Înscrierea copilului la școală: mai puțin loc pentru piața neagră, mai puțină libertate, mai puțină eficiență

Cei interesați știu cum se face acum înscrierea copilului la școală. Cei care nu știu pot afla de aici. În 4 etape. Mai întâi spui dacă vrei să duci copilul la școala de care ești arondat – și ar fi bine să spui că da. Apoi spui dacă vrei să duci copilul la altă școala, mai convenabilă (mai bună sau mai aproape de slujbă). Aici sunt diverse criterii, de care bănuiesc că se va ține cont algoritmic și militărește, la fel cum este conceput întregul sistem. După care, dacă nu ai avut noroc, copilul se reîntoarce la școala de circumscripție sau se redistribuie.

Întregul proces poate fi denumit “Legarea copilului de școala de cartier”. Dacă înainte părinții mai puteau negocia pe piața neagră unde să își trimită copilul, acum această posibilitate scade semnificativ. Interesant este că metodologia a fost promovată nu doar ca un pas înainte în lupta împotriva corupției, ci și ca liberalizare a educației:

Dacă părintele doreşte înscrierea la altă şcoală decât şcoala de arondare, acest lucru este perfect posibil

Corect. Doar că pe vechiul sistem era și mai posibil. Dacă reforma este să meargă într-o direcție, atunci ea trebuie să vizeze eliminarea principiului arondării și creșterea autonomiei familiei în ceea ce privește alegerile educaționale, nu invers, în sensul creșterii controlului statului asupra deciziilor părinților. Altminteri, ca și în cazul cu reforma în sănătate, guvernul nu face decât să dea cu stânga în dreapta, if you can read me.

Metodologia actuală are efectul (neințenționat?) de a salva unele școli slabe sau măcar de a le pune o proptea. Nu cred că acest lucru eficientizează sistemul de învățământ. Cred că este normal să trăim într-o societate în care, dacă vrei să-ți duci copilul la o școală bună, să nu fie nevoie să te muți lângă ea. Sau să nu fie nevoie să îți alegi un job situat aproape de școală. Calitatea vine din competiție, din libera intrare pe piață, nu din arondări și circumscripții.

Reclamă la o școală din Top 500

Via Greg Mankiw
Reclame la universități avem și noi, în România. Dar universități de elită nu avem. Vom avea când vor exista astfel de reclame:

Programul Great Books se reia cu Murray Rothbard

Anul acesta vom începe repejor programul Great Books cu nivelul 2, unde ne propunem să studiem tratatul de economie al lui Murray Rothbard, Man, Economy, and State. Vom încerca să parcurgem 40-50 de pagini pe seminar, din două în două săptămâni, în… cât de multe seminarii este nevoie pentru a termina cartea – cel mai probabil pe la începutul verii viitoare.

Cartea este aici:

Despre Man, Economy and State Ludwig von Mises spunea:

As the result of many years of sagacious and discerning meditation, [Rothbard] joins the ranks of the eminent economists by publishing a voluminous work, a systematic treatise on economics…. An epochal contribution to the general science of human action, praxeology, and its practically most important and up-to-now best elaborated part, economics. Henceforth all essential studies in these branches of knowledge will have to take full account of the theories and criticisms expounded by Dr. Rothbard.

Iar Hans-Hermann Hoppe:

Man, Economy, and State is Murray Rothbard’s main work in economic theory. It appeared in 1962, when Murray was only 36 years old. In it Murray develops the entire body of economic theory, in a step-by-step fashion, beginning with incontestable axioms and proceeding to the most intricate problems of business cycle theory and fundamental breakthroughs in monopoly theory. And along the way he presents a blistering refutation of all variants of mathematical economics. The book has in the meantime become a modern classic and ranks with Mises’s Human Action as one of the two towering achievements of the Austrian School of economics

Peter Boettke, fostul director al programului de doctorat în economie al George Mason University:

Chris Coyne and I attended a wonderful meeting yesterday at the Henry Hazlitt Center. These people care deeply about pedagogy, but more importantly about content. Both of us walked away very inspired.
The structure of the basic economics courses offered follows closely (not completely) Rothbard’s Man, Economy and State. They only use sections of the book for the assigned reading, but the teacher uses the book to guide the content of the lectures (well Mises, Hayek, Kirzner and Rothbard — as well as Manuel Ayau).
When I first started teaching economics this is exactly the way I taught. Not only did I read Man, Economy and State to prepare for lectures, I listened to Rothbard’s lectures on audio tapes that were recorded when he was teaching at Brooklyn Polytechnic to inspire and inform me about possible ways to communicate the core ideas.

