Programul de sprijinire a tinerilor care se întorc la sat văzut prin scrisoarea unei mame către comisarul european pentru agricultură si dezvoltare rurală

Cuvinte cheie: măsura 112, încurajarea tinerilor antreprenori, ipod în fân, adio McDonald’s, cu bine IMAX

De ce maică a nvatat copilul meu? Să se târască iar pe arşiţa asta? Ce lume- i asta de-o trăim de mi-a ajuns din nou la câmp?
Stimate domn v-o spui cu foc în suflet ce oameni ne conduc destinul, de a plecat de lângă mine şase luni prin ţări străine şi diplomele is în sertar? La ce e bun copilul meu? Ce i-aţi făcut de nu-mi vorbeşte cu oamenii de pe ogor , când toată lumea îl întreabă dacă-i din nou agricultor?
Ce şcoală i-ai făcut mata de nu mi-l crede nimenea?
Rămâne să va scriu din nou ca să-mi răspundeţi şi nu voi ca să mă ştie . Nici preotul din sat nu poate să-nţeleagă cum un om cu fruntea mare şade zilnic pe ogoare. Ah domnule comisar eu vă cer să-mi scrieţi stingându-mi focul ce mă arde când băiatul meu cel mare tace singur în odaie. Ce să spui eu lumii mele când mă-ntreaba de fecior : “cand se întoarce fa Mario înapoi cunoscător?”
Ce blestem pe curtea mea să mă tot întrebe lumea de băiatul ăla mare ce fugise cu o bursă academiciană luni de-a rândul dintre noi, ca să fie om-folos la Uniunea Ieuropeană?
Domnule comisar rogu-te să-mi scri răspuns nu ştiu să-nţeleg mai bine cum să-mi impăc copilul meu şi să-l primeşti din nou, la tine.

Vă mulţumesc ,

Eu, Tăticăsu,Preotu Marin şi poştaşul dintre sate.

Tromboane etatiste:

• Ilaritatea propagandei: se doreşte încurajarea reînnoirii generaţiei care lucrează în agricultură, prin promovarea instalării tinerilor fermieri, în contextul îmbătrânirii îngrijorătoare a mediului rural.

• Anduranţa puerilă: un europarlamentar român propune înfiinţarea unui program Erasmus pentru ca tinerii să aibă posibilitatea de a petrece un stadiu de până la şase luni într-o exploataţie agricolă dintr-o altă ţară a Uniunii Europene dobândind astfel cunoştintele şi abilităţile necesare pentru gestionarea unei ferme moderne.

• Snopi de subvenţii: 25.000 de euro pentru ţinerii care se întorc la sate. Statul român are în plan sprijinirea tinerilor care doresc să se mute la ţară şi să demareze o afacere în domeniul agricol. Agricultorii care se întorc la sate şi îşi înfiinţează o fermă pot primi un ajutor de până la 25.000 de euro, bani care vor veni prin intermediul Măsurii 121 privind instalarea tinerilor fermieri în mediul rural.

Didactic luminator: “dacă guvernul îi subvenţionează pe agricultori, atunci trebuie să extragă fonduri de undeva, fie direct de la contribuabili, prin taxe, fie prin expansiune monetară. Dacă guvernul obţine banii prin prelevare de taxe, atunci contribuabilii vor dispune de mai puţini bani pentru a-şi cumpăra bunurile şi serviciile pe care le-ar fi preferat altfel. Dacă guvernul îşi procură banii prin inflaţie sau prin expansiunea creditelor, atunci toate preţurile şi întreaga structură a producţiei vor sfârşi prin a fi afectate. Agricultorii pot ieşi într-adevăr în câştig, cel puţin pe termen scurt. Dar, beneficiile lor trebuie cântărite ţinând seama de costurile impuse contribuabililor şi consumatorilor care, în afara cazului când guvernul subvenţionează şi produsele alimentare, trebuie să cheltuiască mai mult pentru a-şi asigura hrana. Aşa că, a spune că majoritatea este favorabilă subvenţiilor agricole nu este destul pentru a-i determina pe utilitarişti să le recomande.” (sursa)

Daniel Dăianu – economist adjectiv

Alexandru Butiseacă

Cum se face că eminentul economist DD în presă ori la televizor foloseşte un limbaj tehnic, moderat, fără prea multe adjective (pentru care este foarte apreciat de mass media), iar în spaţiul academic atunci când este interpelat devine foarte vehement? Se pare că, atunci când argumentele iţi lipsesc, predilecţia pentru adjectiv triumfă.

Sigur că atunci când DD este invitat în vreo emisiune să-şi exprime opiniile, datorită lipsei de limpezime a ideilor şi limbajului tehnicizat, nu prea are din păcate audienţă. Recomand următorul experiment redactorilor de televiziune: contraziceţi-l. Vă asigur că ratingul va sări în aer odată cu schimbarea macazului:
„Politicile voastre s-ar aplica pe Marte…, din cauza voastră s-a întâmplat ce s-a întâmplat,…. am mai auzit şi la Banca Naţională astfel de voci stupide, îmi pierd timpul cu voi…, voi sunteţi în stare să predaţi macroeconomie?… Băăă, mai citiţi băăăă, că habar n-aveţi ce se întâmplă în lumea asta, staţi între patru pereţi. Băăă, voi nu aţi luat în viaţa voastră decizii, staţi între patru pereţi şi citiţi, nu aveţi copii! Sunteţi economişti de Evul Mediu!”

