scadere ( destul de serioasa ) a veniturilor in “zona bogata”, nu in toate domeniile dar in multe din ele. Si ceea ce vedem acuma sunt – in mare – doar consecintele acestui fapt.
By MIA, iunie 16, 2010 @ 8:04 am

>Şocul este cel generat de modelul actual al globalizării, cel anglo-saxon{…}

Nu cred ca se poate vorbi de un model “anglo-saxon” al globalizarii – eventual se poate afirma ca varianta actuala de “globalizare” a avut, indirect, ca baza acordurile imediat postbelice care – oarecum inevitabil – au conferit un rol major dolarului si deci si sistemului financiar-bancar american.
By Daniel, iunie 16, 2010 @ 12:32 pm

@Costica Gheorghita

Probabil ca nu esti familiar cu urmatoarea afirmatie (pt ca n-a fost facuta de vreun tatuc comunist)

“inflation is always and everywhere a monetary phenomenon”

Asa ca mancarea ta de rahat cu pensiile, inflatia si deflatia … fix asta este – mancare de rahat.

Si cum vine asta cu “dumping social” ?
Adica sa nu mai subventionam loazele (ca tine) pe socoteala alora productivi ?
O nu, ce dezastru !
By MIA, iunie 16, 2010 @ 2:24 pm

>Si cum vine asta cu “dumping social” ?

Probabil se refera la politica pe care o au companiile chineze ( de ex. ) de a-si exploata “avantajul comparativ”.
By ionut, iunie 16, 2010 @ 5:55 pm

@all
Bine v-am regasit!

Inflatia este “sporul de bani” si sigur ca vinovat nu este altcineva decat “statul” care detine monopolul (natural, da’ legiferat ) asupra emiterii de moneda. Problema majora a modelului inflationist (trecuta sistematic cu vederea/omisa de catre keynesienisti) este afectarea structurii preturilor relative, ceea ce perturba calcul economic si duce la distorsionarea alocarii resurselor.
Apartia unei mase monetare suplimentare in economie (expansiunea monetara) modifica, de facto, structura preturilor (cantillion).
Injectarea sau retragerea oricarei cantitati de bani din economie afecteaza diferit situatia materiala a oamenilor si a proceselor productive, din acest motiv insemnad, de fapt, “atac la prorietate”.
By Extra3OO, iunie 17, 2010 @ 2:02 am

Salut.

Dar unde ai fost?
By MIA, iunie 17, 2010 @ 5:43 am

>Problema majora a modelului inflationist {…}duce la distorsionarea alocarii resurselor.

Serios ? Cum reuşeşte asta ?

Oricum într-o economie preţurile se re-ajustează şi re-calculează în permanenţă, resursele se re-alocă în mod constant – cum se poate dovedi că o creştere a masei monetare, finalmente, duce la rezultate diferite ?

>insemnad, de fapt, “atac la prorietate”.

Iar piticu’ ?
By ionut, iunie 17, 2010 @ 8:06 am

@Extra 300

In sua.

@MIA

Nu esti atent. “Efectul cantillion”.
Modificarea stocului monetar prin aparitia artificiala unei mase monetare suplimentare nu afecteaza simultan, in acelasi sens si cu aceeasi intensitate toate persoanele, agentii economici si sectoarele productive/domeniile de activitate. Pe termen scurt cresterea masei monetare determina si cresterea preturilor si a productiei (conform ecuatiei cantitative a banilor). Insa cresterea preturilor nu e nici simultana si nici uniforma. Adica sunt avantajati cei care au acces primii la bani in detrimentul ultimilor. Cu alte cuvinte cantitatea de bani existenta in orice moment in economie nu poate fi modificata (crescuta sau diminuata) decat prin modificarea detinerilor de bani ale unor persoane in detrimentul altora, iar asta se face in mod discretionar.
Adica atac la proprietate…
By Dan, iunie 17, 2010 @ 10:34 am

@MIA
Ce zici de hiperinflatia de dupa ’90 din Romania, cand unii au ajuns sa cumpere un apartament pe pretul unei lazi de bere, literalmente? Sau din Germania dupa razboi?
Si altele asemenea?
By MIA, iunie 17, 2010 @ 11:32 am

>Ce zici de hiperinflatia {…}

Hiperinflatia e una – inflatia moderata e cu totul altceva. Nu stiu daca are sens sa explic diferenta deoarece nu esti “in dispozitie mentala” sa o accepti – plus ca inclusiv “apostolul lui Mises pe zona” mentine constant aceasta confuzie in articolele si replicile sale …
Probabil e parte a indemnului “de a impinge lucrurile la extrem” dupa pare ca se ghida.

