Cum salvează inițiativa privată speciile pe cale de dispariție și alte link-uri

• Inițiativa privată salvează specii pe cale de dispariție. Cum? Mutând Africa în Texas. Vânătorii știu de ce.

• Ajutoarele alimentare străine… alimentează de fapt războaiele civile:

Our findings show that the concerns of critics are very real. By exploiting year-to-year variation in wheat production in the United States, along with cross-country variation in a country’s propensity to receive food aid from the United States, we show that, on average, food aid promotes civil conflict. An increase in U.S. food aid increases the incidence, onset and duration of armed civil conflicts in recipient countries. We show that our results are not a result of U.S. food aid crowding out aid from other countries. We also find that food aid has a more adverse effect on small-scale armed conflicts and in countries with a less developed transportation network. These findings support qualitative accounts of food aid either being stolen during transport or being taken from target populations by small armed groups that use the resources to fund conflict.

• Zero % modern technology

We work as work is workship. Our motto is 100% customer satisfaction. With no error.
Zero % fuel
Zero % modern
technology
99.9999% performance
Zero % investment
100 % Customer Satisfaction
Zero % Disputes

Se pare că Prințul Charles a fost uimit de eficiența acestei activități și a luat notițe

Aveți grijă ce vă jucați pe calculator, să nu faceți crime de război!

Știrea e de aici. La a 31-a conferință a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a discutat încălcarea drepturilor omului – ba mai rău, a dreptului umanitar internațional – de către cei pasionați de anumite jocuri de calculator. Din document citire:

While the Movement works vigorously to promote international humanitarian law (IHL) worldwide, there is also an audience of approximately 600 million gamers who may be virtually violating IHL. Exactly how video games influence individuals is a hotly debated topic, but for the first time, Movement partners discussed our role and responsibility to take action against violations of IHL in video games. In a side event, participants were asked: “what should we do, and what is the most effective method?” While National Societies shared their experiences and opinions, there is clearly no simple answer. There is, however, an overall consensus and motivation to take action.

Întrebarea mea este: când se vor introduce impozite în Second Life?

Socialismul verde distruge Făgărașul

Mi s-a atras recent atenția asupra filmului de mai jos:

Distrugerea raurilor din Fagaras

Vezi mai multe video din cultura

Este vorba de “sistematizarea” râului Capra din Munții Făgăraș, de data aceasta nu direct de către stat ci de un grup de interese care a capturat statul și care și-a “apropriat” râul – după principiul, “Dacă tot e al tuturor și al nimănui, atunci măcar să fie al meu” – în vederea construirii unor hidrocentrale și obținerii de energie “verde”. Mă rog, verde-kaki, așa cum se vede bine din film. Proiectul – de-a dreptul luminos pentru națiune – va afecta muntele în două moduri: în primul rând, prin deprecierea estetică; în al doilea rând, prin distrugerea unui întreg ecosistem, deoarece anumite viețuitoare sunt dependente de apa din râu. Tragic este faptul că românii pierd de două ori: prima dată prin distrugerea avuției comune și a doua oară prin subvenționarea energiei verzi. Într-adevăr, mai greu găsești un caz atât de strigător despre efectele penibile ale intervenției statului – exact contrare intențiilor mărturisite. Politica atenuării poluării prin înfometare (cultivarea rapiței în locul porumbului) își are continuarea perfectă în povestea salvării energetice prin distrugerea naturii.

Bănuiesc că filmul a revoltat pe mulți iubitori de natură. Ca unul dintre ei și economist pe deasupra, pot să vă spun că ce se întâmplă acum pe râul Capra este un simplu exemplu de devastare a proprietății comune (publice). Adică un rezultat al lipsei proprietății private. Așa ceva se întâmplă de secole și n economiști au avertizat asupra fenomenului. Dacă vrem să prevenim “tragedia bunurilor comune”, atunci trebuie să definim clar drepturile de proprietate asupra acestor bunuri. Adică să privatizăm munții, așa cum am mai spus.

Știu că unii ecologiști vor sări imediat să mă contrazică. Dar publicul ar trebui să știe că există două categorii de ecologiști: (1) ecologiștii-socialiști, care vor să ne ia banii forțat prin impozite pentru a se întrona ulterior “guvernatori” peste resursele în cauză, gestionându-le așa cum vor și (2) ecologiștii-capitaliști, care apreciază anumite bunuri pentru serviciile estetice pe care le oferă și care sunt gata să plătească pentru a le retrage din alte utilizări și a le conserva. Majoritatea ecologiștilor-socialiști varsă lacrimi de crocodil în timp ce fac un ban din fonduri europene sau din lobby-ul politic. Ecologiștii-capitaliști plătesc pentru ceea ce iubesc. Ecologiștii-socialiști naivi sunt sortiți să facă anticamera primarului / prefectului / ministrului / președintelui și să spere că-l vor înduioșa pe “tătuc” să o ia pe calea cea bună. Doar nătărăii pot crede că efortul acesta va da rezultate în mod sistematic. Tot ce putem spera într-un regim ecologist-socialist este să fim conduși de oamenii potriviți (dar nici măcar ei nu vor putea calcula la câți km de izvor este cazul să ridice o hidrocentrală). Pe baza experienței istorice vă sfătuiesc să evaluați singuri probabilitatea unui astfel de deznodământ.

În schimb, ecologiștii-capitaliști vor retragerea statului din societate și privatizarea bunurilor comune. Ei își dau seama că nu au ce aștepta de la stat și de la cei care îl căpușează. Vor intrarea tuturor resurselor în circuitul pieței.

Dar nu se vor distruge Munții Făgărașului mai repede dacă vor deveni proprietate privată? Ei bine, nu există un motiv principial pentru care să presupunem acest lucru. Ce se va întâmpla va depinde în întregime de preferințele publicului, ale “consumatorului” de munte. Piața va acționa ca un proces democratic, în care fiecare va vota cu banii jos în funcție de preferințele lui. Vom scăpa de noianul de ipocrizie și vom trage linie. Nimic nu ne va împiedica pe noi, iubitorii de natură, să licităm pentru conservarea mediului. Nimic nu va împiedica o asociație voluntară, un club de împătimiți ai muntelui, să strângă suficiente fonduri pentru a cumpăra dreptul de utilizare al unui cutare munte, lac sau râu. Fie direct de la stat, fie indirect de la un alt proprietar – în cazul în care mișcarea ecologistă se mișcă mai lent.

Pe o piață cu adevărat liberă consumatorii sunt suverani. Nimeni nu le bagă pe gât produse fără voia lor și nimeni nu le confiscă avuția. Dacă românii țin la natură, atunci vor plăti pentru ea, la fel cum plătesc în prezent pentru produsele agriculturii ecologice sau pentru vacanța într-un cadru mirific. Așa vom învăța să fim responsabili pentru acțiunile noastre.

Oricum nu putem salva planeta decât plătind pentru asta. Economistul nu spune decât că implicarea directă, pe piață, este calea cea mai eficientă de satisfacere a preferințelor societății.

Atenție pensionari! Pică alimente

Guvernul a aprobat o altă destinație pentru banii confiscați românilor: coșul de solidaritate pentru pensionari.

Măsura ilustrează principiul de fier al politicii redistributive: niciodată nu ești sigur cât să dai unuia sau altuia, de aceea cel mai bine este să iei cât mai mult de la toți! De când cu austeritatea – o vorbă de dânșii inventată – probabil guvernul a realizat că a luat prea mult de la pensionari și acum vrea să facă “dreptate”, compensându-i cu economate.

Partea cea mai nostimă este că suntem asigurați că

programul nu implică un efort bugetar suplimentar, nefiind acordate subvenţii sau sprijin financiar, şi nu există un impact negativ asupra încasărilor de TVA

prin urmare magazionerii se pot apuca să treacă lumea pe liste, pensionarii se pot așeza liniștiți la coadă, iar noi ceilalți putem să binecuvântăm Guvernul-Moș Crăciun și să-i urăm să treacă și pe la noi.

Gluma zilei, după decizia Elveției de a face inflație în ritmul euro

Autor: Zero Hedge

Confirming that this is a market for idiots, by idiots, was the 4 am response in the price of gold, which following the SNB’s Swiss Franc peg announcement did not surge, as it should have considering that the SNB just singularly changed the role of the CHF from a “flight to safety” to a carry currency, making gold the only island of stability in a world of fiat insanity, but instead plunged by over $50… Of course, the logic is completely and totally the opposite

Cred că cea mai bună decizie pe care poate să o ia Elveția este să permită circulația paralelă pe teritoriul său a mai multor monede, pentru a ușura comparația evoluții puterii de cumpărare a diverselor monede si ajustarea mai rapidă a prețurilor interne.
Decizia pe care a luat-o azi este de departe cea mai proasta. Faptul că încă un stat a ales să accelereze tipărirea propriei monede nu va duce la revenirea economiei globale… doar la creșterea inflației globale… si a prețului aurului.

P.S. Ha, ha, ha! Behavioriștii au dreptate. Piata este irationala. Investitorii sunt confuzi si manati de emotii.

Cum importă ucrainienii mașini tăindu-le în două

De aici.
Pentru a scăpa de taxele vamale ucrainienii taie mașinile în două și zic vameșilor că importă componente.

Ziua egalității salariale: cum socialismul UE sfidează logica economică

Uniunea europeană sărbătorește astăzi Ziua egalității salariale. Momentul reprezintă o imitație ieftină a Zilei libertății fiscale, după cum puteți înțelege din citatul de mai jos. (Vă amintiți cum multe dintre celebrele realizări din timpul comunismului era imitații ieftine ale produselor capitaliste?!) Spune doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție:

97 de milioane de femei din Europa lucrează de la 1 ianuarie, însă încep să fie remunerate efectiv abia de săptămâna aceasta… Ziua Europeană a Egalității Salariale readuce în prim-plan amploarea eforturilor pe care trebuie să le depunem pentru a elimina diferențele de salarizare între bărbați și femei. Alături de statele membre şi de partenerii sociali, vom încerca să reducem considerabil diferențele de salarizare între bărbați și femei în UE, astfel încât în viitor să nu mai avem nevoie de o zi a egalității salariale care să marcheze aceste disparităţi.

Care e problema?

În Uniunea Europeană, femeile câștigă de-a lungul vieţii, în medie, cu 17,5% mai puțin decât bărbații. Acest procentaj uimitor va fi evidenţiat mâine, cu ocazia primei Zile Europene a Egalității Salariale celebrată în întreaga UE. Această zi – 5 martie – marchează numărul de zile suplimentare pe care femeile trebuie să le muncească în anul 2011 pentru ca suma de bani câştigată de acestea să fie echivalentă cu cea obţinută de bărbaţi în 2010.

Deci diferența de venit dintre femei și bărbați este considerată anormală și se dorește nivelată. Acest lucru este absurd. Este tot atât de absurd pe cât este ipotetica dorință a cuiva de a egaliza diferența de culoare dintre negri și albi sau dintre romi și români. Culoarea diferită a pielii oamenilor este datorată legilor biologice naturale și nimeni nu este atât de tont încât să susțină că ea este nejustificată, indiferent în ce sens. În schimb, venitul diferit pe care îl obțin diverși indivizi este datorat legilor economice naturale – mai putin evidente, dar la fel de sigure și inteligibile ca și cele fizice sau biologice. Cei care susțin că această diferență este uimitoare nu au scuză, în afară de imperfecta educație economică.

Venitul oamenilor este corelat cu productivitatea lor. Mai bine zis, venitul oamenilor reprezintă chiar producția lor. Cei care se străduiesc mai puțin produc mai puțin, deci câștigă mai puțin (de asta cei care în adolescență s-au dedicat studiului ajung să câștige mai mult decât cei care în loc să meargă la școală au bătut mingea pe maidan). Cei care lucrează cu mai mult capital produc mai mult, deci câștigă mai mult (de asta nemții au un nivel de bunăstare mare în comparație cu românii). Cei care lucrează în condiții de mediu neprielnice au o productivitate mai scăzută, deci venituri mai mici (din acest motiv nimeni nu cultivă banane în Siberia). Cei care intră în diviziunea muncii și se specializează au de câștigat în raport cu cei care preferă să trăiască în autarhie (precum coreenii din Nord). Cam așa sună explicațiile pentru diferența între venituri. Ar fi absurd ca toți oamenii să câștige la fel – cel puțin câtă vreme condițiile naturale, abilitățile umane, efortul depus și acumularea de capital nu sunt identice.

Dar nu și pentru socialiștii de la Comisia Europeană, care au obsesia egalitarismului. Ați citit bine, ei vor ca “în viitor să nu mai avem nevoie de o zi a egalității salariale care să marcheze aceste disparităţi”. Iar dacă nu vor mai fi diferențe nici între negri și albi, nici între mediul rural și cel urban, nici între albanezi și francezi, nici între mineri și profesori, atunci – Ura! – vom ajunge în Nirvana.

Acum, o observație și un amendament, foarte importante. Observația ar fi că, așa cum puteți înțelege și din citatele ample care urmează mai jos, cifrele oferite de statistici nu ne spun nimic. Alegeți ce cifre vreți și ele vă vor justifica orice concluzii doriți, oricât de fantasmagorice. Am reprodus graficul care arată raportul dintre salariul mediu al femeilor și bărbaților în România, pe ramuri ale economiei. Ce reiese de aici? Că femeile câștigă mai mult decât bărbații în domenii precum: agricultura, industria extractiva, producția de energie, construcții și transporturi. Deci, se pare că ramurile de activitate asociate îndeobște cu depunerea unui efort fizic intens sunt de fapt, a women’s world. Cineva care habar n-are cu ce anume se ocupă de fapt femeile în aceste industrii și de unde vine salariul lor mai mare, ar trage concluzia că productivitatea femeilor la dat cu târnăcopul, arat ogorul, turnat beton sau urcat cărămizi pe schelă sau este mai mare decât a bărbaților. Morala: este foarte ușor să tragi concluzii când nimic nu ai a spune, în afară de cifre chioare.

Amendamentul este următorul. În economia noastră cea de toate zilele, guvernul gestionează aproximativ jumătate din PIB. Piața muncii include un număr uriaș de job-uri la stat. Astfel, o mare parte a angajărilor nu se fac ținând cont de criteriul productivității, despre care am vorbit mai sus, ci pe criteriul ochilor frumoși sau al relațiilor politice – căci șeful unei agenții de stat nu are nici un motiv să angajeze și să promoveze cei mai capabili subalterni, din contră! Prin urmare, neavând piață, avem dicriminare (decizii arbitrare), ba încă foarte multă. Există, cum ar veni, un sâmbure de adevăr în pretențiile celor care luptă împotriva discriminării, doar că această discriminare are loc tocmai în ograda statului – despre care se spune că trebuie să intervină pentru a stopa discriminarea.

În încheiere, vă las în compania lui Walter Block, el se pricepe mai bine ca mine să explice tot ce este de explicat pe acest subiect:

Equal Pay for Equal Work – EPFEW) sau la Plata Egală pentru Muncă de Valoare Egală (Equal Pay for Work of Equal Value – EPFWOEV) afirmă că aceste acte legislative sunt necesare pentru a combate discriminarea pe care o fac angajatorii între femei şi bărbaţi. Chiar dacă lucrurile ar sta astfel, nu se poate rezolva nimic pe cale legislativă în această situaţie, pentru că femeile deţin numai puterea lor de muncă, nu şi preţul pe care îl pot obţine de la ceilalţi pentru aceasta. Dacă femeile ar avea un drept asupra preţului pe care îl pot obţine pentru munca lor, ar fi imposibil pentru ceilalţi să se angajeze în vreo acţiune, de teamă să nu afecteze, voit sau nevoit, valoarea efortului femeilor.

Dar nu se poate spune că femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii din cauza discriminării angajatorilor. Dimpotrivă, această stare de lucruri se datorează efectelor asimetrice pe care le are căsătoria: salariile bărbaţilor cresc, iar cele ale femeilor scad. Datorită responsabilităţilor inegale dintr-o familie obişnuită cu privire la creşterea copiiilor, efectuarea cumpărăturilor, curăţeniei, spălatul rufelor, prepararea hranei şi o mulţime de alte asemenea activităţi, o soţie câştigă 40% din salariul soţului ei. În schimb, nu există nicio diferenţă de plată între femeile şi bărbaţii care nu au fost niciodată căsătoriţi; salariile acestora sunt aproximativ identice. Raportul de 60%-75% dintre venitul femeilor şi cel al bărbaţilor, atât de mult scos în evidenţă de către feministe, este de fapt un amalgam între cele două grupuri foarte diferite de oameni – cei căsătoriţi şi cei necăsătoriţi.

Însă susţinătorii plăţii „echitabile” nu cer deloc un astfel de lucru. Viziunea lor, susţinută pe baza concepţiei că oamenii au un drept de proprietate nu numai asupra propriei persoane şi bunurilor deţinute, ci şi asupra valorii acestora, este că bărbaţii şi femeile trebuie să primească aceeaşi plată, în ciuda diferenţelor de productivitate. Imaginaţi-vă că dorinţa lor e împlinită. Să presupunem că legea cere ca un bărbat cu o productivitate de 20$ şi o femeie cu o productivitate de 12$ să fie plătiţi la fel. Acum, stimulentele vor fi inversate. Firmele, în loc să aibă interesul financiar să angajeze o femeie, vor fi conduse „ca de o mână invizibilă” să le evite cu orice preţ. Rezultatul va fi creşterea ratei şomajului în rândul femeilor, rezultat care apare întotdeauna când preţurile factorilor de producţie sunt stabilite artificial, în afara pieţei, prin lege.

Prohibiția drogurilor naște povești de succes

Mulțumesc lui Daniel Secară pentru pont.
Nu cred că există economist care să nege că prohibiția duce la apariția economiei subterane, la creșterea criminalității, la corupție și la îmbogățirea interlopilor mult peste nivelul ce ar putea fi fost atins de întreprinzători pe o piață liberă. Dar iată că trebuie să vină un lord al drogurilor din Mexic să ne dea cu tifla.

Joaquin “El Chapo” Guzman Loera (miliardar, un adevărat talent în distribuția drogurilor):

I couldn’t have gotten so stinking rich without George Bush, George Bush Jr., Ronald Reagan, even El Presidente Obama, none of them have the cajones to stand up to all the big money that wants to keep this stuff illegal. From the bottom of my heart, I want to say, Gracias amigos, I owe my whole empire to you.

Un oficial apropiat al președintului Mexicului, Felipe Calderon:

Felipe is going crazy. He’s screaming at everybody who comes in, ‘Why don’t they make this sh*t legal already! You’re killing me here!’ Look, everyone knows, when you have Prohibition, you create gangsters. And the more you prohibit, the more gangsters you make. El Chapo is hero now to all those slumdogs who want to be millionaires. Kids in the street, when they play games, they all want to be El Chapo, the baddest man in the whole damn town

Impozitarea pământului nelucrat, în logica exproprierii

Birocrații statului au idei. Acum ne pregătesc un impozit de 400 de lei/ha pentru terenul nelucrat. După cu umblă vorba, această măsură va contribui la dezvoltarea agriculturii.

Dar pământul este un factor de producție. Ca el mai sunt numeroase alte resurse, naturale sau produse de om, care șad degeaba în loc să producă ceva. Prin urmare, în logica măsurii anunțate ar mai trebui introduse și următoarele impozite:
• Impozitul pe munca nefolosită. Dacă ești șomer, trebuie să plătești impozit fiindcă irosești forța de muncă a națiunii. Să zicem 400 de lei pentru fiecare lună în care stai acasă în loc să lucrezi în fabrici sau pe ogoare. Nu contează că forța de muncă îți aparține, la fel ne aparține și pământul, dar de fapt nimeni nu este stăpân pe nimic, totul este al „poporului”.
• Impozitul pe mașina nefolosită. Automobilul ținut în conservare în garaj sau în parcarea din spatele blocului reprezintă o pierdere pentru societate, pentru că nu produce nimic. El ar trebui să meargă și să contribuie la creșterea PIB, într-un fel sau altul. Dacă el este pornit în garaj, atunci se pune că este folosit, deoarece consumul de carburant crește PIB și aduce venituri la buget, în fine, face ceva util societății. Altminteri, ținerea autoturismului degeaba ar trebui impozitată cu 400 de lei pe lună.
• Impozitul pe ideea nefolosită. Cu siguranță fiecare dintre voi are o idee pe care nu o pune în aplicare. Fiecare idee nepusă în practică înseamnă mai puține locuri de muncă, mai puțină bunăstare socială. În particular, acest lucru determină apariția unui decalaj între PIB real și cel potențial, cu efecte dezastruoase asupra capacității BNR de a ținti inflația. Pentru fiecare idee nefolosită ar trebui instituită o amendă de 400 de lei, dublă în cazul celor care au mai mult de 10 idei nefolosite.

Măsura anunțată de ministru reprezintă, fără îndoială, un atac la proprietate și, ca atare, nu are nimic de-a face cu creșterea bunăstării. După cum sper că ați aflat până acum, nicicând în istorie nu s-a mai pomenit ca un popor să se dezvolte în absența dreptului de proprietate. Cu cât acesta a fost îngrădit mai mult, cu cât gradul de libertate economică a fost mai redus (respectiv sclavia a fost mai răspândită), cu atât prosperitatea a fost mai grav faultată.

Ce nu înțeleg birocrații guvernamentali este că pământul (și orice alt factor de producție) zace nelucrat deoarece a-l “lucra” este o acțiune costisitoare. De fapt, orice acțiune umană este costisitoare, în sensul că are un cost de oportunitate. În goana lor după satisfacerea cât mai multor nevoi indivizii sunt motivați să economisească (în sens larg), adică să respingă acele acțiuni al căror cost de oportunitate depășește valoarea câștigului obținut. În cazul nostru, agricultura – cultivarea porumbului, de exemplu – este un exemplu de activitate umană, care are un cost de oportunitate. Țăranii nu lucrează pământul deoarece, în opinia lor, nu merită; nu este eficient economic. Lucrarea pământului presupune folosirea de forță de muncă, bunuri de capital și alte produse (combustibili, îngrășăminte). Acest act este nejustificat, deoarece câștigul obținut nu acoperă chetuielile suportate.

La fel stau lucrurile și cu proprietarul unui automobil care nu circulă cu acesta – sau care nu circulă des (întotdeauna poate să apară un ministru care să considere că automobilul este prea puțin folosit). Utilizarea automobilului este costisitoare, iar proprietarul poate ajunge la concluzia că nu merită să meargă cu el zilnic la locul de muncă, de pildă. Aceasta nu înseamnă neapărat că decizia de cumpărare a automobilului a fost greșită; dacă așa ar sta lucrurile, atunci proprietarul ar renunța la el la prețul pieței.

Acum, politica statului are un singur scop: să-i determine pe țărani să își vândă pământul. În prezent, țăranii nu își vând pământul pentru că apreciază valoarea acestui drept superioară prețului de piață (din indiferent ce motive, toate subiective). Ei pot crede că prețul pieței va crește în viitor (sau pot fi pasionați de salvarea planetei?), astfel încât consideră că este prematur să îl înstrăineze; poate momentul propice va fi atunci când nepoții lor vor ajunge la vârsta maturității, cine-știe.

Prin impozitare, statul le oferă pleașcă fermierilor bogați, deoarece oamenii vor fi siliți să renunțe la pământ contra voinței lor, ceea ce înseamnă că, practic, fermierii înstăriți vor avea posibilitatea să cumpere teren sub prețul pieței. Economic vorbind, vom asista la o redistribuție a avuției, care – atenție! – ironizează ideologia socialistă care stă la baza redistribuirii, deoarece direcția ei va fi de la săraci la bogați. Este un aparent paradox, totuși, pentru că orice om cu capul pe umeri știe că socialismul a cultivat pauperizarea în masă, în ciuda pretențiilor oficiale contrare.

Sponsorizarea fermelor mari nu va duce la creșterea bunăstării. Economiile de scară – conceptul invocat uneori în discuția referitoare la meritele comasării pământului (și comasării în general, vezi cazul coloșilor energetici) – nu determină în mod mecanic profitabilitatea unei activități și îi invit pe cei care cred contrariul să pună mâna pe carte. Cu atât mai mult, atunci când economiile de scară sunt realizate… pe spinarea celorlalți, nu putem vorbi de o politică înțeleaptă.

Pentru continuarea discuției, citiți și Soarta agriculturii în Prostovenești

Legea cauciucurilor de iarnă și lecția de economie

Mulțumesc lui Bogdan Popa care mi-a semnalat că ministerul transporturilor plănuiește o nouă lege privind obligativitatea cauciucurilor de iarnă. Și, ca să vedeți că birocrații statului știu să facă o analiză cost-beneficiu a reglementării pe care o propun, citiți aici:

In Romania este inmatriculat un parc de 5,38 milioane de vehicule, din care aproximativ 1,1 milioane nu necesita echiparea cu anvelope speciale (remorci, tractoare, troleibuze, mopede etc). Prevederile ordonante urmeaza sa fie aplicate pentru aproximativ 4,28 milioane vehicule, din care 70.000 reprezinta parcul aflat in dotarea institutiilor publice, Diferenta de 4,21 milioane autovehicule care apartin diverselor persoane fizice si juridice ar reprezenta un efort de 1,85 miliarde euro, din care ar reveni bugetului de stat numai din TVA incasat suma de 445 milioane euro, ceea ce inseamna venituri suplimentare la bugetul de stat si nu cheltuieli.

Cum? Veniturile statului vor crește cu 445 milioane de euro?!

Unde ești tu Bastiat? Ca punând mâna pe ei
Să-i împarți în două cete, de inculți și tăntălăi
Și în două școli mai bune cu de-a sila să-i aduni
Să distrugi birocrația și furtul din bani comuni… că altă rimă n-am găsit

Consilierii de la transporturi au lipsit de la lecția de economie. Ba mai mult, legea pe care o propun acum este un caz evident de ignorare a logicii elementare. Dacă statul le impune să cumpărăm cauciucuri de iarnă, atunci nu rezultă că veniturile sale din TVA vor crește. Din venitul pe care îl au, pur și simplu oamenii vor cheltui mai mulți bani pe cauciucuri și mai puțini pe alte bunuri, deci creșterea încasărilor de TVA se va compensa cu scăderea încasărilor de TVA.

Și fiți atenți! Deoarece oamenii vor descoperi cu amărăciune că degeaba se străduiesc fiindcă nu sunt proprietari pe roadele muncii lor, din contră, le spune statul ce să facă cu banii, atunci vor fi mai puțin stimulați să muncească și să investească, ceea ce va duce pe termen lung la scăderea producției și, implicit, la reducerea veniturilor bugetare.

Dar cine să stea să învețe economie, politicienii? De ce să fim obligați să cumpărăm cauciucuri de iarnă (pentru roțile motrice)? Hai că puteți mai mult, voi cei de la Ministerul Transporturilor! După raționamentul vostru ar trebui să ne confiscați imediat toate cauciucurile existente! Vă dați seama câți bani am cheltui ca să ne pregătim mașinile pentru drum? Vă dați seama câți bani din TVA ar încasa statul?

Ce fericiți trebuie să fie profesorii de fizică sau matematică! Atât de rar au ocazia să vadă cum cineva nesocotește la ore de maximă audiență principiile de bază ale acestor științe. Natura se răzbună imediat pe cel care încearcă să zboare fără să cunoască legea gravitației. Spre deosebire, sărmanii profesori de economie trebuie să îndure zilnic un noian de aberații, altminteri ridiculizate de două secole încoace. Deh, natura (populația care votează) e indulgentă cu gogomanii.

Cum să nu distrugi corupția: iei alte măsuri birocratice

Trei exemple de actualitate ilustrează – mai degrabă ar trebui să spun, vor ilustra – inutilitatea luptei împotriva corupției cu mijloace birocratice. Avem în primul rând legea educației, care prin interzicerea clanurilor universitare (rude în conducerea instituției)… va “face reformă” în învățământ sau așa ceva. Apoi avem stabilirea salariilor conducătorilor de mari firme de stat – o altă presupusă metodă de reducere a corupției. Și (nu râdeți) avem decizia CCA de a schimba sistemul delegării arbitrilor de fotbal, decizie prin care nu se va mai comunica cine este arbitru la cutare meci decât cu o zi înainte – ceea ce va zdrobi corupția în fașă, vă imaginați.

Toate aceste parascovenii au un singur sens: să arunce praf în ochii celor care cer eliminarea corupției, aratând că “experții” s-au pus cu burta pe treabă.

Să le luăm pe rând. Prevederile legii educației sunt anti-capitaliste și anti-liberale, deoarece încalcă atât dreptul instituțiilor de a se conduce așa cum cred optim, cât și dreptul indivizilor de a forma uniuni personale cu cine vor și de a lucra unde doresc. Concepția interdicției prevăzută de lege este una birocratică, socialistă. De unde știe legiuitorul că administrarea pe bază de clan a universităților nu este cea mai bună soluție de management? Scrie în Biblie? Interzicând relațiile de rudenie legea nu face decât (1) să evite adevărata soluție la problema corupției și (2) să creeze efecte perverse hilare. Corupția apare atunci când se pune problema alocării resurselor publice. Dacă un ministru își numește consilier propriul șofer (vă amintiți?), atunci avem o problemă. Dacă patronul unui club de fotbal își numește nepoții în funcții de conducere, atunci nu avem o problemă.

Exercitarea dreptului de proprietate privată îți permite să faci ce vrei cu proprietatea ta atât timp cât nu-i agresezi pe ceilalți. Îngrădirea acestui drept rezultă dintr-o viziune socialistă și, dacă nu ați înțeles până acum, tocmai ea dă naștere la corupție. Așadar, soluția eliminării corupției din învățământ este privatizarea totală a acestuia, scoaterea completă a statului din schemă. Corupția apare fiindcă personalul didactic nu poate promova decât cu aprobare de la minister, fiindcă universitățile nu pot funcționa decât îndeplinind criteriile birocratice stabilite de minister, deoarece calitatea – say what? – este verificată și atestată de minister. Oriunde apare statul cu regulile lui arbitrare apare fofârlica, pretinsele respectări ale indicațiilor prețioase și raportări de îndeplinire a planului. Chiar vreți diplome de calitate? E simplu, eliminați monopolul (statului) asupra diplomelor.

Interdicția legiferată nu va face decât să dezvolte amantlâcul, spre fericirea veșnică a imoralilor și a, horribile dictum (!), clanului pretins făptuitorilor de reformă.

Vine la rând stabilirea salariilor directorilor firmelor de stat. Observați că aici nici guvernul nici ziariștii nu știu cum s-o cotească. Dacă salariile directorilor sunt prea mari, corespunzătoare responsabilității asumate prin funcția respectivă, atunci sunt “nesimțite”. Dacă ele sunt prea mici, atunci vor alimenta mai abitir corupția, căci doar nimeni nu-și imaginează că poți administra un patrimoniu de miliarde cu un salariu de câteva mii. Din dilema asta, mi-e teamă că nu putem ieși decât tot prin privatizare. Problema corupției directorilor există deoarece avem firme de stat. Dacă nu avem firme de stat, atunci nu mai avem nici salarii nesimțite nici delapidarea patrimoniului.

În sfârșit, aproape nimeni nu a băgat în seamă comicăria din fotbal, poate din cauză că acolo suntem obișnuiți cu circul. Comisia arbitrilor a cugetat și ce credeți că a decis? Că de vină pentru scandalurile de corupție din arbitraj este… informarea prematură a publicului în legătură cu delegările fluierașilor. Și atunci a hotărât că va ține secrete aceste delegări.

Pe același principiu ar trebui să se asigure anonimitatea candidaților politici la alegeri, eventual până cu o zi înaintea votării; dacă nu mai știi cine candidează, nu mai ai scandaluri de corupție, logic! Aberația de intervenție apare aici în toată splendoarea: ce bine ar fi dacă am fi conduși de anonimi! Nu s-ar mai putea formula nici o acuzație de corupție.

Cum ziceam, toate parascoveniile astea sunt aruncate poporului pe post de soluții… tehnocrate de atenuare a corupției. Și toate țin la public, atât timp cât acesta continuă să creadă că statul și doar statul poate îndeplini anumite activități: învățământ, producție de energie hidro, arbitraj etc. Dacă această iluzie se destramă, atunci statul nu ar mai administra bunuri publice și atunci am scăpa de corupție. Dar, să recunoaștem, ar fi o lume tristă: fără tehnocrați la putere, respectiv fără opoziție de fațadă care să mestece la nesfârșit aceleași argumente răsuflate.

De citit: acești oameni care ne conduc + o știre veselă

• Valeriu Tabără, susţine iniţiativa unor parlamentari de a obliga magazinele ca 10% din alimentele vândute să fie produse tradiţionale.

“Eu aş aduce în faţa consumatorilor produsele tradiţionale. Aceşti producători nu trebuie să se găsească doar la marginea drumului. E vorba de ce se produce după o anumită reţetă, nu la scară industrială: magiunul de Topoloveni, cârnaţii de Pleşcoi, pălinca de Bihor sau pâinea de Pecica. De ce să nu le găseşti în magazine?”

Probabil este o altă idee venită la nervi. Căreia, la liniște, i se poate replica faptul că hipermarketurile nu vând produse tradiționale tocmai fiindcă hipermarketurile sunt specializate pe distribuția pe scară largă, adică industrială. (Apropos, mai știe cineva astăzi conceptul de economii de scară?) Eu cred că ministerul agriculturii alias poliția alimentară ar trebui să ducă o campanie de conștientizare a populației cu venituri reduse în legătură cu necesitatea reducerii consumului de parizake și creșterea consumului de cârnați de Pleșcoi. După care să se înjumătățească prin lege prețul la cârnații de Pleșcoi pentru ca fiecare român să își permită să cumpere.

• Vechile obiceiuri mor greu. Spune domnul Boc:

Avem de-a face cu doua legi care vizeaza salarizarea. Prima este legea cadru, echivalentul legii de anul trecut, care a fost imbunatatita cu Banca Mondiala si reprezentantii sindicatelor. Modificarea propusa este o ierarhizare pe 15 trepte a profesiilor, fata de anul trecut cand erau 12 trepte. E un lucru titanic, greu de facut, nimeni nu a avut curajul in 20 de ani sa stea la masa si sa ordoneze categoriile sociale. Legea ne zice care este plafonul maximal in grila, daca este medic, profesor sau judecator.

Gura primului ministru adevăr grăiește. De 20 de ani nimeni nu a încercat să ordoneze categoriile sociale. Asta s-a făcut înainte de 1990.

• Interviul săptămânii, oferit de președintele ANOFM. Must reading, că nici nu știți ce pierdeți!

Încercaţi voi să faceţi mai multă politică ca ei. Noi nu trebuie să privim poporul român ca pe un popor de academicieni. Noi trebuie să facem o analiză a poporului aşa cum e. Avem curve, beţivi, puturoşi. Puturoşi câţi vreţi. Ştiţi ce înseamnă puturos, nu? Leneş. Păi haide să vedem cum îi tratăm pe ăştia, cum tratăm, bolile astea, că astea sunt boli sociale.
…
Eu nu sunt un om politic. Sunt şi eu un politruc. Mă uitam la nişte derbedei de la o televiziune că transmit de o săptămână de la Constanţa cum se iau ajutoare de la Uniunea Europeană. Dar numai cu asta stau pe televizor. Deci, eu consider că ăştia sunt duşmanii acestui popor. Şi atunci vreau şi eu o presă care să spună, în afară de Moraru (Radu Moraru, moderatorul emisiunii „Naşul” de la B1 Tv, n.r), că şi el e slugă la alţii, nu ştiu la cine, care mai spune adevăruri, să-i lămurească pe cetăţenii care sunt în căutare de loc de muncă că singura şansă ca să trăiască mai bine, ei şi familia lor, este să vină la agenţiile unde sunt arondaţi.

• Știri externe: boom-ul merge ca pe roate în Asia.

For those who wrongly believe that the biggest real estate bubble in the world is in Manhattan, the following may come as a surprise: according to Dylan Grice, in central Hong Kong, a 400 sq. foot property recently sold for HK$14MM, or about $1.8 million: an insane $4,500 per square foot.

Traducerea sună cam așa: 40 de metri pătrați în Hong Kong s-au vândut cu 1,8 milioane de dolari, ceea ce înseamnă că un spațiu pe care poți să stai lejer în picioare (0,1 metri pătrați) valorează 4500 de dolari. Orice s-ar spune, în comparație cu această situație, aurul și argintul sunt chilipir.