Creditul guvernamental și neguvernamental – iunie 2010

BNR a dat publicității ultimele date privind indicatorii monetari și cred că e timpul să ne amintim de acest grafic, pe care nu l-am mai postat de ceva vreme.

Matematica în economie

Nu, nu voi spune nimic despre acest subiect, dar cred ca este foarte bine sa îi ascultați pe alții. Azi de la ora 16 în Aula ASE are loc prima sesiune din seria de conferinte a Societății Române de Economie, “Matematica în economie”. Principalul speaker este Marius Spiridon, despre care vă pot spune că merită să te întorci din vacanță ca să îl asculți.

În ceea ce mă privește, cu Marius Spiridon a început totul. Mi-a fost profesor în ultimul an de facultate. Pentru majoritatea colegilor mei de la REI orele de seminar pe care le-am petrecut cu el au avut efectul unei găleți cu apă rece turnată în cap. Spiridon mi-a oferit nu doar șansa lărgirii considerabile a orizontului intelectual (până să-l cunosc citisem lucrările mai filozofice ale lui Hayek, deci ideile pe care le vehicula nu era complet noi), ci mai ales ocazia de a aprofunda cunoașterea economiei prin invitația de a participa la Seminarul Mises - un cerc privat de lectură constituit în principal din profesori și studenți în economie și filozofie.

Atât de bine a servit acest seminar instruirii mele încât peste câțiva ani, ajuns în SUA la Ludwig von Mises Institute (cuibul Școlii Austriece contemporane) și întrebat fiind ce părere am despre dezbatere organizate acolo, am răspuns (poate cu naivitate dar absolut onest) că mi se par mai slabe decât dezbaterile la care am participat în România!

Dar să nu mai lungim vorba. Aveți aici referatul lui Marius Spiridon și co-referatul lui Tudor Smirna. Așa cum îl știu, Marius Spiridon va aborda probabil mult mai direct problema astăzi; vă asigur că prezentările sale live sunt în topul a ceea ce puteți vedea!). Lucrarea lui Tudor Smirna este foarte bună; de printat și pus în bibliotecă.

Băncuțe private cu fisă

De multe ori e greu să găsești o bancă liberă în parc. Nu e întâmplător. Orice bun sau serviciu furnizat gratis tinde să beneficieze de o cerere atât de mare încât să se pună problema exploatării excesive. Simultan, gratuitatea descurajează producția, astfel încât apare penuria.

Dar ce-ar fi dacă firmele private (și nu primăria) ar monta băncuțe în parc? Ar trebui ca acest serviciu să fie remunerat, altminteri nimeni nu ar instala băncuțe. Evident, serviciul este remunerat și în prezent, că doar nu există nimic gratis, doar că publicul nu vede costul acestuia, pierdut în meandrele bugetelor publice… finanțate prin impozite.

Deci, am putea privatiza băncuțele din parc. Șederea pe bancă ar devein un serviciu plătibil direct, la fel cum este parcarea. Iată cum:

PAY & SIT: the private bench (HD) from Fabian Brunsing on Vimeo.

Puțină tehnologie asigură dreptul de excluziune și permite astfel alocarea băncuțelor către cei care sunt dispuși să plătească prețul.

Mă gândesc la eventualele aplicații ale soluției. Una ar fi scaunele din autobuze sau metrou. Alta ar fi WC-urile “publice”.

P.S. Zilele astea stau mai departe de blog. Concediu plăcut, oriunde vă aflați!

Avem credite neperformante și noi, în România!

Anul trecut vă povesteam cum oficialii sistemului bancar românesc negau cu vehemență că ar ascunde ceva sub preș. Apoi statisticile au arătat timid cum restanțele românilor la credite cresc. Acum două săptămâni v-am prezentat un studiu al BNR confom căruia creditele neperformante au ajuns la 10% (e vorba de restanțe mai mari de 90 de zile).

Un raport al Băncii Centrale din Austria este mult mai tranșant. Băncile românești aveau deja în 2009 credite neperformante de 25% din portofoliu. Deci atunci când oficial nu aveau deloc!