Dincolo de acest considerent – efectele respectivei hiperinflatii au fost cam aceleasi ca cele care ar urma propunerilor “deflationist-etalon-auriste” enuntate acu’ vreo 5 articole … colectia aia de timpenii ce includea blocarea depozitelor existente la banci s.a.m.d.

Deci … maretele solutii ale dl. Glavan ( sau poate nu neaparat ale sale – dar pe care se osteneste sa le prezinte ca “potential valoroase” ) cam tot aia tintesc – diferenta e doar la mecanismul propus.

Kakaia diferentia ???
By ionut, iunie 17, 2010 @ 11:52 am

Spamul mi-a mancat un comentariu.

@MIA

“Serios? Cum reuseste asta?”

Pai tocmai am spus cum, da’ nu esti atent. Alterarea stoculuide bani prin injectarea sau retragerea unei mase monetare, afecteaza structura preturilor relative (la nivel micro), in sensul ca cresterea preturilor nu se face concomitent si in acelasi sens pentru toti, ci beneficiarii sunt cei care ajung primii la noii bani (cu care liciteaza stocuri de bunuri si servicii care astfel se scumpesc) iar perdanti sunt cei care ajung ultimii (ca de exemplu pensionarii, care au acces la active, la un pret marit). Iar asta se numeste simplu, atac la proprietate.
Coroboreaza chestia asta si cu faptul ca ratarea “tintei de inflatie” de catre emitentul de moneda (in ciuda contorsiunilor de tip CORE2) e e “sportul” favorit al bancii centrale din ultimii (multi) ani, ceea ce induce si mai multe erori.

@Extra 300

In sua.
By ionut, iunie 17, 2010 @ 11:58 am

@All

Test de pozitionare
By MIA, iunie 17, 2010 @ 1:24 pm

>in sensul ca cresterea preturilor nu se face concomitent si in acelasi sens pentru toti{…}

Asta e o variatie la teoria “circularitatii” a lui Bohm-Bawerk care poate fi combatuta in practica foarte usor : perioada de “acomodare” este de regula suficient de scurta ( 1-2 luni ) pentru ca in cazul unei inflatii moderate efectul prezis de teoria respectiva sa fie irelevant per ansamblu.
By Tudor Cristea, iunie 17, 2010 @ 1:24 pm

Ionut:

In sfirsit cineva care recunoaste ca spectrul politic nu-i unidimensional. Dar cam atit. Testu-i cam simple minded, iar discutia din FAQ este pentru copii de verisori (in special referinta la rahatul de raport al lui Freedom House).
By ionut, iunie 17, 2010 @ 1:57 pm

@MIA

Ti-am spus ca nu e vorba de per ansamblu la nivel macro (greseala frecventa a adeptilor lui keynes).

@Tudor Cristea

De acord testul putea fi mai cuprinzator, importanta-i esenta. In plus nu m-a interesat, catusi de puin, discutia din FAQ…
By Dan, iunie 17, 2010 @ 5:19 pm

Eh sunt in partea mov a respectivului test . Pe orizontala in extrema dreapta; verticala pe negativ, la 1/3 de axa.
Si eu ma consideram mereu un dictator ). Cel putin il admir pe Pinochet si ce a facut in Chile “castrandu-i” pe socialisti fara mila de la putere de exemplu; si in general ideea de dictatura militara o admir . Atata timp cat nu-i de stanga, si cat grabeste impunerea dizolvarii statului-asistential, a statului-maximal, marxist, interventionist, etc. .
By Extra3OO, iunie 17, 2010 @ 8:50 pm

Ionut, vezi aici.

Testul ala e putin viciat (cu intentie sau nu), exista puncte de paradox.

Libertarienii au ceva asemanator insa e un romb.

Dar nici ala nu e corect.
By Extra3OO, iunie 17, 2010 @ 9:03 pm

Economic Left/Right: 7.38
Social Libertarian/Authoritarian: -1.49
By MIA, iunie 18, 2010 @ 10:14 am

>Ti-am spus ca nu e vorba de per ansamblu la nivel macro (greseala frecventa a adeptilor lui keynes).

E irelevant daca tu crezi sau nu ca nu e vorba ( mereu ) si de situatii la nivel macro sau daca atribui – in mod eronat – astfel de aprecieri doar “adeptilor lui Keynes” …
By ionut, iunie 18, 2010 @ 1:58 pm

@MIA

Socialismul da erori de gandire. NICI un cent sau o farama din proprietatea unei persoane nu sunt irelevante decat poate pentru un socialist obosit care incearca din rasputeri sa justifice jaful statului. Din pacate pentru tine, care ai inghitit gogoasa pe nemestecate, keynes este vinovat pentru falsificarea concluziilor stiintei economice inntr-o proportie covarsitoare. Ceea ce se intampla acum la nivel mondial e dovada.
By MIA, iunie 18, 2010 @ 4:21 pm

>NICI un cent sau o farama din proprietatea unei persoane nu sunt irelevante{…}

Asta e o lozinca si nimic altceva.
Nu de alta dar nici macar un libertarian auto-declarat ca dl. Glavan nu o respecta cita vreme o propunere ca cea de “inghetare a depozitelor” i se pare asa … aproape normala.

