Logica economica

Pactul fiscal, părerea mea

Câteva mențiuni despre Tratatul fiscal semnat de România:

• Asistăm la o etapă premergătoare uniunii bugetare, deci politice. Cea mai nimerită comparație este, cred, cea cu instituirea sistemului de cursuri de schimb fixe care a pregătit terenul pentru introducerea euro. Așa cum atunci statele și-au omogenizat politicile monetare, la fel acum statele trebuie să-și omogenizeze politicile fiscale. Pentru marele salt înainte: introducerea impozitelor unice europene. Ca și în cazul euro însă, bănuiesc că după ceva timp o se ne pară rău.

• Pentru toți cei care aplaudă „prudențialitatea” din prevederile tratatului: dacă guvernele sunt așa de bine intenționate și urmăresc să-și pună lacăt la buget, atunci ce le-a oprit să facă asta în mod individual, nu în grup? De ce România nu a adoptat o Constituție fiscal[ înainte de discutarea problemei la Bruxelles? Dintr-un singur motiv: petrecerile în grup sunt mai profitabile decât dezmățul de unul singur.

• Ca și cu uniunea monetară, câtă vreme vom avea guverne naționale diferite, uniunea este de fapt un cartel. Fiecare semnează pentru binele comun și poza de grup dar, întors în țară, încearcă să trișeze pentru a marca profitul. Se cheamă free riding. Câtă vreme avem suveranitate națională nici un fel de penalitate împotriva trișorilor nu este operaționalizabilă. Ceea ce ne întoarce la ideea unificării politice. Când și tratatul fiscal va da greș (se fac pariuri undeva?), atunci se va spune: “Păi da, e clar, compactizarea fiscală trebuie însoțită de guvern unic european, altfel nu merge.”

• Mai mult, oricât de multe eforturi ai face pentru a fi scos afară din joc, vei fi ținut pe teren cu forța. Căci idealul uniunii europene este prea măreț pentru a fi întinat de giumbușlucurile financiare ale vreunui guvern, iar dacă cineva nu-l mai vrea, atunci euro-birocrația îl vrea sigur! Nu știu cât de multă lume înțelege particularitatea uniunii politice. Nu are nimic de-a face cu vreo este cooperare voluntară, uniune consensuală sau ceva de acest gen. Este vorba de un proces de extindere a redistribuției (operată prin mijloace convenționale sau neconvenționale, adică inflaționiste). Aici nu e loc de întors. The show must go on și, chiar dacă vreun guvern eșuează în a implementa planul stabilit de la centru, soluția nu este să dai afară țara, ci guvernul; soluția nu este să renunți să mai exploatezi fiscal Grecia sau România, bineînțeles că nu! Soluția este să proptești mai bine vaca pentru a o mulge în continuare. Nu-i o problemă, unioniștii au și cu cine să facă asta: tehnocrați “de bine” se găsesc pe toate drumurile.

Ce face statul?, Speculații | Bogdan Glăvan | martie 6, 2012 11:46 am

7 comentarii

By Dan Selaru, martie 6, 2012 @ 11:50 am

Corect. Si nu asta e solutia, o sa se lase cu macel.
By MIA, martie 6, 2012 @ 12:08 pm

Ce să-i faci … “metoda Monnet” are dezavantajele/riscurile ei …
By Dan, martie 6, 2012 @ 1:32 pm

Foarte interesant cum de fiecare data cand socialismul esueaza, apologetii sai globali propun o uniune socialista si mai extinsa. A esuat in Germania, Franta, Spania, Italia, Grecia si celelalte tari europene? Nu-i nimic, “solutia” birocratilor este extinderea acestei politici falimentare la nivel global.
Ma intreb dupa ce nu va mai exista nici o tara libera pe pamant ci tot globul va fi incatusat intr-un lagar unic socialist, care inevitabil va ajunge in faliment, cu cine ne vom mai uni fiscal, bugetar si de alta natura? Cu… extraterestri )? Deja teoriile SF ambunda la multi scelerati, chiar laureati Nobel (vezi Krugman si planurile sale marete de pregatire de razboi galactic, probabil rezultat al vizionarii Star Wars prea mult).
By i - conomics, martie 6, 2012 @ 2:42 pm

Pactul fiscal nu e bun pentru ca limiteaza oarecum deficitele bugetare ale unui stat? Ce e rau in asta? Si de ce ar fi bune deficite bugetare ad infinitum pana crapa basica a la Grecia?

Mai toate statele sunt vulnerabile populismului politicianist. Cand cutitul electoral ajunge la os 99% din politicieni inchid ochi si ofera multimii variate beneficii nemeritate finantate prin imprumuturi si inflatie.
By Alecsa, martie 6, 2012 @ 9:28 pm

Aaa…de ce am impresia ca ne-am exportat puterea (adevarata putere, aia financiara) intr-un orasel cu nume de varza unde nu-i mai ajunge pe onorabili nici un ecou din realitatea lumii pe care o conduc? Sau doar mi se pare mie?
By ionut, martie 7, 2012 @ 12:06 pm

“Pactul fiscal nu e bun pentru ca limiteaza oarecum deficitele bugetare ale unui stat?”

Problema nu e deficitul bugetar, ci marimea bugetului adica a jafului fiscal.
Cum “limiteaza”? Amenintarea cu amenda aia ridicola e degeaba, mai ales ca, si in cazul in care se va aplica, n-o vor plati birocratii ci … ghici ghicitoarea mea!
By aurel, martie 9, 2012 @ 5:40 pm

Da, se numește „politica pașilor mici”. Prin care se știe că măsurile luate sunt insuficiente, deci la un moment dat vor eșua, iar atunci vom face următorul pas. Care nu mai trebuie impus, ci este acceptat sine die de toată lumea. Așa a fost conceput proiectul european de la bun început. Scopul final fiind o Europă unită monetar, fiscal, politic, oricum vreți.
Și nici măcer nu e vreo conspirație sau plan secret al masonilor, e pur și simplu realitatea. Și, da, eu cred că vom merge până la capăt, adică vom ceda cu toții suveranitatea care acum este numărul unu pe lista naționaliștilor.