Apocalipsa care stă să vină de la Apus
Lawrence Kotlikoff (Boston University) pune cărțile pe masă și arată de ce SUA se îndreaptă vertiginos spre faliment.
Conform FMI, diferența dintre cheltuielile planificate de guvernul American și veniturile prognozate este uriașă, iar SUA are nevoie de o ajustare bugetară permanentă de 14% din PIB pentru a-și pune finanțele publice în ordine.
Pentru a înțelege ce înseamnă 14 procente din Produsul Intern Brut, să spunem că veniturile federale totale se ridică acum la 14,9% din PIB. Deci FMI spune că lichidarea deficitului bugetar prin creșterea veniturilor necesită, pe șleau, dublarea imediată și permanentă a impozitelor pe venit, pe corporații, a taxelor federale și a cotizațiilor sociale.
Și asta spune FMI. Congressional Budget Office spune ușor altceva, mai precis că situația este mai rea (deși creierul uman cu greu poate percepe ce poate fi mai rău de atât). Citiți aici raportul, e cu poze.
Herb Stein, președintele Council of Economic Advisers în timpul președintelui Richard Nixon, a emis o propoziție care a făcut legendă: “Ceva ce nu mai poate funcționa, se va opri”. Corect. Schema Ponzi a unchiului Sam se va opri. Dar se va opri prea târziu. Și se va opri urât.
Atunci când va fi mai rău de cât în Grecia, adaugă Kotlikoff. Iar dacă punem la socoteală îndemnurile keynesienilor la creșterea cheltuielilor publice pentru a ieși din criză, putem să ne împușcăm.
Marea Britanie este și ea la fel de falimentară. O spune profesorul Kevin Dowd.
Deși datoria publică a țării se ridică doar la 70% din PIB, ceea ce este puțin dacă ne raportăm la standardele „moderne” (birocratic-bruxelleze) de evaluare, această sumă reprezintă doar vârful icebergului, pentru că datoria neoficială și necontabilizată ca atare este mult mai mare.
Adevărata datorie a guvernului este valoarea prezentă a tuturor angajamentelor pe care și le-a asumat, pe baza anticipării că ele vor fi achitate de contribuabili în viitor. Cele mai importante exemple sunt angajamentele legate de sistemul public de pensii și sistemul de sănătate. Aceste angajamente sunt uluitoare.
O estimare recentă a Institute of Economic Affairs arată că ele la 333% din PIB. O alta, conform lui Christian Hagist și colegilor săi de la Freiburg University, ridică cifra la 530% din PIB. Două calcule diferite efectuate de cercetători reputați zugrăvesc o imagine deprimantă.
Dacă ne raportăm la prima cifră, aceasta înseamnă că fiecare cetățean britanic va trebui să plătească de peste 3 ori venitul său anual doar pentru a acoperi datoria…
Dar chiar și aceste cifre sunt excesiv de optimiste, deoarece ele se referă la povara fiscală neacoperită care a fost deja angajată, în vreme ce realitatea este că această povară se situa pe un trend ascendent înainte de criză și crește și mai rapid în prezent.
Deci avem în medie, pe individ, o povară fiscală de 73000 de lire la o evaluare optimistă, respectiv 117000 de lire la o evaluare pesimistă – dar în ambele cazuri probabil mult mai mare și cu siguranță în creștere – care este distribuită neuniform în rîndul populației: tinerii plătesc mult mai mult iar bătrânii foarte puțin.
O estimare recentă sugera că cine se va naște în 2011 va moșteni, la naștere, o datorie de 200000 de lire.
Este pur și simplu de neconceput ca o datorie de o asemenea mărime să fie vreodată achitată.Se pune atunci următoare problemă morală: dincolo de ce nivel datoria devine atât de mare încât copiii noștri se vor naște într-o nouă formă de sclavie, ajungând pe lume încătușați de datoria înaintașilor?
…
Sistemul nostru politic a creat o uriașă schemă Ponzi intre generații, pasând banii de la o generație la alta până când, inevitabil, întreg acest sistem putred se va prăbuși sub povara greutății acumulate.
