O perspectivă rațională (nu emoțională) asupra terorismului
Eliminarea lui bin Laden este mediatizată drept un succes al luptei împotriva terorismului. Total greșit cred, statele întâmpină dificultăți mari în a câștiga acest război. Am mai recomandat pe acest blog un autor fascinant: Martin van Creveld, profesor de istorie la Hebrew University of Jerusalem (de exemplu, The Rise and Decline of the State sau The Transformation of War).
În cartea sa Liberalismul de la A la Z, Jeffrey Miron vorbește despre războiul împotriva terorismului în termenii următori:
Problema fundamentală este faptul că războiul împotriva terorismului încorporează un punct de vedere greşit asupra motivelor pe care le au indivizii care săvârşesc acte de terorism. Imaginea evocată este cea a unor nebuni care, mânaţi de sentimente de ură împotriva Statelor Unite, ajung să comită atacuri violente asupra unor oameni nevinovaţi, fără a-şi propune atingerea vreunui scop clar. Cu alte cuvinte, se presupune că teroriştii vor doar să terorizeze şi nu să îndeplinească un anumit obiectiv militar sau politic. Această idée este greşită. Majoritatea celor care sponsorizează terorismul sau comit acte de terorism au anumite obiective politice. Rebelii din Cecenia vor să îşi câştige independenţa teritorială faţă de Rusia. Separatiştii basci vor obţinerea independenţei faţă de Spania. Luptătorii din Kashmir vor să se separe de India. Cartelul drogurilor din Columbia vrea să intimideze guvernul pentru a-l determina să refuze extrădarea către Statele Unite a membrilor săi arestaţi. Palestinienii vor să reclădească statul palestinian, în timp ce fundamentaliştii islamici vor să oprească implicarea Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Armata Republicană Irlandeză vrea ca nordul Irlandei să fie independent de Regatul Unit.
…
În timp ce tacticile adoptate de aşa-numiţii terorişti sunt înfricoşătoare pentru că sunt îndreptate împotriva civililor, în bună măsură terorismul nu reprezintă altceva decât un conflict violent întreţinut de anumite grupuri care nu se pot angaja într-un război convenţional datorită mărimii reduse şi a resurselor limitate de care dispun.
…
Această concluzie are două implicaţii. Prima este faptul că un război global împotriva terorismului nu are nici o logică. Motivele pentru dispută variază de la ţară la ţară şi multe nu privesc Statele Unite. Cea de-a doua este faptul că unul dintre mijloacele de reducere a terorismului constă în îndeplinirea solicitărilor teroriştilor, din moment ce terorismul se naşte dintr-o intervenţie excesivă a statului, care oricum trebuie redusă. Rusia ar putea să acorde Ceceniei un grad de independenţă mai mare, India ar putea ceda Kashmirul Pakistanului; Turcia ar putea permite musulmanilor mai multe libertăţi religioase, iar kurzilor o autonomie mai mare.
…
Întrebarea crucială este ce reformă politică ar reduce numărul atentatelor teroriste îndreptate împotriva Statelor Unite. Cea mai importantă schimbare ar fi încetarea oferirii de sprijin Israelului şi încetarea oricărei prezenţe a guvernului Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Aceste intervenţii sunt costisitoare şi nu au nici o justificare convingătoare (de exemplu, ameninţarea reprezentată de lipsa accesului la petrol este mult exagerată, din moment ce ţările din Orientul Mijlociu au puţine alte opţiuni în afară de a exporta petrolul pe piaţa mondială). Mai mult decât atât, aceste intervenţii generează antipatie faţă de Statele Unite şi este evident că nu îmbunătăţesc nivelul de bunăstare al evreilor şi al celorlalte popoare din Orientul Mijlociu (liberalizarea emigrării ar fi o măsură mult mai eficientă în acest sens).
La cum a decurs până în prezent, războiul împotriva terorismului nu a demonstrat că poate fi câștigat ci, din contră, că a a fost declanșat tocmai pentru a nu se încheia niciodată – reprezentând astfel un debușeu pentru o industrie (a armamentului) în declin și câteva agenții guvernamentale care nu-și mai justificau existența după căderea Cortinei de Fier și după ce a devenit clar că răspândirea bombei atomice descurajează conflictele majore.
