Logica economica

Educația – situație dramatică, soluții tragice

Societatea Academică din România (SAR) a organizat recent o masă rotundă pentru discutarea acestui raport despre educație. Raportul începe bine, arătând nevoia presantă a angajatorilor pentru personal cu abilități cognitive elevate. Și arată că această nevoie nu este satisfăcută de sistemul de învățământ:

Aproape jumătate dintre angajatorii de la noi se plâng că găsesc cu greu personal care să aibă capacitatea de a acţiona autonom sau, altfel spus, să deţină abilităţi cognitive de ordin superior (gândire critică şi capacitate de a rezolva de probleme).
…
Grav este că studiile nu oferă neapărat elevilor/studenţilor abilităţile de care au nevoie angajatorii în acest moment. Din 2005 s-a schimbat radical percepţia firmelor cu privire la cauzele exterioare care le împiedică dezvoltarea; în 2008 deficitul în ceea ce priveşte abilităţile din zona forţei de muncă a ajuns să fie, după regimul de impozitare, a doua constrângere în creşterea lor în ţările din Europa de Est şi Asia Centrală.
…
Învăţământul preuniversitar, la fel ca cel superior, nu formează abilităţile necesare pentru middle şi high management (exact abilităţile de ordin superior). Iar nivelul persoanelor din aceste poziţii este vital pentru dezvoltarea firmelor.

Exact așa stau lucrurile. Să punem acum punctul pe i. Colectivizarea și industrializarea învățământului, pardon, studiile universitare controlate de stat aruncă pe piața muncii absolvenți al căror capital uman este… incolor, insipid și inodor. Precum puiul de găină hrănit cu “concentrate” și hormoni de creștere, licențiatul roman (și nu doar el) mediu este un individ îndoctrinat și (în)dopat cu informații empirice haotice. Nu e de mirare că nu ai ce alege din el.

Cum spune Gatto,

Aceasta este diferența esențială dintre educație și înstruirea în școlile publice – prima promovează independența, cunoașterea, dezvoltarea abilităților, înțelegerea și integritatea; a doua promovează obediența.

Dar, în opinia mea, lucrurile stau chiar mai rău decât o spune raportul SAR. Sistemul de instruire de stat este falimentar nu doar în ceea ce privește educația superioară; el a eșuat chiar și în cultivarea “abilităților de bază”; Educația publică nu produce nici măcar buni executanți! – aceasta este dovada supremă a eșecului ingineriei sociale în educație. E plină lumea de „Dorel”. Dacă ai o problemă mecanică/electrică/de inginerie concretă și banală – cum ar fi montarea unui tablou – ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este să-i chemi pe „băieții de la tehnic”; ei se vor achita de sarcină de două ori mai lent decât ți-ar lua ție să o faci și abia după ce îți strică tabloul.

Diplomele se devalorizează atât de rapid încât din ce în ce mai multă lume comandă două simultan (precum se cumpărau berile în timpul hiperinflației interbelice – pentru că prețul creștea înainte de a o putea consuma). De la an la an am mai mulți studenți care “sunt și colo și colo”. Peste ocean, la alt nivel, nimeni nu mai dă pe un MBA banii pe care i-ar fi dat în urmă cu câteva decenii. Îmi vin în minte cuvintele unui profesor japonez, fost director la Honda, care explicându-le studenților din URA cât de importantă este într-o companie inovarea și cum pot ajunge lideri capabili de inovare le-a spus bătând cu pumnul în catedră: MBA? Stupid!

Evident, lucrurile stau rău. Nici o îndoială. Studiul SAR nu aduce vreo supriză aici, dar e bine că măcar repetă ceea ce majorității îi intră greu în cap – normal, la ce ne-am aștepta de la un public școlit în fabricile de diplome?! Mai departe însă, sunt dezamăgit. Soluțiile propuse și comentate de SAR sunt cel mult paliative.

În primul rând studiul afirmă ca mare parte din problemă se datorează pregătirii inadecvate a profesorilor, care “predau la clasă acelaşi lucruri şi în aceleaşi moduri de zeci de ani”. O posibilă rezolvare este formarea continuă a dascălilor. În paradigma etatistă condimentată mai nou cu infuzii de fonduri europene, problema este că “formatorii” trebuie la rândul lor “formați”. Cum ar veni, eu sunt formator. Dar cineva trebuie să fie “formator de formator”. Nu râdeți, știți cât se plătește pentru un curs de formator de formatori?! Părerea mea este că nu trebuie să ne oprim aici, trebuie ca statul să autorizeze rapid cursuri de formare pentru formatori de formatori de formatori… că vorba aia, și pe ei trebuie să îi învețe cineva ceva, plus că o taxă de zeci de milioane pe cap de formator de formator e binevenită oricând.