Probabil acea voce de la BNR este Lucian Croitoru, economist care a lucrat “între patru pereţi” pentru FMI. Deoarece “Croitoru identifică trei vinovaţi pentru producerea crizei, respectiv băncile centrale, politicienii şi reglementatorii.Intervenţiile statului în economie (măsuri keynesiste) reprezintă un “pas mare într-o direcţie greşită”, Domnia sa a explicat că recurgerea la măsuri keynesiste poate duce la pierderea încrederii, aşa cum s-a întâmplat după al doilea Război Mondial, şi la o inflaţie mai mare, ca în anii ’70.” (sursa)

Liberalism – Etatism? Dezbatere? Aş! Statul sau piaţa nu mai reprezintă o dilemă pentru DD. Balanţa remuneraţiei a înclinat în favoarea primei. Dacă sunt situaţii când statul greşeşte? Dereglementare? “Băăă, sunteţi economişti de Evul Mediu”. Fiind întrebat de DD dacă este nevoie de bancă centrală şi de politicile de supraveghere ale acesteia, un distins profesor nici nu a apucat să răspundă bine că taifunul adjectival s-a îndreptat asupră-i.

Citarea (selectivă, bineînţeles) lui Hayek se pare că este bună doar atunci când probează considerentele domniei sale. Ea este invocată pour la bonne bouche, cu morala cinicului care gândeşte: Eat dessert first, you may not live long enough to get it! Moderatorul dezbaterii Liberalism – Etatism, l-a rugat să admită că statul poate greşi prin diversele reglementări la fel cum o pot face şi forţele pieţei. Urmarea?
- “Voi nu înţelegeţi băă, riscul sistemic ….băă, piaţa e imorală”
- „Însă, domnule profesor, salvarea de la faliment a coloşilor cu picioare de lut pe spinarea contribuabililor americani cât de morală a fost?
- „Hai.. băă.. voi nu aţi luat decizii niciodată!”
- „Am luat decizii cu caracter privat”, afirmă blând un distins coleg

Ne iertati Măria-Ta că v-am pus autoritatea bruxelliană la îndoială, însa am fost dezabuzaţi de discrepanţa dintre sulimeneala amenităţii dvs. prin spaţiul media şi expectoraţiile imunde din spaţiul academic. Vă înştiinţăm că ne aşteptăm cu pioşenie anatema într-un moment în care, vorba lui Andrei Cornea, dintre vechii noştri prieteni unii tac intimidaţi, alţii susură complice.

Sper că am folosit destule adjective în replică. Nu ne rămâne decât să ne amintim ce scria vetustul, nu-i aşa, Ludwig von Mises:
“Ceea ce tratează aceşti specialişti, în lecţiile şi publicaţiile lor, nu este teoria economică, ci doctrinele diverselor grupuri de presiune. Fiind neştiutori în domeniul teoriei economice, ei nu se pot feri să cadă pradă ideologiilor acelora care urmăresc privilegii speciale pentru grupurile din care fac parte. Chiar şi specialiştii care nu pactizează explicit cu vreunul dintre grupurile de presiune şi care pretind că se menţin pe palierul unei neutralităţi superioare, îşi însuşesc inconştient tezele esenţiale ale doctrinei intervenţioniste.”

Notă adăugată de Bogdan Glăvan: Rândurile de mai sus se datorează puternicei impresii lăsate de profesorul Daniel Dăianu vineri, în Aula ASE, la prima conferinţă din cadrul dezbaterii Liberalism-Etatism

Învatamantul superior: imbinare intre spaghetti bolognese si maţe romanesti

Nici nu apuca bine studentul sa se prinda care domeniu ii este mai apropiat(vocatia, va să zică) că, a si absolvit facultatea, fiind inghesuit cu repeziciune la poarta pietei muncii.
Birocratii experti in educatie stiu precis cum sa isi modernizeze si imbunatateasca sistemul bolognian: cat mai multe diplome si cat mai putina carte; producerea de specialisti pe banda rulantă a vietii ( ca puii din documentarul Baraka); dezvoltarea de abilitati necesare doar in interiorul companiilor (in cel mai bun dintre cazuri); conturarea personalitatii studentului prin incurajarea acestuia sa-si petreaca timpul liber la televizor – ajuta foarte mult cursurile plictisitoare cu dictare cat mai multa (ca sa compenseze mediocritatea profesorului ); cu privire la articole: disparitia legii bunului simt si aparitia criteriului cantitatii (cu cat mai mult cu atat mai bine,injectii cu C-uri,B-uri,B plusuri);evaluarea activitatii si performantelor din universitati cu sublerul etatist ARACIS; indepartarea oricarui accident de educatie din afara curriculei(caci diversitatea dezorienteaza studentul la mansarda nu-i asa?); transformarea „găunoasei” relatii de tipul maestru – discipol intr-una intre un mic functionar transmitator de stiri încalcite si un îngurgitator stick pe doua picioare.
Cum sint combatute vechile conceptii? Simplu se executa urmatoarele exact pe dos: Wilhelm von Humboldt: „Scopul unei Universitati este sa educe mintile, nu sa produca experti”;
L.W. Mises :” obiectivul universităţilor nu este doar predarea unor cunoştinţe, ci şi promovarea cunoaşterii şi a ştiinţei. Datoria profesorului universitar nu este doar de a le transmite studeţilor un complex de cunoştinţe stabilite de către alţi oameni. El este ţinut să contribuie la augmentarea acestei cunoaşteri, prin propria sa operă” – eventual printr-un doctorat la Chisinau.
Nicolae Steinhardt:„Sa nu savirsim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli facatori de carti si drept oameni de cultura pe simplii memorizatori de informatii”.
Imi place sa cred ca dispun de o mica doctorie impotriva birocratiei din mediul academic( o folosesc si ca pe un pai prin care inspir viată si respir liniste in sistemul Bologna.Iată buruiana de leac: imersiunea in lectură.
Asadar,dumneavoastra de ce scut dispuneti împotriva birocratiei universitare?