Interesul pentru Școala Austriacă de economie este astăzi la cote nemaiîntâlnite în ultimele decenii, pe fondul eșecului statului bunăstării și al diverselor manevre de planificare a economiei – eșec demonstrat și prezis de altfel de Ludwig von Mises. Dar cel mai important motiv pentru acest interes este dat de explicația oferită crizei – teoria austriacă a ciclului afacerilor, veche de un secol, care a permis celor școliți în tradiția școlii să anticipeze atât Marea Depresiune cât și recesiunea actuală.

Cei doritori să participe la seminarul Man Economy and State mă pot contacta. Vom începe seminarul în octombrie, urmând să stabilesc ziua (mai precis, seara) exactă imediat ce-mi voi cunoaște orarul. Taxa de participare la seminariile Centrului Rothbard este de 300 de lei.

Lawrence Reed, președintele Foundation for Economic Education, vine la București

Președintele FEE vine la București. La invitația Centrului de Economie Politică și Afaceri Murray Rothbard, luni, pe 26 septembrie, va ține o prelegere despre reforma educației, unde va vorbi despre meritele educației private în comparație cu învățământul de stat, în particular despre importanța educației acasă (homeschooling).
Evenimentul se va desfășura în Sala Senatului a Universității Româno-Americane, începând cu ora 9,30.

Foundation for Economic Education a fost înființată încă din 1946 cu scopul de a promova ideile liberale. Pe lângă colaborarea directă cu economiști de prestigiu precum Ludwig von Mises, Milton Friedman și alții (Henry Hazlitt, autorul best-seller-ului Economics in One Lesson a fost chiar vicepreședinte al organizației), FEE publică de peste o jumătate de secol celebra revistă lunară The Freeman – click mai jos pentru a vedea ultimul număr.

S-a înghețat promovarea în învățământul superior

Noile standarde minimale stabilite de guvern pentru obtinerea titlului de conferentiar sau profesor universitar în economie impun pretendenților să scrie minim un articol într-o revistă indexată ISI cu factor relativ de influență de cel puțin 0,25. Alternativ, ei vor trebui să scrie mai multe articole în reviste ISI mai slab cotate. Lista cu reviste o găsiți aici.

Ca să înțeleagă toată lumea, noua metodologie a înghețat practic avansarea cadrelor didactice către treptele superioare ale ierarhiei academice. Nu pot să mă pronunț clar în privința oportunității măsurii. Pe de o parte, este dezirabilă – incă un semn că boom-ul educației ieftine ia sfârșit. Pe de altă parte, măsura continuă abordarea centralistă cu care suntem obișnuiți. Învățământul superior ar avea mult de câștigat dacă s-ar pune în practică o privatizare și o descentralizare (autonomie) reală, nu doar pe hârtie. De pildă, în SUA nu ministerul stabilește câte articole și unde să publici ca să ajungi profesor. Expresia „libertate academică” are acolo mult mai mult conținut.

Întorcându-mă la chestiune… Este relativ dificil să concepi articole de aceasta calitate. Durează adesea ani doar procesul de evaluare după ce ai trimis lucrarea spre publicare (după propria experiență, a trebuit să aștept aproape doi ani pentru un articol). Măsura va avea impact cu atât mai mare cu cât ea se aplică unui corp profesoral care până în prezent a avut relativ puține stimulente de a efectua cercetare fundamentală veritabilă.

În final, am ales un fragment din articolul lui Walter Block (amuzant și instructiv, ca întotdeauna), Austro-Libertarian Publishing: A Survey and Critique:

Do not be put off by rejections. Do not. It takes very little time to send an essay to yet another journal.18 Have a form letter handy for this purpose. My motto in this regard is ―Pearls before swine.‖ True, on several occasions something I wrote was clearly wrong; in these cases, I benefited from critical referee‘s remarks, and dropped the project. However, as long as I still think I am right, rejection letters are like water off a duck‘s back; I ignore them.

Many, many of my now published articles have been declined by editors between a half-dozen and a dozen instances. Several have been rejected many more times: one of them fourteen times, three of them fifteen times, and one each on sixteen, eighteen, twenty-two, twenty-six, and twenty-seven occasions, respectively. This latter manuscript took almost fifteen years between writing and publishing

Link-uri diverse

• Programele anti-sărăcie sunt bune pentru guvernanți.

We estimate the impact of a large anti-poverty program – the Uruguayan PANES – on political support for the government that implemented it. The program mainly consisted of a monthly cash transfer for a period of roughly two and half years. Using the discontinuity in program assignment based on a pre-treatment score, we find that beneficiary households are 21 to 28 percentage points more likely to favor the current government (relative to the previous government). Impacts on political support are larger among poorer households and for those near the center of the political spectrum, consistent with the probabilistic voting model in political economy. Effects persist after the cash transfer program ends. We estimate that the annual cost of increasing government political support by 1 percentage point is roughly 0.9% of annual government social expenditures.