Degenerarea educației publice devine aberantă. Acum la modă sunt cursurile de scurtă și foarte scurtă durată, dedicate obținerii unor competențe specifice, pentru o clientelă selectă. Aveți aici exemplul IBR, care mai nou este universitate. Contra unei taxe de 900 de lei ai șansa – care îți sare în cale o dată în viață, să recunoaștem – de a învăța Managementul riscului în 2 zile! Bine, poate un naiv întreabă de ce menționez IBR când vorbesc de educația publică… dar prietenii de la BNR știu de ce.

Însă cea mai mare parte a acestor cursuri de scurtă durată, care chipurile ar oferi participanților ceea ce studiile de lungă durată nu le oferă este sponsorizată direct de stat prin CNFPA. Cu alte cuvinte, statul are pretenția că poate moderniza învățământul inventând noi diplome… pentru a camufla devalorizarea celor vechi. Genial.

Mai departe, studiul celor de la SAR enumeră 10 metode de instruire care ar îmbunătăți educația. Mă îndoiesc. Majoritatea sunt variații pe tema învățării empirice – precum analizarea unor studii de caz. Admit că poate este loc pentru mai multe studii de caz în științele sociale. Însă studiile de caz se cer interpretate… în lumina unei teorii… care “este lipsă”. Mulți reclamă: “teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Fals. O problema de fond aici este tocmai aceea că studentului îi lipsește cunoașterea teoretică, în absența căreia este lăsat să orbecăie prin studiile de caz și să se înece în oceanul de sofisme debitate la televizor de “experți” – probabil tot cei care formează formatori, v-ați prins.

Mai interesantă este soluția debate-ului, menționată și ea în diverse forme. Am întâlnit recent la o școală de vară organizată de Fundația Konrad Adenauer și CADI doi studenți care au mărturisit că interesul pentru cunoaștere le-a fost stimulat de participarea la astfel de competiții. Deci nu e rău. Debate-ul e bun, îți pune imaginația în slujba argumentării. Dar nu reprezintă nici pe departe o cale de a moderniza educația. At best, participând la debate un student poate redescoperi roata. Debate-ul, în lipsa unei cunoașteri sistematice a legilor științelor sociale (precum economia) nu este decât o discuție suspendată. Cel mult poți spera să redescoperi câteva adevăruri, pe care alții le-au descoperit înaintea ta și despre care ți-ar fi mai ușor să citești într-o carte, înainte de a intra în dezbatere.

Mă întrebați care este soluția? Întoarcerea la educație, în sensul clasic al termenului. Nu degeaba homeschooling-ul este atât de efficient, pentru că aceasta este educația clasică. În ceea ce privește deprinderea abilităților cognitive superioare, aveți un exemplu în programul Great Books. Da, știu, veți spune că doar un număr restrâns de studenți vor participa la un astfel de program. Da, dar măcar societatea va avea un număr de oameni educați, semnificativ mai mare decât cel de astăzi. Vor fi mai puțini licențiați, e drept, dar nu asta e problema – anume că nimănui nu-i mai pasă de licență? E la ofertă!

Ce face statul?, Despre educaţie | Bogdan Glăvan | octombrie 29, 2010 11:44 am

19 comentarii

By RRRR, octombrie 29, 2010 @ 12:10 pm

Trebuie sa te contrazic redescoperirea rotii pana la o varsta de minima maturiatate este eficienta pentru ca este complementara cu acumularea de noi informatii/cunostinte fara a pastra neaparat punctul de vedere si forma in care ai acaparat acele informatii/cunostinte.Forma clasica de educatie se baza mult mai mult pe inghitirea de informatii fara digerarea lor.Forma moderna din universitatile vestice este mult mai eficienta.Problemele sistemului nostru de invatamant provin din legea nescrisa “toti trebuie sa promoveze” si din lipsa inspiratiei majoritatii profesorilor.
By serf, octombrie 29, 2010 @ 12:57 pm