În final, Kevin Dowd prezice ceea ce orice economist rezonabil poate să realizeze, anume că din această imposibilitate nu se poate ieși decât prin inflație sau prin repudierea datoriei. Noi, în România, simțim cel mai bine ce înseamnă aceasta. Pur și simplu realizezi că statul nu îți mai oferă nimic, că mare parte din întregul capital al națiunii (căi ferate, drumuri, poduri, clădiri, școli)se consumă încet-încet, fără nicio speranță ca va fi măcar înlocuit; că asistența medicală publică se volatilizează pe măsură compensarea medicamentelor dispare iar spitalele rămân fără provizii; că pensiile de stat sunt tăiate, iar dacă nu sunt tăiate se impozitează.
Despre toate aceste lucruri am mai vorbit și eu și alții. Ce nu subliniază suficient niciunul dintre profesorii citați este efectul economic depresiv al creșterilor de impozite – alea câte vor fi, căci e greu de crezut că se vor dubla. Toate calculele făcute de FMI, de Congressional Budget Office și alte instituții oficiale mizează pe faptul că economia va crește. (Tocmai am primit o informare și un buletin de vot de la American Economic Association și acolo mi se spune că membrii asociației vor fi mai bogați în viitor, drept pentru care trebuie să decidă modificarea cotizației). Dar nu va crește. Mai degrabă se prefigurează câteva „decenii pierdute” – modelul japonez. Oricum nu va crește ca în trecut, trendul istoric arată decelerarea creșterii economice. Cu cât impozitele vor fi mai mari cu atât se va munci mai puțin, cu atât se va produce mai puțin… cu atât zidul spre care ne îndreaptă locomotiva se apropie mai repede.
Lecția care trebuie înțeleasă este următoarea:
Avem nevoie de reformă rapid. Trebuie să oprim locomotiva politică până când nu intră cu toată societatea în zid. Am schițat câteva idei. Mă bucur să văd că prin unele proiecte politice se vorbește (doar se vorbește deocamdată) despre înlocuirea sistemului public de pensii cu cel privat. Dar sunt inițiative marginale, fără substanță și mai ales incomplete. Restul măsurilor propuse de decidenții politici sfidează inteligența economistului. Despre care tocmai v-am spus că este mai slab decât jurnalistul.
Despre economişti, Nevoia de reforme, Previziuni | Bogdan Glăvan | 
septembrie 4, 2010 1:27 pm
25 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By vlasti, septembrie 4, 2010 @ 2:56 pm
“When in doubt, bet on the markets.”
By vlasti, septembrie 4, 2010 @ 5:25 pm
http://en.wikipedia.org/wiki/Phillips_Effect
hai sa presupunem ca Milton avea dreptate dar doar pe particularitati alea sistemelor si mai exact cand ele suportau interferente din mai multe directi cu efecte contradictori si asupra carora consecintele au fost ignorate ..
si cred si ca tactic conteaza cum aplici nu numai care iti este strategia(o chestie de multe ori ignorata in dezbaterile supra ideologice)
By Marian, septembrie 4, 2010 @ 7:09 pm
In cazul nostru…impozitam prostitutia, bisericile si poate drogurile usoare.
By vlasti, septembrie 5, 2010 @ 12:28 am
Amin!
)
By Alex Nicolin, septembrie 5, 2010 @ 1:57 am
Eu le-as impozita cu o taxa unica pe viciu. Dar cred ca “opiumul popoarelor” intra in categoria droguri grele, deci l-as impozita dublu
By vlasti, septembrie 5, 2010 @ 3:31 am
optimul popoarelor ..
By Bogdan Glavan, septembrie 5, 2010 @ 8:00 am
Jocul asta de cuvinte “optimum-opium” l-am retinut, e dragut.
By Andrei, septembrie 5, 2010 @ 1:51 pm
Falimentul e normal in tari unde generatii de politicieni s-au intrecut in pomeni pentru categorii din ce in ce mai numeroase si mai agresive de cetateni cersetori . Vor profita tari din zona asiatica unde oamenii au o alta raportare la munca .