La noi este mai ieftin, se rezolvă cu o găleată și niște pachete cu alimente sau pantofi

• Proști, mulți dar cuminți.
Cine a ucis de fapt educația? Fichte, Dewey, Rusell și ceilalți filozofi ai ingineriei sociale din secolul al XX-lea știu răspunsul. Ei toți au pus bazele științifice ale fabricilor moderne de diplome, care au reușit să livreze cohorte de descentrați intelectual, ținând cont de principiul:

You can’t make Socialists out of individualists – children who know how to think for themselves spoil the harmony of the collective society which is coming, where everyone is interdependent.

• Dan Popa ne spune ce se mai scrie prin documentele unei bănci:

Debitorul este in concediu si nu a putut fi contactat. Am incercat sa o contactez pe mama acestuia , dar nu mai locuieste la adresa din buletin de 10 ani. Fratele lui ne-a spus ca prost nu e cel care ia banii ci cel care ii da.

Ha, ha, ha! Corect… dar stați așa! Că băncile s-au salvat grație acordului de împrumut pe care România la încheiat cu FMI (pe care au mizat din capul locului). Împrumut care trebuie plătit de toți românii. Mda, cum zice autorul anonim, prost este cel care dă banii.
Excelent exemplu pentru a demonstra că dacă societatea joacă după principiul “Noi ne facem că-ți dăm credit, tu te faci că-I rambursezi”, rezultatul este negativ.

Învățământul românesc după Bac: nici o surpriză

Rezultatele de la Bac nu ar trebui să mire pe nimeni. Eu le-am anticipat de anul trecut. Învățământul românesc se află într-o stare deplorabilă de multă vreme, lucru reflectat în comparațiile internaționale (testul Pisa). Profesorii de la orice nivel descoperă cu disperare an după an cum cea mai proaspătă generație de elevi/studenți este și cea mai proastă pe care au avut-o. Faptul că doar unul din doi liceeni este în stare să treacă bacalaureatul este o statistică seacă, șocantă doar pentru cei care nu lucrează în acest domeniu.

Este absurd să cauți un țap ispășitor. Ministrul nu este de vină că a patronat subiecte prea grele sau că a inspirat introducerea camerelor de supraveghere. Dificultatea subiectelor (exagerată în mod ridicol) ar justifica un eventual număr scăzut de note mari, nu un număr scăzut de promovați. Iar camerele de supraveghere nu intimidează elevii – așa cum am auzit pe cineva spunând, poate doar pe hoți.

Profesorii nu sunt de vină pentru acest eșec. Colegii mei nu sunt de vină că din ce în ce mai mulți studenți (așadar, persoane cu Bac-ul la activ) nu citesc aproape nimic. Ei sunt de vină că ei nu știu ce reprezintă… raportul procentual sau nu știu să efectueze o înmulțire banală. Și nici nu sunt de vină pentru tupeul evident cu care un restanțier care a luat în mod repetat nota 3 face contestație la examen.

Nici salarizarea profesorilor nici condițiile precare de învățământ din unele școli nu sunt responsabile pentru slaba educație a tinerilor. Își imaginează cineva că dacă salariile profesorilor s-ar dubla peste noapte aceștia ar deveni brusc mai interesați de roadele muncii lor? Poate doar naivii. Apoi, rezultatele bune la învățătură nu sunt neapărat condiționate de calitatea infrastructurii. În fond, generațiile mai vechi au învățat în condiții mai dificile decât învață liceeni și studenții de astăzi; și au învățat mai bine.

Risc să vă dezamăgesc, dar nici liceenii nu sunt de vină. Mulți dintre cei picați manifestă un interes extrem de slab pentru acest examen. În fond, au dreptate. Care este motivul de a învăța într-o societate în care statutul social variază aproape invers proporțional efortul depus în școală? De ce să te chinui să iei o diplomă în plus într-o societate afectată de inflația de diplome?

Adevăratul vinovat pentru situația actuală este chiar sistemul de educație. Un sistem etatist, în care în continuare “noi ne facem că predăm, voi vă faceți că învățați” (cu excepțiile care confirmă regula). Un învățământ gregar, în care educația în sensul clasic a fost înlocuită cu instrucție – fabrici de indivizi injectați cu idei preambalate – pentru că “țara te vrea prost”, te vrea doar un bun executant (ironia sorții, astăzi nu mai avem nici măcar buni executanți!). Un sistem care se vrea din ce în ce mai mult axat pe competențe, care la modul ideal va livra tâmplari în lemn de fag de mână stângă sau “formatori de formatori” (!) – în realitate indivizi cu un handicap intelectual serios.

Soluția? Reforma învățământului nu are cum să stea într-o soluție tehnică, deși asta este tot ce știu să facă inginerii sociali. Schimbarea nu va veni din modificarea numărului de ore, a planurilor de învățământ, a dificultății examenelor, a manualelor – chiar dacă toate acestea au un oarecare sens. Reforma trebuie să derive dintr-o schimbare de viziune, să fie “ideologică”, cum s-ar zice. Desființarea învățământului obligatoriu, trecerea școlilor din proprietate publică în proprietate privată și desființarea planificării centralizate a educației ar fi, în opinia mea, adevăratele soluții.

