Cole și Ohanian despre mitul ieșirii din criză prin “stimulare”

Harold Cole (University of Pennsylvania) și Lee Ohanian (UCLA) demontează (pentru a câta oară?) mitul că economia iese din criză grație politicii de stimulare a cererii. Studiu de caz: Marea Depresiune.

But boosting aggregate demand did not end the Great Depression. After the initial stock market crash of 1929 and subsequent economic plunge, a recovery began in the summer of 1932, well before the New Deal. The Federal Reserve Board’s Index of Industrial production rose nearly 50% between the Depression’s trough of July 1932 and June 1933. This was a period of significant deflation. Inflation began after June 1933, following the demise of the gold standard. Despite higher aggregate demand, industrial production was roughly flat over the following year.

Și încă:

One reason that many believe higher aggregate demand brought about by government spending programs and monetary expansion created recovery is because unemployment did decline between 1933 and 1937. But declining unemployment reflected significant work-sharing in New Deal policies that began in 1933 with the President’s Reemployment Agreement and continued with the National Industrial Recovery Act of 1933 and the Fair Labor Standards Act of 1938.

Ha, ha, ha! Adică Roosevelt a făcut exact precum guvernul Boc (mai degrabă e adevărată viceversa) atunci când a anunțat 1 000 000 de contracte noi de muncă în patru luni de zile.
Explică sociologul Mircea Kivu:

Scamatoria e simplǎ: dacǎ în loc de un contract pe un an, înregistrezi 12 contracte pe o lunǎ, se cheamǎ (în viziunea premierului) cǎ ai creat 11 locuri de muncǎ. Realitatea este cǎ s-au mai pierdut 80 de mii.

Teoria conspirației și scăderea ratingului SUA

E distractiv… să admitem, e destul de greu de crezut că una din principalele agenții de rating, care face parte din cartelul specific legiferat de guvernul SUA, deci care și-a câștigat pâinea inclusiv grație privilegiului primit din partea statului, vine acum și reduce cu onestitate ratingul SUA.
De aici:

Who knows what is really behind S&P’s downgrade of U.S. government debt? The U.S. government owes so much money that it’s been clear for years that the only way the debt would be paid off is through the Federal Reserve printing money and inflating the government out of a debt crisis. It’s odd for S&P to suddenly discover the debt crisis. There are a number of reasons this may be occurring now.

1. They could be working with the government to create a panic atmosphere in which it will be easier to raise taxes.

2. They could be working with Republicans to make the President look bad.

3. S&P is just inept, afterall, as Francine McKenna points out, S&P (owned by McGraw Hill) is audited by Ernst & Young. Who audited Lehman.

Here’s the most likely answer:

4. A little of all of the above.

Ordoliberalism în România? Rămâne de văzut

Azi am fost invitat de ISP și Fundația Konrad Adenauer să particip cu o intervenție la lansarea proiectului Ordoliberalism și economie socială de piață.

Vezi filmul evenimentului aici.

Studiul este un manifest liberal plin de bune intenții și pigmentat pe alocuri cu propuneri practice corespunzătoare. Pe de o parte sunt încântat că autorii lui au găsit potrivit să preia o parte din analizele pe care le-am făcut pe acest blog (vezi despre cauzele monetare ale boom-ului și inflației, la pagina 22 în document; și despre privatizarea sistemului de pensii, la pagina 27 în lucrare). Pe de altă parte sunt nemulțumit că nu au fost consecvenți și nu au preluat și alte concluzii la care am ajuns, de pildă în problema clusterelor industriale. Astfel, raportul spune că:

În domeniul cercetării – dezvoltării – inovării statul va fixa prin reglementări permisive cadrul de funcționare pentru cluster-ele industriale, astfel încât prin concentrare geografică întreprinderile să îsi mobilizeze mai usor resursele
financiare, tehnice si de cunoastere si să depăsească problemele legate de costurile de tranzacție.

