Un recent studiu NBER – Financial crises, credit booms, and external imbalances: 140 years of lessons – confirmă empiric ceea ce orice economist bine școlit știa deja: că crizele sunt episoade de corecție care survin după excesele investiționale hrănite prin credit ieftin (de către stat, evident):
Three findings stand out. Loan growth is clearly elevated both before national (`isolated’) and also before global crises. The current account deteriorates in the run-up to normal crises, but the evidence is inconclusive in global crises, possibly because both surplus and deficit countries get embroiled in the crisis. A key finding is that the natural interest rate was strongly suppressed in the run-up to the four global crises in the sample while real interest rates and ination did not exhibit a meaningful deviation from trend.
…
Our overall result is that, from a policy-maker’s perspective, credit growth not the current account generates the best predictive signals of impeding financial instability.
Deci, cauza crizei nu trebuie căutată în comportamentul maniacal al chinezilor care economisesc prea mult, nici în deficitul de cont curent, nici în alte artefacte statistice, ci în ieftinirea artificială a creditului de către autoritățile monetare. Care, dacă mă întrebați pe mine, nu răspund preferințelor cetățenilor, ci comenzilor politice.
Via Akinokure. Studiul Well-Being in pre-historic and historic Europe: Roman heyday and Dark Medieval Ages? evaluează standardul de viață al populației de pe continent pe baza înălțimii scheletelor descoperite. A rezultat graficul de mai jos.
După cum se vede, o duceau binișor și pe vremurile alea, probabil ca urmare a alimentației tradiționale, sănătoase, ecologice: carne – lapte – brânză – ouă. Interesant este că barbarii erau semnificativ mai înalți decât romanii.
To get a better feel for just how terrified the invading Romans must have felt before the taller Barbarians, let’s run through some numbers. In the 1st century B.C., the average Roman was 5’4.6″, and the Barbarians about 5’6.3″. What percent of each population would stand at least 6′ tall? (I’m assuming a standard deviation of 3 inches that we see today.) Among the civilized Romans, only 0.68% — not even 1% — whereas among the Barbarians, 2.87% would have, or over 4 times as many per capita.
Now, 3% may not sound like much, but that’s only assuming you picked Barbarians at random. Those who made it into the ranks of warriors were more elite. Let’s say they were the top 10% of their group by height — then their minimum height would be 5’10.1″. Since the Roman invaders relied more on strength in numbers than on prepossessing individual stature, they probably weren’t chosen to be so much taller than the average citizen — maybe 5’7″ on average? Then these Roman grunts of, let’s say, 5’7″ confront a warrior class who are all taller than 5’10″ — they must have needed nerves of steel to get through the Gallic Wars.
Eliminarea lui bin Laden este mediatizată drept un succes al luptei împotriva terorismului. Total greșit cred, statele întâmpină dificultăți mari în a câștiga acest război. Am mai recomandat pe acest blog un autor fascinant: Martin van Creveld, profesor de istorie la Hebrew University of Jerusalem (de exemplu, The Rise and Decline of the State sau The Transformation of War).
În cartea sa Liberalismul de la A la Z, Jeffrey Miron vorbește despre războiul împotriva terorismului în termenii următori:
Problema fundamentală este faptul că războiul împotriva terorismului încorporează un punct de vedere greşit asupra motivelor pe care le au indivizii care săvârşesc acte de terorism. Imaginea evocată este cea a unor nebuni care, mânaţi de sentimente de ură împotriva Statelor Unite, ajung să comită atacuri violente asupra unor oameni nevinovaţi, fără a-şi propune atingerea vreunui scop clar. Cu alte cuvinte, se presupune că teroriştii vor doar să terorizeze şi nu să îndeplinească un anumit obiectiv militar sau politic. Această idée este greşită. Majoritatea celor care sponsorizează terorismul sau comit acte de terorism au anumite obiective politice. Rebelii din Cecenia vor să îşi câştige independenţa teritorială faţă de Rusia. Separatiştii basci vor obţinerea independenţei faţă de Spania. Luptătorii din Kashmir vor să se separe de India. Cartelul drogurilor din Columbia vrea să intimideze guvernul pentru a-l determina să refuze extrădarea către Statele Unite a membrilor săi arestaţi. Palestinienii vor să reclădească statul palestinian, în timp ce fundamentaliştii islamici vor să oprească implicarea Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Armata Republicană Irlandeză vrea ca nordul Irlandei să fie independent de Regatul Unit.