>Ceea ce se intampla acum la nivel mondial e dovada.

Ceea ce se intimpla acuma la nivel mondial are foarte vaga legatura cu munca lui Keynes ( eronata au ba ) cita vreme incepind de la Bretton Woods incoace ideile sale nu au avut nici pe departe puterea de a influenta/dicta cursul politicilor aplicate de state/bancile centrale s.a.m.d.

Pe undeva ma cam depaseste obsesia asta primitiva si referintele fara sens la adresa respectivului dar na … piticu’ ramine la locul lui – ce sa-i faci.
By Extra3OO, iunie 19, 2010 @ 1:18 am

Si zi asa MIA, n-are legatura cu Keynes.

Poti sa explici atunci DE CE s-a dublat/triplat numarul bugetarilor WORLD WIDE? Zic de ultimii 30-40 de ani.

Pana si Obama a angajat cateva sute de mii de “lucratori sociali pentru sondaje”, doar doar indicatorul ala nasol cu somajul si-ar reveni putin din picaj.

Crezi ca asta e o solutie?

..

In caz ca nu realizezi noi aici vorbim de FAPTE, nu de impresii (e sau nu e Keynes samd). Sunt concluzii LOGICE, reale, poti sa pui mana pe ele, daca vrei. Neoliberalismul tau (ecofeminismul, mai exact:p) nu e altceva decat socialism intr-o alta forma (capitalism cu fata “umana” – aha), chestie care stii bine unde a dus..
By ionut, iunie 19, 2010 @ 10:21 am

@MIA

“incepind de la Bretton Woods incoace ideile sale nu au avut nici pe departe puterea de a influenta/dicta cursul politicilor aplicate de state/bancile centrale s.a.m.d.”

Pe ce lume traiesti maica???

Pe undeva “te depaseste” deoarece e greu de acceptat ca, probabil, initiatorul cel mai de seama al interventionismului statului in economie si al etatismului se dovedeste ca a dat gres…

In alta ordine de idei a propus Bogdan Glavan personal “inghetarea depozitelor”? N-am vazut unde (am fost plecat) dar daca e adevarat sunt 100% impotriva, logic.
By ionut, iunie 19, 2010 @ 10:34 am

Desi, luand in considerare, tinand cont si avand in vedere recenta referinta la articolul 53 (ala cu “sinistrul”) ca justificare a taxarii pensiilor si salariilor, sa nu mire pe nimeni daca, intr-o zi cu soare se va produce nu inghetarea, ci confiscarea depozitelor…
By Dan, iunie 19, 2010 @ 5:26 pm

@ionut
Cred ca MIA facea referire la asta.
By ionut, iunie 20, 2010 @ 2:03 pm

@Dan

Am inteles. Articolul a fost publicat in timpul cat eu am fost plecat si nu-l citisem.
Suspendarea retragerii depozitelor inseamna ,de facto, confiscare, lucru cu care sunt convins ca Bogdan Glavan nu e de acord.
In rest dicutia e mult mai ampla. Incerc sa sintetizez (punctul propriu de vedere). Este, intr-adevar, ne-liberal sa interzici rezervele fractionare, insa “voiosia” cu care si el si MIA isi lasa banii pe mana bancilor (imprumuta bancile) ar disparea subit daca s-ar aplica fie si numai primul punct din “reforma lui Anthony”: eliminarea programului de asigurare a depozitelor.
Cu alte cuvinte ei isi manifesta liberalismul numai in cazul in care cineva (statul) le “garanteaza” activitatea lor de imprumut a bancilor comerciale (depozitele la termen). In ceea ce priveste depozitele curente (sau cum impropriu li se spune conturile curente) e dreptul fiecaruia sa inteleaga sau NU ca, de fapt, banii NU mai sunt acolo.
In ceea ce priveste cel putin activitatea de creditare de la noi din tara, mai este un aspect demn de relevat: monopolul artificial oferit de stat bancilor comerciale si IFN-urilor (excluderea persoanelor fizice).
By Tudor Cristea, iunie 20, 2010 @ 3:04 pm

MIA,

“…cita vreme incepind de la Bretton Woods incoace ideile sale nu au avut…”
Oare?
Robert Skidelsky este de departe cel mai mare specialist in Keynes (probabil mai bine informat decit insusi Keynes) si el are o cu totul alta parere.
By ionut, iunie 20, 2010 @ 4:17 pm

@Dan

Ti-am raspuns, da’ spamul isi face de cap. Cand o binevoi…
By MIA, iunie 20, 2010 @ 4:45 pm

>el are o cu totul alta parere.