P.S. Acest articol este doar un scurt protest. Vă recomand cu căldură să citiți articolele mele anterioare,
Educaţie, nu învăţământ
și
Educația – situație dramatică, soluții tragice
De asemenea, seria de articole scrise de Ionela Băltățescu, Note şi reflecţii pe tema educaţiei
În fine, un articol excelent despre capcana învățământului axat pe competențe, publicat de Dan Ungureanu în Dilema veche: Educația axată pe competențe – dacă n-a mers “la ei” va merge “la noi”?

Școala de vară s-a încheiat, trăiască școala de vară! Să vină sponsorii!

După 5 zile de seminarii provocatoare, susținute de o echipă de 10 instructori remarcabili, Romania Austrian Economics Summer School s-a încheiat – o veste bună pentru cititorii acestui blog, deoarece de acum încolo voi avea timp pentru noi articole. Toată lumea a plecat încântată: profesorii au remarcat abilitățile intelectuale ale participanților (parțial studenți), iar cursanții ar remarcat talentul pedagogic al profesorilor. Nimeni nu a părut prea obosit, deși programul a fost extrem de intens – de exemplu, așa a arătat ziua de joi:

Am filmat numeroase cursuri și curând aceste înregistrări vor fi disponibile on-line.

Rămâne să vedem dacă putem organiza evenimentul din nou anul viitor. Nu este ușor să aduci în România o echipă de 9 profesori străini și să organizezi ceea ce (în opinia mea) reprezintă cea mai bună școală de vară de acest gen din Europa. Avem nevoie de sponsori! Promovarea ideilor Școlii Austriece de economie (îndelung validate de istorie, o istorie din care altminteri învățăm extrem de greu) și a beneficiilor pieței libere nu se va face niciodată cu bani publici, ci doar cu bani privați, pentru motive lesne de înțeles.

Bertrand Rusell despre “beneficiile” educației publice

După cum se poate observa din citatele de mai jos, educația are un veritabil caracter de “bun” public. Enjoy, în caz că mai puteți.

Bertrand Russell, The Impact of Science on Society:

I think the subject which will be of most importance politically is mass psychology. Mass psychology is, scientifically speaking, not a very advanced study… This study is immensely useful to practical men, whether they wish to become rich or to acquire the government. It is, of course, as a science, founded upon individual psychology, but hitherto it has employed rule-of-thumb methods which were based upon a kind of intuitive common sense. Its importance has been enormously increased by the growth of modern methods of propaganda. Of these the most influential is what is called ‘education’. Religion plays a part, though a diminishing one; the Press, the cinema and the radio play an increasing part.

What is essential in mass psychology is the art of persuasion. If you compare a speech of Hitler’s with a speech of (say) Edmund Burke, you will see what strides have been made in the art since the eighteenth century. What went wrong formerly was that people had read in books that man is a rational animal, and framed their arguments on this hypothesis. We now know that limelight and a brass band do more to persuade than can be done by the most elegant train of syllogisms. It may be hoped that in time anybody will be able to persuade anybody of anything if he can catch the patient young and is provided by the State with money and equipment.

This subject will make great strides when it is taken up by scientists under a scientific dictatorship. Anaxagoras maintained that snow is black, but no one believed him. The social psychologists of the future will have a number of classes of school children on whom they will try different methods of producing an unshakeable conviction that snow is black. Various results will soon be arrived at. First, that the influence of home is obstructive. Second, that not much can be done unless indoctrination begins before the age of ten. Third, that verses set to music and repeatedly intoned are very effective. Fourth, that the opinion that snow is white must be held to show a morbid taste for eccentricity. But I anticipate. It is for future scientists to make these maxims precise and discover exactly how much it costs per head to make children believe that snow is black, and how much less it would cost to make them believe it is dark grey.
…
The completeness of the resulting control over opinion depends in various ways upon scientific technique. Where all children go to school, and all schools are controlled by the government, the authorities can close the minds of the young to everything contrary to official orthodoxy. Printing is impossible without paper, and all paper belongs to the State. Broadcasting and the cinema are equally public monopolies. The only remaining possibility of unauthorised propaganda is by secret whispers from one individual to another. But this, in turn, is rendered appallingly dangerous by improvements in the art of spying. Children at school are taught that it is their duty to denounce their parents if they allow themselves subversive utterances in the bosom of the family. No one can be sure that a man who seems to be his dearest friend will not denounce him to the police; the man may himself have been in some trouble, and may know that if he is not efficient as a spy his wife and children will suffer. All this is not imaginary, it is daily and hourly reality. Nor, given oligarchy, is there the slightest reason to expect anything else.
…
Scientific societies are as yet in their infancy. It may be worthwhile to spend a few moments in speculating as to possible future developments of those that are oligarchies.