Ce face statul?, Despre economişti, Istorie economica | Bogdan Glăvan | 
mai 3, 2011 3:06 pm
10 comentarii
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI
Subscribe
By Alex Nicolin, mai 3, 2011 @ 3:46 pm
In general de acord cu parerile exprimate si citate in articol, cu o singura exceptie:
Aceasta parere este mult prea generala, si trebuie particularizata corespunzator. Altfel, vom cadea in pacatul liberalizarii agresiunii. Ce se intampla de exemplu daca un grup terorist militeaza pentru impunerea legii islamice pe teritoriul unui stat, ori ia ostateci sau ameninta cu atentate pentru ca autoritatile sa le elibereze din inchisoare camarazii condamnati pentru crime odioase? Numai un nebun, ori un om fara sira spinarii ar ceda unor asemenea solicitari, iar prin actiunile sale, nu ar face decat sa submineze iremediabil libertatea tuturor celorlalti indivizi din societate.
Orice fapta de terorism este in mod implicit o agresiune grava, deci un act de razboi, iar tintirea delibertata a civililor ii da un caracter las, facand-o impardonabila. Focul trebuie intampinat intodeauna cu un foc si mai aprig, pentru ca altfel risca sa cuprinda intreaga padure. Desigur, un razboi conventional, de amploare, purtat cu armate intregi, si deci extrem de distructiv si costisitor nu reprezinta un raspuns adecvat din punct de vedere strategic impotriva unei amenintari teroriste iminente. Solutia sunt atacurile punctuale, de preferinta executate folosind unitati militare reduse numeric, sau chiar contractori privati, care sa tinteasca exclusiv tintele de mare importanta – planuitorii, ideologii si finantatorii miscarilor teroriste. Dupa cum spunea si autorul, razboaiele de anvergura sunt doar modalitati de risipa a avutiei, si de redistributie a acesteia dinspre contribuabil, spre grupurile de influenta reprezentate in complexul militaro-industrial, de contractori angajati in “reconstructie”, ori fata de politicieni locali corupti.
By Cocalari si Pitzipoance, mai 3, 2011 @ 6:11 pm
Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.
By Bogdan Glavan, mai 4, 2011 @ 6:46 am
@Alex Nicolin:
Teroristii se “razboiesc” cu statul, ai observat asta? Daca minimizam statul atunci minimizam pericolul terorist.
By Alex Nicolin, mai 4, 2011 @ 9:37 am
@Bogdan
Asta e o afirmatie total nefundamentata in destule cazuri. Multe grupari teroriste se razboiesc direct cu populatia civila, la nivel de individ, si cele mai multe militeaza chiar pentru impunerea unui alt model al statului (maoisti, islamisti) sau pentru disparitia totala a acestuia (anarhistii din secolul XIX-XX). In naivitatea lor, ultimii au fost cei care au deschis drumul catre totalitarismul comunist, fiind considerati de catre bolsevici niste “idioti utili”. Nu spun ca statul ar fi bun, ba dimpotriva, unele state sunt ele insele puternic angajate in acte clare de terorism. Cladirile de la WTC erau cumva ale Guvernului Federal sau al Primariei din NY? Cati dinte cei care au murit lucrau pentru aceste institutii? A condamna pur si simplu statul pentru aceste actiuni este doar o afirmatie in spiritul ideologiei. Marea problema este ca, daca elimini brusc statul din ecuatie, anarhia rezultata are sanse minime sa fie una a proprietatii private, si sanse chiar mai mici sa ramana asa.
Nu sunt de acord cu interventii externe complet nejustificate, dar perspectiva disparitiei peste noapte a politiei, armatei si serviciilor secrete este una inca si mai inspaimantatoare, si nu fara argumente logice, ori ilustrari istorice. A pune toate statele in aceeasi categorie e iarasi o abordare simplista. Nivelul agresiunii si efectele acesteia acopera un spectru larg, iar perceptia indivizilor – unul si mai larg. Totusi, nu poti pune pe picior de egalitate agresiunea unui regim totalitar, cum ar fi cel din Arabia Saudita sau Korea de Nord, cu cea a unui regim in spiritul democratiei liberale, cum ar fi Elvetia.
By Extra3OO, mai 4, 2011 @ 9:39 am
Teroristii DEFINESC statul, asta e adevarata observatie. As zice ca orice guvern abia asteapta sa fie atacat pentru ca atunci populatia accepta mult mai usor orice reglementare, orice impunere si cedare a libertatilor, evident “in numele binelui comun”.
Orice divergenta de opinii este pusa in plan secundar, taxele pot fi marite, uneori mai merge si lege martiala..
Imaginati-va cat de usor e pentru cineva care detine puterea (uneori absoluta) sa provoace un incident doar ca apoi sa dea vina pe “arabi” (sa zicem), pentru a capta si dirija atentia populatiei pe directia potrivita (vezi Putin ’99).