Vă amintesc că între timp recesiunea s-a accentuat, taxele au crescut, salariile s-au redus. Iar în toamnă vom avea concedieri de bugetari plus scumpirea energiei termice. Ce ziceți, fixăm ținta de credite neperformante la 50%?! Părerea mea este că ne îndreptăm vertiginos spre situația cu care ne-am confruntat în anii 1990, când creditele neperformante erau de 70% iar BNR însăși declara că starea sistemului bancar este de “virtual faliment”. Și vă las pe dumneavostră, economiști ce sunteți, să meditați: ce e mai mare – 70% din creditele de atunci sau (hai să zicem) 25% din creditele de acum? În 1997 statul prelua la datoria publică putregaiul din curtea Bancorex și Banca Agricolă, adică 1 miliard de dolari. Colosal în acele timpuri. Acum este un mizilic.

Din această situația nu vom scăpa ieftin, asta e clar. Fiți prevăzători și puneți la beci.

Senzaționalul raport Erste despre aur

Divizia de cercetare a Erste Group a scris un raport despre meritele investiției în aur. Până aici nimic spectaculos. Deosebit este însă tonul general al lucrării, vehemența cu care subliniază carențele sistemului monetar actual – o prezentare de manual din perspectiva Școlii Austriece de economie – previziunile sumbre referitoare la criza datoriei publice și importanța aurului ca rezervă de valoare. Merită citit rând cu rând și bătut în perete.

Lucrarea se intitulează IN GOLD WE TRUST. Începe prin a arăta cum investiția în aur a bătut orice altă investiție financiară pe parcursul ultimilor 9 ani, continuă demonstrând că în prezent nu putem vorbi de un bubble al aurului (la fel cum am avut bulă speculativă imobiliară), arată schimbările survenite în politicile monetară și bugetară de când cu criza și, în final, anticipează un preț al aurului de 2300 de dolari pe uncie. Totul în 70 de pagini.

Așa arată cuprinsul:

Pe scurt:

Aurul a întrecut în ultimul deceniu toate clasele de active financiare, oferind un randament mediu anual de 16,5% începând cu 2001.

Aurul este moneda care a câștigat favoarea pieței de milenii. Nu prezintă risc de lichiditate și este acceptat la scară globală.

“Gold and silver are money. Everything else is credit”
J.P. Morgan

Piața aurului nu trece în prezent printr-un balon speculativ. De fapt, evoluția pieței aurului nu este sincronizată cu evoluția pieței celorlalte active, după cum se vede din graficul de mai jos.

“Betting against gold is the same as betting on governments. He who bets on governments and
government money bets against 6,000 years of recorded human history”
Charles de Gaulle

Mai mult decât atât, în prezent raportul dintre investiția în aur și investiția în alte active se situează la un minim istoric.

Doar 0,8% din activele financiare globale sunt investite în aur, titluri asupra aurului și ETF. În 1932, proporția era de 20% iar în timpul ultimului bull market major (cel din anii 1980) era de 26%. Dacă din activele totale 2% ar fi alocate către aur, această cerere adițională ar reprezenta circa 85 000 de tone – cu alte cuvinte producția totală de aur pe 34 de ani. Acest exemplu ilustrează cât de nefondat este mitul balonului speculativ al aurului.

În plus, chiar dacă unii retaileri și-au suspendat temporar activitatea fiind sufocați de avalanșa achizițiilor de aur, volumul vânzărilor este mic în comparație cu piața din anii 1970-1980.

În contextul în care chiorul este rege în țara orbilor, aurul – care stă cu siguranță mai bine decât chiorul – își va păstra categoric perspectivele favorabile. S-ar putea spune, de asemenea, că nu aurul este cel care se apreciază, ci că banii de hârtie se depreciază, ducând la creșterea numărului de unități monetare necesare pentru cumpărarea unei uncii de aur.

Istoria se repetă, pentru că statele revin asupra politicilor greșite la fel cum hoțul fură ciclic!

“We have tried spending money. We are spending more than we have ever spent before
and it does not work… We have never made good on our promises…. I say after 8 years
of the Administration we have just as much unemployment as when we started, and an
enormous debt to boot!”
Henry Morgenthau, Secretary of the Treasury during the New Deal, May 1939

Dat fiind că inclusiv oficialii SUA recunosc că țara nu va mai avea excedent bugetar în următorii 70 de ani (!), având în vedere experiența ultimelor decenii când, chiar pe timp de creștere economică guvernele au fost incapabile să economisească și, mai ales, ținând cont de faptul că inflația este cea mai eficentă cale de impozitare și de acoperire a cheltuielilor publice, cine pariază pe banii guvernului nu are decât de pierdut.