…
În timp ce tacticile adoptate de aşa-numiţii terorişti sunt înfricoşătoare pentru că sunt îndreptate împotriva civililor, în bună măsură terorismul nu reprezintă altceva decât un conflict violent întreţinut de anumite grupuri care nu se pot angaja într-un război convenţional datorită mărimii reduse şi a resurselor limitate de care dispun.
…
Această concluzie are două implicaţii. Prima este faptul că un război global împotriva terorismului nu are nici o logică. Motivele pentru dispută variază de la ţară la ţară şi multe nu privesc Statele Unite. Cea de-a doua este faptul că unul dintre mijloacele de reducere a terorismului constă în îndeplinirea solicitărilor teroriştilor, din moment ce terorismul se naşte dintr-o intervenţie excesivă a statului, care oricum trebuie redusă. Rusia ar putea să acorde Ceceniei un grad de independenţă mai mare, India ar putea ceda Kashmirul Pakistanului; Turcia ar putea permite musulmanilor mai multe libertăţi religioase, iar kurzilor o autonomie mai mare.
…
Întrebarea crucială este ce reformă politică ar reduce numărul atentatelor teroriste îndreptate împotriva Statelor Unite. Cea mai importantă schimbare ar fi încetarea oferirii de sprijin Israelului şi încetarea oricărei prezenţe a guvernului Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Aceste intervenţii sunt costisitoare şi nu au nici o justificare convingătoare (de exemplu, ameninţarea reprezentată de lipsa accesului la petrol este mult exagerată, din moment ce ţările din Orientul Mijlociu au puţine alte opţiuni în afară de a exporta petrolul pe piaţa mondială). Mai mult decât atât, aceste intervenţii generează antipatie faţă de Statele Unite şi este evident că nu îmbunătăţesc nivelul de bunăstare al evreilor şi al celorlalte popoare din Orientul Mijlociu (liberalizarea emigrării ar fi o măsură mult mai eficientă în acest sens).
La cum a decurs până în prezent, războiul împotriva terorismului nu a demonstrat că poate fi câștigat ci, din contră, că a a fost declanșat tocmai pentru a nu se încheia niciodată – reprezentând astfel un debușeu pentru o industrie (a armamentului) în declin și câteva agenții guvernamentale care nu-și mai justificau existența după căderea Cortinei de Fier și după ce a devenit clar că răspândirea bombei atomice descurajează conflictele majore.
Mulțumesc lui Filip pentru pont. De aici:
The Libyan government fears it may run out of funds within months if there is no quick resolution to the political and military crisis, the regime’s finance minister has told the Guardian.
Abdulhafid Zlitni said the government would double interest rates in the next week in an attempt to encourage citizens to stop hoarding money at home and deposit their cash in banks.
The decision to raise interest rates is one of a number of emergency measures taken by the regime in recent weeks, including the rationing of fuel, restricting cash withdrawals from banks, increasing public sector pay by 50% and doubling pensions.
Deci, ca să înțelegeți bine, statul condus de Gaddafi nu mai are bani și vrea să îi convingă pe oameni să își pună economiile în bănci, spunându-le simultan că nu prea îi vor mai putea retrage de acolo! Nici nu trebuie să fie așa de explicit, libienii au înțeles deja cum stă treaba și tocmai acesta este motivul pentru care tezaurizează toate bunurile pe care le pot cumpăra. Cresc șansele ca războiul să se încheie cu o hiperinflație pustiitoare ca în Serbia în anii 1990.