Mirific! Cred că este unul din puținele diagnostice lucide ale învățământului modern citite în română. Mi s-a întâmplat să lucrez ca expert internațional pentru programe de reformare a învățământului și – după deșertul intelectual din ministere și firme de consultanță – nu credeam că o să citesc rînduri precum cele de mai sus în română.
By ionut, octombrie 29, 2010 @ 2:02 pm

Bun articol. Nu-mi ramane de adaugat decat ca:
Educatia este un bun economic. Ca urmare mecanismul optim de alocare a sa este piata.
By Ion, octombrie 29, 2010 @ 2:28 pm

Situatia este dramatica in comparatie cu ce? Ca nu livreaza invatamantul oameni pregatiti? Pai ar fi interesant de vazut cate si care firme vor oameni pregatiti si cat de multi. Pentru ca daca intram in detalii vom vedea ca majoritatea marilor angajatori (cu peste 1.000 de angajati) nu vor asa ceva, nu vor oameni capabili care sa scuture sistemul de spagi si nepotisme. Ipocrizia e boala grea in Romania. Uitati-va cate firme romanesti au incercat sa intre pe alte piete si cu ce produse/servicii. Nu pentru ca nu au oameni ci pentru ca nu intereseaza pe nimeni sa concureze pe piete unde nu au access la bani publici. Aratati-mi o companie de stat care are macar o strategie pe hartie pentru asa ceva. Aratati-mi macar o companie de stat sau privata care vrea sa-si imbunatateasca afacerea cu adevarat si nu doar “cum facem rost de niste contracte speciale”! Aratati-mi macar un singur manager de top care are curajul sa iasa din romania cu produsele/serviciile companiei pe alte piete. Nu scoala e problema, desi inflatia de diplome e reala. Ci cultura organizationala a companiilor din romania – si vorbesc dintr-o experienta de 10 ani in trei dintre primele 20 de companii private din romania. Curajul de risca pe o piata straina, lipsa proceselor de afaceri in interior, mentalitatea de spaga, smecherie, merge si asa la top management. Scoala e undeva departe si daca ai relatiile necesare oricum vei avea access si la bani si la pozitie in firma. Scoala e doar un element de semnalizare, nepotismul e mult mai important. Si cultura organizationala existenta. E usor sa blamam scoala dar ea face parte dintr-un sistem care e asa cum e si la care contribuim toti in fiecare zi printr-un comportament ipocrit pe care ni-l autojustificam prin faptul ca suntem smecheri, descurcareti si facem bani mai multi decat vecinul sau colegul de servici.
By Bogdan Glavan, octombrie 29, 2010 @ 2:35 pm

@Ion:
Ai perfecta dreptate. Evident, nu poti sa ai educatia veritabila intr-un sistem economic altminteri etatizat. Intreprinderile care merg cu comenzi de stat nu au nevoie de oameni educati, investitorii care se bazeaza pe organizarea Campionatului european de fotbal din 2020 nu au nevoie, s.a.m.d.

Morala: orice reforma partiala is doomed to fail!
By ionut, octombrie 29, 2010 @ 2:55 pm

@Ion

Sa vorbesti, din pozitia de angajat de 10 ani in cadrul a 3 din primele 20 de companii “private”, de “lipsa curajului de a risca pe o piata straina”, asta da ipocrizie

Nimic despre “curajul” de a deveni tu insuti antreprenor?
Si e normal, cata vreme statul este cauza pentru care unele firme castiga bani usor, ca acestea sa nu doreasca nici o schimbare!
By bogdan, octombrie 29, 2010 @ 5:57 pm

@Ion
1. Firma de stat care e intrata pe pietele din afara: Antibiotice Iasi. E adevarat ca e exceptia, dar exista.
2. “Aratati-mi macar un singur manager de top care are curajul sa iasa din romania cu produsele/serviciile companiei pe alte piete”: BitDefender, Dacia, Combinatul siderurgic galati, si multe altele. 70% din industria romaneasca produce pentru export in UE.

Nu stiu in ce domeniu lucrezi de vezi lucrurile asha de negru, dar sunt multe domenii in economia privata din Romania care ies cu produsele la export. Cum spuneam, studiaza procentul din industrie care merge la export.