“You have a choice between the natural stability of gold and the honesty and
intelligence of the members of government. And with all due respect for those
gentlemen, I advise you, as long as the capitalist system lasts, vote for gold”
George Bernard Shaw

Vă las să citiți singuri. Nu înainte de a sublinia că este pentru prima dată când o instituție de talia Erste emite un astfel de studiu. Până acum despre asta vorbeau doar Ludwig von Mises Institute și câțiva înțelepți ai piețelor financiare. Este o recunoaștere a evidenței.

Nu bag mâna în foc pentru toate datele prezentate. Dar cert este că aurul a reprezentat întotdeauna un excelent vehicul de conservare a avuției (dacă nu de câștig considerabil). Pentru cine economisește pe termen lung (nu este cazul meu), investiția în metale prețioase mi se pare cea mai sigură. Am prieteni care cumpără aur și argint în lingouri și nu le pun în bănci; dacă aș economisi mai mult, aș proceda la fel. Principalele valute nu oferă siguranță deoarece situația fiscală a statelor care le produc este precară și se va înrăutăți în viitor. Altfel spus, tipărirea de bani se va accelera. În ceea ce privește moneda națională, la -3% randament, nu aș paria pe leu decât dacă mi s-ar oferi salariul guvernatorului BNR.

P.S. Mulțumesc lui Dan Șelaru. A insistat să abordez și eu subiectul. Poate e de folos.

Intelectualii față cu impozitarea

Peste 100 de scriitori, jurnalişti, actori, regizori, muzicieni şi artişti plastici au semnat o scrisoare de protest față de creșterea impozitării drepturilor de autor. Zic ei:

Impunerea CAS pe drepturile de autor, în dispreţul Constituţiei României şi a unor legi naţionale şi internaţionale care apără proprietatea intelectuală, ne obligă pe noi, semnatarii acestei scrisori de protest, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României ori Curţii Constituţionale să corijeze o decizie neconstituţională şi care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţe…

Guvernul României nu trebuie să pună niciodată biruri sociale pe creaţie, pentru că rezultatele acesteia nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Talentul, harul şi travaliul interior al fiecăruia dintre creatori nu sunt mediate nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de Bunul Dumnezeu. Noi realizăm opere culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. În al doisprezecelea ceas, opriţi exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!

Așa cum era de așteptat, coloana vertebrală a scriitorimii române se vede exact atunci când… interesul pecuniar îi este direct afectat. Până acum nu am auzit pe nimeni care să protesteze împotriva poverii fiscale. Pentru că până acum scribii erau privilegiați.

Elocvent pentru modul în care acești intelectuali judecă rolul statului este textul de mai jos, publicat de un scriitor (Gabriel Chifu) în “România literară”:

O întrebare doar retorică, fiindcă răspunsul (afirmativ!) e presupus, ar suna cam asa: are datorii statul român faţă de literatura si scriitorii din această ţară, faţă de cultura scrisă contemporană?…

Dar ce ar trebui să facă statul, prin diverse pârghii şi instituţii ale sale, şi nu face? La Uniunea Scriitorilor, în recenta reuniune a Comitetului Director şi în aceea a Consiliului, am discutat acest subiect şi am identificat câteva măsuri prin care literatura română ar putea fi susţinută.

Un prim gest, important, ar fi ca statul să recunoască meritele revistelor literare (prestigioase, unele centenare!…) în devenirea, în istoria acestui popor, în configurarea identităţii sale culturale…

Să recunoască meritele acestor publicaţii şi să le trateze drept ceea ce sunt: nişte instituţii de cultură ale sale, de însemnătate deosebită, indispensabile, precum bibliotecile, teatrele, centrele culturale, muzeele şi altele de acelaşi fel. Cum s-ar traduce concret recunoaşterea aceasta? Evident, printr-un ajutor financiar strict necesar pentru normala lor funcţionare. Să accentuăm că, de pildă, suma de care ar avea nevoie toate cele douăsprezece reviste ale Uniunii Scriitorilor n-ar depăşi, într-un an de zile, şase-şapte sute de mii de euro, adică o sumă insignifiantă chiar şi pentru un buget de austeritate, o sumă derizorie în comparaţie cu beneficiile uriaşe pe care le-ar aduce în timp o asemenea investiţie în cultură, o sumă ridicolă în comparaţie cu atâtea şi atâtea cheltuieli făcute cu largheţe pe bani publici: aşa cum remarca un prieten, totul ar costa cam cât a costat scandaloasa scenă de scândură montată cu ceva vreme în urmă pe malul mării, pentru o noapte de incertă veselie repede trecătoare. Dar nu neapărat prin repartiţii bugetare s-ar putea materializa acest sprijin. Există şi alte soluţii, bunăvoinţă să fie. De exemplu: fiecare revistă să fie „înfiată” de o întreprindere sau o bancă, sau o regie a statului solidă financiar, care să-i asigure supravieţuirea: Loteria Română, ori Transelectrica, ori CEC, ori Eximbank, ori Transgaz. Alte forme posibile de susţinere, care îmi vin imediat în minte, ar fi: crearea unui sistem naţional de difuzare pentru publicaţiile culturale; achiziţii ale acestor reviste prin bibliotecile publice, cele liceale şi universitare din toată ţara; sau, de ce nu, iniţierea unei legi prin care el, statul, să plătească un abonament anual la o revistă de cultură oricărei persoane din anumite categorii (elevi, studenţi, profesori) interesate de acea revistă.