Statul este principalul terorist, asta nu vor sa recunoasca multi.
By ionut, mai 4, 2011 @ 2:53 pm
@Alex
Odata acceptata ideea agresiunii toata discutia se reduce la “de la ce grad in jos aceasta e “legitima”. Ori din acesta cauza toate formele de etatism sunt incoerente. Cum bine spune si @extra: statul e intaiul terorist/agresor!
Sigur, nivelul agresiunii statelor este diferit punctual, la un anumit moment dat temporal, insa, pe termen lung, toate au tendinta inerenta de marire a dimensiunilor, gradului de control si expropriere.
By Alex Nicolin, mai 4, 2011 @ 4:01 pm
@Ionut
Tocmai de aceea spuneam ca scopul teroristilor e de cele mai multe ori sa ia puterea si sa devina ei insisi Statul. Tendinta este cat se poate de vizibila in cazul miscarilor separatiste, al celor revolutionare, de “eliberare populara”, precum si a celor fundamentalist-islamice, al caror scop este instaurarea unui regim totalitar-teocratic de tip saudit sau iranian, sau chiar a unui califat multinational. Chiar si cei care au vrut sa doboare statul, anarhistii, au sfarsit prin a deschie drumul catre totalitarism, cum s-a intamplat in Rusia.
Desi ma plasez pe o pozitie clar non-agresiva, si consider ca cea mai buna forma de organizare a societatii este ordinea proprietatii private, trebuie sa ma raportez la realitatile curente: state puternic interventioniste sau/si autoritare, grupuri criminale private si organizatii teroriste puternic conectate cu acestea. Devolutia necontrolata a statelor care mai ocrotesc o farama de libertate a propriilor cetateni ar deschide larg Cutia Pandorei. Procesul trebuie sa fie in mod necesar unul deliberat, controlat si gradual. In mod paradoxal, trebuie sa planificam pentru libertate, si sa fim atenti in acelasi timp la toate grupurile care cauta sa-si impuna autoritatea coercitiva, prin violenta sau prin inselaciune.
In momentul de fata numai democratiile liberale sunt predispuse la un proces de minimizare graduala a statului. In alte forme de organizare statala, orice initiative liberale, daramite libertariene, ar fi inabusite in fasa de catre guvernele respective. Mai mult, represiunea favorizeaza formele agresive de disidenta – islamistii, comunistii, fascistii, atat prin robustetea ideologica pe care le-o da fanatismul, cat si prin priza superioara pe care o au in randul maselor, educate de-o potriva in spiritul drepturilor pozitive si al obedientei fata de autoritate. Orice revolutie sau reforma intr-o astfel de societate e condamnata sa aduca la putere o noua dictatura sau in orce caz un regim “democratic” foarte corupt.
By ionut, mai 4, 2011 @ 5:09 pm
@Alex
De acord, singura revolutie cu sanse de izbanda e cea a … creierelor!
Pe de alta parte nu pot sa nu remarc inconsistenta pozitiei conform careia unei organizatii detinatoare a monopolului folosirii/initierii fortei (statul) i se poate opune cu succes altceva (de exemplu democratia si lupta politica) decat tot … forta!
By Alex Nicolin, mai 4, 2011 @ 6:08 pm
@Ionut
Conteaza foarte mult ce tip de forta folosesti, si mai ales cum. Plasarea de bombe, asasinatele, si rascoalele violente care distrug mai ales proprietati private, folosite ca arma impotriva unui stat care nu utilizeaza metode extreme, nu sunt in mod sigur o solutie, pentru ca nu fac decat sa constituie pretext pentru agresiunea guvernamentala punitiva. Solutia corecta este educarea indivizilor, prin metode informale, in spiritul libertatii. Astfel de indivizi sunt capabili sa desluseasca ca usurinta minciunile din discursurile politice, si sa le respinga rapid. Calea cea mai buna care un nivel superior al libertatii este formarea unui consens in acest sens in cadrul societatii, si utilizarea metodelor specifice democratiei pentru a pune ideile respective in practica. Nu poti avea liberalism intr-o societate care nu intelege ce sunt drepturile si libertatea, si in niciun caz impunandu-l prin metode violente.
By Extra3OO, mai 4, 2011 @ 7:50 pm
Solutia e o bomba atomica facuta in garaj.
Alex, tu ai avea incredere IN MINE daca m-as apuca sa fac una?