By vlasti, septembrie 5, 2010 @ 6:18 pm
o patrime sa zicem din ei(poate chiar exagerez in sus) au o alta raportare la munca pentru ca celorlalti li se interzice o raportare normala prin distribuirea resurselor
By Alex, septembrie 6, 2010 @ 10:32 am
Banii vor fi afectati de inflatie si taxe pe dobanzi.
Actiunile de taxele crescute.
Bunurile imobiliare tot de taxe crescute.
Pensiile si ajutoarele vor fi taiate si impozitate.
Ce ramane? Daca ai un ban acum, ce sa faci cu el?
By Ion, septembrie 6, 2010 @ 11:35 am
Din pacate nu se va intampla niciodata. De ce sa schimbam sistemul? Cunosc cateva zeci de oameni care lucreaza in diverse multinationale si fac cel putin 2-4.000 eur/luna pe linga salariu din diverse aranjamente cu statul, cu intermediari ai statului, cu piata gri, etc. Ei nu vor sa se schimbe sistemul, nu sunt in pozitii de conducere, sunt in middle-management iar conducerea le permite asa ceva. Inteleg ca si top-mgmt e foarte bucuros cu acest sistem, atata vreme cat ani de zile le permite unor angajati asemenea lucruri. Este si in privat aceeasi stare de lucruri ca si la stat. Asa cum statul permite diverselor categorii de bugetari sa isi rotunjeasca veniturile folosind gratuit capitalul statului, tot la fel face si privatul din multinationale. Si atunci cine sa mai aiba motivatia sa incerce sa schimbe sistemul? Cine sa mai aiba puterea sa o si faca? Dupa peste 40 de ani de la Human Action e din ce in ce mai clar de ce Mises nu a ajuns mainstream – sistemul lui e totusi destul de utopic in conditiile actuale ale oranizarii umane. Si va ramane asa mai mult decat vom trai noi. Nu va da faliment nici US, nici UK, nici UE!! Si desi acum 11 luni am mizat pe inflatie ca solutie cel mai usor de adoptat de politicienii din toata lumea, mi-e din ce in ce mai clar ca nu se va intampla. Cel putin nu in urmatorii 2 ani, cat dureaza pariul meu. Iar toata prostia asta cu criza, mai ales in romania, sa spuneti cui vreti voi – nu e criza deloc atata vreme cat bancile o duc foarte bine, dezvoltatorii imobiliari nu sunt tarati prin tribunale de catre banci, iar oamenii nu ies in strada. Ca nu creste economia cu X% e doar colateral, de ce ar trebui sa creasca in fiecare an?
By Ion, septembrie 6, 2010 @ 11:42 am
Nu se munceste? Pai de ce ar trebui sa muncim toti cand statul e pentru multi un prieten drag, un prieten pentru care doar trebuie sa votezi odata la 4 ani? Statul are nevoie de voturi pentru a putea fura de la prostii care muncesc sa dea smecherilor care nu muncesc. Smecherii au nevoie de stat pentru ca altfel ar trebui sa munceasca. Iar fraierul care se duce la munca e intr-un permanent catch-22. Un exercitiu simplu – incercati sa analizati optiunile celui care munceste, vrea sa ii fie mai bine prin munca si respectand legile fata de cel care nu munceste, asteapta ajutorul statului, sau fata de cel care e smecher si munca si legea sunt doar niste notiuni pentru fraieri. Hai sa vedem ce iese? Ajveti curajul sa priviti adevarul in fata, sau e tipul de ipocrizie din anii ’90 – sa se privatizeze, dar nu la noi!!
)
By Flavian, septembrie 6, 2010 @ 12:41 pm
Apocalipsa e foarte prost ales ca si cuvant. Revolutie mai curand. Tranzitie spre un sistem mai sanatos, cu sau fara voia unora. Caritas e iar un termen bun.
Imi place totusi ca ai ajuns sa vorbesti deschis de falimente, desi acum cateva luni erai cam sceptic cand iti spuneam de asa ceva.
Mi-ar place sa treci insa mai repede peste faza negativista ce urmeaza acceptarii situatiei…
Iar in final, un documentar asortat cu tema discutiei de azi. Overdose: The Next Financial Crisis
By vlasti, septembrie 6, 2010 @ 2:19 pm
cred ca astazi o sa ploua ..