N-ai cu cine. Niște intelectuali.

Deci, ce vor ei? Subvenții! Iar dacă nu se poate, atunci măcar să nu fie impozitați la fel ca ceilalți. Scriiitori celebri precum Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana sunt oripilați că sunt puși acum să plătească aceleași biruri ca muncitorimea. Și e firesc, pentru că în gândirea lor (după cum bine se vede din textul reprodus mai sus), toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât celelalte.

De citit: prea mare importator de arme ca să cazi, piața rinichilor și Barcelona FC

Multe lucruri interesante am citit în ultima săptămână. Vă împărtășesc câteva.

• Grecia este al cincilea importator de arme din lume și primul din Europa. În ultimii 10 ani a cheltuit în acest scop 16 miliarde euro. Dacă Grecia pică vă dați seama că Germania nu mai are cui să vândă 4 submarine în valoare 1,8 miliarde, iar Franța rămâne cu 6 fregate și 15 elicoptere pe stoc. Dacă nu vă dați seama atunci citiți aici.

• Via Marginal Revolution. Despre celebra tezaurizare care supposedly impinge economia în recesiune. Cele mai mari firme din IT păstrează 27% din active cash. Google are 58% din active în formă lichidă sau creanțe pe termen scurt. Întrebate fiind, aceste firme zic că păstrează cash tocmai pentru a face față oportunităților, nu pentru că se tem de faliment. Până și spitalele stau pe bani lichizi și nici în cazul lor nu se poate vorbi de… “deficit de cerere”! Keynesians, go home.

• Super studiu despre piața rinichilor din Iran. Da, ați înțeles bine, iranienii au liberalizat tranzacțiile cu rinichi pentru a rezolva penuria. Interesant este că asta s-a întâmplat acum 20 de ani, așa că s-au acumulat suficiente date pentru a trage o concluzie. Care este:

In Iran a regulated system for kidney donation with monetary compensation was introduced in 1980s. Under this regime the donor receives a monetary compensation from the recipient and enjoys additional monetary and non-monetary bonuses from the government…

Data show that in 2006 1858 kidney transplantation took place in Iran. 13% and 12% of these transplants were harvested from cadaveric and emotionally related live sources respectively and the other 75% was from unrelated live donations…

The effect of the Iranian system on reducing the waiting time for patients is significant, which based on our data it is around 5 months. One should be careful in advising to ban the sale at all. The alternative solution practiced in other developing countries, e.g. black market for organs, might have dramatic consequences. This may result lower standards on medical conditions, as well as leaving the donors who can be vulnerable without any official support.

• Clubul de fotbal Barcelona are probleme financiare, nu a plătit salariile pe ultima lună și vor să împrumute 150 milioane euro. (Probabil de aia și-au schimbat președintele.)Să fie bani cheltuiți pe consum sau pe investiții?! Ceea ce mă face să mă gândesc din nou (m-a mai bântuit ideea și altădată) la scrierea unei lucrări despre relația dintre ciclul afacerilor, pe de o parte, și creșterea și decăderea cluburilor de fotbal pe de alta. Senzația mea este că expansiunea creditului din timpul ultimului boom explică într-o mare măsură închegarea echipelor galactice (Barca, Real) sau pur și simplu cheltuiala fotbalistică inutilă (Liverpool, de ce nu Steaua?!) Am abandonat proiectul din cauza inființării blogului… cu alte cuvinte am renunțat la prilejul de a publica niște articole în journal-uri științifice pe afară pentru bucuria de a citi cum mă înjură Pic și Poc…