Domeniul cluster-elor industriale va fi susŃinut prin programe în domeniul infrastructurii de diseminare a rezultatelor cercetării – dezvoltării, precum si în instrucŃie antreprenorială. De asemenea, cadrul de reglementare în domeniul
serviciilor de suport pentru start-up, venture capital si microcreditare va fi îmbunătățit.

în timp ce eu, într-o lucrare de cercetare publicată acum câțiva ani am spus că:

There is no recipe for clusters. Cluster-based targeting is so widely practiced not because of scientific merit, but for political reasons. Last but not least, the rationale for clustering initiatives fails to address properly the information, incentives, and calculation problems which plague economic policy in general. Thus, numerous pitfalls prevent the “new” industrial policy from being considered a refined ingredient of development economics.

Una peste alta, studiul lansat astăzi este perfectibil. În varianta de acum este relativ firav atât la partea de concluzii practice (ce-și propun ordoliberalii să facă în România?) cât mai ales la partea de fundamentare teoretică. Nu pot să mă laud că sunt un foarte bun cunoscător al ordoliberalismului, dar nici grupul de lucru nu s-a străduit prea mult ca să mă facă să înțeleg ce vrea această doctrină de la viața mea. Se simte lipsa unei perspective clare asupra naturii individului / societății / statului. Poate această situație este din cauza disensiunilor care au marcat echipa de cercetare, compusă din liberali mai mult sau mai puțin pragmatici. Dar nici școala de gândire pe care se străduiește să o reprezinte acest grup nu este chiar omogenă și, deci, ușor de reprodus.

Este o diferență, între Walter Eucken și Ludwig Erhard, de pildă. Vă recomand să citiți Prosperity through competition, scrisă de ultimul.

Veți înțelege de unde vine “miracolul economic german”, cum libertatea economică dă roade extraordinare, cum o țară poate trece în doar câțiva ani de la… o grămadă de pietre fumegânde la statutul de locomotivă economică a Europei. Dar importanța pe care autorul o acordă negocierilor colective pentru stabilirea preturilor, intervenției guvernului pentru stăvilirea practicilor monopoliste și – atenție! – psihologiei ca instrument de manipulare a maselor și atingere a unor obiective economice (inflație scăzută, în speță) trebuie mestecate cu ceva mai multă sare. Și chiar și așa riști să ți se aplece.

În fine, e bine că se discută idei liberale, e bine că se pun pe tapet politici liberale (cum ar fi abrogarea salariului minim). Dar consistența demersului suferă, astfel încât rămâne să vedem dacă va avea sau nu succesul urmărit. Unii dintre participanții la conferință și-au exprimat scepticismul că vom trăi suficient de mult pentru a vedea aceste politici implementate. Se prea poate. Însă trebuie spus clar și răspicat întregii lumi că liberalismul nu este o opțiune, ci unica soluție de ieșire din impasul economic actual și de maximizare a bunăstării pentru toți.

Concurs materialist-științific: din cauza cui vom rata inflația în 2012?

Oficial, valoarea leului scade nu fiindcă se produc (tipăresc lei) ci din cauza unor factori obiectivi, “exogeni”, numiți-i cum vreți.
O trecere scurtă în revistă a factorilor din pricina cărora au crescut prețurile în ultimii ani ne spune că:
În 2007 am ratat ținta de inflație din cauza secetei.
În 2008 au crescut prea mult salariile.
În 2009 s-au majorat accizele la tutun
În 2010 din cauza TVA și a inundațiilor
În 2011 din cauza scumpirii petrolului și a cartofului.

Nota bene: în 2008 petrolul s-a ieftinit dar tot am ratat inflația deoarece diavolul și-a băgat coada și a crescut salariile. În 2010-2011 salariile au scăzut considerabil dar, ghinion, s-a scumpit petrolul.

Ce părere aveți, din ce pricină vom rata ținta de inflație în 2012?