It is to be expected that advances in physiology and psychology will give governments much more control over individual mentality than they now have even in totalitarian countries. Fichte laid it down that education should aim at destroying free will, so that, after pupils have left school, they shall be incapable, throughout the rest of their lives, of thinking or acting otherwise than as their schoolmasters would have wished. But in his day this was an unattainable ideal: what he regarded as the best system in existence produced Karl Marx. In future such failures are not likely to occur where there is dictatorship. Diet, injections, and injunctions will combine, from a very early age, to produce the sort of character and the sort of beliefs that the authorities consider desirable, and any serious criticism of the powers that be will become psychologically impossible. Even if all are miserable, all will believe themselves happy, because the government will tell them that they are so.

Test de clasa a VIII-a, anul 1895

Via Marginal Revolution. Mai jos aveți reprodus un test administrat elevilor de clasa a VIII-a în anul 1895 în Kansas. În “vestul sălbatic”, cum ar veni… sau nu mai era sălbatic în 1895? Mi se pare mie sau se făcea școală acum mai bine de un secol? Observați latura practică a întrebărilor de matematică. Pentru comparație, aici aveți subiectele de la testele naționale (clasa a VIII-a, România), e vorba de română și matematică.

Grammar (Time, one hour)
1. Give nine rules for the use of Capital Letters.
2. Name the Parts of Speech and define those that have no modifications.
3. Define Verse, Stanza and Paragraph.
4. What are the Principal Parts of a verb? Give Principal Parts of do, lie, lay and run.
5. Define Case, Illustrate each Case.
6. What is Punctuation? Give rules for principal marks of Punctuation.
7 – 10. Write a composition of about 150 words and show therein that you understand the practical use of the rules of grammar.
Arithmetic (Time, 1.25 hours)
1. Name and define the Fundamental Rules of Arithmetic.
2. A wagon box is 2 ft. deep, 10 feet long, and 3 ft. wide. How many bushels of wheat will it hold?
3. If a load of wheat weighs 3942 lbs., what is it worth at 50 cts. per bu., deducting 1050 lbs. for tare?
4. District No. 33 has a valuation of $35,000. What is the necessary levy to carry on a school seven months at $50 per month, and have $104 for incidentals?
5. Find cost of 6720 lbs. coal at $6.00 per ton.
6. Find the interest of $512.60 for 8 months and 18 days at 7 percent.
7. What is the cost of 40 boards 12 inches wide and 16 ft. long at $20 per m?
8. Find bank discount on $300 for 90 days (no grace) at 10 percent.
9. What is the cost of a square farm at $15 per are, the distance around which is 640 rods?
10. Write a Bank Check, a Promissory Note, and a Receipt.
U.S. History (Time, 45 minutes)
1. Give the epochs into which U.S. History is divided.
2. Give an account of the discovery of America by Columbus.
3. Relate the causes and results of the Revolutionary War.
4. Show the territorial growth of the United States.
5. Tell what you can of the history of Kansas.
6. Describe three of the most prominent battles of theRebellion.
7. Who were the following: Morse, Whitney, Fulton, Bell, Lincoln, Penn, and Howe?
8. Name events connected with the following dates:
1607
1620
1800
1849
1865
Orthography (Time, one hour)
1. What is meant by the following: Alphabet, phonetic, orthography, etymology, syllabication?
2. What are elementary sounds? How classified?
3. What are the following, and give examples of each: Trigraph, subvocals, diphthong, cognate letters, linguals?
4. Give four substitutes for caret ‘u’.
5. Give two rules for spelling words with final ‘e’. Name two exceptions under each rule.
6. Give two uses of silent letters in spelling. Illustrate each.
7. Define the following prefixes and use in connection with a word: Bi, dis, mis, pre, semi, post, non, inter, mono,super.
8. Mark diacritically and divide into syllables the following, and name the sign that indicates the sound: Card, ball, mercy, sir, odd,cell, rise, blood, fare, last.
9. Use the following correctly in sentences, Cite, site, sight, fane,fain, feign, vane, vain, vein, raze, raise, rays.
10. Write 10 words frequently mispronounced andindicate pronunciation by use of diacritical marks and by syllabication.
Geography (Time, one hour)
1. What is climate? Upon what does climate depend?
2. How do you account for the extremes of climate in Kansas?
3. Of what use are rivers? Of what use is theocean?
4. Describe the mountains of North America.
5. Name and describe the following: Monrovia, Odessa, Denver, Manitoba,Hecla, Yukon, St. Helena, Juan Fermandez, Aspinwall and Orinoco.
6. Name and locate the principal trade centers of the U.S.
7. Name all the republics of Europe and give capital of each.
8. Why is the Atlantic Coast colder than the Pacific in the same latitude?
9. Describe the process by which the water of the ocean returns to the sources of rivers.
10. Describe the movements of the earth. Give inclination of the earth.

