Cum gândea artizanul “miracolului” economic german în 1957
Pentru cei care cred că că miracolul german postbelic se explică prin filozofia intervenționistă, ECOL a tradus un articol publicat de Ludwig Erhard în 1957. Iata ce spunea the man himself despre asigurările sociale:
În perioada recentă, am fost în repetate rânduri alarmat de puternicul apel la un sistem de asigurări colective în sfera socială. Unde vom ajunge şi cum vom putea continua să progresăm dacă adoptăm din ce în ce mai mult un mod de viaţă în care nimeni nu mai vrea să îşi asume responsabilitatea pentru propria persoană şi fiecare caută siguranţa în colectivism? Am prezentat tranşant aceasta fugă de responsabilitate atunci când am spus că, dacă această manie va lua amploare, vom aluneca într-o ordine socială în care fiecare va sta cu mâna în buzunarul celuilalt. Principiul ar fi următorul: eu îi asigur traiul altuia, iar altcineva mi-l asigură mie.
Orbirea şi inerţia intelectuală care împing spre un stat al bunăstării nu pot aduce decât dezastru. Această tendinţă, mai mult decât oricare alta, va duce încet dar sigur la distrugerea valorilor reale umane —bucuria de a-ţi asuma răspunderea, iubirea pentru viaţa semenilor, impulsul de a dovedi de ce eşti în stare şi disponibilitatea de a-ţi asigura traiul — şi în final se va ajunge probabil nu la o societate lipsită de clase sociale, ci la una mecanizată şi lipsită de suflet.
Acest proces este îndeosebi de neînţeles deoarece, cu extinderea prosperităţii şi creşterea siguranţei economice, baza noastră economică devine din ce în ce mai solidă; nevoia de a proteja reuşitele de toate pericolele viitoare eclipsează orice alt argument. Se face astfel o eroare tragică, întrucât ne confruntăm cu aparentul refuz de a recunoaşte că progresul economic şi prosperitatea bazată pe efort nu sunt compatibile cu un sistem de asigurări colective.
Acest apel la securitate, care cu siguranţă va permite o intervenţie şi mai pronunţată a statului, evidenţiază contradicţiile din această politică lipsită de onestitate. Dacă aceste revendicări sunt aduse la un numitor comun, atunci ceea ce se cere este nici mai mult nici mai puţin decât o reducere a impozitării concomitent cu creşterea cheltuielilor guvernamentale. Şi-au pus oare problema apărărtorii acestei teze unde va găsi statul puterea şi mijloacele pentru a satisface asemenea cerinţe care, luate una câte una, ar putea fi justificate?
Despre economişti | Bogdan Glăvan | 
iulie 4, 2010 8:39 pm
2 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By Deceneu, iulie 5, 2010 @ 8:15 am
Guvernantii actuali au adoptat pozitia opusa.
Au apelat la imprumuturi de la FMI ca sa protejeze pe inconstientii indatorati peste masura, punandu-i pe cei prudenti sa le plateasca datoriile.
Apeland la imprumuturi se amana reformele si plata ratelor si a dobanzilor diminueaza si compromite o eventuala crestere viitoare a economiei.
By Logosfera, iulie 5, 2010 @ 5:55 pm
Iarna nu-i ca vara si Romania nu-i Germania. Desigur dupa 40 de ani de cand niste unii au scos din ruina o tara distrusa de razboi, te-ai astepta ca niste altii sa aplice macar 10% din masuri pentru a scoate din ruina o tara distrusa de comunism. Diferenta e ca niste unii au avut incredere in puterea propriului popor, in timp ce niste altii isi considera compatriotii drept idioti.
logosfera.ro/2010/…beralism-si-etatism/
Fiecare cupon de pensie, ajutor de somaj, ajutor de ingrijire copil, ajutor de whaterver ar trebui sa fie insotit pe spate de mesajul: “Acesti bani sunt furati de Stat de la altii pentru tine, pentru ca cei ce conduc Statul cred ca esti prea prost ca sa-i produci singur”.