Link-uri: despre Titanic și Fukushima, (i)neficiența ajutorului de șomaj și Marea Stagnare pe care o traversăm

• Comparație între Titanic și Fukushima

At Fukushima, we’re watching the consequences of extensive government action coupled with unresolved technological problems. The WSJ reports that the Fukushima disaster plans greatly underestimate the scope of a potential accident yet are consistent with the principles set forth by the International Atomic Energy Agency…
It is easy to say, as many are saying, that more comprehensive safety plans should be made and greater precautions taken against all possible threats. But there is a reason why this was not done and regulators did not push for it. It would make an already high-cost energy source even more prohibitively expensive. Who is going to pay for all that? Can you feel yet another hand in your taxpayer’s pocket?

At the time the Titanic went down, airplanes were already displacing long-distance sea transport, which disappeared in the following decades. But nowadays there are numerous cruise ships, in effect floating resorts. They haven’t had problems with icebergs and they pay their way. That’s how markets work. Millions of people take cruises at acceptable prices and levels of safety.

• Este ajutorul de șomaj necesar?
Potrivit unora, ajutorul de șomaj ajută la alocarea eficientă a forței de muncă, deoarece dă timp oamenilor să se gândească de două ori înainte să se angajeze, evitând astfel comiterea de erori (angajarea pe un post pentru care nu dețin de fapt calificarea potrivită). Dar se pare că lucrurile nu stau așa la proba empirică, cel puțin nu în Japonia. Deci ajutorul de șomaj împiedică economia să funcționeze eficient.

• Așa arată The Great Stagnation

Okay, I am impressed and far less skeptical of the Great Stagnation theory. In my previous post I argued that Cowen failed to appreciate how dramatically our lives have changed since the advent of the internet and faster computing. Now I am thinking these gains are but a faint shadow of what they could have been had TFP continued to grow at its 1947-1973 trend. The “good old days” really were better in terms of TFP growth.

Deficitul bugetar – iulie 2010

O foarte scurtă pauză de… vacanță pentru a vă prezenta un update la graficul deficitului bugetar. Deficitul a ajuns la 20 de miliarde punct. Ce m-a amuzat mereu a fost ambiția cu care unii țin să amintească că ne încadrăm în țintă. Cu un deficit bugetar mai mare și cu un PIB mai mic, să recunoaștem, trebuie să depui ceva eforturi de “statisticizare” pentru a raporta un deficit/PIB mai mic ca anul trecut! Vom vedea la sfârșit cum stăm.

Revin, sper, săptămâna viitoare.

Consiliul înțelepților cere arginți

Am aflat că celebrul Consiliu al înțelepților format de premierul Boc pentru a ajuta guvernul în elaborarea strategiei fiscale va avea buget de peste 100 000 de euro. Cu alte cuvinte, primul lucru pe care l-au cerut înțelepții înainte de a oferi sfaturi a fost… salariu.

Lăsând la o parte faptul subliniat în presă că acest consiliu este format din persoane care prin natura profesiei sunt oricum remunerate pentru acest lucru (astfel încât nu facem altceva decât să îi plătim de două ori pentru aceleași servicii), simt nevoia să repet că nu este cazul să se cheltuie vreun ban pe consiliere de acest gen. La București au venit laureați Nobel care au spus ce au avut de spus fără ca statul să plătească ceva. Bineînțeles, când au vorbit nu a venit niciun guvernant să îi asculte. Apoi, toți economiștii cunoscuți din lume își fac publice preferințele ideologice, mai precis modul în care văd ei ieșirea din criză. Nici măcar nu trebuie să cumperi o carte, totul este gratis pe site-urile și blogurile lor.

Ei bine, dar avem înțelepți și în România! De ce să asculți ce spune Edward Prescott când poți să plătești consilierii cu bani grei?! Ce te costă?! Banii boborului…

Este ironic că doar economiștii intervenționiști pretend bani pentru sfaturi! La urma-urmei, cei care vor să acorde un rol pozitiv (constructiv) statului trebuie să inventeze și să se gândească la detaliile care urmează: cât de mare să fie rolul, prin ce politici să se exercite, ce taxe să crească, ce taxe să scadă, ce deductibilități să se acorde, cui și cât de mult etc. Sarcina tehnocratului nu se termină niciodată, pentru că planificarea se lovește la infinit de problema detaliilor și a efectelor colaterale/neprevăzute. Și atunci, e cumva logic să ceară bani pentru asta. Nu că ar fi firesc – cel care sapă șanțul și îl umple la loc nu își poate întemeia o pretenție legitimă de a fi remunerat.