La fel de adevarat e ca o parte buna din economia romaneasca, aia care traieste din contracte cu statul, nu are management eficient. Si asta din simplul motiv ca marja de profit e atit de mare, incit managerul nu-si mai bate capul cu optimizarea.
By bogdan, octombrie 29, 2010 @ 6:00 pm

Problemele si solutiile sunt mult mai simple.
Invatamantul romanesc are doua probleme MAJORE:
1. Se bazeaza pe acumularea de cunostinte su nu pe deprinderea de abilitati. In mare parte scoala ne face sa acumulam cunostinte, fara a ne arata si cum se pun in practica. Ar trebui sa migram spre un invatamant care sa puna mult mai mult accent pe latura practica decit pe cea teoretica. Nu stiu exact cum mai e acum, dar dintotdeauna mi s-a parut o mare timpenie predatul la ore le de clasa, unde elevul scrie dupa dictare ceea ce e deja scris in manual. Ar fi mult mai util ca in acest timp elevul/studentul sa lucreze, individual sau in grup, la proiecte practice, care sa puna in valoare notiunile teoretice. Eu am avut parte oarecum de asa ceva in facultate, unde incepind din anul 3 toate examenele au fost cu cursurule pe banca si consta in rezolvarea de aplicatii practice. In felul asta am fost obligat sa-mi antrenez abilitatea de a rezolva probleme, si nu capacitatea de memorare.
By bogdan, octombrie 29, 2010 @ 6:01 pm

continuare….
2. Invatamantul romanesc e impins spre non-valoare de modul de organizare. Invatamantul, ca rice domeniu de activitate, ar trebui sa aiba un mecanism care in industrie se numeste feed-back, adica auto-reglare. Mecanism care sal impulsioneze sa devina mai performant. La noi,prin renuntarea la examenele la admiterea in facultate, scopul scolii a devenit producerea de note mari. Elevii migreaza spre scoli unde primesc nota 10 foarte usor, in loc sa aleaga scoli unde acumuleaza cunostinte. Iar la facultatile de stat intra din ce in ce mai multi studenti proveniti din mici orasele, unde cu un porc de craciun si un vitel vara date spaga, se obtin note de 10 pe linie. Prima masura de reforma ar trebui sa fie obligativitatea examenelor la admiterea la facultate. O alta masura care ar trebui implementata e evaluatrea scolilor. De exemplu, tezete si eventual si alte examene, se dau cu subiect unic la nivel national, se scaneaza, li se da un numar de ordine, sunt trimise aleator la cite 2 profesori din tara, se corecteaza, daca diferenta de note e mai mare decit 1 punct, se recorecteaza de catre al 3-lea profesor, cel care a dat nota incorect e penalizat; dupa aia se compara notele la teza cu notele obtinute in timpul trimestrului; profesorul e evaluat dupa diferenta dintre cele doua note (masurind relevanta notelor date), si dupa nota medie a clasei unde preda (valoarea muncii prestate). Si eventual scolile bune primesc bonusuri pentru profesori si elevi, in dauna celor slabe. In felul asta profesorul e stimulat sa pregateasca cit mai bine elevii, elevul e presat sa se pregateasca cit mai bine pentru examen.
ceva similar se intimpla in Israel, probabil ca si in alte tari.
By bogdan, octombrie 29, 2010 @ 6:01 pm

finalul…
In schimb, la noi toate reformele incep cu numarul de clase de gimnaziu versus numarul de clase de liceu, numarul de ani de invatamant obligatoriu, etc. Ca si cum asta ar avea vro mare relevanta. Nici un ministru nu pare capabil sa inteleaga ca un sistem trebuie sa aiba reguli care sa-l determine sa se autoregleze, sa-si scoata singur valorile la suprafata, sa-si taie singur crengile uscate. Si lipsul asta se incadreaza perfect la ceea ce defineste inceputul articolului prin lipsa de middle şi high management.
Cind ma uit la legea actuala a invatamantului vad in multe din masuri incercari de vindecare a efectelor negative, in loc de incercari de eliminare a cauzelor.
P.S. am incercat sa postez tot de-odata dar se pare ca nu merge…
By C, octombrie 30, 2010 @ 2:05 pm

ha,….cand am facut cursul de formator de formator am platit 1200ron , la 4 luni dupa am vazut ca era la 300ron…acum sunt si la 70… la f.f.
By Bogdan Glavan, octombrie 30, 2010 @ 5:59 pm

@C:
Nu vorbim despre acelasi lucru. Exista preturi mici intr-adevar, dar nu se refera la acelasi curs certificat.
By Alex Nicolin, octombrie 31, 2010 @ 2:10 am

Mentalitatile se schimba si la americani, nu mai conteaza ambalajul, cat continutul:

time.com/time/maga…9171,1226150,00.html
By Ion, noiembrie 1, 2010 @ 10:43 am

@Ionut
Am iesit din sistemul corporatist acum 6 luni si sunt incerc sa pun pe picioare doua firme – nu in Romania.
Nu a fost vorba de ipocrizie – am lucrat prin diverse tari din Europa pentru firme romanesti – asa ca vorbesc dupa ce am fost sa deschid piete pentru produsele romanesti in alte tari.