Legea mamelor și consecințele nefericite ale iluziei etatiste

Guvernul discută reducerea concediului acordat tinerelor mame. Așa cum am mai spus, mișcarea se înscrie într-o evoluție mai largă la sfârșitul căreia populația va rămâne… și cu banii luați și fără să primească un cadou de la stat. Ideea că statul îți dă ceva pe gratis, cum ar fi un concediu de 2 ani, este o iluzie. Tot ce oferă statul costă. Dacă statul oferă lui Ion 100 de lei, atunci fiți siguri că societatea pierde dublu – nu doar că Gheorghe trebuie să scoată din buzunar 100 de lei, dar costul birocrației care manevrează banii pe traseul de la Gheorghe la Ion trebuie suportat la rândul său. Și cu cât avem mai multe legi care redistribuie avuția cu atât birocrația crește mai mult și cu atât costul transferurilor sporește.

O parte a acestui cost derivă din faptul că orice impozitare/subvenționare distorsionează stimulentele și schimbă comportamentul uman. Indivizii vor fi stimulați să muncească mai puțin, să emigreze sau să intre în rândurile beneficiarilor de “ajutoare”. Apropos, îmi amintesc că am asistat cândva la o discuție în tramvai între două doamne învățătoare care povesteau că este mai rentabil să stai acasă și să faci copii decât să prestezi la catedră în schimbul salariului pe care îl aveau.

Statul social din România a ajuns în stadiu terminal pentru că distorsionarea stimulentelor a devenit atât de acută (evaziunea, munca la negru) iar efectele nocive atât de ample (numărul asistaților) încât o schimbare se cere întreprinsă. Iluzia că fiecare poate trăi bine-mersi pe spinarea celorlalți se face țăndări. De la impozitarea pensiilor, trecând prin introducerea coplății în sistemul sanitar și ajungând la reducerea concediului maternal, avem de-a face cu felurite modalități de a exprima insolvabilitatea unui sistem injust, ineficient, corupt. Și această concluzie nu este valabilă doar în România, ci și în țările dezvoltate.

Mai rămâne doar ca populația să revină cu picioarele pe pământ. Din păcate, mi-e teamă că acest lucru nu se întâmplă și nu se va întâmpla. Îndoctrinarea în legătură cu beneficiile socialismului este atât de profundă încât nu m-ar mira ca românii să devină mai săraci dar să continue să aștepte lumina de la farul călăuzitor din Palatul Victoria (indiferent de locatarii acestuia).

O dovadă în acest sens este poziția adoptată de Asociația M.A.M.E. în legătură cu problema indemnizației și concediului de creștere a copilului. Ce credeți că spune această organizație?

Asociatia M.A.M.E. considera ca masura vehiculata de Ministerul Muncii privind reducerea perioadei de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului la 12 luni, va avea un impact negativ asupra dezvoltarii si integrarii copilului in comunitate, mai ales in lipsa unui sistem social integrat de servicii sociale de ingrijire si crestere a copilului in primii 3 ani de viata, oferit de stat.

Deci, ce reacție au “mamele” confruntate cu diminuarea asistenței? Recunosc ele eșecul statului? Nici vorbă. Ele sunt supărate că statul nu vine cu o “soluție”, cu o “alternativă”, cu o altă formă de asistență. Pe scurt, reducerea indemnizației ar fi acceptabilă dacă statul ar oferi posibilitatea creșterii copilului în creșe.

Și așa sărim din lac în puț. Un exemplu comparativ poate ar fi de ajutor aici. Știți cum au apărut asigurările de sănătate în SUA? În contextul WW II, când guvernul a înghețat salariile și prețurile (ca în comunism) pentru ca lumea să nu realizeze inflația, adică impozitarea mascată prin care confisca resursele societății și le îndrepta către front. Angajatorii nu puteau oferi creșteri salariale ca să atragă forță de muncă. Atunci, Roosevelt a venit cu… ați ghicit, „soluția”, „alternativa”! War Labor Board – cum ar veni, Comandamentul de Muncă pe timp de Război – a decis că angajatorii pot crește de facto veniturile salariaților prin oferirea de asigurări de sănătate și alte fringe benefits. Și lumea a fost mulțumită cu această portiță legislativă.

Revenind la România, nu am nici o îndoială că dacă peste noapte ar răsări 5000 de creșe noi, lumea ar fi la fel de fericită. Ba poate chiar ar împrăștia bezele de la balcon. Deși soluția este extrem de proastă. Îngrijirea maternă nu poate fi substituită cu plasarea copilului în fabrici de crescut copiii. Aveți aici un film extraordinar (circa 10 minute) despre efectele perverse ale educației publice. Sunt atât de nocive încât ar trebui să ne dorim să petrecem mai mult timp cu copiii noștri, mai puțină școală obligatorie, mai puțin “învățământ” dar mai multă educație, mai puțină intervenție a statului, mai puțină centralizare și planificare birocratică a creșterii copiilor. Se pare însă că nu ne învățăm minte. Lumea tot așteaptă să “pice” ceva, dacă nu o indemnizație sau concediu, măcar o creșă gratis.

