Ce au prezis economiștii Școlii Austriece

O pagină wikipedia, printre altele cu bogate referințe despre criza actuală.

Vlad Topan vs. Ionuț Dumitru despre criză și politică

Un interviu în oglindă realizat de Wall Street.

Ambii sunt de acord că Keynes nu este tocmai un reper pentru politica statelor. Vlad Topan spune că Keynes ar fi dezavuat emisiunea a zilioane de dolari și euro pentru adâncirea crizei, Ionuț Dumitru spune că guvernele ar fi trebuit să ducă o politică anti-ciclică și în faza de boom, nu doar în cea de criză.

Din toate astea eu înțeleg că distincția care trebuie făcută în realitate, nu este cea dintre liberalism și keynesism, ci între politica bunului simț și politica pe coclauri. Măsurile întreprinse de guverne par astfel în toată splendoarea lor… goale, adică fără nici un fundament. Că teoria ca teoria, dar practica ne omoară – nu asta am învățat toată viața? Încă puțin și practica fără teorie o să ne omoare de tot.

Inside Fed: “habar nu aveau ca vine criza”

Dan Popa ne povestește azi din stenogramele discuțiilor din cadrul Comitetului de politică monentară al Fed. Stenogramele pot fi citite aici.

Mi-am aruncat o privire, cât îmi permite timpul, dar nu am găsit nimic mai interesant sau elocvent care să bată verdictul pus de Dan. Pe alocuri discuțiile sunt puerile și toate plutesc, într-adevăr, într-o lume paralelă cu realitatea.

Un exemplu este intervenția președintelui Pool, la ședința din 20 septembrie 2006, care spune:

MR. POOLE. Thank you, Mr. Chairman. I’m going to be quite brief. My contacts in the transportation industry are giving off some very mixed signals. UPS is investing heavily in capacity expansion. They have a problem in expanding capacity because they traditionally do it by buying used passenger aircraft. There are very few of these large aircraft around. They are expecting a busy holiday season.

My contact in the trucking industry says that his firm is now contracting. They have canceled orders for heavy trucks, the rest of them for delivery this year, and I found these numbers quite interesting. He gave me the heavy truck purchases; these are the big, over-the-road, heavy trucks. I will read you the numbers from 2003 through 2006: 2,825; 3,377; 2,424; and 2,672. Their planned truck purchases for next year are 250, and they have canceled the orders for the rest of this year. So the contraction is dramatic, and they have actually been reducing capacity.

My Wal-Mart contact said that it’s a bit hard to read the most recent data. They work entirely on a year-over-year basis. Last year was heavily distorted by the hurricane season, and he said that the latest weekend was a bit disappointing. The paycheck cycle that they look at to understand their customers’ liquidity situation is very muted, apparently with lower gasoline prices taking pressure off the budgets of many of their customers. He said that, for the first time he can remember, they have dropped the construction of new stores; they’ve actually canceled seven or eight projects because of high construction cost increases, which have been running in the neighborhood of 15 percent year over year.

Mai jos e un fragment din ședința din 12 decembrie:

VICE CHAIRMAN GEITHNER. The other difference between exhibits 4 and 5 is “weaker” versus “subdued.” Does “subdued” sound weaker than “weak”? [Laughter] Or is “weak” weaker than “subdued”?

CHAIRMAN BERNANKE. Maybe Michelle can tell us the answer to that. [Laughter]

Ludwig von Mises la tabloul de perete

Via European Students for Liberty
În acest caz nu este vorba de revirimentul Școlii Austriece. Mises a fost întotdeauna predat la Universitatea Francisco Marroquin.

Simon Johnson despre Ron Paul

Simon Johnson (MIT) este fost economist-șef al FMI și autorul unei cărți destul de acide la adresa sistemului financiar actual: 13 Bankers: The Wall Street Takeover and the Next Financial Meltdown. Deci, un economist serios, după standardele lui Paul Krugman, adică ale mainstream-ului. Faptul că a scris un editorial critic dar constructiv despre poziția potențialului candidat republican la Casa Albă Ron Paul este, în opinia mea, un lucru care merită remarcat.

Ron Paul, un candidat ale cărei opinii în domeniul economiei au rădăcini adânci în Școala austriacă, a fost supus unui baraj mediatic, baraj a cărui intensitate a crescut pe măsură ce șansele ca el să fie nominalizatul partidului Republican au sporit. Economiștii mainstream care au avut ocazia să comenteze ideile lui Ron Paul au făcut-o critic, într-un mod vehement, dezonorant aș zice. Simon Johnson este o excepție.