By vlasti, septembrie 6, 2010 @ 2:20 pm
This video has been removed ……
By Tudor Cristea, septembrie 6, 2010 @ 8:01 pm
Doua chestii interesante:
telegraph.co.uk/fi…global-collapse.html
si:
bloomberg.com/news…y-william-pesek.html
By Alex Nicolin, septembrie 6, 2010 @ 10:08 pm
@Tudor Cristea
Problema Japoniei nu este ca se misca prea incet, adevarata problema este ca s-a dezvoltat prea rapid in trecut. Sub aparenta modernitatii, vechile mentalitati, caste si relatii sociale au ramas aproape neschimbate. Fostii samurai s-au transformat peste noapte in industriasi, iar vasalii de ieri – in angajatii lor. Democratia formala care mascheaza defapt o lunga traditie a personajului poltic a devenit piatra de moara care atarna astazi de gatul Japoniei, prin contributia decisiva la adoptarea de politici dirijiste, incarcate de favoritism, care sunt contrare pietei libere si implicit prosperitatii pe termen lung.
Tocmai acest favoritism a adus Japoniei deceniile pierdute – au trecut deja 20 de ani de la devastatorul crah inaintea caruia pamantul de sub Palatul Imperial (cativa acri ajunsese sa fie evaluat la o suma mai mare decat intregul PIB al unor tari mai mici. Atunci cand bancile si dezvoltatorii au trebuit sa plateasca pentru nesabuinta speculatiilor din perioada de boom prabusindu-se definitiv, relatiile politice ale shogun-ilor din fruntea lor le-au tinut in viata cu pretul vlaguirii intregii economii. Incercand sa acopere pierderile acestor companii, care erau prea mari ca sa pice, Banca Centrala a tinut dobanda de interventie la cote real negative ani de-a randul, dar datoriile au continuat sa creasca. Cel mai grav este ca Japonia a pierdut si fereastra demografica, devenind in prezent o tara cu o populatie imbatranita, incapabila sa sustina cresterea economica necesara platii datoriilor, prin productie si consum.
Statele Unite si mai ales Europa vin si ele cu pasi din ce in ce mai grabiti in urma Japoniei, pregatindu-se la randul lor de niste (multe?) decenii pierdute.
By Alex Nicolin, septembrie 6, 2010 @ 10:41 pm
Cred ca ar merita si o pereche acest articol, cu apocalipsa Estului. Japonia, Coreea, dar mai ales China au crescut ca Fat-Frumos tocmai pe baza exportului in America si Europa de Vest, si au ramas ica temeinic ancorate in acest model de crestere. Dar daca va exista o Apocalipsa a Vestului aceasta nu se va termina acolo, ci va duce si la distrugerea principalelor piete de desfacere ale Estului.
Este foarte interesant ce se va intampla cu China in momentul in care USA va transforma gramezile de bonduri din salasul dragonului in hartie igienica prin pornirea tiparnitei Zimbabwe-style. Alta iesire nu vad, un default clasic fiind extem de periculos din punctul de vedere al perturbatiilor asupra importurilor – in principal a celor de energie – de care “Unchiul Sam” este dependent. Iarasi, ce se va intampla atunci cand cererea americana si europeana pentru marfurie chinezesti va scadea dramatic datorita contractiilor economice din al doilea val al recesiunii si mai ales ce se va alege de sistemul financiar chinez odata cu inevitabila explozie a bulei imobiliare umflate prin masurile de “stimulare” din 2008-09. Pe trmen mai lung ce se va intampla odata cu iesirea Chinei din propria “fereastra demografica”, care se apropie rapid, tocmai datorita cresterii prosperitatii si a succesului politicii anti-nataliste?
Ce se va intampla cu Japonia atunci cand nu isi va mai permite sa plateasca pensiile batranilor sai? Si daca va reusi sa sustina acest efort colosal, ce se va intampla cu tinerii nevoiti sa munceasca din ce in ce mai mult – oare va fi posibil in Japonia sa se munceasca mai mult si mai bine ca acum?