P.S. Despre consecințele imbecilizante ale învățământului modern, vezi și John Gatto, Weapons of Mass Instruction, p. 9-10:

“At the start of WWII, millions of men showed up at registration offices to take low-level academic tests before being inducted… Eighteen million were tested and 17,280,000 were judged to have the minimum competence in reading to be a solder – a 96 percent literacy rate.

WWII was over in 1945. Six years later, another war began in Koreas and several million more men were tested for military service. This time 600,000 were rejected. Literacy in the draft pool had mysteriously dropped to 81 percent…This group had more years in school, with more professionally trained teachers, and more scientifically selected textbooks than the WWII men. Yet, it could not read, write, count, speak or think as well as the earlier, less-schooled contingent.

A new American war began in Vietnam in the middle 1960’s. By its end in 1973, the number of men found non-inducible by reason of inability to read safety instructions, interpret road signs, decipher orders – the number found illiterate in other words – had reached 27 percent. Vietnam-era young men had been far more intensely schooled than either of the two earlier groups, but now the 4 percent illiteracy of 1941, transmuted into the 19 percent illiteracy rate of 1952, was (in 1973) 27 percent.

By 1940, literacy as a national number stood at 96 percent for whites and 80 percent for blacks. Four of five blacks were literate in spite of all disadvantages. Yet, six decades later, the Adult Literacy Survey and National Assessment of Educational Progress reported a 40 percent illiteracy rate for blacks – doubling
the earlier deficiency – and a 17 percent rate for whites, more than quadrupling it. Yet, the money spent on schooling in real terms had grown 350 percent.”

Educația – situație dramatică, soluții tragice

Societatea Academică din România (SAR) a organizat recent o masă rotundă pentru discutarea acestui raport despre educație. Raportul începe bine, arătând nevoia presantă a angajatorilor pentru personal cu abilități cognitive elevate. Și arată că această nevoie nu este satisfăcută de sistemul de învățământ:

Aproape jumătate dintre angajatorii de la noi se plâng că găsesc cu greu personal care să aibă capacitatea de a acţiona autonom sau, altfel spus, să deţină abilităţi cognitive de ordin superior (gândire critică şi capacitate de a rezolva de probleme).
…
Grav este că studiile nu oferă neapărat elevilor/studenţilor abilităţile de care au nevoie angajatorii în acest moment. Din 2005 s-a schimbat radical percepţia firmelor cu privire la cauzele exterioare care le împiedică dezvoltarea; în 2008 deficitul în ceea ce priveşte abilităţile din zona forţei de muncă a ajuns să fie, după regimul de impozitare, a doua constrângere în creşterea lor în ţările din Europa de Est şi Asia Centrală.
…
Învăţământul preuniversitar, la fel ca cel superior, nu formează abilităţile necesare pentru middle şi high management (exact abilităţile de ordin superior). Iar nivelul persoanelor din aceste poziţii este vital pentru dezvoltarea firmelor.

Exact așa stau lucrurile. Să punem acum punctul pe i. Colectivizarea și industrializarea învățământului, pardon, studiile universitare controlate de stat aruncă pe piața muncii absolvenți al căror capital uman este… incolor, insipid și inodor. Precum puiul de găină hrănit cu “concentrate” și hormoni de creștere, licențiatul roman (și nu doar el) mediu este un individ îndoctrinat și (în)dopat cu informații empirice haotice. Nu e de mirare că nu ai ce alege din el.

Cum spune Gatto,

Aceasta este diferența esențială dintre educație și înstruirea în școlile publice – prima promovează independența, cunoașterea, dezvoltarea abilităților, înțelegerea și integritatea; a doua promovează obediența.

Dar, în opinia mea, lucrurile stau chiar mai rău decât o spune raportul SAR. Sistemul de instruire de stat este falimentar nu doar în ceea ce privește educația superioară; el a eșuat chiar și în cultivarea “abilităților de bază”; Educația publică nu produce nici măcar buni executanți! – aceasta este dovada supremă a eșecului ingineriei sociale în educație. E plină lumea de „Dorel”. Dacă ai o problemă mecanică/electrică/de inginerie concretă și banală – cum ar fi montarea unui tablou – ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este să-i chemi pe „băieții de la tehnic”; ei se vor achita de sarcină de două ori mai lent decât ți-ar lua ție să o faci și abia după ce îți strică tabloul.