În articol, Simon Johnson acceptă că sistemul financiar actual nu este unul de piață liberă și că Fed merită desființat. El este la o adică dispus să accepte ideea revenirii la etalonul-aur. De asemenea, înțelege că practica rezervelor fracționare este o problemă delicată a sistemului bancar. Problema pe care o ridică este că, inclusiv într-un sistem de piață liberă precum cel sugerat de Ron Paul, bancherii ar putea deveni suficient de puternici pentru a influența legislația, astfel încât rezervele fracționare să fie permise iar băncile să fie salvate de la eșec. El insistă pentru adoptarea unor reguli legislative/constituționale în domeniul bancar care să precizeze, de pildă, mărimea maximă pe care o poate atinge o instituție bancară (ca pondere în PIB), leverage-ul etc. (detalii aici)

Cum ziceam, critica este constructivă. Părerea mea este însă că dinamica (expansiunea) instituțiilor bancare trebuie înțeleasă mai bine înainte de a legifera acest gen de restricții (care, apropos, sună la fel de prost ca și legislația antitrust). Nu știu în ce măsură economiile de scară în activitatea bancară ar duce, pe piața liberă, în mod natural la concentrarea afacerilor în mâinile câtorva moguli care, ulterior, ar dicta politica, așa cum se teme Johnson.

Pe de altă parte, critica lui Johnson trebuie să ne încurajeze să ne gândim și la o reformă a sistemului de guvernare. Nu cred că piața liberă are foarte multe șanse de succes (cu bănci mari sau mici) în contextul democrației nelimitate de astăzi.

De reflectat, oricum.

Conferințele lui Hans-Hermann Hoppe la București – video

Din pacate le-am ratat, fiind plecat din țară. Dar acum oricine le poate viziona.

Entrepreneurship with Fiat Property and Fiat Money (Hans-Hermann Hoppe) from Mises Romania on Vimeo.

On Politics, Money, and Banking (Hans-Hermann Hoppe) from Mises Romania on Vimeo.

Interviuri (video) cu unul dintre cei mai importanți gânditori libertarieni contemporani (sunt doi: Hoppe și Walter Block) găsiți pe site-ul Mises România.

Economist rău, economist bun: Samuelson vs. Hayek

Nu mă refer la ideile economistului, ci la comportamentul omului.

Zice Greg Ransom:

Hayek discovered that Samuelson was writing patently false things about him in his Textbook which did serious damage to Hayek’s public reputation, in Hayek’s estimation.
He immediately wrote directly to Samuelson demanding that the falsehoods be removed from his textbook, otherwise Hayek would publicly attack Samuelson for attempting a scholarly assassination on false premises.
Samuelson wrote back indicating to Hayek that he would remove the false passages.
Samuelson never removed the passages, and Samuelson later acknowledged in print that he had no such intention, and simply wrote what he thought would get Hayek to forget the matter.
Hayek states very flatly that he was painfully aware that he was absolutely despised not for his character but for his work by many economics departments in America, and he was also aware what significant damage these economists did to his career and to his scholarly reputation.
In his later years, as in the case of Samuelson, he decided it was not the better part of good scholarly practice to let those who despised him continue to destroy his reputation — instead he directly confronted those who were writing false things and flatly stated that their practices needed to be exposed, if they continued.

Nu știu ce spunea Paul Samuelson în manualele timpului despre Hayek, dar iată o declarație care ilustrează exact părerea pe care o avea despre Hayek:

For my money more to the point was Richard Kahn’s simple oral 1932 statement: “If Hayek believes that the spending of newly-printed currency on employment and consumption will worsen our current terrible depression, then Hayek is a nut.

Mda. Ca să vedem și partea plină a paharului, Hayek a avut dreptate. Învățase de la mentorul său în teoria ciclului, Ludwig von Mises. Iar istoria a confirmat că politica de stop and go și manipularea banilor și a creditului (titlul unei alte cărți de L. von Mises) nu rezolvă nici o criză.

Hayek vs. Keynes: de Crăciun, să stimulați cererea agregată bine!

Ultima prezentare a lui Leszek Balcerowicz, despre cum pune statul frână creșterii economice

Se intitulează Fiscal Stance, Macroeconomic Stability, Growth și a ținut-o la Ministerul de Finanțe german pe 7 decembrie. Am descoperit-o adineaori când mi-am dechis emailul, drept pentru care îi mulțumesc.

Câteva lucruri interesante în ea, deși cunoscute, totuși bine ilustrate. Primul se referă la socialism, the final destination al guvernelor planetei Pământ. Cum au crescut cheltuielile publice din epoca în care ne mergea bine până în epoca în care ne târâm pe burtă (dați click pe grafice):

Dar actualmente îi dăm înainte cu reducerea dobânzilor, încercând să părem cât mai “credibili” în ipostaza “iresponsabilului”, conform sfatului lui Paul Krugman. Rezultatele sunt elocvente:

După cum se vede, statul bunăstării a adus crize, care crize au fost rezolvate cu tiparnița de bani, ceea ce a dus la stagnare economică (+ inflația bursieră și construirea unui uriaș castel din obligațiuni de stat, aș adăuga eu).

Nu știu dacă mai trebuie spus, dar Balcerowicz este împotriva relaxării monetare pentru a salva euro, deși personal cred că la asta se va ajunge (ar fi bine să mă înșel):

Regula de aur… a deficitului bugetar, supra-optimismul guvernelor și întoarcerea la experți

Suprema ironie a istoriei finanțelor publice: decidenții politici adunați la Bruxelles vorbesc despre faptul că toate statele membre ale UEM ar trebui să se supună unei “reguli de aur”.

“Reguli”… de care? Da, ați înțeles bine, “de aur”. Dar de ce tocmai “de aur” și nu “de brânză” sa de altceva? De ce să nu se supună regulii majorității (că doar trăim în democrație)?! Fiindcă toată lumea știe un fapt elementar, împosibil de șters din mentalul colectiv oricâte eforturi ar depune unii sau alții: aurul este prin excelență simbolul valorii.

Încercarea de a înlocui un sistem monetar bazat pe circulația monetară a aurului cu unul bazat pe, scuzați expresia, hârtie, a eșuat lamentabil în toate timpurile și în toate locurile. A eșuat nu în sens că banii de hârtie nu au fost cât se poate de reali, ci în sensul că sistemul banilor de hârtie nu s-a ridicat niciodată, nicăieri, la înălțimea pretențiilor cu care a fost creditat: (1) nu a produs stabilitate monetară, ci inflație și hiperinflație (cum spunea Robert Mundell, în secolul al XX-lea statele au produs mai multă inflație decât în toate celelalte secole la un loc; (2) nu a produs stabilitate economică, recesiunile devenind mai frecvente și mai globale; (3) nu a produs prosperitate și securitate socială ci doar iluzia acestora, iluzie care, periodic, se sparge în capul cetățenilor naivi care cred că, creând bani din nimic, guvernul poate să prefacă pietrele în pâine, vorba lui Ludwig von Mises; este nevoie să vină criza și politica de austeritate pentru ca lumea să înțeleagă că nimic nu este pe gratis.

Culmea ironiei, cum ziceam, politicienii bruxellezi vin acum și spun că au descoperit o regulă de aur, care ne va ajuta să scăpăm din marasmul actual. Serios? Dacă uniunea monetară europeană și sistemul monetar internațional în general sunt atât de bine gândite, au baze atât de sănătoase, eu credeam că vin și ne propun o “regulă de hârtie”! Spre dezamăgirea mea, invocă aurul. Oare au căzut și ei pradă fetișului detestat de Keynes – înțeleptul teoretician ale cărui idei le-au implementat cu obstinație timp de decenii?! Chiar așa, ce-ar spune acum Keynes dacă i-ar auzi?!

Revenind la lucruri mai serioase, regula propusă la Bruxelles nu cred că valorează de fapt mai mult decât hârtia pe care a fost scrisă. Motivul nu este neapărat principiul în sine, ci ambiguitatea formulării, care lasă să planeze serioase îndoieli în privința seriozității propunerii.

În primul rând, să spun că regula constituțională a unui deficit bugetar cât mai mic este o măsură prudentă. Ar fi bine să avem în Constituție un articol care să interzică statului să aibă deficite bugetari mai mari 3% sau care să impună guvernului să aibă echilibru bugetar. “Regula” vine în opoziția “discreției” (de la Hayek citire, discutabil). Nimic de zis.

Problema vine atunci când vedem la ce anume se referă liderii UEM: “deficitul bugetar structural” (< 0,5% PIB). Ce este acest animal? Este diferența dintre veniturile și cheltuielile guvernului dacă dăm la o parte efectele exercitate asupra acestora de ciclul economic. De pildă, se spune, în timpul recesiunii deficitul bugetar este exagerat de scăderea veniturilor tocmai din cauza recesiunii; această componentă ciclică a deficitul nu ar trebui luată în calcul, fiindcă ea va fi compensată mai târziu, când economia va dudui și statul va încasa mulți bani la buget.

Și aici ajungem la mâna experților (de fapt, nici acum nu scăpăm de ea). Pentru că deficitul structural trebuie calculat ținând cont de multe elemente. Pornind de la o definiție simplă,

deficitul bugetar = deficitul structural + deficitul ciclic

de unde știm cât este deficitul ciclic? Trăim în lumea prognozelor deșuete, în care instituțiile publice nu reușesc să aproximeze cât de cât convingător evoluația PIB și a inflației. Ce încredere putem avea că vor veni cu o estimare realistă a deficitului ciclic?

Alternativ, deficitul structural este deficitul pe care l-ar avea guvernul dacă economia s-ar situa la PIB potențial. Dar de unde știm care este PIB potențial? (I mean, really)

Pariez că atunci când vremurile se schimbă în rău se va schimba brusc și modelul de calcul al deficitului și vom afla că, din nefericire, gap-ul dintre PIB potențial și PIB real este mai mare decât cel calculat conform vechii metodologii (acum depășite) și că, supriză, deficitul ciclic este mai mare, respectiv deficitul structural este mai mic. Așa că guvernul mai poate cheltui ceva până să încalce limita.

Hai să vedem ce zice Jeffrey Frankel (Harvard), deci nu neapărat un economist al Școlii Austriece:

În prezentarea cu pricina, Frankel aplaudă, ce-i drept, regula deficitului bugetar structural, menționând cazul Chile, unde – atenție! – regula a fost introdusă în anul 2000 și viza un excedent structural de 1% din PIB, după care a fost diluată treptat până în prezent, ajungând să vizeze echilibrul structural. După cum se vede, experții UE deja i-au depășit pe cei chilieni, admițând un deficit de 0,5%. Deh, din 2000 până acum lumea a progresat!

Perspectivele dolarului, în opinia lui Barry Eichengreen

Barry Eichengreen (University of California, Berkeley):

Având în vedere ratele scăzute ale dobânzilor şi slăbiciunile economie americane, va fi tentant pentru guvernul SUA să-și continue politica de deficite bugetare și acumularea de noi datorii. La un moment dat însă, investitorii vor recunoaste că această politică nu este decât o schemă Ponzi. Atunci ei vor înţelelege că soluțiile alternative la problema cu care se confruntă Statele Unite ale Americii se reduc în cele din urmă la una singură: scăderea valorii reale a datoriei, probabil prin inflație.

Continuarea.

Peter Schiff, după decizia Fed-ECB de ieri: cumpărați metale prețioase

Repet ce spunea Ludwig von Mises în Human Action:

Ceea ce numesc guvernele cooperare monetară internaţională este acţiunea lor concertată în vederea expansiunii creditului. Ele au înţeles că, dacă expansiunea creditului este limitată la o singură ţară, aceasta nu duce decât la scurgerea metalului preţios în exterior. Ele consideră că numai această scurgere împiedică planurile lor, de reducere a ratei dobânzii şi de provocare, în felul acesta, a unui boom economic fără sfârşit.

Nu vă luați după ce auziți de la majoritatea analiștilor economici. Majoritatea analiștilor economici nu sunt decât angajați ai instituțiilor statului sau ai instituțiilor financiare, așadar direct interesați în prezervarea optimismului publicului obișnuit și în creșterile bursiere. Oamenii aceștia nu au anticipat o criză în viața lor – de fapt, ca să fiu mai corect, până acum câțiva ani spuneau că ne așteaptă câinii cu covrigi în coadă – în schimb se simt confortabil dând sfaturi altora. Spre deosebire, Ludwig von Mises a anticipat Marea Depresiune, iar Peter Schiff sfârșitul boom-ului “dot.com” din anii 1990.

Așa cum spune Schiff, decizia concertată de ieri arată (de parcă mai era nevoie), că criza nu este grecească, italiană sau europeană, ci globală. Dacă un stat intră în insolvență astăzi, pierderile sunt uriașe și ele trebuie suportate de cineva. Băncile sunt pline până la refuz cu titluri de stat imposibil de onorat fără accesul la tiparnița de bani. Toate băncile au portofolii aproape identice și sunt extrem de conectate prin piața instrumentelor bursiere derivate. Este de neconceput ca “scurgerea” să fie oprită într-un singur colț al planetei. Băncile americane sunt în aceeași găleată cu cele europene.

Nu sunt decât două alternative: faliment cvasi-total al sistemului financiar sau acoperirea pierderilor prin impozitare. La rândul său, ultima cale se poate materializa fie prin creșterea explicită a poverii fiscale, fie prin inflație. Este extrem de simplu.

Dacă tot faceți cadouri de sărbători, cumpărați măcar bijuterii, s-ar putea să vă folosească mai târziu.