Din contră, economiștii liberali nu văd un rol pozitiv al guvernului. Cum spunea Jean Baptiste-Say, cu cât impozitele sunt mai mici cu atât mai bine. Simplu. Și atunci, la fel de logic, nu ai de ce să ceri bani pentru astfel de sfaturi. Nu că nu ar merita… toți banii.

La un nivel mai înalt al discuției, dacă lumea trăiește cu impresia că înțelepții trebuie plătiți, atunci va căpăta exact înțelepții pe care îi merită. După câte se pare înțelepții aleși de guvern – chiar așa, cine a a fost înțeleptul care i-a ales pe înțelepți?! – au priceput situația. E mai rău decât de obicei, așa că și pretențiile salariale s-au ajustat în consecință. Nu m-ar mira să văd că, pe măsură ce criza se agravează bugetul Consiliului să crească. Ce, nu-i normal? Cu atât mai prețioase vor fi indicațiile…

Senzaționalul raport Erste despre aur

Divizia de cercetare a Erste Group a scris un raport despre meritele investiției în aur. Până aici nimic spectaculos. Deosebit este însă tonul general al lucrării, vehemența cu care subliniază carențele sistemului monetar actual – o prezentare de manual din perspectiva Școlii Austriece de economie – previziunile sumbre referitoare la criza datoriei publice și importanța aurului ca rezervă de valoare. Merită citit rând cu rând și bătut în perete.

Lucrarea se intitulează IN GOLD WE TRUST. Începe prin a arăta cum investiția în aur a bătut orice altă investiție financiară pe parcursul ultimilor 9 ani, continuă demonstrând că în prezent nu putem vorbi de un bubble al aurului (la fel cum am avut bulă speculativă imobiliară), arată schimbările survenite în politicile monetară și bugetară de când cu criza și, în final, anticipează un preț al aurului de 2300 de dolari pe uncie. Totul în 70 de pagini.

Așa arată cuprinsul:

Pe scurt:

Aurul a întrecut în ultimul deceniu toate clasele de active financiare, oferind un randament mediu anual de 16,5% începând cu 2001.

Aurul este moneda care a câștigat favoarea pieței de milenii. Nu prezintă risc de lichiditate și este acceptat la scară globală.

“Gold and silver are money. Everything else is credit”
J.P. Morgan

Piața aurului nu trece în prezent printr-un balon speculativ. De fapt, evoluția pieței aurului nu este sincronizată cu evoluția pieței celorlalte active, după cum se vede din graficul de mai jos.

“Betting against gold is the same as betting on governments. He who bets on governments and
government money bets against 6,000 years of recorded human history”
Charles de Gaulle

Mai mult decât atât, în prezent raportul dintre investiția în aur și investiția în alte active se situează la un minim istoric.

Doar 0,8% din activele financiare globale sunt investite în aur, titluri asupra aurului și ETF. În 1932, proporția era de 20% iar în timpul ultimului bull market major (cel din anii 1980) era de 26%. Dacă din activele totale 2% ar fi alocate către aur, această cerere adițională ar reprezenta circa 85 000 de tone – cu alte cuvinte producția totală de aur pe 34 de ani. Acest exemplu ilustrează cât de nefondat este mitul balonului speculativ al aurului.

În plus, chiar dacă unii retaileri și-au suspendat temporar activitatea fiind sufocați de avalanșa achizițiilor de aur, volumul vânzărilor este mic în comparație cu piața din anii 1970-1980.

În contextul în care chiorul este rege în țara orbilor, aurul – care stă cu siguranță mai bine decât chiorul – își va păstra categoric perspectivele favorabile. S-ar putea spune, de asemenea, că nu aurul este cel care se apreciază, ci că banii de hârtie se depreciază, ducând la creșterea numărului de unități monetare necesare pentru cumpărarea unei uncii de aur.

Istoria se repetă, pentru că statele revin asupra politicilor greșite la fel cum hoțul fură ciclic!

“We have tried spending money. We are spending more than we have ever spent before
and it does not work… We have never made good on our promises…. I say after 8 years
of the Administration we have just as much unemployment as when we started, and an
enormous debt to boot!”
Henry Morgenthau, Secretary of the Treasury during the New Deal, May 1939

Dat fiind că inclusiv oficialii SUA recunosc că țara nu va mai avea excedent bugetar în următorii 70 de ani (!), având în vedere experiența ultimelor decenii când, chiar pe timp de creștere economică guvernele au fost incapabile să economisească și, mai ales, ținând cont de faptul că inflația este cea mai eficentă cale de impozitare și de acoperire a cheltuielilor publice, cine pariază pe banii guvernului nu are decât de pierdut.

“You have a choice between the natural stability of gold and the honesty and
intelligence of the members of government. And with all due respect for those
gentlemen, I advise you, as long as the capitalist system lasts, vote for gold”
George Bernard Shaw

Vă las să citiți singuri. Nu înainte de a sublinia că este pentru prima dată când o instituție de talia Erste emite un astfel de studiu. Până acum despre asta vorbeau doar Ludwig von Mises Institute și câțiva înțelepți ai piețelor financiare. Este o recunoaștere a evidenței.

Nu bag mâna în foc pentru toate datele prezentate. Dar cert este că aurul a reprezentat întotdeauna un excelent vehicul de conservare a avuției (dacă nu de câștig considerabil). Pentru cine economisește pe termen lung (nu este cazul meu), investiția în metale prețioase mi se pare cea mai sigură. Am prieteni care cumpără aur și argint în lingouri și nu le pun în bănci; dacă aș economisi mai mult, aș proceda la fel. Principalele valute nu oferă siguranță deoarece situația fiscală a statelor care le produc este precară și se va înrăutăți în viitor. Altfel spus, tipărirea de bani se va accelera. În ceea ce privește moneda națională, la -3% randament, nu aș paria pe leu decât dacă mi s-ar oferi salariul guvernatorului BNR.

P.S. Mulțumesc lui Dan Șelaru. A insistat să abordez și eu subiectul. Poate e de folos.

Reforma monetară în 2 luni, 2 săptămâni și 2 zile

De ce este necesară reforma monetară? Pentru că actualul cadru instituțional monetar-bancar poartă o responsabilitate uriașă pentru criza pe care o traversăm, ca și pentru crizele trecute, așa cum am arătat. Numeroși economiști, inclusiv laureați ai premiului Nobel, au insistat pe importanța reformei monetare, demonstrând slăbiciunile instituțiilor existente – fie că vorbim de moneda de hârtie emisă în regim de monopol de către stat, fie că ne referim la activitatea bancară cu rezerve fracționare. Anul trecut Edward Prescott a afirmat la București importanța interzicerii practicii rezervelor fracționare; Milton Friedman și Maurice Allais au susținut același lucru. Friedrich Hayek a scris despre utopia centralizării monetare europene (e și asta o formă de unificare/”integrare”, într-adevăr) și a arătat beneficiile concurenței monetare; Anghel Rugină a tot vorbit despre acest lucru dar nu l-a ascultat nimeni etc.


Din păcate, în iureșul dezbaterilor despre reforma statului am omis unul dintre cele mai importante elemente: separarea statului de domeniul monetar-bancar, pentru a îndepărta guvernul de la borcanul cu miere al emisiunii de bani. Această omisiune nu este întâmplătoare; cei mai mulți dintre analiștii economici sunt asociați grupurilor de interese din domeniu, fiind direct preocupați de reformarea economiei… atât timp cât reforma nu-i atinge și pe ei.

Anthony Evans (de la ESCP Europe) a recidivat și a propus următorul plan de reformă monetară, pe care vi-l redau puțin mai succint.

În 2 zile:
• Eliminarea programului de asigurare a depozitelor
• Încetarea refinanțării băncilor de la banca națională
• Restructurarea băncilor: suspendarea retragerii depozitelor, reevaluarea activelor (ștergerea celor neperformante), transformarea depozitelor în acțiuni (dacă situația o impune)

În 2 săptămâni:
• Înghețarea bazei monetare: stoparea emisiunii de monedă
• Privatizarea rezervei de aur a statului
• Introducerea concurenței monetare: băncile sunt libere să emită propriile bancnote, inclusiv cu acoperire în aur sau altă marfă; indivizii au libertatea de a alege ce monedă să folosească – posibilitatea folosirii aurului ca mijloc de schimb
• Reglementarea strictă a activității bancare cu reserve fracționare: indivizii pot opta între depozite cu 100% rezerve și conturi cu rezerve fracționare

În 2 luni:
• Banca națională încetează operațiunile pe piața deschisă (open-market) și nu mai finanțează guvernul
• Banca națională este privatizată

Pentru o discuție detaliată asupra propunerilor de reformă monetară menite asigure funcționarea armonioasă a economiei, fără ciclu economic, fără crize și fără inflație, vă recomand să citiți cartea lui Huerta de Soto, Moneda, creditul bancar și ciclurile economice, în special capitolul 9.

Viața bate filmul

Prețul aurului exprimat în euro a intrat în nori…

Vertical Limit

… În vreme ce bursele se duc în cap.

We got a stock going down, we got a stock going down.
SIF 5 is down. We got a blue chip down in the market. SIF 5 is on the deck now.

Grecia aşteaptă OK-ul Germaniei pentru a intra de facto în faliment

Trebuie să recunosc că lucrurile s-au precipitat iar bust-ul pieţei datoriei publice s-a produs mai rapid decât mă aşteptam. Am apucat să renunţ la 3 sferturi din portofoliul pe care îl aveam la BVB în urmă cu o săptămână, prea târziu totuşi, abia la două zile după scandalul Goldman Sachs, când profitul se subţiase considerabil. Azi dimineaţă am renunţat şi la restul acţiunilor.

De fapt, am mizat pe faptul că eurocraţia va acţiona mai rapid decât a făcut-o (dar când a fost statul eficient?!) şi în acest fel va prelungi boom-ul bursier şi agonia economiei. Nu s-a întâmplat, iar acum am mari îndoieli ca lucrurile se vor opri aici. Am intrat într-un vârtej periculos.

Directorul FMI a cerut azi Germaniei să aprobe un plan internaţional de ajutor pentru grecia în valoare de 120 miliarde euro. Aşa da, vorbim în sfârşit de o cifră mai rezonabilă, aşa cum ne-a indicat Simon Johnson cu ceva timp în urmă – tradus de mine aici. În ultimele săptămâni, zile, chiar ore, am asistat la o escaladare fascinantă a bail-out-ului, de la c\teva miliarde de euro la 45, apoi 60 şi în sfârşit 120 de miliarde. Pentru birocraţia europeană miza este uriaşă. Grecia nu avea cum să-şi refinanţeze datoria la costurile imense (randamentul obligaţiunilor a atins 26%!), de aceea Strauss-Kahn a mai spus că Grecia trebuie izolată de piaţa internaţională. (Ceea ce bursa de la Atena a şi făcut azi, când a interzis short-selling-ul până la vară.) Practic, dacă planul FMI e aprobat, Grecia va fi anesteziată şi trecută total pe perfuzii cu bani europeni – ceea ce înseamnă recunoaşterea imposibilităţii funcţionării normale a finanţelor publice de la Atena, adică falimentul de facto.

Problema este că deja degringolada a avansat considerabil. Acum, pentru a fi eficienţi (pe termen scurt, desigur), eurobirocraţii trebuie să vină cu un plan de salvare şi pentru restul grupului PIIGS. Asta înseamnă, după o estimare, că restul zonei euro ar trebui să suporte un ajutor echivalent cu 8% din PIB pentru a preîntâmpina falimentul Portugaliei, al Irlandei şi al Spaniei Portugalia şi Spania a fost downgradate în ultimele ore. Cazul Portugaliei era hilar, oricum. Portugalia trebuia să cotizeze la susţinerea Greciei împrumutând guvernului elen bani la o dobândă considerabil mai mică decât cea sub care se poate împrumuta ea însăşi! Aşa că este clar că întreg sectorul mediteranean al eurozone are nevoie de susţinere financiară. Ceea ce pare destul de dificil politic. Alternativa rămâne tiparniţa de bani a ECB, care ar putea emite 600 de miliarde de euro pentru a ţine sistemul bancar în viaţă.

Consecinţele sunt greu de estimat. În perioada următoare pieţele vor oscila probabil – ba în sus pe măsură ce Germania va fi mai dispusă să plătească oalele sparte de latino-leneşi, ba în jos pe măsură ce nota de plată se va dovedi a fi tot mai mare (aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, când Eurostat a revizuit în creştere deficitul bugetar al Greciei pe 2009, ca şi al României de altfel). Chiar dacă pe termen scurt euro se poate întrema, la fel cum un om slăbit este ajutat de o perfuzie cu glucoză, efectul este temporar; practic, cu cât perfuzia durează mai mult cu atât întoarcerea la normalitate este mai dificilă. Euro este la marginea toboganului. Singura nelămurire pe care o mai am este în ce măsură SUA va fi implicată în marasm.

P.S. Roubini spune că e o chestiune de zile până când zona euro aşa cum o ştim va intra în istorie. E o variantă. Dar eu mizez pe încăpăţânarea politicienilor, care vor ţine cu dinţii de instituţiile actuale. Ar fi bine ca Germania să stea deoparte, dar nu cred că o va face.

Grecia, PIIGS şi SUA: ce e mai rău abia urmează

Cred că ce spune Cristian Sima merită popularizat, chiar dacă nu sunt de acord cu tot ce afirmă.

“În septembrie 2008, în plină criză sub-prime discutam doar despre Lehman Brothers. Acum discutăm doar despre Grecia. Situaţia Greciei nu este unică în comunitatea europeană. Portugalia, Spania, Irlanda şi chiar şi economiile puternice au deficite mari. Deficitele astea se acumulează în timp.

Totul merge bine când ţările pot tipări nişte hârtii numite titluri de stat pe care să le vândă la dobânzi mici. SUA şi Germania mai reuşesc să facă, încă, acest lucru. Grecia le vinde cu dobânzi de 9%, dar întrebarea care se pune este dacă vor plăti vreodată aceşti bani”

“Senzaţia pe care o am eu e exact ca la Lehman Brothers, că se vor întâmpla lucruri bune dar prea târziu. Dacă primele bănci cu probleme dădeau faliment, nu se ajungea la turmoil-ul înfiorător al sistemul bancar. Aşa se întâmplă şi aici: dacă scoatem Grecia din euro, s-ar putea să avem o săptămână de prăbuşire de euro, de prăbuşiri de pieţe, dar lucrurile se vor reface repede”

“Germania este dispusă să dea bani Greciei cu condiţia să facă un anschluss financiar. Nu se poate ca ministrul de finanţe al Greciei să rămână în post şi ca grecii să continue să spargă câte farfurii vor, fără să plătească niciun impozit. Majoritatea familiilor greceşti declară venituri de 3.000 de euro pe an – şi ar fi imposibil să trăieşti cu aceşti bani. Lucrurile astea trebuie să se schimbe. Grecia a fost celebra ţară ‘dolce far niente’, nu Italia, şi iată unde s-a ajuns”

În finalul interviului Sima opinează că dacă renunţă la euro Grecia se poate salva cu ajutorul inflaţiei, pe termen scurt şi chiar mediu (sublinierea mea) din criză.

După ce îl ascultaţi pe Sima, priviţi interviul următor cu Peter Schiff. Dacă aveaţi nevoie de mai mult pesimism (realism), îl găsiţi aici.