Despre români v-am spus în “24% în două decenii” cum în ultimii 20 de ani au cules firimiturile din tranziția glorioasă la capitalismul de cumetrie – ceea ce justifică oarecum nostalgia după comunism. Salariul real mediu a crescut cu 24% de la Revoluție încoace, extrem de putin pentru o țară în curs de dezvoltare care, teoretic, abandonează sistemul planificării centrale în favoarea celui de piață liberă
Dar nici americanii nu stau mai bine. De la John Mauldin:
Graficul arată exact ce înseamnă creștere pauperizantă. Ca și în cazul României, PIB-ul a crescut dar cei ai mulți americani nu s-au ales cu nimic. Cam așa funcționează un joc cu sumă zero, în care câștigurile imense ale unora nu pot fi realizate decât prin scăderea sau stagnarea veniturilor celor mulți.
De fapt. dacă ne amintim de următorul grafic celebru, realizăm că jocul este chiar cu sumă negativă!
This is an older chart, but it is relevant. We grew debt in this county in all forms by over 100% of GDP in the last decade. $14 trillion. And what did we get for it? No real job increases, no increase in wages. It was an illusion. In fact, my friend Rob Arnott pointed out to me today that a piece he is working on (which I hope to be able to give you soon!) shows that the only way you can show a positive GDP for the last decade is with government spending.
Unii anticipează că după efectele catastrofale ale cutremurului Japonia va oferi lumii un nou miracol. De parcă miracolul atât aștepta ca să iasă la iveală: producerea unui dezastru care lasă în urmă zeci de mii de morți și pagube de zeci sau chiar sute de miliarde de dolari. Există și speculații psihologico-metafizice conform cărora abia acum vom vedea de ce sunt în stare japonezii; doar știți zicala – esențele tari se țin în sticle mici. Împăratul însuși, într-o intervenție epocală, lasă să se înțeleagă miracolul care va urma (ultima intervenție de acest gen a fost la sfârșitul războiului, după care Japonia “a cucerit” lumea din punct de vedere economic). Iar dacă nu-l credeți pe împărat, poate îl credeți pe Lawrence Summers, fostul președinte al Universității Harvard care, la o zi după cutremur, a spus că acesta va avea efecte pozitive asupra PIB.
Personal cred că singura predicție cu șanse să se împlinească este creșterea datoriei publice și grăbirea colapsului sistemelor de asigurări sociale. Starea finanțelor publice japoneze a atins deja, ca să împrumut o expresie intens folosită în ultima săptămână, “the melting point”. Datoria publică a Japoniei este de 220% din PIB. Cea mai mare parte a acesteia a fost acumulată în urma unui alt dezastru – criza economică de la sfârșitul secolului trecut. Când boom-ul impresionant din anii 1980-1990, finanțat din expansiunea creditului, s-a terminat, societatea japoneză a refuzat să admită realitatea: anume că alocarea resurselor este ineficientă, că sectoare întregi trebuie să se scufunde deoarece sunt neviabile, că forța de muncă trebuie disponibilizată pentru a se putea angaja în investiții alternative. Statul a căutat să acopere mare parte din aceste pierderi și din povara creditelor neperformante coborând rata dobânzii la zero și sporind cheltuielile publice pentru “a stimula” economia. A administrat o doză de morfină unui organism bolnav, pentru a-i masca durerile, în loc să îl supună unei proceduri de vindecare. Rezultatul îl vedeți în graficul de mai jos.
Economia nu și-a mai revenit de atunci, singura “performanță” a Japoniei fiind inventarea sintagmei “două decenii pierdute”. Iar criza financiară globală din 2007 a înrăutățit lucrurile, după cum se poate vedea aici:
Probabil, reconstrucția țării va urma tot calea falimentară a intervenției statului. Mai mulți bani tipăriți, mai multe cheltuieli publice, mai multe datorii publice și private. În scurt timp datoria Japoniei va ajunge să să reprezinte de 10 ori încasările bugetare anuale. Este neverosimil ca va putea fi plătită vreodată. Cu o populație îmbătrânită și în scădere accentuată (de la peste 120 de milioane în prezent la doar 90 de milioane în anul 2050) și sub povara “miracolelor” trecute, economia Japoniei va gâfâi pe drumul declinului.
Despre economişti, Istorie economica | Bogdan Glăvan | 
mai 16, 2011 8:35 pm | 
Comments (3) 
Subscribe