Iarasi, ce se va intampla cu Coreea de Sud odata cu prabusirea cererii pentru nave de mare tonaj, absolut necesare in perioada de globalizare maxima a economiei mondiale, atunci cand strabateau oceanele incarcate cu marfuri chinezesti destinate Europei si Americii? Se va incalzi din nou, razboiul din peninsula, “inghetat” de aproape 60 de ani, si mai ales ce impact va avea inevitabila victorie militara a Sudului?
In fine, ce se va intampla cu India, odata ce dezvltarea exploziva cauzata e externalizarea sectorului de servicii din statele mai dezvoltate se va incetini sau chiar va regresa? Se va ajunge din nou la un conflict militar cu Pakistanul, sau chiar cu China sau va lua amploare rebeliunea Naxalita pe fondul accentuarii inegalitatii socio-economice? Cum vor fi rezolvate inevitabile probleme demografice, cauzate de continuarea cresterii accelerate a populatiei?
Iata de ce cred ca o perspectiva Atlantico-centrica a crizei este nu numai incompleta, ci poate furniza previziuni false. Poate Bogdan va scrie in curand un articol consacrat unora din problemele enumerate de mine aici (unele au fost atinse deja).
By Extra3OO, septembrie 6, 2010 @ 11:49 pm
Tudor, cred ca Bogdan s-a referit la Japonia din prisma politicilor asistentiale ce au dus la acel deceniul pierdut din anii 90. Politicile sociale intelese si aplicate prost (grija pentru batrani ca politica de stat samd) vor lasa victime intotdeauna.
Insa acum nu cred ca e vorba de numai un deceniu, acum cred ca vor fi secole! Einstein parca spunea ca nu stie cum va fi al treilea razboi mondial insa al patrulea sigur va fi cu prastia, nu?
Azi suntem in plin razboi! Un razboi impotriva libertatilor si drepturilor noastre naturale, pornit tocmai de cei care s-au erijat in “aparatori”. Probabil din cauza aceasta aici, la nivelul ideilor (care au consecinte), e batalia principala, e locul unde putem avea un viitor sau pierde tot. Din cauza aceasta nu mai poate exista nici un compromis.
..
Bogdan, felicitari pentru aparitia pe prima pagina in Standard!! Sper sa sarbatorim!
By vlasti, septembrie 7, 2010 @ 12:02 am
S-a mutat Realitatea tv aici
))
de fapt e o combinatie intre Realitatea tv si Ace Age
)))
fictiune domnilor … fictiune
voi ridiculizati o lume intreaga cu viziunile astea ..
evident ca sunt probleme .. dezechilibre,tendinte proaste ,probleme spinoase dar sa aplicam tot felul de scenarii din astea care cam sunt asa la limita razboiului a 7 lea mondial
))
Dar cand nu au fost ..lumea tot timpul a fost la un pas ,doi de faliment si se produc solutii ,victime,etc
Ma gandesc sa nu citeasca cei de pe Wall ce scrieti si sa inceapa sa cumpere conserve made in Dorohoi
glumesc ..
O seara buna!
By Extra3OO, septembrie 7, 2010 @ 12:39 am
Vlasti (Alin), nu vrei tu mai bine sa cureti niste cartofi (de Dorohoi)? Sa fii si tu util (societatii) cu ceva. Vrei?
..
ps: modelul japonez, visul oricarui socialist si asistat social! Statul stie mai bine..
By vlasti, septembrie 7, 2010 @ 2:20 am
esti obsedat .. visezi extraterestri
)
By vlasti, septembrie 7, 2010 @ 5:37 pm
escholarship.org/u…item/9jv108xp#page-3
http://tinyurl.com/2e5dqku
uite baieti …crosetati aici
By vlasti, septembrie 7, 2010 @ 5:44 pm
adica nu prea stiu ce as putea vorbi pe teme economice,politice cu unu care stie doar sa zica ca vrea sa omoare pensionarii ..
e stupid ..
By Alex Nicolin, septembrie 7, 2010 @ 8:34 pm
@Vlasti
Pentru a-l parafraza pe Toparceanu, cred ca pe graficul expus de tine, USA a ajuns la faza: