Prohibiția drogurilor naște povești de succes

Mulțumesc lui Daniel Secară pentru pont.
Nu cred că există economist care să nege că prohibiția duce la apariția economiei subterane, la creșterea criminalității, la corupție și la îmbogățirea interlopilor mult peste nivelul ce ar putea fi fost atins de întreprinzători pe o piață liberă. Dar iată că trebuie să vină un lord al drogurilor din Mexic să ne dea cu tifla.

Joaquin “El Chapo” Guzman Loera (miliardar, un adevărat talent în distribuția drogurilor):

I couldn’t have gotten so stinking rich without George Bush, George Bush Jr., Ronald Reagan, even El Presidente Obama, none of them have the cajones to stand up to all the big money that wants to keep this stuff illegal. From the bottom of my heart, I want to say, Gracias amigos, I owe my whole empire to you.

Un oficial apropiat al președintului Mexicului, Felipe Calderon:

Felipe is going crazy. He’s screaming at everybody who comes in, ‘Why don’t they make this sh*t legal already! You’re killing me here!’ Look, everyone knows, when you have Prohibition, you create gangsters. And the more you prohibit, the more gangsters you make. El Chapo is hero now to all those slumdogs who want to be millionaires. Kids in the street, when they play games, they all want to be El Chapo, the baddest man in the whole damn town

Impozitarea pământului nelucrat, în logica exproprierii

Birocrații statului au idei. Acum ne pregătesc un impozit de 400 de lei/ha pentru terenul nelucrat. După cu umblă vorba, această măsură va contribui la dezvoltarea agriculturii.

Dar pământul este un factor de producție. Ca el mai sunt numeroase alte resurse, naturale sau produse de om, care șad degeaba în loc să producă ceva. Prin urmare, în logica măsurii anunțate ar mai trebui introduse și următoarele impozite:
• Impozitul pe munca nefolosită. Dacă ești șomer, trebuie să plătești impozit fiindcă irosești forța de muncă a națiunii. Să zicem 400 de lei pentru fiecare lună în care stai acasă în loc să lucrezi în fabrici sau pe ogoare. Nu contează că forța de muncă îți aparține, la fel ne aparține și pământul, dar de fapt nimeni nu este stăpân pe nimic, totul este al „poporului”.
• Impozitul pe mașina nefolosită. Automobilul ținut în conservare în garaj sau în parcarea din spatele blocului reprezintă o pierdere pentru societate, pentru că nu produce nimic. El ar trebui să meargă și să contribuie la creșterea PIB, într-un fel sau altul. Dacă el este pornit în garaj, atunci se pune că este folosit, deoarece consumul de carburant crește PIB și aduce venituri la buget, în fine, face ceva util societății. Altminteri, ținerea autoturismului degeaba ar trebui impozitată cu 400 de lei pe lună.
• Impozitul pe ideea nefolosită. Cu siguranță fiecare dintre voi are o idee pe care nu o pune în aplicare. Fiecare idee nepusă în practică înseamnă mai puține locuri de muncă, mai puțină bunăstare socială. În particular, acest lucru determină apariția unui decalaj între PIB real și cel potențial, cu efecte dezastruoase asupra capacității BNR de a ținti inflația. Pentru fiecare idee nefolosită ar trebui instituită o amendă de 400 de lei, dublă în cazul celor care au mai mult de 10 idei nefolosite.

Măsura anunțată de ministru reprezintă, fără îndoială, un atac la proprietate și, ca atare, nu are nimic de-a face cu creșterea bunăstării. După cum sper că ați aflat până acum, nicicând în istorie nu s-a mai pomenit ca un popor să se dezvolte în absența dreptului de proprietate. Cu cât acesta a fost îngrădit mai mult, cu cât gradul de libertate economică a fost mai redus (respectiv sclavia a fost mai răspândită), cu atât prosperitatea a fost mai grav faultată.

Ce nu înțeleg birocrații guvernamentali este că pământul (și orice alt factor de producție) zace nelucrat deoarece a-l “lucra” este o acțiune costisitoare. De fapt, orice acțiune umană este costisitoare, în sensul că are un cost de oportunitate. În goana lor după satisfacerea cât mai multor nevoi indivizii sunt motivați să economisească (în sens larg), adică să respingă acele acțiuni al căror cost de oportunitate depășește valoarea câștigului obținut. În cazul nostru, agricultura – cultivarea porumbului, de exemplu – este un exemplu de activitate umană, care are un cost de oportunitate. Țăranii nu lucrează pământul deoarece, în opinia lor, nu merită; nu este eficient economic. Lucrarea pământului presupune folosirea de forță de muncă, bunuri de capital și alte produse (combustibili, îngrășăminte). Acest act este nejustificat, deoarece câștigul obținut nu acoperă chetuielile suportate.

La fel stau lucrurile și cu proprietarul unui automobil care nu circulă cu acesta – sau care nu circulă des (întotdeauna poate să apară un ministru care să considere că automobilul este prea puțin folosit). Utilizarea automobilului este costisitoare, iar proprietarul poate ajunge la concluzia că nu merită să meargă cu el zilnic la locul de muncă, de pildă. Aceasta nu înseamnă neapărat că decizia de cumpărare a automobilului a fost greșită; dacă așa ar sta lucrurile, atunci proprietarul ar renunța la el la prețul pieței.

Acum, politica statului are un singur scop: să-i determine pe țărani să își vândă pământul. În prezent, țăranii nu își vând pământul pentru că apreciază valoarea acestui drept superioară prețului de piață (din indiferent ce motive, toate subiective). Ei pot crede că prețul pieței va crește în viitor (sau pot fi pasionați de salvarea planetei?), astfel încât consideră că este prematur să îl înstrăineze; poate momentul propice va fi atunci când nepoții lor vor ajunge la vârsta maturității, cine-știe.

Prin impozitare, statul le oferă pleașcă fermierilor bogați, deoarece oamenii vor fi siliți să renunțe la pământ contra voinței lor, ceea ce înseamnă că, practic, fermierii înstăriți vor avea posibilitatea să cumpere teren sub prețul pieței. Economic vorbind, vom asista la o redistribuție a avuției, care – atenție! – ironizează ideologia socialistă care stă la baza redistribuirii, deoarece direcția ei va fi de la săraci la bogați. Este un aparent paradox, totuși, pentru că orice om cu capul pe umeri știe că socialismul a cultivat pauperizarea în masă, în ciuda pretențiilor oficiale contrare.

Sponsorizarea fermelor mari nu va duce la creșterea bunăstării. Economiile de scară – conceptul invocat uneori în discuția referitoare la meritele comasării pământului (și comasării în general, vezi cazul coloșilor energetici) – nu determină în mod mecanic profitabilitatea unei activități și îi invit pe cei care cred contrariul să pună mâna pe carte. Cu atât mai mult, atunci când economiile de scară sunt realizate… pe spinarea celorlalți, nu putem vorbi de o politică înțeleaptă.

Pentru continuarea discuției, citiți și Soarta agriculturii în Prostovenești

Legea cauciucurilor de iarnă și lecția de economie

Mulțumesc lui Bogdan Popa care mi-a semnalat că ministerul transporturilor plănuiește o nouă lege privind obligativitatea cauciucurilor de iarnă. Și, ca să vedeți că birocrații statului știu să facă o analiză cost-beneficiu a reglementării pe care o propun, citiți aici:

In Romania este inmatriculat un parc de 5,38 milioane de vehicule, din care aproximativ 1,1 milioane nu necesita echiparea cu anvelope speciale (remorci, tractoare, troleibuze, mopede etc). Prevederile ordonante urmeaza sa fie aplicate pentru aproximativ 4,28 milioane vehicule, din care 70.000 reprezinta parcul aflat in dotarea institutiilor publice, Diferenta de 4,21 milioane autovehicule care apartin diverselor persoane fizice si juridice ar reprezenta un efort de 1,85 miliarde euro, din care ar reveni bugetului de stat numai din TVA incasat suma de 445 milioane euro, ceea ce inseamna venituri suplimentare la bugetul de stat si nu cheltuieli.

Cum? Veniturile statului vor crește cu 445 milioane de euro?!

Unde ești tu Bastiat? Ca punând mâna pe ei
Să-i împarți în două cete, de inculți și tăntălăi
Și în două școli mai bune cu de-a sila să-i aduni
Să distrugi birocrația și furtul din bani comuni… că altă rimă n-am găsit

Consilierii de la transporturi au lipsit de la lecția de economie. Ba mai mult, legea pe care o propun acum este un caz evident de ignorare a logicii elementare. Dacă statul le impune să cumpărăm cauciucuri de iarnă, atunci nu rezultă că veniturile sale din TVA vor crește. Din venitul pe care îl au, pur și simplu oamenii vor cheltui mai mulți bani pe cauciucuri și mai puțini pe alte bunuri, deci creșterea încasărilor de TVA se va compensa cu scăderea încasărilor de TVA.

Și fiți atenți! Deoarece oamenii vor descoperi cu amărăciune că degeaba se străduiesc fiindcă nu sunt proprietari pe roadele muncii lor, din contră, le spune statul ce să facă cu banii, atunci vor fi mai puțin stimulați să muncească și să investească, ceea ce va duce pe termen lung la scăderea producției și, implicit, la reducerea veniturilor bugetare.

Dar cine să stea să învețe economie, politicienii? De ce să fim obligați să cumpărăm cauciucuri de iarnă (pentru roțile motrice)? Hai că puteți mai mult, voi cei de la Ministerul Transporturilor! După raționamentul vostru ar trebui să ne confiscați imediat toate cauciucurile existente! Vă dați seama câți bani am cheltui ca să ne pregătim mașinile pentru drum? Vă dați seama câți bani din TVA ar încasa statul?

Ce fericiți trebuie să fie profesorii de fizică sau matematică! Atât de rar au ocazia să vadă cum cineva nesocotește la ore de maximă audiență principiile de bază ale acestor științe. Natura se răzbună imediat pe cel care încearcă să zboare fără să cunoască legea gravitației. Spre deosebire, sărmanii profesori de economie trebuie să îndure zilnic un noian de aberații, altminteri ridiculizate de două secole încoace. Deh, natura (populația care votează) e indulgentă cu gogomanii.

Cum să nu distrugi corupția: iei alte măsuri birocratice

Trei exemple de actualitate ilustrează – mai degrabă ar trebui să spun, vor ilustra – inutilitatea luptei împotriva corupției cu mijloace birocratice. Avem în primul rând legea educației, care prin interzicerea clanurilor universitare (rude în conducerea instituției)… va “face reformă” în învățământ sau așa ceva. Apoi avem stabilirea salariilor conducătorilor de mari firme de stat – o altă presupusă metodă de reducere a corupției. Și (nu râdeți) avem decizia CCA de a schimba sistemul delegării arbitrilor de fotbal, decizie prin care nu se va mai comunica cine este arbitru la cutare meci decât cu o zi înainte – ceea ce va zdrobi corupția în fașă, vă imaginați.

Toate aceste parascovenii au un singur sens: să arunce praf în ochii celor care cer eliminarea corupției, aratând că “experții” s-au pus cu burta pe treabă.

Să le luăm pe rând. Prevederile legii educației sunt anti-capitaliste și anti-liberale, deoarece încalcă atât dreptul instituțiilor de a se conduce așa cum cred optim, cât și dreptul indivizilor de a forma uniuni personale cu cine vor și de a lucra unde doresc. Concepția interdicției prevăzută de lege este una birocratică, socialistă. De unde știe legiuitorul că administrarea pe bază de clan a universităților nu este cea mai bună soluție de management? Scrie în Biblie? Interzicând relațiile de rudenie legea nu face decât (1) să evite adevărata soluție la problema corupției și (2) să creeze efecte perverse hilare. Corupția apare atunci când se pune problema alocării resurselor publice. Dacă un ministru își numește consilier propriul șofer (vă amintiți?), atunci avem o problemă. Dacă patronul unui club de fotbal își numește nepoții în funcții de conducere, atunci nu avem o problemă.

Exercitarea dreptului de proprietate privată îți permite să faci ce vrei cu proprietatea ta atât timp cât nu-i agresezi pe ceilalți. Îngrădirea acestui drept rezultă dintr-o viziune socialistă și, dacă nu ați înțeles până acum, tocmai ea dă naștere la corupție. Așadar, soluția eliminării corupției din învățământ este privatizarea totală a acestuia, scoaterea completă a statului din schemă. Corupția apare fiindcă personalul didactic nu poate promova decât cu aprobare de la minister, fiindcă universitățile nu pot funcționa decât îndeplinind criteriile birocratice stabilite de minister, deoarece calitatea – say what? – este verificată și atestată de minister. Oriunde apare statul cu regulile lui arbitrare apare fofârlica, pretinsele respectări ale indicațiilor prețioase și raportări de îndeplinire a planului. Chiar vreți diplome de calitate? E simplu, eliminați monopolul (statului) asupra diplomelor.

Interdicția legiferată nu va face decât să dezvolte amantlâcul, spre fericirea veșnică a imoralilor și a, horribile dictum (!), clanului pretins făptuitorilor de reformă.

Vine la rând stabilirea salariilor directorilor firmelor de stat. Observați că aici nici guvernul nici ziariștii nu știu cum s-o cotească. Dacă salariile directorilor sunt prea mari, corespunzătoare responsabilității asumate prin funcția respectivă, atunci sunt “nesimțite”. Dacă ele sunt prea mici, atunci vor alimenta mai abitir corupția, căci doar nimeni nu-și imaginează că poți administra un patrimoniu de miliarde cu un salariu de câteva mii. Din dilema asta, mi-e teamă că nu putem ieși decât tot prin privatizare. Problema corupției directorilor există deoarece avem firme de stat. Dacă nu avem firme de stat, atunci nu mai avem nici salarii nesimțite nici delapidarea patrimoniului.

În sfârșit, aproape nimeni nu a băgat în seamă comicăria din fotbal, poate din cauză că acolo suntem obișnuiți cu circul. Comisia arbitrilor a cugetat și ce credeți că a decis? Că de vină pentru scandalurile de corupție din arbitraj este… informarea prematură a publicului în legătură cu delegările fluierașilor. Și atunci a hotărât că va ține secrete aceste delegări.

Pe același principiu ar trebui să se asigure anonimitatea candidaților politici la alegeri, eventual până cu o zi înaintea votării; dacă nu mai știi cine candidează, nu mai ai scandaluri de corupție, logic! Aberația de intervenție apare aici în toată splendoarea: ce bine ar fi dacă am fi conduși de anonimi! Nu s-ar mai putea formula nici o acuzație de corupție.

Cum ziceam, toate parascoveniile astea sunt aruncate poporului pe post de soluții… tehnocrate de atenuare a corupției. Și toate țin la public, atât timp cât acesta continuă să creadă că statul și doar statul poate îndeplini anumite activități: învățământ, producție de energie hidro, arbitraj etc. Dacă această iluzie se destramă, atunci statul nu ar mai administra bunuri publice și atunci am scăpa de corupție. Dar, să recunoaștem, ar fi o lume tristă: fără tehnocrați la putere, respectiv fără opoziție de fațadă care să mestece la nesfârșit aceleași argumente răsuflate.

De citit: acești oameni care ne conduc + o știre veselă

• Valeriu Tabără, susţine iniţiativa unor parlamentari de a obliga magazinele ca 10% din alimentele vândute să fie produse tradiţionale.

“Eu aş aduce în faţa consumatorilor produsele tradiţionale. Aceşti producători nu trebuie să se găsească doar la marginea drumului. E vorba de ce se produce după o anumită reţetă, nu la scară industrială: magiunul de Topoloveni, cârnaţii de Pleşcoi, pălinca de Bihor sau pâinea de Pecica. De ce să nu le găseşti în magazine?”

Probabil este o altă idee venită la nervi. Căreia, la liniște, i se poate replica faptul că hipermarketurile nu vând produse tradiționale tocmai fiindcă hipermarketurile sunt specializate pe distribuția pe scară largă, adică industrială. (Apropos, mai știe cineva astăzi conceptul de economii de scară?) Eu cred că ministerul agriculturii alias poliția alimentară ar trebui să ducă o campanie de conștientizare a populației cu venituri reduse în legătură cu necesitatea reducerii consumului de parizake și creșterea consumului de cârnați de Pleșcoi. După care să se înjumătățească prin lege prețul la cârnații de Pleșcoi pentru ca fiecare român să își permită să cumpere.

• Vechile obiceiuri mor greu. Spune domnul Boc:

Avem de-a face cu doua legi care vizeaza salarizarea. Prima este legea cadru, echivalentul legii de anul trecut, care a fost imbunatatita cu Banca Mondiala si reprezentantii sindicatelor. Modificarea propusa este o ierarhizare pe 15 trepte a profesiilor, fata de anul trecut cand erau 12 trepte. E un lucru titanic, greu de facut, nimeni nu a avut curajul in 20 de ani sa stea la masa si sa ordoneze categoriile sociale. Legea ne zice care este plafonul maximal in grila, daca este medic, profesor sau judecator.

Gura primului ministru adevăr grăiește. De 20 de ani nimeni nu a încercat să ordoneze categoriile sociale. Asta s-a făcut înainte de 1990.

• Interviul săptămânii, oferit de președintele ANOFM. Must reading, că nici nu știți ce pierdeți!

Încercaţi voi să faceţi mai multă politică ca ei. Noi nu trebuie să privim poporul român ca pe un popor de academicieni. Noi trebuie să facem o analiză a poporului aşa cum e. Avem curve, beţivi, puturoşi. Puturoşi câţi vreţi. Ştiţi ce înseamnă puturos, nu? Leneş. Păi haide să vedem cum îi tratăm pe ăştia, cum tratăm, bolile astea, că astea sunt boli sociale.
…
Eu nu sunt un om politic. Sunt şi eu un politruc. Mă uitam la nişte derbedei de la o televiziune că transmit de o săptămână de la Constanţa cum se iau ajutoare de la Uniunea Europeană. Dar numai cu asta stau pe televizor. Deci, eu consider că ăştia sunt duşmanii acestui popor. Şi atunci vreau şi eu o presă care să spună, în afară de Moraru (Radu Moraru, moderatorul emisiunii „Naşul” de la B1 Tv, n.r), că şi el e slugă la alţii, nu ştiu la cine, care mai spune adevăruri, să-i lămurească pe cetăţenii care sunt în căutare de loc de muncă că singura şansă ca să trăiască mai bine, ei şi familia lor, este să vină la agenţiile unde sunt arondaţi.

• Știri externe: boom-ul merge ca pe roate în Asia.

For those who wrongly believe that the biggest real estate bubble in the world is in Manhattan, the following may come as a surprise: according to Dylan Grice, in central Hong Kong, a 400 sq. foot property recently sold for HK$14MM, or about $1.8 million: an insane $4,500 per square foot.

Traducerea sună cam așa: 40 de metri pătrați în Hong Kong s-au vândut cu 1,8 milioane de dolari, ceea ce înseamnă că un spațiu pe care poți să stai lejer în picioare (0,1 metri pătrați) valorează 4500 de dolari. Orice s-ar spune, în comparație cu această situație, aurul și argintul sunt chilipir.

Ce e mult strică. Mai taie din farmacii!

Ministrul Sănătății din zona crepusculară numită România vrea modificarea legii farmaciei. Știți de ce? Pentru a împiedica înmulțirea farmaciilor!

“Modificarea legii farmaciei reprezintă o urgenţă pentru că la finalul anului încetează aplicabilitatea criteriului demografic pentru înfiinţarea unei farmacii. Eliminarea acestui criteriu ar duce la deschiderea fără limite a farmaciilor (sublinierea mea) şi concentrarea în mediul urban. Este o tendinţă previzibilă”

Legea actuală prevede că în Bucureşti se poate înfiinţa o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ una la 3.500 de locuitori şi în restul una la 4.000. Ministrul are intenția de a îngrădi mai mult libera intrare pe piață, prin stipularea unei noi condiții: farmaciile trebuie să se afle la cel puţin 500 de metri distanţă una de alta!

Așadar, concurența devine un delict. Prosperitatea românilor va fi clădită pe penurie, iar furnizarea de servicii medicale se va baza pe împiedicarea deschiderii de farmacii.

În anul 2984 legea covrigăriei va impune vânzătorilor de covrigi să lase minim 500 de metri între ei; de asemenea, va fi interzisă deschiderea de covrigării în cartierele în care există deja una. Tot atunci, legea pătrunjelului va impune cultivarea acestei legume pe parcele situate la o distanță de minim 500 de metri de parcelele de porumb, precum și interzicerea vânzării pătrunjelului pe mai mult de o tarabă în piețele orășenești. Criza se va fi terminat demult și vom trăi vremuri normale în peșterile din apartamente.

“Cumpără românește!” – trezește stafia mercantilismului cu infuzii de fonduri europene

Nu știu câtă lume a auzit de programul „Cumpără românește!”, derulat de Ministerul Economiei. Într-o vreme îmi ajunseseră la ureche vești despre acesta, probabil de când era în stadiul de intenție. Dar acum se pare că e gata de derulare.

Bine, nu-mi e prea clar ce anume se va derula, fiindcă parcurgând știrea nu am niciun motiv să cred că acest proiect este altceva decât o altă încercare patetică (dar extrem de profitabilă) de a mai cheltui niște – impropriu spus – „bani europeni”. Aproape 1 milion de euro care se duc pe „seminarii, un portal și realizarea unei reviste periodice” (say what?!). Cu banii aceștia se acopereau lejer cheltuielile de studii pentru 2000 de studenți. Deci, mă gândesc că se putea face ușor nu o revistă, nu un portal, ci o școală itinerantă (dacă tot e să afle întreaga țară) care să promoveze mitul mercantilismului în secolul al XXI-lea.

Dar să revenim la miezul problemei. Adică, să ne prefacem că nu am înțeles ce urmăresc de fapt cheltuitorii banilor publici și să luăm de bună intenția lor. Se pune întrebarea: are vreun sens acest program, „Cumpără românește!”? Adică, presupunând că românii vor fi convinși de către un portal (de care nu va auzi nimeni) și de o revistă periodică (oare va avea 10 pagini și se va desființa brusc după 1 an?) să cumpere bunuri fabricate în țară, renunțând la bunuri din import, va determina acest fapt relansarea economiei noastre?

Răspunsul este nu. Vă rog să mă credeți că nu sunt original, motivele au fost explicate acum câteva secole iar în prezent nici măcar Paul Krugman, apologetul intervenției guvernului în economie și răspândacul de catedră al doctrinei socialiste, probabil că nu le-ar susține (el este recunoscut pentru poziția sa în general pro free-trade).

De ce nu ar duce orientarea cererii către bunurile autohtone la creșterea economiei? Hai să vedem. Românii cumpără bunuri autohtone și din import. Să presupunem că de mâine nimeni nu mai cheltuie un sfanț pe bunuri din străinătate, iar importurile scad la zero. Nu vom mai cumpăra din afară nici portocale, nici tractoare, nimic. Toată lumea va cumpăra românește de la cap la coadă. Știți ce se va întâmpla cu exporturile? Se vor reduce la zero. Dacă nu cumpărăm nimic din exterior, atunci nu avem niciun motiv să vindem ceva străinilor – să facem ce cu valuta câștigată? Să o ardem în sobă la iarnă? Aceasta este logica unei identități contabile, care din perspectiva balanței de plăți spune că intrările sunt egale cu ieșirile. Dacă în țară nu va mai intra nimic, nici nu va mai ieși nimic.

Acum, filozofând un pic pe marginea temei, trebuie să ne întrebăm de ce importăm. Din cauza meritelor diviziunii muncii, simplu. Diviziunea muncii (specializarea) duce la creșterea productivității deoarece permite exploatarea avantajelor comparative ale fiecăruia. Încurajarea protecționismului – sau descurajarea schimbului, cum vreți să spuneți – afectează diviziunea muncii, înlocuiește schimbul pașnic cu războaiele comerciale și distruge stimulentele indivizilor de a munci și de a acumula capital. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă mâine toți cei din jur v-ar privi ciudat pentru simplul fapt că alegeți să vă cumpărați computerul din China, mașina din Germania și bananele din Ecuador; dacă tot poporul ar considera că subminați „marca colectivă”, „identitatea produsului românesc”; dacă toți ar considera că falimentați industria autohtonă de profil și distrugeți locurile de muncă pentru că vă cumpărați papuci din Turcia sau vacanțe în Grecia. Gândiți-vă la toate astea. Și apoi gândiți-vă cu cât spor ați merge la servici în ziua următoare.

Mercantilismul sub orice formă – impus prin taxe vamale sau prin manipularea gândirii indivizilor – este împotriva naturii umane și a dezvoltării economice. Dacă ar fi adevărat, atunci am putea reduce șomajul și salva locurile de muncă tăind fiecărui român căte un braț; sau am putea sprijini producția autohtonă de energie interzicând soarele (decretând, de pildă, „noaptea de muncă”) – la urma-urmei, soarele este cel mai rău competitor, ne oferă permanent căldură la preț de dumping.

Dar să nu ne supărăm. Să luăm lucrurile așa cum sunt și să admitem că proiectul „Cumpără românește!” nu este altceva decât efectul specializării unora în valorificarea avantajelor comparative pe care le dețin: ambalarea unor sofisme într-un limbaj tehnicist, etichetarea lor cu bune intenții și folosirea pachetului rezultat la vânătoarea de bani publici.

P.S. Veniți să-l ascultați pe de Soto criticând sofismele asociate cu intervenția autorității politice. La Universitatea Româno-Americană sunt un soi de gazdă și abia aștept evenimentul. Azi am primit o variantă de afiș. Îmi place tare și sper să rămână așa. Puteți să îl descărcați și să îl dați mai departe.