Întrucât este vorba de un “dogmatic pe dos” faţă de cei de pe-aici înclin să cred mai degrabă că e o supralicitare şi în cazul său.
By Tudor Cristea, iunie 20, 2010 @ 4:53 pm

MIA,

Si ce anume face parerea ta mai relevanta?
By MIA, iunie 20, 2010 @ 6:03 pm

Pai e cam la fel de “relevanta” ca si constantele si plictisitoarele referiri la cam orice aspect “negativ” ca fiind … keynesenist.

Ceea ce ajunge.
By Extra3OO, iunie 20, 2010 @ 9:02 pm

Adica “ba pe-a ma-tii”.

Nice logic! Un exemplu de moralitate si caracter, ce sa mai vorbim..

MIA, blondo, incerci macar UN SINGUR ARGUMENT OBIECTIV sau doar o lalai?
By MIA, iunie 21, 2010 @ 8:49 am

>Suspendarea retragerii depozitelor inseamna ,de facto, confiscare, lucru cu care sunt convins ca Bogdan Glavan nu e de acord.

Din moment ce a trinit propunerile cu pricina acolo nu sunt deloc convins ca nu e de acord cu ele.

Sau poate nu le-a citit/inteles cu atentie – ceea ce nu ar fi deloc exclus …

>{…}ar disparea subit daca s-ar aplica fie si numai primul punct din “reforma lui Anthony”: eliminarea programului de asigurare a depozitelor.

Wishfull thinking.
In fond in Romania oamenii au avut ocazia ca ia tepe intr-o perioada destul de apropiata temporar – sub 15 ani cu banii depusi la banci – si totusi, in continuare, se depun bani la banci.
By ionut, iunie 22, 2010 @ 11:08 am

“Wishfull thinking” este ca oamenii chiar sa invete ceva din tepele pe care si le iau periodic lucru ingreunat de interventia statului, stat care se comporta ca un “tatuc grijuliu” (in cazul de fata garanteaza depozitele). Ce n-a inteles (inca) lumea e ca “garantarea depozitelor” nu se face in beneficiul lor…
By Tudor Cristea, iunie 22, 2010 @ 11:05 pm

Pentru cine are 1,5 h:
fora.tv/2009/04/28…n_a_Financial_Crisis
O prezentare facuta de Ingves, un “meserias”, care impreuna cu niste teoreticieni de calibru se bucura de un prestigiu imens in Suedia. Nu prea are sens sa discuti cu el politica generala, dar explica foarte bine cum functioneaza o banca centrala.
By MIA, iunie 23, 2010 @ 12:33 pm

>Ce n-a inteles (inca) lumea e ca “garantarea depozitelor” nu se face in beneficiul lor…

Chiar asa ?

In fine – mai mult ca sigur va urma o ditiramba dictata de “piticul dogmatic” si nimic altceva.
Ca idee generala … un sistem cu “rezerve fractionare” cu grad de “fractionalitate” de vreo 3-4 e capabil sa reziste, virtual, pe termen nedefinit – asa ca toata abureala cu “etalonul-aur” e doar o marota si nimic altceva.
By Mihai Voicu, iulie 7, 2010 @ 10:21 am

Inflatia apare atunci cand nevoia pentru o anumita moneda scade. De obicei inflatia se intampla cand se printeaza prea multi bani, dar nu este singura sursa de variatie valorii banilor relativ la alte produse. Variatia este naturala in anumite limite.

Chiar daca moneda ar fi acoperita in aur, descoperirea unor rezerve mari neasteptate scade nevoia. Daca se descopera o utilizare tehnologica surpriza de care este foarte mare nevoie (exemplu S.F. : acumulatori foarte mici pentru masini electrice), atunci banul acoperit in aur ar avea o deflatie distrugatoare, toata lumea ar schimba bancnotele in aur si ar duce aurul la fabrica.

Valoarea banului acoperit in altceva (energie) ar avea aceeasi variatie in functie de cererea relativa intre produsul “moneda” si produsul “ne-moneda”.

Banul actual satisface nevoia omului de a plati creditul. Cu cat oamenii platesc mai mult lunar la credit mentinand masa monetara constanta, valoarea banului creste. Creditatii muncesc mai mult sa plateasca ratele, bunastarea materiala in societate creste si ea (si stresul ce-i drept).

Bineinteles, daca se creste presiunea peste limita de suportabilitate, unii oameni renunta la a mai lupta sa plateasca creditul, dau faliment, motivatia de a munci scade, nevoia de bani pentru rate scade, banii se devalorizeaza.

Este un echilibru foarte fragil in jurul optimului, si nu intotdeauna politicul gaseste nivelul suportabil pe termen lung.