Țării, cât mai mult cărbune și statului, cât mai multe taxe
„Avem la dispoziţie două surse importante pentru creşterea veniturilor bugetare şi a produsului intern brut: accesarea şi gestionarea eficientă a fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale. Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer să ca în termen de 60 de zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat”
Nu știu de ce așa multă lume crede că exprorierea celor care muncesc duce la creșterea PIB(!), dar într-o țară în care vrăjitoria este considerată o activitate demnă pentru a fi fiscalizată probabil politicienii iau în cacul toate opțiunile!
Dan Șelaru ne arată cum vorbesc cifrele:
Irealismul economic al Premierului Ungureanu este deja un fapt. 1,5% din PIB stransi la buget inseamna o economie nefiscalizata de 4,5 procente din PIB. Atata e gradul de colectare.
Cat sa fie economia nefiscalizata in aceste domenii? 50 de procente? E mai putin dar sa zicem 50 de procente. Asta ar insemna ca alcoolul si vegetalele fac 9 procente din PIB. Dar in 2 luni? Parca aia fac contrabanda asta apocaliptica in astea 2 luni.
Pentru mine însă, de neînțeles este cu totul altceva: de ce toate guvernele încearcă să “consolideze” bugetul de stat la un nivel mai ridicat al încasărilor? Nu se poate să-l consolideze și la un nivel mai scăzut?! Se pare că nu. Și aceasta fie din motivul că oamenii cred că impozitarea mai agresivă duce la creșterea bunăstării, fie din motivul pe care îl spun pe acest blog de câțiva ani: statul este permanent interesat nu de creșterea bunăstării societății, caz în care s-ar cere în out, ci de redistribuția avuției, mereu la o scară mai largă. Din păcate, înlocuirea guvernului a adus un suflu tineresc etatismului.
Un comentariu
Other Links to this Post
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI



By Robert, februarie 20, 2012 @ 12:36 pm
Treaba mi se pare simpla.
Statul trebuie sa isi creasca veniturile intrucat, printre altele, duce in spate asistenta sociala falimentara: asigurarile sociale (pensii, somaj), sanatatea. Toate acestea au incasari mai mici decat veniturile deci trebuie sustinute din bugetul de stat.
Solutia la fel de simpla (preferata cred de domnul Glavan): falimentul asistentei sociale de stat si apoi preluarea sarcinilor de sectorul privat.
Problemele solutiei simple:
1) falimentul asistentei sociale de stat nu prea va fi acceptat intr-o democratie. Regula de baza “nu te atingi de venitul brut al omului ca iti ia glanda. Trebe sa il faci din inflatie” e universal valabila. Taierea pensiilor cu 15% propusa de Boc a cazut la CC, iar bugetarii isi castiga cei 25% in instanta. Asta e: un guvern care propune asa ceva va pleca rapid si va venii repede un guvern populist. In orice tara in care pensionarii reprezinta 30-40% din populatie nu ai sanse sa treci o lege prin care i-ai lasat fara pensii
2) Sistemul pensiilor private functioneaza in multe tari cu succese variate dar in climatul economic actual care sunt sansele ca in 50 de ani de cotizare evolutia bursei / deciziile proaste de investitie / mamangement defectuos sa nu te lase in fondul gol? Ajungi la concluzia ca mai bine bei banii de cotizatie si can nu mai poti muncii reciclezi dozele de bere strinse o viata.
Concluzia e ca la modul utopic se gasesc multe solutii dar la modul practic cred ca e foarte greu sa faci o schimbare dramatica de genul asta.Acum vreo 15 ani s-ar fi putut face poate ceva (toti banii din privatizari nu se duc la cuponiada ci in 1-2-3 fonduri de pensii pentru pensionarii de stat care sa fie apoi privatizate, etc). Acum… traiasca inflatia