Una e sa produca pentru export si alta e sa creeze un brand romanesc, sustinut de management romanesc care sa cucereasca piete straine. Dacia nu e un exemplu, ba din contra – pina sa vina francezii nu stia nimeni de Dacia. Antibiotice tot la fel, poate cu BitDefender iti dau dreptate dar cam atat.

Nu vad lucruri in negru ci vad doar lipsa de common-sense, fairplay, gandire pe termen lung, procese de afaceri si mentalitate de invingator de la firmele romanesti.
By ionut, noiembrie 1, 2010 @ 12:52 pm

@Ion

Felicitari si succes!

Insa cum se impaca:

“Aratati-mi macar un singur manager de top care are curajul sa iasa din romania cu produsele/serviciile companiei pe alte piete.”

cu:

“…vorbesc dupa ce am fost sa deschid piete pentru produsele romanesti in alte tari.”?

Tu insuti esti dovada curajului managerilor romani
By AristotelCostel, noiembrie 4, 2010 @ 10:47 am

a aparut clasamentul mondial SJR al universitatilor si institutelor de cercetare, bazat in principal pe performantele stiintifice reflectate in baza de date SCOPUS (articole +
citari). Dintre cele 2800 de universitati si institute de cercetare clasificate, doar 173 sunt din Europa.

762 26 1 Politehnica University of Bucharest ROU EE HE 3,303

1121 53 4 Babes-Bolyai University ROU EE HE 2,058

1218 60 5 University of Bucharest ROU EE HE 1,854

1502 74 6 Alexandru Ioan Cuza University ROU EE HE 1,345

1646 83 7 Gheorghe Asachi Technical University of Iasi ROU EE HE 1,164

1760 91 8 Technical University of Cluj-Napoca ROU EE HE 1,045

1813 98 9 Politehnica University of Timisoara ROU EE HE 0,982

2293 139 10 University of Craiova ROU EE HE 0,642

Prima cifra reprezinta pozitia la nivel mondial, a doua la nivel european, iar a treia la nivel national (pe locurile 2 si 3 la nivel
national se regasesc IFA Bucuresti si Academia Romana).
By melania, noiembrie 17, 2010 @ 9:53 pm

Wow! Super articol! Asa cum spunea cineva – cea mai mishto descriere a sistemului educational in limba romana, de ceva vreme.
Nu am de adaugat decat un singur lucru – mi-a fost spus de Teroarea Blonda (nu e nume de cod, ci porecla unei profe de chimie dintr-un sat de langa Pitesti): cam toate eforturile sistemului sunt directionate spre preuniversitar si spre invatamantul superior. Mai-marii din MEDU sau MECI sau cum ii mai zice acum se ingrijesc prea putin de nivelul prescolar si scolar (am citit legea cea noua si nu mi se pare stralucitoare la capitolele astea… de fapt, din ce citesc, din ce ma iau nervii) si ajung sa se mire de ce, statistic vorbind, abandonul scolar la nivel de clasa a VIII-a este de cca 75% in zonele rurale. Nu vorbim de urban, pentru ca oricum liceul se face cam la f.f.
Profesor fiind, doamna respectiva a ajuns ca, la clasa a VI-a (parca de atunci incep copiii sa studieze chimia), sa ii invete pe copii sa citeasca si sa scrie. Ce s-a intamplat pana atunci? Asta numai ARACIP poate sa raspunda…
Ai dreptate – educatia incepe acasa, continua acasa si se definitiveaza tot acasa.
As vrea sa vina ziua in care sa il pot da in judecata pe un educator (fie el de prescolari, de clasele I-VIII sau de liceu sau de facultate) pentru lipsurile copilului meu. Nu va veni, pentru ca eu nu mi-as lasa copilul singur contra sistemului. Dar ar fi mishto sa se intample chestia asta.

Melania
By Daniel D, noiembrie 26, 2010 @ 5:50 pm

Iată ce-am găsit pe alte meleaguri via wmbriggs.com:
chronicle.com/arti…icle-content/125329/
În esenţă, este scrisoarea unui scriitor de referate.