Diplomele se devalorizează atât de rapid încât din ce în ce mai multă lume comandă două simultan (precum se cumpărau berile în timpul hiperinflației interbelice – pentru că prețul creștea înainte de a o putea consuma). De la an la an am mai mulți studenți care “sunt și colo și colo”. Peste ocean, la alt nivel, nimeni nu mai dă pe un MBA banii pe care i-ar fi dat în urmă cu câteva decenii. Îmi vin în minte cuvintele unui profesor japonez, fost director la Honda, care explicându-le studenților din URA cât de importantă este într-o companie inovarea și cum pot ajunge lideri capabili de inovare le-a spus bătând cu pumnul în catedră: MBA? Stupid!

Evident, lucrurile stau rău. Nici o îndoială. Studiul SAR nu aduce vreo supriză aici, dar e bine că măcar repetă ceea ce majorității îi intră greu în cap – normal, la ce ne-am aștepta de la un public școlit în fabricile de diplome?! Mai departe însă, sunt dezamăgit. Soluțiile propuse și comentate de SAR sunt cel mult paliative.

În primul rând studiul afirmă ca mare parte din problemă se datorează pregătirii inadecvate a profesorilor, care “predau la clasă acelaşi lucruri şi în aceleaşi moduri de zeci de ani”. O posibilă rezolvare este formarea continuă a dascălilor. În paradigma etatistă condimentată mai nou cu infuzii de fonduri europene, problema este că “formatorii” trebuie la rândul lor “formați”. Cum ar veni, eu sunt formator. Dar cineva trebuie să fie “formator de formator”. Nu râdeți, știți cât se plătește pentru un curs de formator de formatori?! Părerea mea este că nu trebuie să ne oprim aici, trebuie ca statul să autorizeze rapid cursuri de formare pentru formatori de formatori de formatori… că vorba aia, și pe ei trebuie să îi învețe cineva ceva, plus că o taxă de zeci de milioane pe cap de formator de formator e binevenită oricând.

Degenerarea educației publice devine aberantă. Acum la modă sunt cursurile de scurtă și foarte scurtă durată, dedicate obținerii unor competențe specifice, pentru o clientelă selectă. Aveți aici exemplul IBR, care mai nou este universitate. Contra unei taxe de 900 de lei ai șansa – care îți sare în cale o dată în viață, să recunoaștem – de a învăța Managementul riscului în 2 zile! Bine, poate un naiv întreabă de ce menționez IBR când vorbesc de educația publică… dar prietenii de la BNR știu de ce.

Însă cea mai mare parte a acestor cursuri de scurtă durată, care chipurile ar oferi participanților ceea ce studiile de lungă durată nu le oferă este sponsorizată direct de stat prin CNFPA. Cu alte cuvinte, statul are pretenția că poate moderniza învățământul inventând noi diplome… pentru a camufla devalorizarea celor vechi. Genial.

Mai departe, studiul celor de la SAR enumeră 10 metode de instruire care ar îmbunătăți educația. Mă îndoiesc. Majoritatea sunt variații pe tema învățării empirice – precum analizarea unor studii de caz. Admit că poate este loc pentru mai multe studii de caz în științele sociale. Însă studiile de caz se cer interpretate… în lumina unei teorii… care “este lipsă”. Mulți reclamă: “teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Fals. O problema de fond aici este tocmai aceea că studentului îi lipsește cunoașterea teoretică, în absența căreia este lăsat să orbecăie prin studiile de caz și să se înece în oceanul de sofisme debitate la televizor de “experți” – probabil tot cei care formează formatori, v-ați prins.

Mai interesantă este soluția debate-ului, menționată și ea în diverse forme. Am întâlnit recent la o școală de vară organizată de Fundația Konrad Adenauer și CADI doi studenți care au mărturisit că interesul pentru cunoaștere le-a fost stimulat de participarea la astfel de competiții. Deci nu e rău. Debate-ul e bun, îți pune imaginația în slujba argumentării. Dar nu reprezintă nici pe departe o cale de a moderniza educația. At best, participând la debate un student poate redescoperi roata. Debate-ul, în lipsa unei cunoașteri sistematice a legilor științelor sociale (precum economia) nu este decât o discuție suspendată. Cel mult poți spera să redescoperi câteva adevăruri, pe care alții le-au descoperit înaintea ta și despre care ți-ar fi mai ușor să citești într-o carte, înainte de a intra în dezbatere.

Mă întrebați care este soluția? Întoarcerea la educație, în sensul clasic al termenului. Nu degeaba homeschooling-ul este atât de efficient, pentru că aceasta este educația clasică. În ceea ce privește deprinderea abilităților cognitive superioare, aveți un exemplu în programul Great Books. Da, știu, veți spune că doar un număr restrâns de studenți vor participa la un astfel de program. Da, dar măcar societatea va avea un număr de oameni educați, semnificativ mai mare decât cel de astăzi. Vor fi mai puțini licențiați, e drept, dar nu asta e problema – anume că nimănui nu-i mai pasă de licență? E la ofertă!